Allah în cer, primarul pe pământ și între ei un cartof Reviewed by Viorel Ilișoi on .          Suleiman Mehmet avea un cartof. Îl ținea sub pernă. Și acum nu-l mai are. Dă din mâini în uliță, printre vecini, țipă la ei: care mama dracului i-a lua          Suleiman Mehmet avea un cartof. Îl ținea sub pernă. Și acum nu-l mai are. Dă din mâini în uliță, printre vecini, țipă la ei: care mama dracului i-a lua Rating: 0
You Are Here: Home » REPORTAJE » Allah în cer, primarul pe pământ și între ei un cartof

Allah în cer, primarul pe pământ și între ei un cartof

symbol_red         Suleiman Mehmet avea un cartof. Îl ținea sub pernă. Și acum nu-l mai are. Dă din mâini în uliță, printre vecini, țipă la ei: care mama dracului i-a luat cartoful? Habgiuriu! cugiuc! cîșlîc! – sau ce-o fi zicând el acolo pe turcește. Dar cine-ar fi prost să recunoască, dacă ar avea un cartof, fie și de furgăseală? Suleiman nu scoate nimic de la vecini, nici măcar un semn că l-au auzit, darămite cartoful. Intră plin de draci în bordeiul lui cât un mormânt și începe să joace. Se vede prin gemulețul soios, ca printr-un solz de pește, cum saltă mărunt, pocnește din degete și dă din cap supărat. Așa face el la foame, la supărare, la bucurie, la plictiseală: dansează.

Așa au dispărut și animalele din bătătură, fiindcă nu mai aveau cu ce să le țină.

E un loc unde n-ai niciun motiv să vii. Iar dacă nimerești din întâmplare, îți dorești să pleci cât mai repede. Te alungă sărăcia care țipă din toate curțile. Fotografii de Viorel Ilișoi

Asemenea furtișaguri între vecini nu sunt deloc rare în satul Făurei. Sat? De fapt, de când comuna constănțeană Băneasa a devenit peste noapte oraș, Făureiul este, oficial, cartier al acestui oraș. E un loc unde n-ai niciun motiv să vii. Iar dacă nimerești din întâmplare, îți dorești să pleci cât mai repede. Te alungă sărăcia care țipă din toate curțile, oamenii care nu au altceva să-ți spună decât că le e foame și să le dai ceva, mizeria de peste tot. Aici, singurul loc unde poți păstra mâncarea în siguranță este în burtă. Atât cât o poți păstra.

Făureiul, sau Kalaici, pe turcește, e locuit de turci și de țigani turci, plus patru familii de români. De toți, cam 1.600 de oameni. Dintre aceștia, unul e șofer pe ambulanță și doi sunt îngrijitori la școală. Trei salariați în tot satul. Alți vreo două sute trăiesc din pensii mici, de ceapeu, trei din comerț, câțiva din agricultură, arendași, și alții câțiva din cerșit internațional. Iar restul, cam 1400, Allah cu mila! Nici ei nu știu să spună cum fac de prind o zi după alta.

7

O dată pe lună înflorea banul în sat, mirosea până la cer a cartofi și a fasole, apăreau capoate colorate pe ulițe și carpete noi pe pereți. Era frumos.

Până la începutul lui 2011, aceștia erau asistați social. O dată pe lună înflorea banul în sat, mirosea până la cer a cartofi și a fasole, apăreau capoate colorate pe ulițe și carpete noi pe pereți. Era frumos. Ei aveau grijă să nu strice această stare de lucruri. De aceea se fereau să se angajeze pe undeva ‒ în caz că ar fi avut unde. Nu creșteau animale pe lângă casă. Cei ce n-au avut pământ deloc au primit câte un hectar, după Revoluție. Când s-a putut vinde, l-au vândut. Așa au dispărut și animalele din bătătură, fiindcă nu mai aveau cu ce să le țină. Orice venit ar fi putut să le pericliteze firicelul de bani – subțire, dar constant și sigur. Au rămas cu hainele de pe ei și cu pereții de lut și de bălegar în jurul lor.

Mustafa Iașar a scăpat și de straturile de legume din curtea cât un teren de fotbal.

‒ Mai vine ginere-miu la mine cu măgarul și măgarul mănâncă tot, degeaba pui în pământ, spune Mustafa.

Așa că n-a mai pus. A lăsat totul pârloagă. Acum măgărușul ginerelui sparge bulgări cu copita ca să roadă niște capete de rădăcini.

DSC_0039

Mustafa Iașar a scăpat și de straturile de legume din curtea cât un teren de fotbal.

Fiindcă Mustafa Iașar are curtea de peste 1.000 de metri pătrați, nu mai poate primi ajutor social. Muncește cu ziua la românii mai înstăriți din Băneasa. Dar românii sunt doar patru, iar ei, nevoiașii, lipiți pământului, atât de mulți! De trei săptămâni n-a mai prins nicio zi de muncă. Rar, când prinde, ia 10-20 de lei. Până seara îi și fumează. De câteva ori a venit acasă cu pâine. Sunt zece suflete într-o căsuță aplecată pe spate, pe care măgărușul ar putea s-o dărâme nu cu o copită, ci cu un răget. Dar de foame, nici nu mai rage, așa că hardughia stă cumva în picioare.

De la Mustafa în sus, pe ulița care duce în București, mahalaua de bordeie, toți vecinii sunt în aceeași situație. Ies la poartă și se căinează în limba lor. Puținele cuvinte românești pe care le știu le folosesc să-ți ceară bani. De-o pâine. De un sahar. Olei. De un pachet de țigări.

Sunt zece suflete într-o căsuță aplecată pe spate, pe care măgărușul ar putea s-o dărâme nu cu o copită, ci cu un răget.

Sunt zece suflete într-o căsuță aplecată pe spate, pe care măgărușul ar putea s-o dărâme nu cu o copită, ci cu un răget.

Practic, tot satul trăia din ajutor social. Chiar și pensionarii. Fiindcă pensia lor se împărțea la toți membrii familiei, care nu aveau niciun venit, și reieșea că familia, pe total, era suficient de săracă pentru a primi ajutor de la stat. Acum nu mai primesc. S-a tăiat! Și nu-i de mirare că poate să-i dispară cuiva cartoful de sub cap. Suleiman e sigur că i-a fost furat când dormea.

Deodată, Suleiman Mehmet se oprește din dansul lui îndrăcit. Iese cocoșat din bordei, cu cartoful în mână. Iată-l! Deci nu i s-a furat, ci s-a rostogolit. Și, al dracului cartof, s-a ascuns într-o groapă din podeaua de lut. Dacă Suleiman nu e atent, o bună parte din avuție poate să-i dispară în podea. Suleiman e într-o situație fără ieșire: nu poate nici să-și sporească averea peste capacitatea podelei de a i-o înghiți, nici să-și facă o podea ca lumea. Pentru că e analfabet, nu știe nicio meserie. Mai rău e că nici nu i-ar plăcea să facă vreuna. Nici nu știe câți ani are.

‒ Doi-opt, zice el, după ce se gândește un pic.

15

Suleiman e analfabet, nu știe nicio meserie. Mai rău e că nici nu i-ar plăcea să facă vreuna. Nici nu știe câți ani are.

De unde știe? Păi i-a zis o doamnă de la primărie, când a fost să ceară ajutor social. Și când a fost? Când era mai tânăr. I-a rămas în cap de-atunci că are doi-opt ani și-o ține tot așa. O să moară tânăr. Nu numără zilele, nu numără anii, la el viața n-are alte repere decât frunza din copaci: când iese pe crengi și când pică. Înainte, când lua și ajutor social, mai măsura timpul și de la o plată la alta. Buletin are, dar nu-i la el. E la magazin. Îl va recăpăta când va plăti tot ce a luat pe datorie. Sunt acolo mai multe buletine decât la starea civilă.

Vecinul Suleiman Iusein e și el analfabet. Zice că are 43 de ani. Știe sigur că e mai mare cu doi ani decât fratele lui, Duran. Deci Duran ar avea 41. La rândul lui, Duran susține că nu are 41, ci 34 de ani. Iar fratele lui, fiind mai mare cu doi ani ani, nu poate să aibă decât 34 plus 2, deci 38, cel mult 39. În niciun caz 41. Frații se uită încurcați unul la altul.

‒ Ce ani avem?

12

„Ce ani avem?” Băieții cer lămurire de la mama lor, dar ea e mai neștiutoare decât amândoi la un loc și îi încurcă și mai tare.

Din fericire, Duran are buletinul acasă. După act, Duran are 32 de ani, nu 34, cum știa el. Iar Suleiman ar trebui să aibă 34, nu 43. Brusc întinerit, Suleiman Iusein râde stânjenit, zice că va ține minte. Și cere bani de ulei, că n-are. Dacă primarul nu-i mai dă bani, cu ce să-și cumpere el ulei? De fapt, își va lua țigări. Suleiman fumează ca turcul. Allah dă voie la fumat. Dar Allah nu dă și bani de tutun.

‒ Ascultăm la Allah, zice Suleiman, dar mâncăm la porc, la slănină, dacă altă mâncare nu ne dă. Ca să nu murim. Allah iartă, că Allah bun, primarul rău!

Foto: Graiul Dobrogei

GELU IORDACHE (Foto: Graiul Dobrogei)

Primarul cel rău, Gelu Iordache, a dat cât a dat, pe urmă n-a mai dat. De 20 de ani e tot în fruntea primăriei Băneasa. Secretar, viceprimar, primar. Când dădea, ieșea primar.

‒ Avem și noi, partidele politice, o vină, admite primarul.

Jumătate din voturile din toată Băneasa vine din Făurei, de la turci. Ei fac cărțile. Dacă Făureiul te votează, câștigi. Turcii sunt doar analfabeți, nu și proști. Au văzut că voturile lor aduc bani și au început să negocieze. Dai atât, votăm, te facem primar. Și s-au învățat așa.

‒ Când am ieșit prima dată primar, recunoaște Gelu Iordache, eram la Partidul Socialist-Tudor Mohora. Era indicație de la partid să cununăm, să botezăm, să ne lipim de electorat. Asta am făcut. Veneau liderii lor cu lista: uite, botează-i pe ăștia. Cam 500 de lei mă costa un botez. Acum am 65 de fini: Mustafa-Gelu, Orhan-Gelu, Selciuk-Gelu, Ghiulgean-Geluța și tot așa.

Gelu Iordache boteza și făcea dosare de ajutor social. Le arăta steaua, semnul lui electoral, turcii puneau ștampila pe steaua lui.

Ca să votezi nu e nevoie de prea multă carte. Asta o știu bine politicienii. Și cei mai vechi și cei mai noi. Nu s-ar putea spune despre dânșii că s-au zbătut prea tare să-i atragă la carte pe turcii din Făurei. Mai toți sunt analfabeți. Dar nu așa: analfabeți tun! Școală a fost dintotdeauna în sat, dar totodată exista și credința generală că nu merită să îți bați capul cu ea. Copiii vorbesc doar în limba turcă acasă. Românește încep să prindă la grădiniță, într-o fostă magazie de lemne. Cei mai mari vin la școală pentru corn și lapte. Unii vin în șlapi, vineți de frig, cu mucii după urechi. Rar câte unul mai răsărit la învățătură.

6

Copiii vorbesc doar în limba turcă acasă. Românește încep să prindă la grădiniță, într-o fostă magazie de lemne.

Actualul director al școlii, Orhan Osman, este poate singurul absolvent de facultate din istoria comunității. Nimeni nu știe să fi fost altul înaintea lui în tot satul și nici după el.

Școala nouă e făcută peste noapte, un heirup electoral, cu pereți de gips-carton pe schelet metalic, cu săli încălzite și nu prea de niște calorifere electrice. Dar e incomparabil mai bine decât în școala veche, cu două săli de clasă. În 2005, an dezastruos la examenul de capacitate în tot județul, primarul de atunci, tot Gelu Iordache, s-a dus la Constanța și a cerut fonduri pentru o școală nouă în Făurei. Flutura în mâini o hârtie de la inspectoratul școlar, care adeverea că la Făurei promovabilitatea la examenul de capacitate fusese de 50 la sută, printre cele mai bune din județ. „Așa mult?‒ s-au mirat conducătorii județului. Chiar mai bine decât la școli de prestigiu din municipiu! Bravo vouă, felicitări!“. Și i-au dat bani de școală.

‒ Meritul este și al fratelui meu mai mic, spune directorul Osman. În acel an, în Făurei s-au înscris la capacitate doi elevi. Fratele meu a luat examenul, celălalt a picat. 50 la sută promovabilitate!

5

Dar și așa, fără strălucire la învățătură, copiii vor deveni alegători în toată regula. Cum deslușesc acum semnele de pe zaruri, vor putea să deslușească și semnele electorale în buletinele de vot.

Pe ulița Bucureștiului, mahalaua de lut și balegă de cal, copiii joacă barbut în colb, pe ambalaje de nes „3 în 1“. Nu arată deloc semnele trecerii prin școală. Dintre toți, doar turcalețul Boston, țâncul de vreo zece ani care dă șase-șase când vrea, poate să descifreze ce scrie pe ambalajele de nes.

‒ E adevărat, nu avem voie să lăsăm repetenți în clasa întâi. E ordin de la inspectorat. Și astfel mulți ajung în clasele mai mari fără să știe să citească, n-au cum să învețe ceva, nu mai țin ritmul, explică directorul școlii.

Dar și așa, fără strălucire la învățătură, copiii vor deveni alegători în toată regula. Cum deslușesc acum semnele de pe zaruri, vor putea să deslușească și semnele electorale în buletinele de vot, când vor fi mai mari. Să fie săraci și proști, să-i poți cumpăra cu o pungă de mălai. Cam asta spune, cu cuvintele lui, moș Ion Doroiman, unul dintre ultimii români din sat. Îmbrăcat într-un veston militar fără epoleți, de la ajutoare, bătrânul pare un general înfrânt și umilit de un inamic fără onoare.

19

‒ Și așa s-au dezobișnuit de muncă, zice supărat primarul. Când a venit consulul Turciei, cu mare alai, să facă o fabrică de covoare în sat, ajutor din partea statului turc pentru comunitate, făureștenii au zis: „Lasă, bre, adu-ne nouă direct covoarele să le vindem“.

Primarul Iordache a înțeles bine asta în toate mandatele lui. A cununat și a botezat, în numele lui Allah, de zeci de mii de lei. Sute de milioane vechi. Dar când ceilalți candidați au început să cumpere voturile cu banii jos, nașul Gelu n-a mai putut ține pasul și a ieșit doar viceprimar. Turcii luau și de la unii și de la alții și votau ce nimereau, ieșea cine ieșea, ei tot se alegeau cu ceva.

‒ Și așa s-au dezobișnuit de muncă, zice supărat primarul. Când a venit consulul Turciei, cu mare alai, să facă o fabrică de covoare în sat, ajutor din partea statului turc pentru comunitate, făureștenii au zis: „Lasă, bre, adu-ne nouă direct covoarele să le vindem“. „Dar o crescătorie de pui nu vreți?“ „Lasă, bre, că se fură“. Uite, mai vin ajutoare de la străini, cu tirurile. Sărim pe ele, le golim, ne îmbrăcăm copiii. Ne mai dă primarul haine de armată, de la unitățile desființate. Mai vine și Gheorghe Hagi cu ajutoare. Mai vindem calculatoarele primite de la guvern. Vindem și pământul primit de la primărie. Că dacă te prinde cu puțină avere acolo, nu-ți mai iei socialul. Satul ăsta a tras toata Băneasa în jos!

4

Dar voturile se puteau cumpăra și altfel. Alegătorii din Făurei nu dădeau bani pe lemne. Le luau din pădure. Nu erau pedepsiți pentru asta. Nimeni nu era prost să-și bage electoratul la pușcărie.

În campaniile electorale erau vremuri de huzur în sat. Dar nici traiul dintre tururile de scrutin nu era de lepădat. Aproape 90 la sută din populația satului primea ajutor social, între 90 și 250 de lei pe lună. Dar voturile se puteau cumpăra și altfel. Alegătorii din Făurei nu dădeau bani pe lemne. Le luau din pădure. Cărau cât aveau nevoie cu un măgăruș înhămat la o cotigă. Nu erau pedepsiți pentru asta. Nimeni nu era prost să-și bage electoratul la pușcărie. Ulițele au fost pietruite, adică presărate sumar cu piatră, pe urmă au redevenit ulițe, apoi iar drumuri și iar ulițe. Ce piatră ziua se punea, noaptea dispărea. Apărea în curți. Nu prea au sătenii garduri, dar au alei pietruite până la veceurile făcute din niște pături giorsăite înșirate pe patru pari. Cum să fi arestat un sat întreg de alegători că furau piatra de pe drum? „Mai bagă, dom’le, zece camioane, să ia toți, să le ajungă!“, s-a dat ordin de la județ. Și s-a băgat. S-a dat. Acum e ceva piatră și pe ulițe, e ceva piatră și prin curți. Și toată lumea e mulțumită.

11

Veneau liderii lor cu lista: uite, botează-i pe ăștia. Cam 500 de lei mă costa un botez. Acum am 65 de fini: Mustafa-Gelu, Orhan-Gelu, Selciuk-Gelu, Ghiulgean-Geluța și tot așa.

‒ De atâta bine, zice primarul Iordache, populația s-a dublat în 20 de ani. La revoluție erau 800 de locuitori în Făurei. Acum sunt 1600. Ce te faci cu ei?

La întrebarea retorică a edilului răspunde moș Sali Sali, și el analfabet, dar șiret ca un vulpoi. Te faci, zice, moșul, că nu-i mai iubești. Observi deodată că le place să stea cu mâna întinsă. Că-s analfabeți. Că put. Că în toată mahalaua de bordeie de pe deal nu găsești o periuță de dinți. Că brusc ei nu mai sunt turci, ci țigani turci. N-ai cu cine, bre! Și atunci, ca și cum nu i-ai mai cunoaște, ca și cum nu ai mai fi interesat de voturile lor, pac!, le pui dop la țeava cu bani.

‒ Mai bine să ne împuște, și gata!

8

Să ne facă și nouă niște case ca lumea! Să ne dea și nouă ceva! Astea le cer mai ales bărbații care zi de zi sprijină pereții magazinelor din centru cu umerii lor puternici.

De la începutul lui 2011, ajutor social mai primesc 100 de familii. Ceilalți din Făurei sunt la fel de săraci, dar nu mai primesc socialul doar din motive birocratice. Nu au acte pe bordeiele în care stau și câte cinșpe, claie peste grămadă. Le-au ridicat fiecare pe unde a prins o bucată de pământ liberă, la marginea satului, pe imașul comunal. Nu i-a întrebat nimeni de autorizație de construcție, de titlu de proprietate. Și asta era tot o formă de a le cumpăra bunăvoința și voturile. Acum, o schiță cadastrală, obligatorie la dosarul social, costă 150 de lei. Un certificat fiscal, cam tot atât. Plus niște hârtii de la oficiul forțelor de muncă de la Medgidia, la 85 de kilometri. Atâta bănet n-are nici el, onorabilul Sali Sali, a cărui pensie e cheltuită pe mai multe luni înainte, pe caiet, la magazinul lui Gemal. De aceea bătrânul pișicher pretinde un pachet de țigări pentru un scurt interviu la colțul străzii. Dar să fie neapărat Pall Mall. Albastru.

18

Dedesubt e un fluviu, dar în Făurei tot satul ia apă de la un izvor din centru, din ashai. Nu vrea primarul să le tragă apă în curte, strigă toți.

Pe sub Făurei trece un fluviu subteran care se varsă în mare undeva pe la Mangalia. Au prospectat niște geologi trimiși de Rotary Club. S-au speriat de forța cursului. Dedesubt e un fluviu, dar în Făurei tot satul ia apă de la un izvor  leneș din centru, din ashai. Nu vrea primarul să le tragă apă în curte, strigă toți. De 20 de ani li se tot promite că li se va aduce apa sub nas. Curge pe o țeavă, din deal, de sute de ani. Băltește și se împute în mijlocul satului. Și nu vine nimeni să curețe locul. De ce nu vine nimeni să adune gunoiul din canale? Când vine câte un sel, adică puhoi, ne ia casele la vale. Să ne facă și nouă niște case ca lumea! Să ne dea și nouă ceva! Astea le cer mai ales bărbații care zi de zi sprijină pereții magazinelor din centru cu umerii lor puternici. N-au unde munci nici dacă ar vrea.

‒ La noi tot timpul e duminică, spune unul.

10

Nu au acte pe bordeiele. Le-au ridicat fiecare pe unde a prins o bucată de pământ liberă, la marginea satului, pe imașul comunal.

Anul trecut, în 2010, satul Făurei a adus la bugetul local 1.000 de lei. Atât s-a putut aduna din taxe și impozite pe terenuri, clădiri și mașini. Să-i dai în judecată? Ce să le iei? Pe de altă parte, doar două tinere din Băneasa au adus la bugetul localității natale de 80 de ori mai mulți bani. 80.000 de lei. Deocamdată doar pe hârtie. Pentru că încă nu și-au plătit amenzile pentru prostituție. Când sunt prinse și amendate, procesele-verbale ajung la primărie și se înregistrează ca venit la buget. Nu-i ai, dar teoretic ar trebui să fie încasați. Deci primești mai puțin de la bugetul central fiindcă ai de încasat bani din amenzi. Așa e procedura. În fetele astea și în forța lor de producție își pun speranțele turcii din Făurei. Numai de și-ar plăti amenzile!

„Jurnalul Național”, 18 noiembrie 2011)

1

Uite, mai vin ajutoare de la străini, cu tirurile. Sărim pe ele, le golim, ne îmbrăcăm copiii.

13

‒ Ascultăm la Allah, zice Suleiman, dar mâncăm la porc, la slănină, dacă altă mâncare nu ne dă. Ca să nu murim. Allah iartă, că Allah bun, primarul rău!

21

Dacă primarul nu-i mai dă bani, cu ce să-și cumpere el ulei? De fapt, își va lua țigări. Suleiman fumează ca turcul. Allah dă voie la fumat. Dar Allah nu dă și bani de tutun.

Fotografii de Viorel Ilișoi

 

20untitled





Donație unică
Donație recurentă

Virament în euro

Cont:
Viorel Ilișoi, RO11BRDE410SV36280504100 EUR
Deschis la : BRD-Groupe Société Générale, Agenția Gara de Nord, București
Cod SWIFT: BRDEROBU

Virament în lei

Cont:
Viorel Ilișoi, RO20INGB0000999903842333 RON
Deschis la: ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala
Bucureşti
Cod SWIFT: INGBROBU;
Cod BIC: 606410008.



Comments (21)

  • Meda

    Excelent scris, articolul, felicitari .
    As citi cu mare placere o carte scrisa de acelasi autor.

    Răspunde
    • Viorel Ilișoi

      Nimic mai simplu: îmi dați adresa și vă trimit o carte de-a mea. Însă abia în octombrie, când o să mai fac rost de câteva exemplare de la editură.

      Răspunde
      • Bogdan Alexandru Rusu

        Bună ziua domnule.
        Excelent scris. Mi-o plăcut foarte mult.
        Cartea s-ar putea trimite pe email?
        Mulțumesc.

        Răspunde
  • Doru

    Genial reportajul! As spune chiar sublim 🙂 Felicitari, multe felicitari!

    Răspunde
  • Meda

    Acum am realizat ca sunt pe blogul dvs. – pana acum am tot citit
    minunate povesti si pe blog, si pe pagina de facebook . Sunt incantata
    ca v-am descoperit, pana azi nu am citit nimic care sa apartina unui autor roman contemporan, mai pe sufletul meu – nu stiu daca ati scris vreun roman, aveti un talent extraordinar, sunteti un scriitor innascut.
    Daca acea carte se gaseste in edituri, o cumpar – apoi ma intorc sa va las impresii. Daca-mi dati o adresa de email, cu atat mai bine.
    Am avut o seara minunata citind doar o parte din scrierile dvs.

    Domnule Ilisoi, scrieti, scrieti si nu va opriti decat ca sa mai luati o gura de aer.

    Răspunde
  • Vali

    Imi e drag sa va citesc ce scrieti! E ca o ecografie care reda mult mai mult decat se poate percepe cu ochiul liber! Felicitari si la mai multe scrieri!
    O carte nu indraznesc sa va cer ca i drum lung pana n Africa…

    Răspunde
    • Viorel Ilișoi

      Pentru mine, da, e drum lung. Pentru poștă, nu. Am trimis și în Noua Zeelandă și în China… Africa e peste deal!

      Răspunde
  • Adina

    O placere pentru ochii cititorului!

    Răspunde
  • Sorin

    Am citit cu placere reportajul si pot sa spun far doar si poate ca este excelent. Va multumesc pentru aceasta. Mi-as dori si eu o nuvela, o carte bine inteles contra cost. Cu sinceritate Sorin N.

    Răspunde
  • Alex

    Superb reportaj !

    Răspunde
  • o femeie

    ca de obicei, reportaje extraordinare!
    Noi vedem doar rezultatul. As vrea sa imi spuneti, va rog, cate zile va ia documentarea ( de pe teren, pt ca vad ca ati cautat acte, si informatii vechi dar si vorbit cu satenii etc) – si cat timp va ia sa redactati textul pana la forma finala.

    Răspunde
  • Moldovan

    Toata stima si respectul, pentru dumneavostra.Reportajele pe care le faceti, le citesc cu foarte mare placere.Se simte ca sunt facute cu mare drag si puneti suflet in ceea ce faceti.Cum a si putea sa intru in posesia unei carti scrise de dvs? Tot respectul

    Răspunde
    • Viorel Ilișoi

      Dacă mă contactați la începutul lui octombrie, vă trimit o carte. Dacă vă grăbiți, cereți de la Editura Muzeelor Literare.

      Răspunde
  • Anca

    Eram curioasa sa vad comentariile la o relatare ,e adevarat bine scrisa,a unui mod de viata de a dreptul socant…Trist si inexplicabil.Cum poate fi o intrega comunitate tarata in asa hal incat sa traiasca la limita conditiei umane ?!Nu ar trebuii investit in reeducarea lor ? …dar cine sa fie interesat in asta ? Romanii,turcii ?Cine oare ?

    Răspunde
  • oana

    Asta cu investitia in reeducatie nu are rata de intoarecere a investitiei prea curand. Plus ca si de ar avea, reusita depinde de energia personala a reeducabililor si de dorinta lor de a invata si de a se schimba. Iar ei nu vor asta. Eu vor voar sa fie ajutati si nu oricum,ci doar cu bani pe care sa ii cheltuie. Asa ca,cine se baga intr-un proiect de reeducare trebuie sa stea acolo cu ei si mult timp.

    Răspunde

Leave a Comment

Scroll to top