You Are Here: Home » POEZELE

Trupul tău, până la ultima silabă

Nu e nici o izbândă facerea unui trup de cuvinte îndeajuns de viu ca să poată vorbi. Doar trupul tău, din care pleci adesea, e pumnul țărânii ridicat către cer. Te-am văzut trecând, cu sâni de ceață, printre copaci ca prin țesătura albă a nervilor. Duceai în jurul gâtului un șarpe, trăgeai după tine norii. Dintr-o privire am știut până la ultima silabă toată poezia din tine, așa cum a fost scrisă cu degetul ...

Read more

Vânătoare de fluturi

Copil fiind, și zăcând la pat, într-o noapte am deschis ochii și i-am văzut pe mama și pe tata cum se chinuiau să prindă un fluture care tot lovea cu aripile în lampă și nu mă lăsa, ziceau ei, să dorm -- căci în liniștea nopții aripile lovite de sticla fierbinte pocneau ca niște bice cu șfichi umezit in apă sărată. Fluturele se făcea când lumină, când întuneric, iar mâinile alor mei prindeau doar urme de zb ...

Read more

Tot ce nu vine din noi

(Astăzi a murit prietena mea, Aglăița) Nu vom pleca de aici până nu ni se va lua totul. Întâi ni se ia veșnicia, brusc întreruptă de o lumină rotundă, și suntem aruncați spre moarte înveliți într-un țipăt. Ni se iau apoi, una câte una, frunzele albe din pomul fără motiv numit al vieții, cel hrănitor. Ni se iau jucăriile și primim în loc niște unelte cu care zi după zi, fără odihnă, cioplim iluzii și zei. Ni ...

Read more

Doar să privești

  Doar să stai cu ochii deschiși. Este tot ceea ce trebuie să faci. Eu voi împinge orașul încoace și încolo, încât tu să te afli întotdeauna exact acolo unde-ți dorești să fii. De nimic altceva nu e nevoie, doar privirea s-o întinzi peste mine ca și cum m-ar îmbrățișa vântul când iese din păduri, încărcat de culoare. Eu voi aprinde cu degetul luna ca să-ți văd și noaptea ochii arzând. Aerul îl voi împi ...

Read more

Poeții, până aici! Restul e poezie

  Peste tot e o poezie nescrisă. Ne ținem de mână și deodată soarele acesta plictisit de atâtea răsăriri își leapădă rugina și se preface-n fior. Totul în jurul nostru e o înfiorare, vibrația unei metafore vii. Dar vin poeții și se apucă de scris, suavi și flămânzi, strică totul. Jupoaie poezia de pe trupul realității și o mută în textele lor cu tot cu tatuajele ei fine, colorate cu praf de pe aripi de ...

Read more

În brațele mamei

M-a luat în brațe mama mea Chiar când m-a născut în chinuri grele Și m-a strâns – parc-ar fi vrut prin piele Să mă soarbă înapoi în ea. Se temea că m-a adus greșit Într-o lume crudă, infernală, Cum scapi peștișorul în cerneală – Și cu brațele atunci m-a ocrotit. Crivățul bătea prin sat cu ură, Se strângea omăt în dispensar. Făcea tata focul în zadar... Mama de la ea mi-a dat căldură. Au venit de-acasă două ...

Read more

Moartea printre poeți

  La moartea lui Mircea Țuglea Vine Moartea printre poeți. Se sprijină în coasă și se uită zâmbind peste ei, peste capetele lor – foșnetul laurilor o face să zâmbească. – Pe cine luăm noi acum? zice clătinând coasa de la apus la răsărit și de la răsărit la apus. – Pe mine, pe mine, mine! – strigă și se bagă în față poeții mici, forjorii metaforei, cei cu limba uscată și cu ochii împăienjeniți. Ia-ne pe ...

Read more

Cântec trist

  Când am trecut pe lângă tine, Tu priveai un cais. Ce frumos făceai caisul privindu-l! Cu ochii în pământ am trecut pe lângă tine. Când am trecut pe lângă tine, Tu mângâiai un cais. Cum înfrunzeai caisul mângâindu-l! Cu ochii spre cais am trecut pe lângă tine. Când am trecut pe lângă tine, Tu îmbrățișai un cais. Cum îl înfloreai îmbrățișându-l! Cu ochii spre păsări am trecut pe lângă tine. Când am tre ...

Read more

Cântec profan

Tu te făceai din ce în ce mai frumoasă în noaptea aceea de dragoste plină, visele striveau colivia de oase și o umpleau cu o altă lumină. Eu mă făceam din ce în ce mai subțire, fluture închis într-o amforă, când noaptea cobora gâfâind peste fire cu bezna pe beznă călcând. Noi ne făceam în noaptea fierbinte trup unic și cântec, apoi carnea se prefăcea încet în cuvinte, poemul creștea ca o floare din noi. Unu ...

Read more

Întâlnire

Deodată am simțit luna împungându-mă cu degetul în coaste. Atunci am știut că trebuie să vii. Însă numai umbra ta a venit, mult mai târziu, pe sub copacii mirați, prin aerul obosit de miresme. Lipa-lipa, am auzit umbra ta plecând și trăgând după sine ca-ntr-o plasă de pescar ochii mei văzători de minune. Tăcerea umbla dezbrăcată prin ea însăși, atentă călcând pe propriile măruntaie, de teamă să nu scoată vr ...

Read more
Scroll to top