You Are Here: Home » PROZĂ

Arta de a nu scrie un roman

Nu bănuiam ce mă așteaptă când mi-a venit ideea să scriu un roman despre ziariști. Fiind despre ziariști, urma să fie publicat în ziar, capitol cu capitol, pe măsură ce îl scriam. Credeam că scriind zilnic și mult, ca un ziarist adevărat, îl voi termina în două-trei luni. Dar n-a fost așa. Mă simțeam plin de materia romanului, mi se părea că nu trebuie decât să o las să se scurgă pe hârtie, fără nicio sforț ...

Read more

Elixirul tinereții

În ziua aceea tătuța m-a trezit cu noaptea în cap. Am auzit clampa, țac-țac, scârțâitul ușii, apoi pașii lui pe podeaua de lut. M-a atins ușor pe frunte cu palma lui uscată și aspră ca scoarța de copac. ‒ Ia scoală, nepoate. Hai că avem oleacă de trebușoară. ‒ Hăăă? E noaptea! Ce trebușoară? ‒ Lasă că-ți spun eu pe drum. Hai! Îmbracă-te bine, că-i ger afară. Nu obișnuia să mă pună la treabă când stăteam la ...

Read more

Un reporter subiectiv

Erau niște puștani, vreo douăzeci, claie peste grămadă într-o celulă de la Penitenciarul pentru Minori și Tineret din Tichilești, cimitir al tinereții lor. Se loveau cu coatele ca să-și facă loc mai în față, în raza camerei video. ‒ Nenea, nenea, vreau și eu! Răsăreau ca niște lupi de pe după paturile suprapuse și se repezeau la camera video, parcă ar fi vrut să muște din ea.Veneau atât de aproape, încât nu ...

Read more

Prin tufișurile Dunării

Am plecat spre Orșova, în toamna lui 2007, să scriu un reportaj pentru „Cotidianul“. Cristian Cioacă ‒ șoferul Cristian Cioacă, nu elodicidul ‒, stelist fanatic, m-a ținut de la București până la Orșova numai în manele, îmi vâjâia capul de Salam și Vijelie. Și Guță. Mult Guță. Era supărat că pierduse Steaua un meci important, de parcă nu asta se întâmpla mereu de douăzeci de ani, și tot drumul s-a drogat cu ...

Read more

Șunca din seif

(Fragment din povestirea „Cântarea României, defăimarea Occidentului”) Am luat masa, mai mult pe sub masă, și acum ar trebui să ne urnim ușurel spre centru, către un muzeu, o expoziție ceva... Dar, nu știu cum, slana parcă ne-a tăiat avântul cultural. Ne e mai bine să lenevim sub umbrelă, să pălăvrăgim. – Titus, e a doua oară când vin în Viena, orașul culturii, și pentru a doua oară amintirile mele vor fi l ...

Read more

Coșmarul unui ziarist oarecare

În timp ce ziaristul își rodea liniștit covrigul în tramvai, mergând spre redacție, vatmanul se ridică de la manetă și, dând ușor din aripi, pluti pe deasupra tuturor călătorilor până la el, la coada tramvaiului. Coborî lin și îi făcu un benghi în frunte, cu degetul înmuiat în cerneală tipografică. Nu era un benghi obișnuit, asemenea benghiurilor pe care oamenii și le fac din diferite motive pe frunte, ci u ...

Read more

Scandal în bibliotecă

Fără un motiv anume, într-o zi au început să-mi dispară cărțile din bibliotecă. Nu le fura nimeni, că nu prea vine lumea pe la mine, ci dispăreau pur și simpu, nu le mai găseam la locul lor în raft. Clasicii stăteau cuminți unde-i puneam, dar contemporanii dispăreau și-i găseam mereu în altă parte. Se foiau prin casă de-mi înnebuniseră și pisicile de-atâta vânzoleală. Cărțile lui Traian T. Coșovei se strâng ...

Read more

Academicianul din debara

Doamna Agurița, fostă femeie de serviciu la universitatea din frumosul nostru oraș, ține acasă, în debara, un academician din care nu lipsesc decât degetele de la picioare. Nu există nicio îndoială că academicianul doamnei Agurița este unul autentic, provenit de la universitatea noastră, autorul unei opere voluminoase, binecunoscut orașului, țării și chiar pe plan internațional, după cum atestă unele titlur ...

Read more

Moartea lui Costică Vulpoi

(După o întâmplare adevărată povestită de ziaristul gălățean Tudor Neacșu) Domnul Tudorache, redactorul-șef al săptămânalului de atidudine hotărâtă „Contondent“, din capitala județului nostru, nu se gândea în acea zi, mergând spre redacție, că va da o lovitură de presă. Sosi cu primul autobuz. Așa făcea mereu în zilele când trebuia să dea gazeta la tipar. Ceilalți doi angajați veneau ca de obicei mai târziu ...

Read more

O fleică de un milion de lei

Pe vremea lui Ceaușescu, până mai încoace, spre Revoluție, trăia în Iași un cerșetor de mare talent, născut pentru meseria asta pe cât de dificilă, pe atât de profitabilă. Dacă treceai pe lângă el și n-aveai mărunțiș, îi dădeai o sută bătută – când suta însemna sută. Iar dacă n-aveai bani deloc la tine, scoteai de la CEC ori împrumutai de la cineva și tot îi lăsai ceva în cutiuță. Nimeni nu știa câți bani a ...

Read more
Scroll to top