You Are Here: Home » POEZELE

Poezia a plecat de la mine

©️ Ilustrație de Ludmila Shumilova Poezia a plecat de la mine.A luat-o pe o străduță în josȘi s-a pierdut în oraș. M-am ținut după ea printre blocuri,Am ajuns în câmp, am trecut râuri,Până la stele m-am ridicat – și degeaba! N-a spus unde se duce, nici de ce,Doar a plecat ca o adiere înfiorândPerdelele de la ferestrele deschise. N-a vrut să vină înapoi nici când i-amDeschis larg colivia pieptului,Nici ...

Read more

Aproape sonet

Iubito, trupul tău e un sonet pot să-l recit oricând pe dinafară – în carnea lui, ca un cuţit concret, înfig imaginaţia barbară. Va fi mereu, ca şi întâia oară, când şi-a deschis petalele încet, deasupra mea un fel de stea polară absenţa luminându-ţi-o discret. Eşti şi nu eşti... Cămaşă de magnet de-aş îmbrăca în fiecare seară, tot n-aş putea în falsul menuet să te atrag – şi dansul să ne doară. Eu trupul ţ ...

Read more

De toamnă

  Până la noi timpul vine prin frunze. L-am primit totdeauna ca pe un oaspete, i-am dat să mănânce din palmă, în trupurile noastre l-am culcat. În fiecare frunză e ceva din sângele nostru împuținat de uitare. Sângerăm îmbrățișați, vântul ne strânge în brațe pe amândoi. Vai, ce puțin a mai rămas! Cu numai o mână de frunze nu se poate spune tot ce ar mai fi de spus. Lumea e tot mai mică – strictul necesa ...

Read more

Despărțire

Nu știam cine trebuie să plece mai întâi. Ca două trestii loveam aerul dintre noi: ne îndoiam unul pe altul cu răsuflarea într-un balon de săpun. Nu, nu, să nu mişcăm! Orice gest ar putea sfărâma clipa ca pe un puf de păpădie, vântul. Şi nu mişcam. În placenta de staniol a lunii bolnave hrăneam împreună copilul uitării. Cineva trebuia să plece întâi. Aşa cum se duc în galben frunzele, cuvântul pe lângă lucr ...

Read more

Ceasul

Timpul trece cu tocuri de sticlă pe un drum bolovănos. Pe același drum pașii mei fac să răsară din pietre maci umezi – țipete sunt petalele lor. Mergem amândoi printre pietre, umăr la umăr și unul într-altul. La răspântie va ieși din mine și o va lua într-o parte sau alta, iar eu mă voi întoarce atunci cu sânge pe sângele meu călcând. Nu-l pot opri nici sădind copaci în fața lui, nici așternându-i sub tălpi ...

Read more

Voi, muritorii

Eu sunt nemuritor de felul meu. Adică eram până să vin pe lumea asta, printre voi, muritorii. Când m-a născut mama a înnodat timpul în jurul meu cu o îmbrățișare, l-a sigilat cu un sărut. Nemuritor am pornit printre voi și singur mi-am rupt pecețile timpului de pe mine doar ca să vă pot îmbrățișa, doar ca să simt direct pe inimă atingerea voastră. A fost așa de frumos să respir aceeași moarte cu voi! Dar câ ...

Read more

Aspirații

Ah, acești băieți musculoși de la casieriile hipermarketurilor, ce frumos te întreabă ei dacă vrei și punguță! Bat prețurile la casă ca și cum nici nu te-ar vedea, cu putere, potrivit vârstei și posibilităților. Cumpărăturile trec prin mâinile lor în viteză ca niște trenulețe prin tuneluri de turtă dulce. Băieții aceștia solizi, cu tunsoarea la milimetru, îmbrăcați ca pentru a merge la cinema, îți dau restu ...

Read more

Dincolo nu e nimic

Dincolo nu e nimic. Întinde mâna și vei simți cum te trage hăul în jos, te vei scurge ușor ca fumul de țigară prin crăpătura ușii. Dincolo e golul lăsat de un copil căzând în prăpastie, aerul sfâșiat de mâinile lui. Dincolo e interiorul unui țipăt, spaimă pustie. Nu păși dincolo, nu privi, nu te gândi măcar! Gândul s-ar prăbuși și s-ar rupe de tine, vei rămâne aici ca un clopot lovit de ecouri. Dincolo nu e ...

Read more

Apa cea neagră

Apa cea neagră a venit peste noi. Privește cum cade tot cerul în apă, Se-ntunecă cerbii când se adapă Și umbrele lor se scurg în noroi. Cu flacără neagră ard păsări în zbor Miezul de beznă în cer dezvelindu-l, Peștii își pierd în adâncuri argintul, Se-ngroapă în mâlul cel negru și mor. Timpul din sine se retrage apoi Și intră în lucruri pentru vecie Ca melcul când intră în cochilie, Ca apa cea neagră când i ...

Read more

Soroc

Rostul nu mi-l mai știe nici pământul, Cel ce-mi așteaptă genunchii la apus. Eu nu mai sunt acum decât cuvântul Închis în mine, încă nespus. Tremură tainic în placenta subţire Așteptându-și sorocul și parcă n-ar vrea Să vină pe lume, la plâns și citire, Fără maternă atingerea ta. Nu-l pot rosti, nu-l pot urni cu gândul, Sânge să-i torn în silabele seci. Numai tu ai putea, cu buzele atingându-l, Să-l faci să ...

Read more
Scroll to top