Viorel ILIȘOI

(Prezentare apărută în volumul colectiv „Cartea Jijiei”, Editura Alfa, Iași, 2013, actualizată)

Născut la 13 februarie 1968, la Ringhilești, județul Botoșani; a crescut la Casa de Copii din Trușești, pe malurile Jijiei. Debutează ca ziarist în primele zile ale anului 1990 și scrie, pe rând, la Atitudinea (1990-1991), Timpul (1991-1998), Național (1998-2003), Cotidianul (2004-2009) și Jurnalul Național (din octombrie 2009 până în 10 oct. 2014, când a fost dat afară fără explicații); mentor la ziarul „Viața liberă” din Galați (oct. 2014 – mai 2015). În prezent, șomer.

În 1992 devine primul ziarist român postdecembrist condamnat pentru delict de presă, fiind condamnat definitiv la 3 luni de închisoare, cu executare, pentru pamfletul „Saddam Hussein se ascunde la Botoșani”. Faptul este trecut sub tăcere în țară, dar scandalizează presa internațională și aceasta va duce la eliberarea sa după doar 19 zile de închisoare. În 2011 va începe publicarea  în  Jurnalul Național, în foileton, a romanului „Paișpe”, inspirat din această experiență (57 de episoade).

Între 1993 și 1998 publică în revista Timpul, număr  de număr, intervuri cu cei mai importanți oameni de cultură ai vremii. Interviurile, ce surprind transformările din cultura română în vreme de tranziție, sunt reunite într-un volum și așteaptă încă un editor bogat și îndrăzneț. Volumul cuprinde și ancheta literară „Viața literară pe Bahlui”, publicată în Timpul în perioada 1997-1998. Tot în acea perioadă se numără, alături de Dan Lungu, Ovidiu Nimigean, Radu Andriescu, printre inițiatorii grupului literar CLUB 8.

În 1997 realizează o carte de interviuri cu marele scriitor Cezar Ivănescu. Scriitorul a cerut ca volumul „Kagemusha. Șapte zile cu Cezar Ivănescu” să apară după moartea sa. Câteva zeci de pagini au fost publicate deja pe site-ul de internet dedicat scriitorului.

În 2008 inițiază, pe saitul ziarului Cotidianul, rubrica „Momente și spițe”, prima rubrică multimedia (text, foto și audio-video) cu caracter permanent din presa scrisă.

Din 2009 lucrează la o proiectată carte de reportaje realizate incognito (cerșetor în „Cerșetor pentru o zi”, gunoier în „Oameni și gunoaie din București”, pacient în „Vino, mamă, să mă vezi la spitalul de obezi”, turist în  „Întâmplări  gazetărești”,  zilier în „Gustul amar al mărului românesc”, controlor  în „Biletul la control!“).

În 2010 realizează de unul singur (documentare, scenariu, imagine, montaj, regie) filmul documentar „Maria Lătărețu. Ultimul  cântec, ultima zi”, prezentat în același an la Festivalul Internațional de Film Etno de la Slătioara.

În 2011, după ce a publicat poezie și proză în principalele reviste literare din țară (Luceafărul, Familia, Vatra, SLAST, Cronica, Timpul, Caiete botoșănene, Hyperion, Argeș, Ateneu) și în câteva volume colective, și-a ars toate poeziile și proza de până atunci, defrișând terenul pentru un nou început literar, marcat de publicarea în foileton a romanului „Paișpe”.

paul-goma-75-dosarul-unei-iubiri-tarzii

În octombrie 2011 apare la studioul Patric Art audiobookul „Soldatul câinelui”, de Paul Goma, în lectura lui Viorel Ilișoi. Este prima dintr-o serie de cărți de Paul Goma citite la microfon de V.I. Cu un an mai devreme, reportajul Acasă la Paul Goma a apărut în volumul omagial „Paul Goma 75. Dosarul unei iubiri târzii” (Eagle Publishing). Același reportaj a fost difuzat pe internet în lectura autorului, alături de  reportajul  „Strălucitor”  și de serialul „Salvezi un om, salvezi o lume”  (18 episoade), piese cu care V.I. inaugurează în media românească  „Reportajul gata citit”.

audiobook

Susține conferințele: „Reportajul românesc de azi” la Școala de toamnă pentru jurnaliști (FJSC, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2011), „Evoluții în presa românească de azi” (FJSC, Universitatea Ecologică București, 2012), “Subiectivitate și afectivitate în reportaj (FJSC, Universitatea București)”; predă cursul „Jurnalism și scriere expresivă” la Asociația Jurnaliștilor Romi (2011) și un „Curs practic de reportaj” (Muzeul Literaturii Române, Iași, 2013, 2014).

cartea-jijiei

În 2013, proza „Evadarea” apare în volumul colectiv „Cartea Jijiei” (Editura Alfa, Iași)

Viorel Ilișoi, „Necunoscutul Mihai Codreanu”, Editura Muzeelor Literare, Iași, 2014, 254 p. / 20 lei Pentru livrarea prin poștă, la prețul cărții se adaugă: - 5 lei pentru România - 10 lei pentru Europa - 15 lei pentru țările extra-europene. Banii se trimit în lei sau în euro într-unul din conturile de mai jos cu precizarea: PENTRU CARTE, plus adresa poștală completă. Pentru detalii suplimentare vă rog să mă contactați la 004. 0770.376.997 sau viorel.ilisoi@yahoo.com. Vă mulțumesc. VIOREL ILIȘOI

În 2014 îi apare la Editura Muzeelor Literare din Iași volumul „Necunoscutul Mihai Codreanu”, lansat la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere din Iași (FILIT) 2014, în română și în engleză, o redescoperire în manieră personală a marelui sonetist român. Cartea este bine primită de critică („România literară”, „Cronica”, „Ziarul de Iași”, „Opinia studențească”, „Metropolis”, Radio România Cultural etc.) și de cititori; selectată de Ministerul Culturii pentru târgurile de carte de la Viena, Sofia, Bologna, Budapesta, Londra, New York. Pe același subiect susține la Iași conferințele: „Cum să iubești un poet” (noiembrie 2014) și „Poetul Mihai Codreanu și femeile” (octombrie 2015).

Pe 10 octombrie 2014, după ce nu a fost plătit mai multe luni, este dat afară fără explicații de la „Jurnalul Național”, ziarul în care a publicat începând din 2009 unele dintre cele mai izbuite reportaje ale sale.

dsc_8921_web

În 2015 apare „Sărut-mâna, mama mea!” la Editura GRI, în Colecția Muzeul Mamei, îngrijită de Viorel Ilișiu și Ion Barbu. UN al doilea tiraj s-a tipărit în 2016.

 

2015_11_05_2_reportaj-si-literatura-interferente_91394

Maria Barna îi dedică un capitol, („Viorel Ilișoi, un caz aparte”) în volumul „Reportaj și literatură. Disocieri și interferențe în literatura română” (Editura ALTIP, Alba Iulia, 2015).

cartea-copilariilor

Proza „Vacanță fără sfârșit” este inclusă în volumul colectiv „Cartea copilăriilor” (Editura Polirom, Iași, 2016)

Unele reportaje îi sunt preluate în presa internațională (Franța, Germania, Italia, Ungaria, Polonia, Israel, SUA).
Activitatea publicistică neîntreruptă în 23 de ani îi este recompensată, printre altele, cu Premiul Presei Ieşene (1996 şi 1997), Premiul Reporter Numărul Unu, Premiul Fundaţiei Române pentru Jurnalism (1999), Premiul Clubului Român de Presă pentru reportaj-anchetă (2007), Premiul pentru jurnalism ecologic (2009), Premiul pentru cel mai bun text la The Industry Awards (2012), Premiul anual pentru jurnalism acordat de „Curierul literar și artistic” (2013), Trofeul festivalului de film „Amatorul” (Chișinău, 2014), premiul pentru Jurnalism cultural la Gala „Oamenii TIMPULUI” (2014).

dscf6405

Referințe

Domnul Ilişoi este un om fericit. E atât de pasionat de ce face, încât suportul (dacă nu beneficiul) material al activităţii profesionale a devenit irelevant. Un adevărat jurnalist nu scrie pentru bani; pentru avantaje materiale; pentru resurse şi putere. Un jurnalist scrie pentru că nu poate face altfel.Viorel Ilişoi e atît de înrobit meseriei lui, încît şi-a modelat viaţa cu ea. Ziaristul român – el este.  (Daniel Cristea-Enache, „Dilema”, 17 februarie 2012)

Viorel Ilișoi trăiește în niște reportaje. Rar iese afară din ele, să -și cumpere d-ale gurii, să-și tragă sufletul, după care intră la loc. «Momente și spițe» sunt bucăți de realitate care s-au aruncat în fața biciclistului Ilișoi În vreme ce el se documenta pentru reportajele sale aproape stranii. Și, în loc să pedaleze mai departe, biciclistul s-a oprit la fiecare bucățică, a ajutat-o să se ridice de pe jos, i-a oferit primele îngrijiri și a adus-o să se bucure de viață în noua lui rubrică. (Ioan T. Morar, „Cotidianul”, 20 iunie 2008)

În JURNALUL NAŢIONAL din 2 august a apărut primul episod al unui reportaj de excelentă calitate jurnalistică şi literară, semnat de Viorel Ilişoi, despre destinele unor fraţi trimişi de mici la cerşit. După săptămâni şi luni de jurnalism sectar, inflamat şi dezinformator, reportajul – o specie oricum prea puţin cultivată de media românească – e o apariţie absolut binevenită, nu doar prin faptul că e foarte bine scris, ci şi pentru tema sa. (…) O mostră de jurnalism foarte bine scris, cu o temă despre care încă se scrie puţin, schematic şi cu prejudecăţi. („România literară”, 32/2012)

(Viorel Ilișoi) a devenit unul dintre cei mai mari autori români de reportaje. Un povestitor cu har de la Doamne-Doamne și din propriile forțe. Un F. Brunea-Fox al ultimelor două decenii, om cu căutatură adâncă, unul care reușește să decupeze realitatea cu bisturiul și să o readucă la viață cu suflul scriiturii. Și unul care o face ca și cum nu ar putea să fi făcut altceva în ultimele zece vieți. (Alex. Savitescu, „Suplimentul de cultură”,  27 aprilie 2013)

Ani de zile, Viorel Ilişoi, poate cel mai bun autor de reportaje din presa scrisă de la noi, a practicat o formă de rezistenţă rară: s-a încăpăţânat să facă reportaj clasic, de anvergură, cu predocumentare,mers pe teren, verificări şi scriitură cvasi-literară – o specie marginalizată de mulţi directori de publicaţii din cauza costurilor mari de <<producţie>>. Şi, în timp ce păstra principiile, Viorel adapta continuu forma, trecând de la cuvinte la foto şi video, din ziar pe net şi de la poveste la versuri, în funcţie de subiect şi de pretenţiile şefilor. (Mihnea Măruță, www.impactnews.ro, 3 noiembrie 2011)

Există încă reporteri formidabili. Viorel Ilişoi, împlinit de trecerea anilor aceştia grei, s-a ridicat în inimile cititorilor săi, cu eleganţa şi discreţia pe care le cunosc, dintotdeauna, doar cei aleşi. Textele lui vor rămâne. Copiii bolnavi de cancer în ultimele lor lifturi, meşterii de la Săpânţa certându-se lângă cruci vesele, ţiganii şi caprele lor din satele de odinioară ale saşilor, pescarii de la marginile murdare ale Bucureştiului, gunoierii oneşti, obezii disperaţi, infirmii frumoşi, Viorel Ilişoi i-a mutat pe toţi într-o lume a lui, imperfectă, ca orice lume din litere. Toţi erau oameni şi toţi erau trecători. Viorel Ilişoi i-a nemurit în frazele lui scurte, sculptate lent, până aproape de desăvârşire. Veţi spune, poate, că este puţin, dar nu este. (Andrei Crăciun, „Adevărul”, 8 august 2010)

Îl urmăresc de mult pe Viorel Ilişoi, reporter, poet şi boem singuratic. Textele lui sunt spectacole în care rolurile principale sunt făcute de figuranţi. Poemele sale sunt drame spuse cu umor. Capacitatea de a observa detaliul relevant, de a scoate din banalul cotidian poveşti zguduitoare şi de a le spune celorlalţi, cu har de povestitor moldovean (şi e moldovean, de la Botoşani) şi întotdeauna cu grija de a lăsa o portiţă de fugă prin umor, autoironia şi sensibilitatea îl fac deosebit. Nu are faima de care se bucură «analiştii» politici, nici trecerea unor experţi-în-orice-la-tv, dar are farmecul rar al reporterului pursânge în care zace întodeauna un scriitor (fie el descoperit lumii sau rămas ascuns pe vecie între rândurile scriiturii la gazetă. (Claudiu Târziu, 

Nu m-am întrebat niciodată «Încotro, reportajul?». Ştiu că viaţa e plină de întîmplări care aşteaptă să fie descoperite şi povestite. Instinctul povestirii face parte din natura umană. Unii reporteri, ca Viorel Ilişoi, a cărui scriitură luminoasă m-a scos din cele mai întunecate îndoieli privind direcţia meseriei, nu se opresc niciodată, scriind reportaj acolo unde le este locul: între paginile ziarului care costă cît o pâine. (Dana Bălan, „Dilema Veche”, 16-22 februarie 2012

Cartea lui Viorel Ilişoi („Necunoscutul Mihai Codreanu”) este întocmai ca un fluture odihnindu-și înfiorat zborul peste muzica unei viori. Iar ultimele rânduri din cartea aceasta încheie pur și simplu o capodoperă. Nu sunt mulți ziariști în România în stare să scrie așa – ca şi cum ar vrăji cuvintele, ca şi cum ar dansa cu ele, ca şi cum s-ar sluji de ele să înalţe adevărul revelat, ca poeţii. (Andrei Crăciun, „Metropolis”, 9 oct. 2014)

„Excepţiile sunt rare, pentru că puţine sunt cazurile în care autorul îşi construieşte o prezenţă semnificativă, atât la nivel lingvistic, cât şi narativ, prin îmbrăţişarea unui triplu rol, de autor, narator şi personaj. O asemenea excepţie este Viorel Ilişoi, un reporter ce dovedeşte prin tematică şi stil că reuşeşte să se diferenţieze de marea masă a reporterilor de azi.“ (Maria Barna, „Reportaj și literatură: Disocieri și interferențe în literatura română“, teză de doctorat)

Scroll to top