You Are Here: Home » POEZELE

Poeții, până aici! Restul e poezie

  Peste tot e o poezie nescrisă. Ne ținem de mână și deodată soarele acesta plictisit de atâtea răsăriri își leapădă rugina și se preface-n fior. Totul în jurul nostru e o înfiorare, vibrația unei metafore vii. Dar vin poeții și se apucă de scris, suavi și flămânzi, strică totul. Jupoaie poezia de pe trupul realității și o mută în textele lor cu tot cu tatuajele ei fine, colorate cu praf de pe aripi de ...

Read more

În brațele mamei

M-a luat în brațe mama mea Chiar când m-a născut în chinuri grele Și m-a strâns – parc-ar fi vrut prin piele Să mă soarbă înapoi în ea. Se temea că m-a adus greșit Într-o lume crudă, infernală, Cum scapi peștișorul în cerneală – Și cu brațele atunci m-a ocrotit. Crivățul bătea prin sat cu ură, Se strângea omăt în dispensar. Făcea tata focul în zadar... Mama de la ea mi-a dat căldură. Au venit de-acasă două ...

Read more

Moartea printre poeți

  La moartea lui Mircea Țuglea Vine Moartea printre poeți. Se sprijină în coasă și se uită șăgalnic peste ei, peste capetele lor – foșnetul laurilor o face să zâmbească. – Pe cine luăm noi acum? zice clătinând coasa de la răsărit la apus. – Pe mine, pe mine, mine! – strigă și se bagă în față poeții mici, forjorii metaforei, cei cu limba uscată și cu ochii împăienjeniți. Ia-ne pe noi, strigă ei, taie-ne ...

Read more

Cântec trist

  Când am trecut pe lângă tine, Tu priveai un cais. Ce frumos făceai caisul privindu-l! Cu ochii în pământ am trecut pe lângă tine. Când am trecut pe lângă tine, Tu mângâiai un cais. Cum înfrunzeai caisul mângâindu-l! Cu ochii spre cais am trecut pe lângă tine. Când am trecut pe lângă tine, Tu îmbrățișai un cais. Cum îl înfloreai îmbrățișându-l! Cu ochii spre păsări am trecut pe lângă tine. Când am tre ...

Read more

Cântec profan

Tu te făceai din ce în ce mai frumoasă în noaptea aceea de dragoste plină, visele striveau colivia de oase și o umpleau cu o altă lumină. Eu mă făceam din ce în ce mai subțire, fluture închis într-o amforă, când noaptea cobora gâfâind peste fire cu bezna pe beznă călcând. Noi ne făceam în noaptea fierbinte trup unic și cântec, apoi carnea se prefăcea încet în cuvinte, poemul creștea ca o floare din noi. Unu ...

Read more

Întâlnire

Deodată am simțit luna împungându-mă cu degetul în coaste. Atunci am știut că trebuie să vii. Însă numai umbra ta a venit, mult mai târziu, pe sub copacii mirați, prin aerul obosit de miresme. Lipa-lipa, am auzit umbra ta plecând și trăgând după sine ca-ntr-o plasă de pescar ochii mei văzători de minune. Tăcerea umbla dezbrăcată prin ea însăși, atentă călcând pe propriile măruntaie, de teamă să nu scoată vr ...

Read more

Peste toate apele lumii

Nimic, nimic cu adevărat important nu am învățat în viața asta. Nimic. Mi-am irosit copilăria învățând să mă joc. Și când am învățat în sfârșit, eram deja un băiat mare, zvâcnet închis într-un trup, și am început să iubesc ca și cum m-aș fi jucat. Râzând am iubit. Iar când am învățat în sfârșit să iubesc, iată, mă pregătesc să trag peste mine mantia de purpură a apusului. Și mor încet, ca și cum aș iubi. Șt ...

Read more

Apus la Baskatong

Pescăruș în oglindă, cuțit de argint căzut deodată din soare în apa tăiată adânc pe obraz, înfige lumina amiezii în iaz – Iubito, ce amiază ciudată! E timpul răscopt, scrâșnește osia lumii, uscată; lumina-i o coajă pe cer, solzii peștilor dizolvați iau formă, deasupra, de nori. Zei transparenți se topesc. Și, mirați, ard ochii lor incolori. Maxima puritate a morții, încremenire solară. Amiază pe veci, fără ...

Read more

Rugă

Trupul mi-l acoperă cu părul tău cel negru ca neadevărul: ochii mei întunecați să vadă strălucirea neagră din zăpadă, nobila, îndoliata spumă din șuvoiul laptelui de mumă, tremurul ciudat al indecisei bezne din petalele narcisei. Trupul învelește-mi-l cu părul tău cel negru ca neadevărul ca-ntr-un giulgiu negru de mătase. Întunericul să-mi intre-n oase ‒ sângele cel negru al țărânii se va ridica apoi în coa ...

Read more

Tricouri moca

Cei de la ultimul etaj ies la geam, fac frumos cu mâna și le aruncă tricouri celor de jos. Aerul e plin de fantome, oamenii respiră poliester. Adolescenții cu tricouri moca merg cu ochii închiși pe marginea acoperișurilor, cad unul după altul și se strivesc de asfalt. Unii plutesc o vreme printre blocuri – „Uite, mamă, fata de la șase trasă de porumbei!“ –, coboară lin pe pământ. N-au nicio zgârietură, dar ...

Read more
Scroll to top