You Are Here: Home » PROZĂ

Evadarea (4)

CONTINUARE DIN PARTEA A TREIA Într-un ocol pentru înțărcat pui de drac i-aș închide eu pe câțiva profesori de aici. În primul rând pe Anghel–Berbecul. Îi zicem așa deoarece are părul creț ca un berbec. Și fața turtită ca o plăcintă. El m-a luat de ureche și m-a dus așa, pe sus, de la poartă până pe scările căminului. Că de ce am vrut să fug? Că de ce nu-mi place la cămin? Întâi mi-a dat numai o palmă peste ...

Read more

Evadarea (3)

  Continuare din partea a doua Am ieșit în curte și ne-am așezat pe o bancă. Atunci au venit mai mulți copii la mine și m-au întrebat cum mă cheamă și ce am bun de-acasă, haleală. Erau băieți de la cămin, veniseră cu rândul, ținându-se de mână, să mănânce. Era ora mesei. Tovarășa care i-a adus a zis să mănânc și eu cu ei. Și mama. Am intrat toți într-o sală mare cât o școală, plină cu mese. Ne-am pus l ...

Read more

Evadarea (2)

Continuare din partea 1 În față era o portiță de fier cu sârmă-ochiuri, toată ruginită. Avea zăvorul pus pe dinăuntru. Am așteptat puțin, parcă trebuia să vină cineva să deschidă. Că așa faci dacă e închisă poarta: aștepți, nu dai buzna. Și aștepți. Și dacă nu vine nimeni, tot aștepți. Sau strigi la poartă. Mama n-a strigat. A așteptat cât a așteptat și, dacă a văzut că nu umblă nimeni prin curte, s-a aplec ...

Read more

Evadarea (1)

De un an de zile mă tot chitesc să fug de aici. De câte ori am încercat, am dat greș. Dar până la urmă tot o tulesc eu, nu se poate altfel! N-o să fac și clasa a treia la cămin. Acum stau la izolare, plin de râie, și pritocesc planuri de fugă. Mi-e tare ciudă că n-am putut fugi până acum. Am încercat și așa, și așa, și pe-o parte, și pe alta. N-a mers! Nu mă ține nimeni legat aici, nu-s priponit; pot umbla ...

Read more

Arta de a nu scrie un roman

Nu bănuiam ce mă așteaptă când mi-a venit ideea să scriu un roman despre ziariști. Fiind despre ziariști, urma să fie publicat în ziar, capitol cu capitol, pe măsură ce îl scriam. Credeam că scriind zilnic și mult, ca un ziarist adevărat, îl voi termina în două-trei luni. Dar n-a fost așa. Mă simțeam plin de materia romanului, mi se părea că nu trebuie decât să o las să se scurgă pe hârtie, fără nicio sforț ...

Read more

Elixirul tinereții

În ziua aceea tătuța m-a trezit cu noaptea în cap. Am auzit clampa, țac-țac, scârțâitul ușii, apoi pașii lui pe podeaua de lut. M-a atins ușor pe frunte cu palma lui uscată și aspră ca scoarța de copac. ‒ Ia scoală, nepoate. Hai că avem oleacă de trebușoară. ‒ Hăăă? E noaptea! Ce trebușoară? ‒ Lasă că-ți spun eu pe drum. Hai! Îmbracă-te bine, că-i ger afară. Nu obișnuia să mă pună la treabă când stăteam la ...

Read more

Un reporter subiectiv

Erau niște puștani, vreo douăzeci, claie peste grămadă într-o celulă de la Penitenciarul pentru Minori și Tineret din Tichilești, cimitir al tinereții lor. Se loveau cu coatele ca să-și facă loc mai în față, în raza camerei video. ‒ Nenea, nenea, vreau și eu! Răsăreau ca niște lupi de pe după paturile suprapuse și se repezeau la camera video, parcă ar fi vrut să muște din ea.Veneau atât de aproape, încât nu ...

Read more

Prin tufișurile Dunării

Am plecat spre Orșova să scriu un reportaj pentru „Cotidianul“. Cristian Cioacă ‒ șoferul Cristian Cioacă, nu elodicidul ‒, stelist fanatic, m-a ținut de la București până la Orșova numai în manele, îmi vâjâia capul de Salam și Vijelie. Și Guță. Mult Guță. Era supărat că pierduse Steaua un meci important, de parcă nu asta se întâmpla mereu de douăzeci de ani, și tot drumul s-a drogat cu manele. În asemenea ...

Read more

Șunca din seif

(Fragment din povestirea „Cântarea României, defăimarea Occidentului”) Am luat masa, mai mult pe sub masă, și acum ar trebui să ne urnim ușurel spre centru, către un muzeu, o expoziție ceva... Dar, nu știu cum, slana parcă ne-a tăiat avântul cultural. Ne e mai bine să lenevim sub umbrelă, să pălăvrăgim. – Titus, e a doua oară când vin în Viena, orașul culturii, și pentru a doua oară amintirile mele vor fi l ...

Read more

Coșmarul unui ziarist oarecare

În timp ce ziaristul își rodea liniștit covrigul în tramvai, mergând spre redacție, vatmanul se ridică de la manetă și, dând ușor din aripi, pluti pe deasupra tuturor călătorilor până la el, la coada tramvaiului. Coborî lin și îi făcu un benghi în frunte, cu degetul înmuiat în cerneală tipografică. Nu era un benghi obișnuit, asemenea benghiurilor pe care oamenii și le fac din diferite motive pe frunte, ci u ...

Read more
Scroll to top