Celebrul anonim Reviewed by Viorel Ilișoi on .   [caption id="attachment_7647" align="alignright" width="300"] Jean Grosu (13 decembrie 1919 ‒ 5 iulie 2007)[/caption] Căutând o carte anume la un anticar   [caption id="attachment_7647" align="alignright" width="300"] Jean Grosu (13 decembrie 1919 ‒ 5 iulie 2007)[/caption] Căutând o carte anume la un anticar Rating: 0
You Are Here: Home » CAREVASĂSCRIE » Celebrul anonim

Celebrul anonim

 

Jean Grosu (13 decembrie 1919 ‒ 5 iulie 2007)

Căutând o carte anume la un anticariat de pe strada Lăpușneanu, din Iași, dintre cărțile întinse direct pe asfalt mi-a sărit în ochi una: „Peripețiile bravului soldat Švejk“. Ediția din 1983. O știam bine. Era exact ediția citită prima oară, primul meu Švejk, înfulecat pe nerăsuflate în două-trei zile chiulite de la școală tocmai pentru asta. Era cam deteriorată: avea cotorul ros, colțuri îndoite, îi lipseau coperta și pagina de titlu. Titlul cărții și autorul, Jaroslav Hašek, erau scrise cu pixul pe prima pagină rămasă.

‒ Lipsește pagina de gardă, nu știm cine e traducătorul, am zis, mai mult ca să intru în vorbă cu anticarul.

‒ Jean Grosu, bineînțeles.

‒ Și de ce nu i-ați scris și lui numele?

‒ Nu e nevoie. Dacă e o carte din cehă, e clar că el e traducătorul.

Jean Grosu nu este singurul traducător român din literatura cehă, dar cu siguranță este cel mai important.

Fiind îndrăgostit de Hašek și de năstrușnicul său Švejk, prin ’95 m-am dus la București ca să-l cunosc pe Jean Grosu. Trecuse de 75 de ani, auzisem că e bolnav și mă temeam că dacă mai amân nu-l voi mai prinde în viață ca să-i strâng mâna măcar, să-i mulțumesc pentru cărțile minunate pe care, dacă n-ar fi fost el nu le-aș fi citit. Dumnezeu i-a mai dat zile până în 2007, așa că am putut chiar să-l revăd de câteva ori. Fără el nu i-aș fi întâlnit, la vremea lecturilor esențiale, pe Čapek, Hašek, Havel, Hrabal, Kohout, Marek ‒ și, după Revoluție, pe Kundera, pentru a cărui operă avea exclusivitate în România. Stătea într-un apartament de la ultimul etaj al unui bloc interbelic, pe lângă Poliția Capitalei; tavanul era spart și prin gaura astupată cu ziare picura ploaia. Totul în casă era vechi și umed, destrămat, jupuit. Bătrânul traducător nu o ducea prea bine și asta îl rodea tare. După o viață de muncă nu se alesese cu nimic. Plin de amărăciune, mi-a arătat câteva rafturi cu cărțile traduse de el, vreo sută de volume, cât n-au citit mulți într-o viață, dar nu destule ca să-i asigure o bătrânețe tihnită. Unele dintre acele numeroase volume erau traduceri din engleză, din franceză, din romandă, dar cele mai multe erau din cehă și din slovacă. Un perete de cărți. Ele îi dau acum aura de unic traducător din cehă, așa cum spusese anticarul de pe Lăpușneanu.

Am vorbit mult despre traduceri în general și despre traducerile lui în special, mai ales despre Hašek. Mi-a spus că traducătorul este un scriitor, un creator. El nu traduce, de fapt, nu echivalează semantic, ci rescrie în limba lui o carte străină. Este asemenea unui instrumentist care interpretează în felul lui o piesă pe scenă: cu înțelegerea lui, cu sensibilitatea lui, cu talentul lui. Alt intrumentist o va interpreta altfel. Uneori mai bine, alteori mai prost.

Tot vorbind noi despre Hašek și despre Švejk, venerabilul traducător mi-a povestit o întâmplare incredibilă.

Cică Svejk e așa de cunoscut la cehi, încât nu există om de pe-acolo să nu știe să-ți spună măcar o pățanie de-a lui, o replică, o întâmplare.

‒ E un fel de Bulă al lor?

‒ Nu Bulă. E un fel de Don Quijote.

Popularitatea lui Švejk  e așa de mare la cehi, încât a devenit un personaj folcloric, și-a pierdut autorul pe drum. Tot cehul știe de soldatul Švejk, dar de multe ori habar n-are de autorul lui, de Jaroslav Hašek. Bătrânul Jean Grosu știa asta foarte bine din tinerețea lui, când a studiat în Cehoslovacia. Dar avea să i se mai confirme o dată, prin ’70, într-un mod senzațional.

Mergea cu trenul de de la București spre Praga, unde fusese chemat să fie decorat, nu pentru prima oară, de președintele cehoslovac pentru merite culturale. (Nu m-ar mira să aibă și statuie acolo, pentru cât a făcut el pentru cultura cehă. Și ar trebui și la noi, pentru toată bogăția adăugată culturii române.) În cabina lui din vagonul de dormit, de două locuri, s-a întâmplat să nimerească altături de un ceh. Era un tehnician care montase nu știu ce utilaj de-al lor la o uzină din București și acum se întorcea acasă. Despre ce să discute doi necunoscuți, un român traducător din cehă și un ceh, aflați într-un tren sau oriunde pe lumea asta? Bineînțeles că despre Švejk! Și dă-i și povestește toată noaptea, în cehă, până la Curtici, despre peripețiile zăbăucului care era să răstoarne de unul singur imperiul chezaro-crăiesc. Dar știi faza aia când fura câini și zicea că i-a găsit ca să ia recompensă? Dar atunci când a aruncat depozitul de muniție în aer! Da, da, ce întâmplare! Sau când nu știa să se steargă regulamentar la cur și a venit colonelul și l-a pus să repete până învață! Dar atunci când… sau când….

Povesteau și râdeau amândoi de se prăpădeau. Tehnicianul știa toate poveștile cu Švejk, dar Jean Grosu, cunoscător, și-a dat seama că nu le învățase din carte, ci dintr-o sursă orală, din auzite. Le zicea ca pe niște bancuri. Habar n-avea cehul că există o carte și un autor de faimă universală. De altfel, nici nu părea adăpat la literatură, de orice fel, el era doar un meseriaș care făcea o treabă anume, ceva cu niște utilaje industriale. Dar absența autorului din discuție nu putea fi o piedică pentru buna dispoziție a celor doi admiratori ai zăpăcitului de Švejk.

‒ Când ajungem la Curtici, în vamă,  ‒ a încheiat Jean Grosu ‒, intră un milițian să ne controleze pașapoartele. Eu stăteam pe patul de sus, cehul pe patul de jos. Cînd i-a luat pașaportul, am tras și eu  cu ochiul. Ce să vezi? Domnule, pe ceh îl chema Jaroslav Hašek!

Nimic nu își poate dori mai mult un scriitor decât ca opera lui să fie cunoscută. Cel mai înalt grad de popularitate a operei e atunci  când ea folclorică, nici nu mai contează autorul. Dar să devii atât de celebru în anonimatul tău încât să nu știe de tine, autor, nici măcar cititorii pe care-i cheamă ca pe tine, asta nimeni nu îndrăznește nici măcar să viseze vreodată. Hašek poate n-a visat-o, dar are parte de această recunoaștere supremă.

Auzind replica anticarului de pe Lăpușneanu, aș fi vrut să-i pot spune domnului Jean Grosu, dacă ar mai fi fost în viață, că, iată, și el a ajuns să nu mai aibă nevoie de un nume pe o carte: dacă e din cehă, e tradusă de Jean Grosu.





Donație unică
Donație recurentă

Virament în euro

Cont:
Viorel Ilișoi, RO11BRDE410SV36280504100 EUR
Deschis la : BRD-Groupe Société Générale, Agenția Gara de Nord, București
Cod SWIFT: BRDEROBU

Virament în lei

Cont:
Viorel Ilișoi, RO20INGB0000999903842333 RON
Deschis la: ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala
Bucureşti
Cod SWIFT: INGBROBU;
Cod BIC: 606410008.



Leave a Comment

Scroll to top