You Are Here: Home » PROZĂ

Nu mai zgâriați brânza!

Demult, în altă epocă, redacțiile aveau mașini, reporterii se duceau acolo unde se întâmplau lucruri. Fane, șoferul, își mânca de sub unghii în delegații. Cât era de diurna de mică, el tot voia să economisească ceva, cât de cât. Ce să mănânci de 13 lei într-o zi și să-ți mai și rămână? El reușea! Pentru ziariștii mai tineri, care nu știu ce înseamnă o delegație, aceasta este o deplasare a reporterului în te ...

Read more

Când tata a adus pisici

S-a auzit o pocnitură pe la miezul nopții. – S-a prins un guzan! a strigat tata sărind din pat. Erau mulți guzani. Mai mari decât mâțele. Nu mai puteai păstra nimic în pod din cauza lor. Rodeau tot. Tata n-a pus otravă. Zicea că ne-am putea otrăvi și noi. Eram copii, băgam orice în gură. Se puteau otrăvi și mâțele, și hulubii, și câinii. A adus niște capcane. Vreo zece. Le făcuse la atelierul de la fermă. E ...

Read more

Trenuri nemțești și alte aroganțe

Un tren frumos ca degetul Atoatefăcătorului din Capela Sixtină  Las capul pe spate să ațipesc puțin. Scaunul e un obiect ascultător, se adaptează cuminte la poziția mea: șezutul se întinde, tetiera coboară. Stau comod ca la mama în brațe. Tapițeria e ca nouă și miroase a parfum. Lavandă. Nu spun că nu-mi place. Dar să dai scaunele cu parfum, asta e o aroganță de care numai nemții și alții ca ei sunt în ...

Read more

Un covrig pe conștiință

Gazeta „Atitudinea” a apărut pe la începutul lui 1990 în Botoșani. Câțiva tineri au tipărit-o într-o noapte, cu texte de adunătură. Era penibilă, dar a devenit tot mai bună de la un număr la altul; după un an, când a devenit ziar adevărat, a încetat din viață. Un an era destul de mult pentru o gazetă liberă în Botoșaniul acelei perioade, fesenist până la isterie. Era atunci, la început, o armonie paradisiac ...

Read more

Poștașul repetă întotdeauna de o mie de ori

Mă sună un domn de la Poșta Română. Un poștaș. ‒ Am un pachet pentru dumneavoastră din Belgia. Sunteți acasă? ‒ Nu. ‒ Dar unde sunteți? ‒ Sunt prin Vâlcea. Ce contează? ‒ Deci nu veniți azi. ‒ Nu. ‒ Dar când veniți? ‒ Săptămâna viitoare, nu știu exact ziua. ‒ Hm… Eu vreau să vă ajut, dar… Coletul se va întoarce în Belgia. ‒ E sora mea acasă. Lăsați-i-l ei, vă rog. ‒ E în nume cu dv? ‒ Sora? ‒ Da. ‒ Nu. ‒ Da ...

Read more

La pușcărie pentru o figură de stil

Am fost condamnat și închis pentru un articol. Pentru că am scris despre șeful meu că semăna cu  Saddam Hussein – așa a motivat judecătorul Teodor Nițu; se purta ca un dictator, ăsta e adevărul. Condamnarea s-a pronunțat în lipsa mea, la Botoșani,  în ianuarie 1992. Eu locuiam deja de aproape un an într-un sat din județul Iași, la socri. Habar n-aveam de sentință. Am fost dat în urmărire generală și, cu toa ...

Read more

Femeia cu mustață

Am plecat din Târgu Frumos pe la patru dimineața, spre Iași. Încercam din răsputeri să-l fac pe Lari să fie atent la drum. Conducea imprudent. Părea că a rămas cu mintea la frumoasele obiceiurile de nuntă din părțile locului, parcă nu mai văzuse mirese furate. Ajunși în Iași, aveam o mare dilemă: unde să-l cazez ieftin pe Lari? El nu se putea odihni bine într-o cameră de peste zece euro. Nu puteam risca să ...

Read more

Mireasa din tufiș

Odată a trebuit să rămân o noapte în Târgu Frumos, în drum spre Iași. Am regăsit la hotel, cu bucurie, exact același pat, în aceeași cameră în care dormisem și în vara lui ’89. Atunci, în ultima vară cu Ceaușescu, cenaclul nostru literar din Botoșani fusese invitat să le citească niște poezii studenților din Iași, că aveau de toate și numai poezia le mai lipsea. Drept răsplată, activiștii de la cultură  – c ...

Read more

Reporterul și prepoziția

Reporterul răsuci în coada frazei un ultim cârlionț și se lăsă mulțumit pe spate. Zâmbea fericit. În sclipirea palidă a monitorului, literele păreau umede, articolul se zbătea ca un nou-născut într-un scutec alb. Reciti cu încântare ultima frază: “Deși pacientul a fost dus de pe ambulanță direct pe secția de chirurgie, unde medicii l-au pus pe aparate, aceștia au mai putut decât să constate decesul și să se ...

Read more

Titus Ceia, regele lentorii

A murit prietenul meu Titus Ceia. N-a apucat să vadă terminată și publicată în carte  „Cântarea României, defăimarea Occidentului”, povestea călătoriei noastre cu trenul până în Stockholm și înapoi. Redau aici un fragment din povestirea care vă apărea anul viitor în volumul „Strălucitor. Întâmplări gazetărești”.  Mulți dintre cei care l-au cunoscut pe Titus și au citit textul au spus că am surprins exact pe ...

Read more
Scroll to top