Ciobanul român în Europa Reviewed by Viorel Ilișoi on . Baciul ungurean, Emil Şandor, şi cel moldovean, Costel Bondrea, mări, se vorbiră, ei se sfătuiră ca să omoare păstoritul tradiţional. Și au ridicat în Munţii Ha Baciul ungurean, Emil Şandor, şi cel moldovean, Costel Bondrea, mări, se vorbiră, ei se sfătuiră ca să omoare păstoritul tradiţional. Și au ridicat în Munţii Ha Rating: 0
You Are Here: Home » REPORTAJE » Ciobanul român în Europa

Ciobanul român în Europa

Baciul ungurean, Emil Şandor, şi cel moldovean, Costel Bondrea, mări, se vorbiră, ei se sfătuiră ca să omoare păstoritul tradiţional. Și au ridicat în Munţii Harghitei cea mai modernă stână din România.

Stâna cea nouă pare nelalocul ei în sălbăticia Muntelui Şâştina-Bărăsău. Seamănă mai degrabă cu o cabană turistică de lux. Exact aşa li s-a părut şi ciobanilor din Tulgheş când au văzut-o gata şi s-au uitat la ea mai dintr-o parte. Au inaugurat-o cu zaiafet mare şi în aceeaşi zi au şi închis-o ca să facă din ea casă de petreceri. Să scoată un ban. Nişte domni de la judeţ s-au încăpăţânat s-o inaugureze tocmai acum, la sfârşitul sezonului de păşunat, că le trebuia urgent o bilă albă. Stâna a rămas pe mâna ciobanilor şi ei s-au orientat repede spre câştig.

Geologul Costel Bondrea, convertit la ciobănie, având în spate secole de oierit și cea mai modernă stână din România

Chiar din ziua când stâna a fost deschisă şi închisă au apărut amatori s-o închirieze cu ziua pentru petreceri mai cu fereală. Însă numai până la primăvară. Atunci oile vor reveni pe munte, iar stâna va redeveni ce-a fost în ziua inaugurării şi chiar mai mult decât atât. Adică îşi va primi toate dotările ce vor face din ea cea mai modernă stână românească a momentului. Şi, cu toate instalaţiile pornite, îşi va începe opera de subminare, încetul cu încetul, a păstoritului tradiţional, încărcat de poezie falsă, când de fapt este mai dur decât puşcăria şi năclăit de bălegar.

Acestea sunt gândurile baciului moldovean Costel Bondrea, venit din părţile Neamţului şi aşezat de tot în Tulgheş, la marginea secuimii. Are 40 de ani, e uscat ca un ghiudem, numai muşchi, urcă pe munte uşor de parcă l-ar trage în sus nişte sfori nevăzute şi, tot urcând, statul nu-i mai place, gura nu-i mai tace. Zice că i-au trebuit opt ani să ridice stâna care, iată, tocmai îşi iţeşte acoperişul de după nişte brazi.

– Uite ce frumuseţe de stână! se entuziasmează el.

O visa de mult. Singur n-ar fi reuşit, fiindcă numai construcţia a costat peste două miliarde de lei vechi. N-avea atâţia bani. Atunci s-a gândit să-i strângă pe toţi crescătorii de animale din comună într-o asociaţie şi împreună să scoată oieritul din bălegarul milenar şi să-l ducă în era mâinilor curate şi a brânzei pentru export. Dar oamenii, acolo unde nici ceapeu n-a fost, fugeau ca dracul de tămâie de asociaţie, îl mai şi înjurau, ziceau că Bondrea vrea să-i bage în politică.

 

Opt ani a umblat cu hârţoagele din poartă în poartă, şi la român, şi la ungur, până a convins destui, cât să închege Asociaţia Crescătorilor de Animale din Tulgheş. A lipit-o de Asociaţia Agricultorilor de Munte „Dorna“, de unde a căpătat nişte bani. Alţi bani au venit de la Direcţia Agricolă Harghita, pe proiect, şi de la Consiliul Local Tulgheş. Ciobanii în zonă sunt puţini şi n-au prea multă carte, altul n-ar fi reuşit în locul lui Costel Bondrea. El a terminat un liceu de geologie. Care, altfel, nu i-a folosit la nimic, decât că ştie cum se cheamă pietrele cu care aruncă în câini, râde oierul, acum preşedinte al asociaţiei.

La stâna veche se vede de ce Costel Bondrea n-a mai vrut să fie cioban pe stil vechi. Aici, şase oameni trebuie să mulgă acum, seara, 600 de oi şi 60 de vaci. Oaia are prostul obicei că se balegă în găleata cu lapte ţinută sub coada ei, una-două vezi măslinele plutind în spuma albă. Şi ghemotoace de păr, scaieţi, noroi, totul ajunge în lapte. Ciobanul spală țâţa cu laptele muls înainte. Toată mizeria asta nu ajunge şi în caş, fiindcă ciobanii strecoară laptele. Aşa se face, zic ei, de când e oaia pe pământ – şi n-a murit nimeni. Poate doar a zăcut câte unul prin spital.

Camera în care se strânge laptele şi se face brânza este singura încăpere a stânii. Aici ciobanii îşi fac mâncare într-un colţ, la o sobă fără horn. Fumul îi sufocă. Tot aici dorm pe nişte scânduri acoperite cu haine murdare, cu balegă uscată pe ele. Pe pereţi stau agăţate şosete şi cârpe scorţoase de jeg. Înşişi ciobanii nu se spală din aprilie până în octombrie, numai cât se mai limpezesc în pârâu şi cât îi mai udă ploaia. Nici de asta n-a murit nimeni, spun ei.

Nea Petrea Coşcană, clătinându-se de băutură, tocmai a răsturnat pe masa cu slin gros o mămăligă lăbărţată. Iar din ceaunul de pe foc mă privesc, fierţi, doi ochi de miel. Mă rog în gând să nu mă invite la masă, dar el îi cheamă pe toţi:

– Hai, cât e mămăliga caldă. Şi-o tocanăăă… Eu cu mâna mea am făcut-o!

Are mâinile crăpate şi negre.

– Lasă, că domnul reporter a mâncat la restaurant! sare Bondrea, diplomat.

Nu regăseşti nimic din poezia care învăluie, de la distanţă, păstoritul. Adevărata viaţă a ciobanilor, cei care în cărţi se sprijină visători în bâtă şi concep capodopere folclorice, cum ar fi „Mioriţa“, este un blestem. Dorm printre oi, nişte animale care nu fac la tăviţă ca pisicile noastre din apartamente. Acolo şi mănâncă. Stau cât e ziua de lungă în munte ca sălbaticii, printre brazi şi păltinaşi, îi bate soarele în cap, mai vine şi câte-o ploaie şi îi udă pân’ la piele, de s-o dai dracului de oaie. Se culcă după miezul nopţii şi se trezesc la patru dimineaţa, mulg sute de oi pe zi, de câte trei ori, până le înţepenesc mâinile.

Viaţă de familie n-au, că pleacă de acasă primăvara şi se întorc toamna, le fac alţii copii nevestelor. Pentru 700 – 1000 de lei pe lună, plus un pachet de ţigări pe zi. Şi dacă au şi ei oile lor, nu plătesc pentru păscut. De aceea dai cu puşca şi nu găseşti vreun cioban în Tulgheş. Toţi cei de la stâna baciului Emil Şandor sunt moldoveni din Pipirig, oameni care pasc oile de când au învăţat să meargă. În Tulgheş, ungurii au oi, dar numai românii se fac ciobani – şi aceia puţini. Pentru că nu mai are cine le paşte, oamenii renunță încet-încet la oi. Se tem că s-or trezi cu ele în ogradă şi nici n-or şti pe ce parte să le mulgă. Turmele au scăzut la jumătate faţă de’89. Oaia a ajuns să se vândă cu 100 – 150 de lei. Mai nimic. De cinci-șase ori mai ieftin decât un câine.

Înainte de a urca la stâna cea nouă, Bondrea le cere ciobanilor s-o lase mai uşor cu băutura:

– Măcar acum, că aveţi de dat interviu!

Aş! Ei au în fiecare cotlon câte o sticlă de vin pitită. Cum te întorci un pic cu spatele, devin din ce în ce mai veseli.

– Ce să le faci? Stau aici, în munte, de primăvara până toamna, se mai iau şi ei cu băutura, îi scuză Costel Bondrea.

Cu adevărat revoluţionar la stâna cea nouă, explică preşedintele Bondrea, e că niciun cioban nu intră în stână în afară de baci. Ciobanii nu au acces decât la baie. Au o cabină de duş, pe colţ, ca la hotel; apa le vine de mai de sus, pe conductă, de la nişte izvoare adunate la un loc într-un cămin; o încălzeşte un boiler cu lemne. Mâncarea o primesc în sala de mese, printr-un ghişeu. La dormitoarele de la etaj se ajunge pe o scară exterioară.

Numai baciul Emil Şandor va putea intra în spaţiul unde se face brânza. Dar nici el nu-şi va înmuia mâinile în lapte, pentru că oile vor fi mulse mecanic, laptele va veni pe ţeavă în stână, iar acolo nişte utilaje vor face brânza.

– Aici, la noi, spune Şandor, se face cel mai bun caş. Vin oameni şi din Maramureş să cumpere. Vrem să facem din caşul de Tulgheş un brand şi să-l exportăm.

Când pronunţă „brand“, baciul zâmbeşte ca să arate că ştie ce spune. Nu-i căzut din lună. De altfel, la iarnă va face şi nişte cursuri de calificare şi va deveni cioban cu diplomă. Cu greu s-au mai găsit alţi patru-cinci ciobani cu cel puţin opt clase care să meargă la calificare şi aceştia vor forma prima generaţie de ciobani cu acte în regulă. Abia de  curând această meserie a fost recunoscută de stat şi apare în nomenclatorul oficial al funcţiilor din România.

Nu-i vorbă, Şandor a crescut printre oi, e cel mai priceput şi mai respectat cioban din comună, dar tot ar mai avea de învăţat o mulţime de lucruri, începând cu mânuirea instalaţiilor celor noi şi terminând cu zootehnia, medicina veterinară sau managementul stânii. Pentru că asta va deveni baciul: manager. El nu va mulge oile, nu le va scoate la păscut, nu le va tunde, cu asta se vor ocupa ciobanii necalificaţi; el va fi directorul stânii, contabilul, administratorul, bucătarul. Şi, în primul rând, meşterul a cărui pricepere va face, din brânză, brand.

Revoluţia din oaie

Revoluţia de la Tulgheş n-ar fi fost completă dacă nu s-ar fi schimbat şi oaia, nu doar stâna.

– Țurcana asta a noastră, corcită cu de toate, este primitivă şi ineficientă, spune primarul Toader Ungureanu.

Primarul Toade Ungureanu

Lucrând mână-n mână cu cei din Asociaţie, primarul le-a concesionat teren, le-a dat bani pentru stână şi i-a ajutat să intre în atenţia fundaţiei americane Heifer Project International.

– Fundaţia, continuă primarul, a dat la 15 crescători din comună câte 10 oi şi un berbec de rasă, gratuit. Aceştia au obligaţia să dea la alţi 15 crescători, tot gratuit, 10 mieluţe şi un berbecuţ. Şi tot aşa până vom avea doar oi de rasă

Ion Zănoagă este unul dintre cei aleşi de americanii de la Heifer Project. Are grijă de oile primite ca de nişte copii. Tocmai se pregăteşte să le ducă oile la baie. Contra căpuşelor, dar şi pentru că şi-au murdărit lâna plăviţă.

– Sunt din rasa Bălă de Bistriţa, o mare realizare a cercetătorilor noştri, explică oierul cu un aer savant, ridicând degetul. Dau lapte de două-trei ori mai mult. Lâna e mai bună, mai rezistentă şi de trei-patru ori mai multă. Optezeci la sută dintre oile astea fată câte doi miei, chiar şi câte trei. Uite ce faţă pătată au, zi-i că nu-s frumoase! Zău că mi-era milă să le dau la stână cu celelalte, în gunoiul ăla!

Ion Zănoagă

 

 





Donație unică
Donație recurentă

Virament în euro

Cont:
Viorel Ilișoi, RO11BRDE410SV36280504100 EUR
Deschis la : BRD-Groupe Société Générale, Agenția Gara de Nord, București
Cod SWIFT: BRDEROBU

Virament în lei

Cont:
Viorel Ilișoi, RO20INGB0000999903842333 RON
Deschis la: ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala
Bucureşti
Cod SWIFT: INGBROBU;
Cod BIC: 606410008.



Comments (2)

  • Rodica

    Am trait la tara, la stana si stiu ce inseamna munca de acolo si cata daruire se pune in toate.

    Răspunde
  • Ilie

    Cel mai frumos sentiment cand te trezesti dimineata inconjurata de natura si de animalele trezite inca dinaintea rasaritului, am trait o astfel de experienta si nu se compara cu nicio vacanta de lux.

    Răspunde

Leave a Comment

Scroll to top