You Are Here: Home » POEZELE

Elegie

Trăim într-o maternă și fără de ferestre Temniță caldă unde, dacă visăm, ne doare. Prin carcera îngustă zburdăm fără căpestre; tot evadând, ajungem în altă închisoare. Jur-împrejurul nostru un zid cât lumea este și-un aer amniotic de mlaștini planetare. De-a lungul și de-a latul câmpiilor celeste vânăm mistreți cu pielea de umbră, fiecare, incerți ca niște șterse geometrii rupestre și-i coacem haiducește pe ...

Read more

Femei căzând din cer

Femei în blugi, cu cizmele înalte, Răsar pe rând din trunchiuri de copac Apoi încep pe trotuar să salte Ușor pe tocul cizmelor de lac.   Nu-s multe, însă nu poți să le numeri Orbit de strălucirea de vinil A genților lucioase de pe umeri Purtate insolent și inutil.   Din arcul coapsei, când li se îndoaie Picioru-n mers, țâșnesc scântei și-ajungi Să crezi că ar pluti-n amurg tramvaie Pe sârme nevăzu ...

Read more

Clepsidră

Cum s-au dus, cum s-au dus anii... Ca apa au trecut printre noi și ne-au ros ca pe pietre, aproape nimic n-a mai rămas din trupurile noastre superbe. Poate dacă te țineam strâns în brațe, nu mai treceau. (20 iulie 2015, în tren) ...

Read more

Epoca plagiatului

Astăzi am scris o poezie. Cuvintele au venit nu ştiu cum din înaltul cerului şi s-au aşezat singure pe hârtie Cum nu le-aş fi putut rândui eu. Şi nici altul. Ici-colo pe câte unul l-am mai cioplit la rădăcină cu ascuţişul gândului până s-a făcut mai frumos şi numai bun de citit în curgerea dulce a rândului. Când n-am mai avut nimic să mai spun, nimic de adăugat sau de şters, mi-am zis: Iată, acesta e un poe ...

Read more

Tatăl meu respirând

Tata era un țăran din pământul Moldovei. El era singur; noi, copiii, eram mulți ca spicele. Băga mămăligă în noi până ni se îngălbeneau și ochii. Dar o dată pe săptămână venea cu o pâine mare cât roata carului, neagră, cu boabe de grâu întregi și cu pleavă în ea, de țâșneau stoluri de grauri când băga cuțitul. O punea pe piept și tăia pentru fiecare câte o felie groasă. Așa mi-l amintesc și acum, când nu ma ...

Read more

Refugiu

Voi deschide un magazin de amintiri - tot e la modă - și-l voi închide repede, în același minut. Nu voi păstra decât clipa aceea când am deschis și am spus: Poftiți, intrați, nu am nimic de vânzare.   (Iași, 19 mai 2014) ...

Read more

Descântec de foc

Fofografii de Elena ILUȚĂDoamne, nu-mi da nenoroculsă mă arzi de tot cu focul,nici nu mă lăsa ca Lotulsă nu ardere cu totul,ci mă arde să rămânăo scânteie în țărână,cum eram odinioarănenăscut, în visul, doară,maică-mii, fiind fecioară.N-a fost foc ca ăl de mumascos pe gură când născu-masă mă ardă, să mă zvârlă,însemnat cu stea, în târlă.Nu știu, focule, de ră-runchii-ți arzi în flacărăori arzi mii de suflet ...

Read more

Cântecul lunii

Luna, luna umezea bolta cu lumină albă, luna umezea totul cu lumină. Codrul, codrul se albea. Luna cu zăpada razelor codru-l albea, alb precum zăpada. Sete, sete îi era căprioarei, sete, apă-n codru nu era să-i treacă de sete. Merse, merse cât putu și dădu de apă. Să se-adape nu putu: era luna-n apă. Și muri, muri cu ochi ațintiți spre lună, luna-i puse peste ochi doi bănuți de lună. Ziua, ziua nici pe cer, ...

Read more

Scrisoare mamei

Mama. Astăzi se împlinesc 14 ani de când ... Ca o ciută speriată a dispărut copilăria mea în pădurea cu toate ceasurile oprite la ultimul tău surâs, mamă. Deodată am îmbătrânit și am rămas așa până azi. Nu de dor, nu de de singurătate, ci numai înspăimântat de lipsa ta îţi scriu și, mai bătrân decât tine, mă ascund în rănile copilăriei. Mi-a fost frică, mamă, şi numai în umbra ta am putut primi destulă lumi ...

Read more

Nu toamna e de vină

  Să nu-mi mai spui de neguri şi de ploi, nici de uitări... mi-e teamă c-au să vină... şi dacă mor pădurile-ntre noi, iubita mea, nu toamna e de vină. Metalice păduri şi păsări de metal... Plesnesc pe ramuri muguri de rugină într-un văzduh cu izuri de spital, iubita mea, şi toamna nu-i de vină. În cer ard păsări... iată, se destramă: sângele lor roşcat se scurge-n tină, oraşul plânge-n haine de aramă, ...

Read more
Scroll to top