You Are Here: Home » CAREVASĂSCRIE

Cel mai iubit poet din Botoşani

https://www.youtube.com/watch?v=I9WoqZCsask Cum am putut să uit? Astăzi e ziua poetului Constantin Bojescu. Împlinește 68 de ani. Ticuță, cum îi spun prietenii, spulberă clişeul clasic al poetului galben de foame şi veşnic răscolit, pe sub sălcii, de melancolii fecunde. Cu o generoasă pereche de fălci, înalt până la chelia impozantă, tot timpul pus la patru ace şi sudat organic de o geantă diplomat, emană o ...

Read more

Dreptul la propria imagine

Ani de zile nu mi-am bătut capul cu dreptul la imagine: cum pot să mi-l apăr și cum să nu-l încalc pe al altora. Lucrurile erau simple: făceai o poză și o publicai. Până când un cioban mi-a atras atenția asupra acestui drept fundamental. Eram pe muntele Șăștina-Bărăsău, din Harghita, mă documentam pentru un reportaj despre cea mai modernă stână din România, făcută pe bani europeni. La stâna aia, în sălbătic ...

Read more

Eminescu la borcan

Americanii au pus pe bancnote chipurile celor mai străluciți președinți ai lor și imaginile unor monumente naționale, simboluri ale democrației. Românii, născuți poeți (și frați cu codrul, deci fratricizi), sunt mai subțiri: când plătesc prazul la piață răsfoiesc de fapt o enciclopedie ilustrată a culturii române. O enciclopedie de buzunar, cum ar veni. Noi, neavând atâția președinți ca americanii, practic ...

Read more

Celebrul anonim

  Căutând o carte anume la un anticariat de pe strada Lăpușneanu, din Iași, dintre cărțile întinse direct pe asfalt mi-a sărit în ochi una: „Peripețiile bravului soldat Švejk“. Ediția din 1983. O știam bine. Era exact ediția citită prima oară, primul meu Švejk, înfulecat pe nerăsuflate în două-trei zile chiulite de la școală tocmai pentru asta. Era cam deteriorată: avea cotorul ros, colțuri îndoite, îi ...

Read more

Cum am devenit ziarist

O monedă de 5 lei a determinat întâlnirea mea cu scrisul-la-gazetă. Era o monedă comunistă, de aluminiu, din aia care îţi înnegrea degetele. În 22 decembrie 1989 băteam pietrele prin Botoșani. Eram şomer după un an de învăţământ şi câteva luni de încărcat vagoane la siloz; șomer fără acte, cum era pe atunci, când oficial nu exista șomaj. Aveam nevoie disperată de 5 lei ca să îmi salvez iar viaţa cu nişte pâ ...

Read more

Aventurile imobiliare ale unui ziarist

Întind aici lanțul nesfârșit al mutărilor mele ca să arăt că viața de ziarist nu e chiar atât de ușoară cum ar putea să le pară unora. Am dormit prin gări când am ieșit din casa de copii. Și înainte, și după armată. Veșnic flămând, rupt în cur, nespălat. Eram tânăr, în mine ardea focul. Afară era comunism. Pe urmă am stat la mama prietenului Ticuță Bojescu. La marginea Botoșaniului, într-o casă de lut, cu v ...

Read more

Niște țațe

(Țațelor mele dragi) Nu știu unde se duc cuvintele când mor. Nu știu ce le face să se desprindă din vorbirea noastră ca frunzele de copac. Alunecă în uitare, apoi în dicționarele de arhaisme și mor. Putrezește înțelesul în ele. La un moment dat, când sunt răscolite din colbul scrierilor vechi, nu mai știu decât inițiații ce înseamnă, ce au însemnat cândva. Nu-mi rămâne decât să accept explicația lui Borges, ...

Read more

Limbajul politic

Vecina mea nu înțelegea limbajul politic. Mă tot întreba: „Dacă Băsescu a spus că Ponta a dat o lovitură de stat, de ce a mai rămas Ponta liber? Din două, una: ori a dat-o, ori n-a dat-o. Ori Băsescu n-a zis ce-a zis. Dar de zis, a zis, că l-am auzit eu. Sau «lovitură de stat» nu mai înseamnă «lovitură de stat»“. Sau: „Când erau mână-n mână, Antonescu a zis despre Ponta lucruri chiar exagerat de frumoase. A ...

Read more

Tristă poveste a geniului la români

Îmi mărturisesc cu umilință ignoranța: știam, vag, că Grigore T. Popa a fost un savant în domeniul medicinii, unul destul de important, de vreme ce Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași îi poartă numele. Dar n-am trecut pe lângă atâtea spitale din București al căror nume nu îmi spune nimic? Aș fi putut măcar să răsfoiesc Internetul, atât de la îndemână, să aflu mai mult. Dar curiozitatea nu vine ni ...

Read more

Și mâine e o viață

Am fost provocat să-mi fac un bilanț al vieții acum, la aproape 50 de ani. Grea treabă! În primul rând nu știu dacă e corect să-l numesc așa. Bilanțul presupune un reper la care să mă raportez: cât de aproape am ajuns, cât am realizat din ce mi-am propus, dacă sunt mulțumit sau nu. Or, eu nu am acest reper clar definit. Pentru că nu mi-am făcut niciodată planuri, nu mi-am pus țeluri la orizont. Am trăit boe ...

Read more
Scroll to top