Cine a ucis-o pe Grancsa Szomna? Reviewed by Viorel Ilișoi on . [caption id="" align="aligncenter" width="381"] Grancsa Szomna. Ultima fotografie[/caption] O mie de oameni au plâns în urma Szomnei, țigăncușa de 17 ani care s [caption id="" align="aligncenter" width="381"] Grancsa Szomna. Ultima fotografie[/caption] O mie de oameni au plâns în urma Szomnei, țigăncușa de 17 ani care s Rating: 0
You Are Here: Home » REPORTAJE » Cine a ucis-o pe Grancsa Szomna?

Cine a ucis-o pe Grancsa Szomna?

Grancsa Szomna. Ultima fotografie

O mie de oameni au plâns în urma Szomnei, țigăncușa de 17 ani care s-a spânzurat fiindcă părinții n-au mai lăsat-o la școală. Au plâns și L-au rugat pe Dumnezeu s-o ierte că și-a luat zilele. Și s-o primeasca  în mare împărăția Lui, unde nici cărți, nici caiete nu sunt.

Profesorii Szomnei, colegii ei, dar și sătenii din Frumoasa (Harghita), spun toți că ea nu a mai vrut să trăiască o viață de țigancă. Și cum numai școala o putea scăpa din strânsoarea seculară a fustelor înflorate, fata s-a spânzurat când nu a mai fost lăsată să învețe.

Nu am spus eu la fata mea să nu se duce la íșcola! – se apără Grancsa Gabor, tatăl fetei.

Bărbatul stă în poarta casei și tot repetă asta pentru fiecare om venit s-o vadă pentru ultima oară pe Szomna. Iar mamă-sa, Olga, se jură și ea că nu s-a împotrivit ca fata să meargă la școală.

Szomna nu le aude jurămintele. Doarme de veci, în rochie de mireasă, în sicriul mai scump decât toată casa, cu acareturi cu tot. Ea nu prea avea ce mânca zi de zi, când trăia, nici cu ce să se îmbrace, dar acum, când nu mai este, are sicriu bogat, mormânt placat cu gresie, mașini nenumărate și cei mai frumoși cai la poartă. Țiganii din șapte județe au pus mână de la mână pentru înmormântarea asta care se transmite în direct la televizor și se încarcă, minut cu minut, în carnetele a zeci de ziariști veniți din toată țara și unii chiar din străinătate.

 

Neveste și fete de gabori la înmormântarea celei mai școlite fete din tot neamul lor

– Ca să nu ne facem de râs! – explică un gabor cu pălăria cât roata carului dată pe ceafă și cu fuioarele mustății fluturându-i în dreptul umerilor. Ceilalți se învârt în jurul lui și îi dau raportul, lingușitor, ca unui șef: ce ștab de pe la județ a mai venit, cine a mai trimis coroane, ce mașini scumpe s-au mai adunat pe uliță. Căpetenia îi ascultă pe toți și zice:

– La domnii politici le dați atențiile noastre de amintire, ibricuri și ceainicuri. Corónele le duceți la secriu, puneți să se vadă scrisul. Și Beemweele să treacă în față.

Să nu se facă de râs, dar mai degrabă, cum zice primarul Ferencs Tibor, ca să își spele păcatul ca „n-au lăsat fata să învețe carte”, surprinși și ei că cineva dintre dânșii a ales mai bine moartea, decât o viață ca a lor.

Ambrus Orsolya, diriginta Szomnei de la Liceul „Venczel Joszef”, din Miercurea-Ciuc, își amintește:

– În prima zi de școală Szomna s-a ridicat în picioare și ne-a spus la toți: „Fiți atenți, vă spun dinainte că eu sun țigancă și, dacă aveți ceva cu mine că sunt țigancă, vă rog să îmi spuneți de pe acum, vă rog să nu mă faceți mai târziu să sufăr din cauza asta. Pentru că eu vreau să fiu ca voi toți, vreau să învăț”. Și a cerut tot atunci să fie lăsată în prima banca. Era văzută ca elevă de mijloc, dar ea putea și mai mult, voia să învețe mai mult, însă nu avea condiții acasă.

Pentru colegii din clasa a IX-a C, veniți cu autocarul la înmormântare, este cât se poate de clar de ce Szomna și-a pus capăt zilelor. Fiindcă în timp ce ei ar fi învățat mai departe, în timp ce și-ar fi trăit adolescența, bucurându-se cu tot sufletul de ea, Szomna trebuia să se retragă dintre ei, să meargă desculță pe cărarea sortită tuturor femeilor din neamul ei. Urma să devină slujitoarea bărbatului și a familiei lui, fără niciun drept un fața lor. Femeile gaborilor merg prin sat cu un pas în urma bărbaților, nu au voie să le treacă prin față și nu ies din cuvântul lor. Și ar mai fi urmat ca Szomna să facă mulți copii și să-i crească așa cum a crescut și ea, în mizerie și în beznă.

Kutas Marta, psihologul liceului, spune că Szomna era o adolescentă absolut normală.

– Nu dădea nici cel mai vag semn că ar putea ajunge vreodată la….

Aici lasă privirea în pământ, caută un cuvânt…. Nu numește sinuciderea. Nimeni nu-i spune pe nume. Fata nu s-a sinucis, nu s-a spânzurat, ci „a făcut un gest necugetat”, „a luat această decizie nefericită”, „a ales să…”, apoi tăcere.

Kutas Marta dezvaluie, cât o lasă chingile deontologiei, că Szomna a făcut, când era mai mică, terapie cu un psiholog care venea din când în când la școala din Frumoasa și se interesa de copii. Era vorba, atunci, tot de o inadaptare la condiția ei de minoritară și de refuzul de a-și accepta viitorul așa cum era el desenat de tradițiile gaborilor. De altfel, Szomna a fost prima fetiță tigancă văzută vreodată în sat cu blugi. A aruncat cât colo fustele și a cerut să fie dată la școală. Părinții au crezut că sunt doar niște mofturi și, ca să scape de gura fetei, au înscris-o în clasa întâi. Era mai mare cu doi ani decât colegii ei de clasă. Venea la școală în blugi și cu pulovere și cămăși căpătate de la ajutoare. Taică-său o aducea dimineața la ore și o aștepta la amiază, când ieșea. La nouă ani, fata era mare deja, nu se cădea să meargă neînsoțită prin sat. Când tatăl nu putea veni, o escorta un frate sau un verișor. Dar și așa, Szomna tot înfăptuise o mică revoluție și nu după mult timp s-au mai luat și alții după ea, au îndrăznit să poarte blugi și să meargă la școală.

Grancsa Gabor își păzea fiica și în pauze, la școală

Suferea că era ținută din scurt, prea din scurt – mai spune Kutas Marta. Când a crescut mai mare era păzită de un bărbat din familie nu doar la dus și la întors, dar chiar și în pauze. Aici, la liceu, nu era lăsată în excursii cu clasa. A fost doar într-o plimbare prin oraș cu colegii. La un test gen „Ce-mi place la tine”, pe care l-am făcut la clasa ei, colegii Szomnei au scris că le place la ea că e „liniștită, frumoasă, veselă, cântă frumos, e silitoare, răzbătătoare și plină de viață.”

Preotul catolic Zoltan Gabor citește la căpătâiul Szomnei. E o slujbă sumară, în curtea casei, pentru sinucigași. Spune pe față de ce a murit Szomna, nu-i cruță pe părinți. Pe ea n-o ceartă. Spune vorbe frumoase despre fată. Cuvintele lui parcă se înfig în inimile femeilor strânse în jurul sicriului și ele încep să urle, să se zbată, gata să doboare sicriul așezat pe două scânduri puse de-a latul pe o căruță, trag de rochia de mireasă, unele leșină și sunt scoase pe brațe în drum să se liniștească.

Parintele a cunoscut-o bine pe Szomna. A simtit că era altfel și a ajutat-o cum a putut.

– De mică, fata a fost credincioasă. Ați văzut-o toți nelipsind la nicio slujbă la biserică, ați văzut-o cântând în cor sau ajutând la slujbă cu ministranții. Sufletul ei era îndreptat spre credință, spre Dumnezeu, dar semenii ei au tras-o în jos. Iată, ultima ei fotografie, acum înfășurată în doliu, ne-o arată pe copila noastră veselă și plină de viață, în frumoasele straie secuiești, în fața bisericii. Pare aceasta o copilă care se gândea la moarte? Nu. Și totuși o săptămână mai târziu ne-a părăsit.

Preotul a fost cel care i-a convins pe părinții Szomnei s-o lase la școală. Fie și mai târziu. Le-a zis că fata merită să trăiască mai bine decât ei. Și că fac un mare păcat dacă n-o lasă să învețe. Le-a prezentat viața lor mizerabilă pe pământ ca pe o pedeapsă și i-a amenințat cu o veșnicie de chinuri în viața de apoi. Apoi i-a amenințat cu sistarea alocației. Și a reușit. Când Szomna a terminat clasa a opta, a dat examenul de capacitate și l-a luat. Era prima țigancă din Frumoasa care ajungea la acest nivel. Nimeni înaintea ei, în toată istoria satului, nu se apropiase măcar de clasa a opta.  Doar doi elevi au luat capacitatea: Szomna, prima, și încă o fată. Szomna avea deja 16 ani și jumătate.

„Cuvintele lui parcă se înfig în inimile femeilor…”

Și tot preotul i-a convins pe soții Grancsa să o lase și la liceu. L-a ajutat și primarul Ferencs, cu argumente mai lumești, cum ar fi ajutorul social: dacă nu o lasă la liceu, le taie ajutorul.

Părintele Zoltan îi dădea bani de navetă, de cărți, de caiete, îi încărca mereu cartela de telefon.

– Am pierdut toți o fiică scumpă nouă, care ar fi făcut mândria satului nostru,  își încheie preotul predica. Și suspină ca un tată adevărat.

Colegii din clasa a noua, sosiți cu un autocar, trec pe rând pe la catafalc. Se țin de mână. Așa, împreună, parcă pot înfrunta mai ușor realitatea. O privesc pe prietena lor ca pe o străină, speriați și confuzi. O acoperă cu flori. Calcă acolo pentru prima oară. Văd și ei – și nu le vine a crede –din ce loc de tristețe și de mizerie pleca Szomna când venea la școală și umplea clasa cu râsetul ei.

E o casă de lut, cu pereții sparți, cu geamurile strâmbe și murdare. Două încăperi mici, întunecoase, cu aer greu. Doar una e mobilată – și pare că e doar mobilă împrumutată, de ochii lumii, pentru înmormântare. Lucruri ieftine și soioase peste tot, oale afumate pe godinul de tuci, pahare sparte, tot felul de obiecte mărunte pierdute definitiv în găurile din podeaua de pământ bătătorit. Și nicăieri, nicăieri, vreuna din cărțile Szomnei, niciun manual școlar, niciunul dintre romanele pe care și le cumpăra singură. Muncea cu ziua la câmp, strângea ban pe ban și își lua cărți. Venea cu ele la școală, citea și acolo. Colegii i le-au vazut, le-au răsfoit și ei – dar acum cineva le-a ascuns, se pare, ca pe niște lucruri de rușine. Nimic care să aminteasca de motivul morții ei. Dar au rămas pe perete, acuzatoare și pline de mister, ultimele ei cuvinte, scrise apăsat cu creionul înainte de a se duce în șură să se spânzure: „Iskola vagyok” – „(Eu) sunt școala”.

Primarul Ferencs Tibor merge în capul coloanei. De șapte ani, de când e primar la Frumoasa, e prima oară când merge la înmormântarea cuiva din afara familiei.

– Vreau să arăt în mod oficial – strigă el ca să răzbată cu vocea prin jelania alămurilor și prin bocete – că moartea fetei este o pierdere pentru comuna noastră. Și spun că este și o rușine.Că nu trebuie fetele tigănci să mai fie ținute încuiate. Că sunt ținute încuiate și la propriu și la figurat.

Țiganii îl aud pe primar, își răsucesc mustățile groase spre urechi și se jură că să moară mama lor dacă nu și-or ține fetele în școala cât or vrea ele.

– Voia să se facă asistentă medicală sau chiar doctoriță, așa mi-a spus mie –mai strigă primarul pentru ziariștii care fac ân jurul lui un zid de reportofoane și camere de filmat.

Szomna i se plângea lui când taică-său nu o lăsa o zi la școală. El, ca primar, îl tot speria că-i taie ajutorul social, singurul venit pentru părinți și cinci copii,  că nu îi mai dă lemne, că îl amendează. Grancsa zicea: „Bine, o las”, cu jumătate de gură, dar maica-sa, Olga, nu și nu, că îi fură careva fata și după aceea nu o mai ia nimeni de nevastă.

–  Dar unde e păzită mai bine ca la liceu, unde stau jandarmii la poartă? – a dat primarul șah mat.

O mie de oameni au plând pe ultimul drum al Szomnei…

 

Și așa a ajuns Szomna la liceu, în Miercurea-Ciuc. În prima zi de școală, când a plecat de-acasă, în stația de autobuz era adunată jumătate din suflarea satului. Oamenii veniseră cu mic, cu mare, să vadă cu ochii lor minunea, că o țigancă din Frumoasa mergea la carte în oraș. Dar dintre ai ei n-a venit niciunul. Bărbații stăteau acasă, ascunși pe după perdele, și-și rodeau mustățile de ciudă că o fată îndrăznise să iasă din cuvântul lor și din legea neamului. Iar femeile n-au ieșit decât pînă la poartă, când trecea autobuzul, ca să-i arate răzvrătitei ceva de sub fuste și pumnii scuturați nervos în aer, poate s-o răzgândi.

Szomna nu s-a sinchisit de ei. Era o rebelă. Ieșea adesea din cuvântul părinților.
Pe 21 mai, cu zece zile înainte de a muri, a dispărut de acasă. Nu era prima oară. Când nu se înțelegea cu taică-său și nu mai avea argumente, fugea de-acasă, se ducea la rude, în Sângeorgiu. Drept pedeapsă,  Grancsa o oprea câteva zile de la școală. Așa a terminat semestrul întâi cu 7 la purtare, pentru absențe, și așa a pierdut și bursa „Bani de liceu”. Dar de data asta a lipsit mai multe zile. Nimeni nu știe unde a fost. A apărut miercuri, 30 mai. S-a dus la primar și l-a rugat să intervină iar la părinții ei să o lase la școală. Altă pedeapsă nu primea. Joi l-a rugat și pe părintele Zoltan să facă același lucru.

Și primarul și preotul au amânat discuția cu părinții. Joi seara, în ultima zi din mai, ceva s-a întâmplat în casă. Gabor si Olga Grancsa nu spun ce. A doua zi dimineață Szomna s-a spânzurat. Era chiar de Ziua Copilului și tocmai înfloreau salcâmii în Frumoasa, târziu și parcă fără rost, ca în poeziile romantice pe care le citea ea pe ascuns.

(Cotidianul, 6 iunie 2007; foto: Viorel Ilișoi)





Donație unică
Donație recurentă

Virament în euro

Cont:
Viorel Ilișoi, RO11BRDE410SV36280504100 EUR
Deschis la : BRD-Groupe Société Générale, Agenția Gara de Nord, București
Cod SWIFT: BRDEROBU

Virament în lei

Cont:
Viorel Ilișoi, RO20INGB0000999903842333 RON
Deschis la: ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala
Bucureşti
Cod SWIFT: INGBROBU;
Cod BIC: 606410008.



Comments (14)

  • Dana

    Inca o lacrima si inca un gand ca toti copiii merita mai mult atunci cand au nevoie.

    Răspunde
  • Lorakeen

    M-ai facut sa plang. Si mai rau cand ma uit la copii rasfatati din Vest care nu vor sa invete carte- care nu inteleg cate avantaje au si pe urma nu inteleg de ce nu le merge bine. Sunt pe cale sa plec la drum, cand ajung la Stuttgart voi traduce articolul- Google translate il ucide, si povestea asta, toate scrierile tale trebuie citite si de catre altii nu doar noi romanii.

    Răspunde
  • Anonymous

    Sfasietor subiectul, enorma drama bietei tigancuse, prea desteapta pentru lumea nenorocita in care i-a fost dat sa se nasca!
    Nemaipomenit de bine scris, Viorel, parca as fi fost in mijlocul tiganiei care a condus-o cu mare tam-tam la groapa!
    Imi amintesc subiectul de la stiri, din pacate mult prea repede uitat si aruncat la lada de gunoi a istoriei contemporane.

    Răspunde
  • Anonymous

    Felicitari domnule Ilisoi. Am descoperit recent blogul dvs. si vreau sa va felicit ptr stilul si subiectele abordate. Cred si sper ca prin munca dvs. ajutati la crearea unei Romanii mai bune.

    Cu respect,
    MVCaraiman.

    Răspunde
  • Cronicarul

    Foarte bun articolul, ca si celelalte de altfel. Felicitari!
    P.S. Am ras la cel cu experienta din satul lui Paul Goma, de abia mai puteam respira. ” Uai nu bori pi mini. Chizda matii” :)) Mii de felicitari!

    Răspunde
  • Anonymous

    Ma iertati ca va deranjez,vin cu rugamintea la d-voastra sa publicati un articol umanitar despre copilul meu.Singura mea speranta sunteti d-voastra.Toate detaliile despre copilul meu le gasiti pe blogul umanitar:
    http://dorintilica.blogspot.ro/ .

    Va multumesc anticipat!

    Va rog frumos sa-mi dati un raspuns daca puteti publica articolul de care v-am rugat la adresa de e-mail tilicamariana@yahoo.com

    Răspunde
  • Anonymous

    Biata Szomna! 🙁 Iar pentru fratele meu, Ilisoi: toata admiratia mea. Dana Fodor Mateescu

    Răspunde
  • Anonymous

    am plins cu lacrimi amare! nici nu stim cit valoreaza o libertate de a invata sau a fi ” tu „….
    daca se stia ,de ce nu a fost ajutata? dupa ploaie chepeneag…asa zice maicuta mea! cui mai foloseste acum totul? ea e dusa….

    Răspunde
  • Anonymous

    Am plâns, a vrut, sia dorit și ar fi reușit!!!! 🙁 🙁 20 pentru transpunerea pe hârtie a trăirii… Excepțional.

    Răspunde
  • arakelian

    un reportaj nemaipomenit.
    Bine scris, bine cules datele, bine prezentat atmosfera.

    Răspunde
  • Isabella Glanger

    M-a impresionat foarte mult acest articol. Din păcate, o tânără îşi dorea să realizeze ceva în viaţă a fost zdrobită fără milă de propria familie. Se spune că familia te înalţă sau te…îngroapă.
    Ar fi bine să-l citească şi copiii pentru care părinţii fac eforturi-nu doar materiale-ca să înveţe carte, însă ei nu realizează!

    Răspunde
  • Mara

    Drama omului de langa noi,,,un gest precum sinuciderea acestei fete te face sa te gandesti „Ce puteam face pt omul acesta sa-l intorc de pe un astfel de drum?”….mare pacat pt sufletul acestui copil!!!

    Răspunde

Leave a Comment

Scroll to top