You Are Here: Home » POEZELE

Soroc

Rostul nu mi-l mai știe nici pământul, Cel ce-mi așteaptă genunchii la apus. Eu nu mai sunt acum decât cuvântul Închis în mine, încă nespus. Tremură tainic în placenta subţire Așteptându-și sorocul și parcă n-ar vrea Să vină pe lume, la plâns și citire, Fără maternă atingerea ta. Nu-l pot rosti, nu-l pot urni cu gândul, Sânge să-i torn în silabele seci. Numai tu ai putea, cu buzele atingându-l, Să-l faci să ...

Read more

Numai cu lacrima

Azi, mamă, dacă ai mai fi rămas cu umărul proptit în supărările mele, ți-aș fi dat o mână de ajutor punând în locul tău un zâmbet.   Azi, mamă, dacă m-ar mai fi luminat ochii tăi cu bănuți de lumină, aș fi înnodat razele una câte una ca să-ți ții bănuții în batista amiezii.   Te-aș fi strâns în brațe cum m-ai strâns tu când m-ai născut și nu ți-aș mai fi dat drumul, să-ți dau viață, măcar câteva z ...

Read more

Când ea a venit

  Când ea a venit, ce frumoasă părea! Lin ca somnul a venit și nici n-am știut când m-a luat în brațe. Mă sufoca uneori în strânsoare, Dar ce bine era, ce bine era!   Mi-a legat inima într-o batistă de mătase și i-a dat drumul pe apă. Între nuferi uscați s-a oprit. Ce bine fără inimă era, ce bine!   Umbra ei m-a sărutat pe ochi, Umezi de umbră mi-s ochii acum; Noaptea se scurge din păsări în ...

Read more

Ego

Vor găsi scrisorile noastre, sigur le vor găsi, Un teanc legat neglijent cu o sfoară, Filă peste filă, iubito, zi peste zi, Toată iubirea noastră de-o vară. Vor fi acolo cuvinte mai greu de-nțeles, Dizolvate în câte-o lacrimă, două. Vor spune că, scriind, le-am cules Ca pe flori, dimineața, din rouă. Și altele îi vor pune pe gânduri Pe cei ce vor smulge pecețile sforii: Cuvintele ce-au ars printre rânduri, ...

Read more

În zilele mohorâte ale anotimpului

În zilele mohorâte ale anotimpului îndrăgostiții pleacă din orașele lor, cât mai departe unii de alții, și se ascund unul în tristețea celuilalt. Anotimpul umple cărările vrajbei  cu ploi, podurile cad unul după altul și nimeni și nimic nu mai poate să-i aducă înapoi pe cei ce se caută pe sine prin alții. Dar ceva se întâmplă, raza unui surâs luminează deodată tot cerul și ei se întorc zburând ca păsările, ...

Read more

Lecție

Tata m-a învățat multe lucruri folositoare în viață, zicea el, dar care nu mi-au folosit la nimic, așa cum nici lui nu i-au fost de folos vreodată. A fost darnic, dar a murit în sărăcie. A iubit, dar a murit aproape singur și uitat. A visat, dar viața adevărată l-a mușcat de gât și l-a trântit în colb ca pe un cerb, lupii. Însă el s-a ridicat zi de zi și a fost darnic, plin de iubire și visător până în ulti ...

Read more

Facerea

Merg desculţ peste ape şi mă dor, mă ard tălpile de căutare: nu găsesc acea singură formă perfectă, să te torn în tipare... Când umbra ta o zidesc în cuvinte, răsare din ele un chip nelumesc, fără asemănare. Abia Dumnezeu a putut, cu atotputernicie, să facă scuipatul cu lut să-ţi semene ţie.   (Galați, 30 decembrie 2017)   ...

Read more

Trupul tău, până la ultima silabă

Nu e nici o izbândă facerea unui trup de cuvinte îndeajuns de viu ca să poată vorbi. Doar trupul tău, din care pleci adesea, e pumnul țărânii ridicat către cer. Te-am văzut trecând, cu sâni de ceață, printre copaci ca prin țesătura albă a nervilor. Duceai în jurul gâtului un șarpe, trăgeai după tine norii. Dintr-o privire am știut până la ultima silabă toată poezia din tine, așa cum a fost scrisă cu degetul ...

Read more

Vânătoare de fluturi

Copil fiind, și zăcând la pat, într-o noapte am deschis ochii și i-am văzut pe mama și pe tata cum se chinuiau să prindă un fluture care tot lovea cu aripile în lampă și nu mă lăsa, ziceau ei, să dorm -- căci în liniștea nopții aripile lovite de sticla fierbinte pocneau ca niște bice cu șfichi umezit in apă sărată. Fluturele se făcea când lumină, când întuneric, iar mâinile alor mei prindeau doar urme de zb ...

Read more

Tot ce nu vine din noi

(Astăzi a murit prietena mea, Aglăița) Nu vom pleca de aici până nu ni se va lua totul. Întâi ni se ia veșnicia, brusc întreruptă de o lumină rotundă, și suntem aruncați spre moarte înveliți într-un țipăt. Ni se iau apoi, una câte una, frunzele albe din pomul fără motiv numit al vieții, cel hrănitor. Ni se iau jucăriile și primim în loc niște unelte cu care zi după zi, fără odihnă, cioplim iluzii și zei. Ni ...

Read more
Scroll to top