You Are Here: Home » POEZELE

Dați-ne ceva să urâm!

Dați-ne ceva să urâm și vom face lumea mai bună. Noi nu ne mai putem găsi starea dacă nu ne înfigeți în cap o țepușă ca să ne țină locului, liniștiți. Ne uităm cu groază în jur fiindcă nu mai găsim nimic să urâm. Ne e foame!   Noi am ars câmpiile iubirii și am lăsat ciulinii să crească peste tot și pe urmă pe câmpiile urii am păscut până când nimic n-a mai rămas în urma noastră, nimic!   Noi ne pu ...

Read more

Poemele de dragoste nu mai au niciun rost

©️ Ilustrație de Ludmila Shumilova Citesc poezia vechilor poeți, a bărbaților care vânau împreună lei și mureau pe tăblițe de lut, a efebilor îndrăgostiți de amfore, poezia menestrelilor îngenuncheați sub balcoane, cei ce prindeau luna în palme ca pe un hulub și o dăruiau dimineții, poezia romanticilor înveliți în petale, poezia de azi, suflată prin sfinctere de aur, și văd că despre iubire s-a scris t ...

Read more

Poemul

Ilustrație de Ludmila Shumilova Ca un orb mă încui în tăcere Și îmi fac din pleoape fereastră. Văd cuvinte pe sticla de bere, Scrie ceva și pe luna albastră.   Cresc litere verzi prin unghere Ca iarba cuprind orașul de tot, Trece prin parcuri o adiere De arbori crescuți dintr-un ciot.   În colț, la salam, vine și cere O doamnă cu unghii carmin, La depou se aud leviere Ciocănind înfundat și străin. ...

Read more

În rezervația de îngeri

A murit poetul Emil Brumaru... (Foto: V. I.) Piperul nu va mai avea de-acumAcelași gust, nici sânii frumusețe.Emil Brumaru împletește fumDin inimile arse de tristețe. Și, cine știe, vom vedea cândva în zbor cum păpădiile îi carăpoemele în cer spre-a le vărsalin peste noi, cu ploile de vară. Vom sta vrăjiți sub ploaia de poemespoite cu argint de lună nouăși vom dori poetul să ne chemela el, de unde plouă, pl ...

Read more

Azi am vorbit cu inima mea

Foto: Elena ILUȚĂ Azi am vorbit cu inima mea. Ce cuvinte frumoase i-am spus! Am simțit atunci că ar vrea Să bată o viață în plus. Doamne, cât poți tu să muncești, Zi și noapte nu stai nicio clipă, Să nu cad de pe cer fiindcă-mi ești Înăuntru aripă. Ce inimă bună poți fi, Tot ce văd încape în tine, Pentru toate-mi trimiți zi de zi Lacrimi, nu sânge prin vine. Ce frumoasă ești, inima mea, Și toate asemenea ți ...

Read more

Poezia a plecat de la mine

©️ Ilustrație de Ludmila Shumilova Poezia a plecat de la mine.A luat-o pe o străduță în josȘi s-a pierdut în oraș. M-am ținut după ea printre blocuri,Am ajuns în câmp, am trecut râuri,Până la stele m-am ridicat – și degeaba! N-a spus unde se duce, nici de ce,Doar a plecat ca o adiere înfiorândPerdelele de la ferestrele deschise. N-a vrut să vină înapoi nici când i-amDeschis larg colivia pieptului,Nici ...

Read more

Aproape sonet

Iubito, trupul tău e un sonet pot să-l recit oricând pe dinafară – în carnea lui, ca un cuţit concret, înfig imaginaţia barbară. Va fi mereu, ca şi întâia oară, când şi-a deschis petalele încet, deasupra mea un fel de stea polară absenţa luminându-ţi-o discret. Eşti şi nu eşti... Cămaşă de magnet de-aş îmbrăca în fiecare seară, tot n-aş putea în falsul menuet să te atrag – şi dansul să ne doară. Eu trupul ţ ...

Read more

De toamnă

  Până la noi timpul vine prin frunze. L-am primit totdeauna ca pe un oaspete, i-am dat să mănânce din palmă, în trupurile noastre l-am culcat. În fiecare frunză e ceva din sângele nostru împuținat de uitare. Sângerăm îmbrățișați, vântul ne strânge în brațe pe amândoi. Vai, ce puțin a mai rămas! Cu numai o mână de frunze nu se poate spune tot ce ar mai fi de spus. Lumea e tot mai mică – strictul necesa ...

Read more

Despărțire

Nu știam cine trebuie să plece mai întâi. Ca două trestii loveam aerul dintre noi: ne îndoiam unul pe altul cu răsuflarea într-un balon de săpun. Nu, nu, să nu mişcăm! Orice gest ar putea sfărâma clipa ca pe un puf de păpădie, vântul. Şi nu mişcam. În placenta de staniol a lunii bolnave hrăneam împreună copilul uitării. Cineva trebuia să plece întâi. Aşa cum se duc în galben frunzele, cuvântul pe lângă lucr ...

Read more

Ceasul

Timpul trece cu tocuri de sticlă pe un drum bolovănos. Pe același drum pașii mei fac să răsară din pietre maci umezi – țipete sunt petalele lor. Mergem amândoi printre pietre, umăr la umăr și unul într-altul. La răspântie va ieși din mine și o va lua într-o parte sau alta, iar eu mă voi întoarce atunci cu sânge pe sângele meu călcând. Nu-l pot opri nici sădind copaci în fața lui, nici așternându-i sub tălpi ...

Read more
Scroll to top