Invazia psihologilor Reviewed by Viorel Ilișoi on .           Trăind în România, ești mereu pândit de riscul de a deveni psiholog. Nu un amator interesat de cotloanele sufletului ‒ ce-o mai fi, ce s-o mai întâmpl           Trăind în România, ești mereu pândit de riscul de a deveni psiholog. Nu un amator interesat de cotloanele sufletului ‒ ce-o mai fi, ce s-o mai întâmpl Rating: 0
You Are Here: Home » CAREVASĂSCRIE » Invazia psihologilor

Invazia psihologilor

brain_training-1          Trăind în România, ești mereu pândit de riscul de a deveni psiholog. Nu un amator interesat de cotloanele sufletului ‒ ce-o mai fi, ce s-o mai întâmpla pe-acolo ‒, ci unul adevărat, cu acte. Și odată ajuns psiholog, ăla ești! Nimeni nu mai dă doi bani pe tine, nu te mai angajează nici dracul, nu te mai iau nici prietenii în serios, te pierzi în masa incoloră a legiunilor de psihologi care ies încolonați an de an de pe porțile facultăților.

Sunt mulți! Incredibil de mulți!

Unde întorci capul, dai de un psiholog. Chelnerul care îți aduce cafeaua e psiholog la bază. Vecina împietrită în fața televizorului, la telenovele, nu se uită ca proasta, ci privește personajele dintr-o perspectivă psihologică, în baza pregătirii sale. Controlorul de bilete din tramvai e și el psiholog; fără această pregătire n-ar putea citi dintr-o privire un blatist. Ziaristul care-și pune semnătura semeață sub știrile luate de la agențiile de presă este, de cele mai multe ori, psiholog. Tinerii căzuți la bac sunt primiți la psihologie mai degrabă decât la alte facultăți în baza promisiunii lor că-și vor lua bacul cândva. Domnii și doamnele care fac prima facultate la 40-50 de ani se orientează de obicei spre psihologie. Iar bătrânii contabili cu bacalaureat de pe vremea lui Dej își împlinesc traseul academic al vieții tot cu o facultate de psihologie, ca să nu intre pe poarta cimitirului fără dimplomă universitară.

N-aș fi remarcat abundența asta de psihologi dacă nu vedeam zilele trecute unul comentând la televizor cutremurele care ne zgâlțâie în ultima vreme parcă mai des ca niciodată. Și dacă tot era acolo, omul și-a dat cu părerea și despre întârzierea trenurilor în Gara de Nord, pentru că și anul acesta zăpada ne-a luat pe nepregătite în mijlocul iernii. Ați remarcat, desigur, că fiecare televiziune are cel puțin 2-3 psihologi de serviciu, pe care îi cheamă să comenteze orice. Ziarele au rubrici de psihologie; undeva, într-un colț, printre știri despre țâțe și divorțuri, cititorii găsesc răspunsuri la frământările lor. Ce să mai vorbim de reviste? Nu există una fără psiholog. Iar Internetul… Ce colcăială de psihologi și Internetul ăsta!

E o modă a psihologiei, e o adevărată invazie a psihologilor. Oriunde ai fi printre români, dacă arunci căciula în sus, în 9 din 10 cazuri va cădea în capul unui psiholog. Mai exact, în capul unui absolvent de psihologie.

Se simțea nevoia de psihologi după ce în comunism, când lumea o luase razna rău de tot, nu găseai unul nici cu Securitatea. După Revoluție, golul a fost umplut și i s-a clădit și un moț uriaș, mai mare decât baza. Universitățile s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie, iar  facultățile de psihologie și ele, fiind mai ușor de înființat decât unele de inginerie. Cu niște hârtie și cu un pix, gata, ai dotat o facultate, imediat încep să curgă promoțiile de psihologi. Dar și așa, tot nu-i găsești acolo unde chiar este mare nevoie de ei: în grădinițe, școli, spitale. Pentru că cei mai mulți nici nu ajung să capete dreptul de liberă practică, rămân doar cu diploma și cu o rubrică bifată în CV. Nu prea ai de unde alege.

Învățatul fără scop e o boală grea a învățământului nostru. Nu există nicio legătură între ce produc universitățile și ce cere piața. Psihologi, dar și preoți sau jurnaliști, ies din marile uzine universitare pe bandă rulantă, la roata căreia învârt într-o veselie dementă, pe rând, nenumărații miniștri ai învățământului. Și când banda rămâne fără încărcătură, se aruncă pe ea tot ce cade la mână, inclusiv studenți fără bac. De aia spun că e riscant să trăiești în România. Mai devreme sau mai târziu cineva te va sălta de pe stradă și te va duce la o facultate din fundul curții să te facă psiholog!

(Publicat în „Viața liberă“)

 

Textul de mai sus e un pamflet. Adaug, la obiect, unul ceva mai documentat, publicat în „Cotidianul“, numărul din 23 aprilie 2006, care la vremea lui a băgat vânt rece pe sub ușile inconturnabililor șefi ai psihologiei românești. Am recuperat textul de pe blogul domnului Sergiu Simion, de unde am luat și imaginile. Nu am mai urmărit subiectul, dar se pare că mare lucru nu s-a schimbat în domeniu. Poate doar că numărul psihologilor înscriși la Colegiul Psihologilor din România s-a dublat sau s-a triplat, ajungând la 24.000; iar pe lângă aceștia mai sunt alte mii și mii – nimeni nu știe cu exactitate câți – absolvenți de psihologie fără drept de practică. Un psiholog cu care am vorbit a avansat o cifră uluitoare: circa 60.000 de români ar avea diplomă de psiholog.

 

 

 

Depresia psihologiei românești

 

          Publicarea în Occident a profilului psihologic al Elenei Ceaușescu a atras represalii, mutilarea pentru decenii a acestei științe în România. Recuperarea se face anevoie.

 

Într-un laborator psihologic intri, prima oară, cu teamă cumva, ca la dentist, mai ales că inșii care așteaptă la rând stau cu fălcile încleștate de crispare.

Cioc-cioc!

În locul păienjenișului de sârme, beculețe, ceasuri, butoane, manivele fine și dispozitive sofisticate, ca-n filme, ce vezi? Un calculator cuplat la două pedale, frână și acceleratie, închipuind comenzile unei mașini. Atât. O tânără fugărește pe ecran, printre obstacole portocalii, o mașinuță. Cam asta înseamna toată dotarea unui laborator psihologic din România, unde viitorii șoferi își testează capacitățile.

Ca să capete carnet, tânăra trebuie să conducă mașinuța, fără avarie, pe șoseaua virtuală. La prima vedere nici nu pare a fi greu, fiindcă nu întâlnești nici agenți șpăgari, nici taximetriști cu flegma pe buze, nici gropi. Orice puștan antrenat prin cafenele Internet ar lua carnetul, îți zici. Dar nu e deloc așa.

Asa-numitul „test Rosca“, după numele producătorului său, un oarecare inginer Roșca, este singurul folosit de psihologii români atunci când pun ștampila APT sau INAPT pe fișele viitorilor șoferi. „S-ar putea sa fie un test genial, dar, pe de altă parte, cifrele arată că suntem pe primul loc în Europa la accidente rutiere“, răbufnește profesorul Corneliu Sofronie. Tot la noi, soldații, comisarii financiari, jandarmii, politiștii, vânătorii trecuți prin teste psihologice își mai trag câte un glonț în cap.Depresia psihologiei romanesti-1

 

Fă-te că testezi!

Profesorul Sofronie, autorul unor cărți cu titluri derutante pentru șoferi, ceva cu psihologia transpersonală, cognitivă, cuantică, a ordinii, chestii complicate, este revoltat. Savant sau începător, zice el, psihologul român cu drept de liberă practică este redus astăzi, prin lege, la nivelul unui mecanism care pune o ștampilă pe o fișă: APT sau INAPT.

Asta face psihologul: prestează servicii. Conform Legii 213/2004 – care abia de câteva luni a început să fie aplicată – psihologul cu drept de liberă practică „investighează problemele psihologice și recomandă căi de soluționare, efectueazț testări psihologice și interpretează datele obținute“. Mai poate să elaboreze și teste, dar asta nu s-a întâmplat până acum.

Prof. dr. Nicolae Mitrofan, președintele Colegiului Psihologilor din România (CPR), lămurește cum e cu testele astea în care psihologii s-ar putea să nu aibă pic de încredere, dar sunt obligați să le aplice: cine are bani cumpără drepturile de autor pentru un test, din străinătate, și îl adaptează la populația autohtonă. După ce capătă avizul CPR, testul cu pricina este vândut psihologilor. Un dezastru pentru un astfel de importator de teste este să le vadă, după ce vinde fie și câteva exemplare, publicate pe Internet. Testele nu mai au astfel nici o valoare fiindcă oricine le poate învăța și le poate trece cu ușurință, păcălindu-și psihologul.

„Cei mai mulți nici nu mai cumpără altul, nici nu au voie să-l modifice, așa că de multe ori testarea psihologică e doar un ritual ridicol și fără conținut“, spune psihologul Alexandra Siru. În mod normal, Colegiul ar trebui să cumpere drepturile de autor, așa cum se întâmplă în UE, și să pună la îndemâna psihologilor un set minim de teste validate, punând astfel capăt monopolului, dependenței și comerțului cu teste.

Un începător e nevoit să-și cumpere testele; fiecare costă între 1.000 și 3.000 de euro. „Nu este problema Colegiului de unde iau ei teste psihologice“, declară Nicolae Mitrofan, președintele Colegiului Psihologilor din România.

Comisia Internațională pentru Teste Psihologice de la Madrid a interzis folosirea testelor mai vechi de patru ani, dar la noi încă mai sunt folosite cele din anii ’50. „Nu trebuie să aruncăm ceea ce s-a dovedit a fi bun“, parează Mihai Aniței, vicepreședintele CPR.

 

Cu câte doi pepeni într-o mână

Numai cu testele și cu aparatura minimă, cheltuielile unui absolvent de psihologie care ar vrea să-și deschidă un cabinet se ridică la 30.000 de euro. Fără să punem la socoteală sediul, taxele, hârțoagele, șpăgile. De multe ori ajung să practice abolvenții unor facultăți dubioase fiindcă pentru a fi acreditați de CPR nu le mai trebuie, în afară de diplomă, decât să știe câte ceva din Legea nr. 213/2004.

Psihologii abia se organizaseră în Asociația Psihologilor din România (APR) – care de bine, de rău, începuse să funcționeze – când a venit legea și a impus înființarea Colegiului. Alegerile în CPR, spun martorii, au fost un bâlci unde s-a mimat grotesc democrația. Unii, printre care și ministrul de atunci al Învatamintului, Mircea Miclea, au fost aleși în lipsă. Nicolae Mitrofan și Mihai Aniței, președintele, respectiv secretarul APR, au fost aleși în aceleași funcții și la CRP. Alți 11 sefi din conducerea APR au cam aceleași funcții și în CPR. „Nici mie nu mi se pare în regulă să ocup aceste două funcții, spune Nicolae Mitrofan, dar daca am fost ales… La congresul APR din toamna nu voi mai candida.“

 

 

Știinta supusă la perversiuni politice

Psihologul Sergiu Simion este de părere că psihologia a devenit o sperietoare în primul rând prin felul în care comuniștii au folosit-o: spălarea memoriei, pierderea identității, denunțul, culminând cu „fenomenul Pitești“. În eseul „Istoria conspirativă a psihologiei românești“, publicat în revista „Asymetria“, din Paris, Sergiu Simion denunța perversiunile la care psihologia românească a fost supusă în timpul dictaturii. Simion cere într-un mod radical, pentru emanciparea științei, îndepărtarea din consiliile coordonatoare a acelor psihologi care au făcut „poliție politică“. „Această schimbare, similară celor din Justiție, Poliție și serviciile secrete, poate normaliza în sfârșit situația din domeniu“, susține el. Tocmai că, nereformată fundamental din anii ei de complicitate criminală, zice Simion, psihologia s-a izolat într-un turn de fildeș, „nu a avut credibilitate și nici curajul să discute public traumele majore ale societății românești și implicit ale cetățeanului obișnuit – represiunea comunistă, revoluția, Târgu-Mureș, Piața Universității, mineriadele etc. – și prin asta s-a plasat singură în afara societății, adică în afara obiectului ei de studiu și de practică“.

 

 

Românii se tem de psiholog

Relația românilor cu psihologul este una inconsistentă și rece. În primul rând, asta se întâmplă din cauză că, după ce o revistă franțuzească a publicat, în 1978, profilul psihologic al Elenei Ceaușescu, facultățile de psihologie au fost desființate, meseria de psiholog a fost ștearsă din rândul ocupațiilor; psihologia a revenit în nomenclatorul oficial al funcțiilor în 1991, dar nici astăzi nu există un cod CAEN pentru practicarea ei. „După mai bine de 20 de ani de subzistență aproape clandestină a științei, era firesc, crede psihologul Alexandra Siru, să existe această reticență. Oamenii nu apelează la psiholog pentru că ar fi catalogați drept nebuni – din ignoranță, deoarece cu asta se ocupă psihiatria, nu psihologia – și astfel ar suporta stigmatul comunității în care trăiesc“.

 

Depresia psihologiei romanesti-3Dilema psihologiei

Dupa ani și ani de subzistență în catacombe, psihologia a devenit o modă; fotbaliști, columbence cu picioare lungi, miliardari de carton sau doamne cu buticuri au licență în psihologie, iar parapsihologii stau lipiți pe ecranele televizoarelor. Există între 4.000 și 12.000 de psihologi – nimeni nu știe exact. Și fiindcă trebuia pusă o ordine în colcăiala asta de psihologi, Partidul Social Democrat (PSD) s-a scremut și a născut Legea nr. 213/2004, pe baza unui proiect al parlamentarilor Rodica Șelaru, psiholog fără operă, și Matei Vintilă, cunoscut mai cu seamă drept socru al cârcotașului Huidu. La dezbaterile în comisie au participat șefii de pe ambele fronturi ale psihologiei, Mitrofan și Aniței.

„Tranziția – spune Sergiu Simion, psiholog cu o experiență de 12 ani la centrala nucleară de la Cernavodă – a adus indivizii, grupurile, organizațiile și societatea în situații atipice, care nu au fost prevăzute în cazuistica psihologiei clasice, fie ea și occidentală. Dilema psihologiei românești este aceea că trebuie să aleagă între a menține tradiția de peste 50 de ani «conlucrând» cu structurile statului pentru «binele comun», dar sacrificând binele individului, și între a lucra în beneficiul individului, dar prin denunțarea abuzurilor statului și structurilor sale asupra lui.“

 

 





Donație unică
Donație recurentă

Virament în euro

Cont:
Viorel Ilișoi, RO11BRDE410SV36280504100 EUR
Deschis la : BRD-Groupe Société Générale, Agenția Gara de Nord, București
Cod SWIFT: BRDEROBU

Virament în lei

Cont:
Viorel Ilișoi, RO20INGB0000999903842333 RON
Deschis la: ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala
Bucureşti
Cod SWIFT: INGBROBU;
Cod BIC: 606410008.



Comments (2)

  • o femeie

    Inchiderea scolilor profesionale, de arte si meserii e cea mai mare nenorocire facuta la adresa copiilor. Nu toti sunt facuti pt integrale si formule de fizica complicate, eu sunt o persoana analitica si ancorata in abstract dar am avut colegi ce reuseau sa treaca teze/bac doar cu meditatii si mult lucru in plus, un efort obositor pt ei.
    Rezultatul de astazi la bac arata realitatea: 50% picati inseamna ca 50% nici nu trebuiau sa ajunga la liceu teoretic. Si cu teoreticul chinuit, ce facultate pot urma mai departe? la ce ar putea sa intre, sa ii atraga dar si sa faca fata? Ei, aici e drept sau psihologie la facultate particulara.
    Atractia psihologiei ramane puternica, cred ca toti vrem sa intelegem ce e in cap/sufletul nostru si a celorlalti ….
    Din acestia unii/ce buni/cu vocatie pot deveni terapeuti. Si banii sunt bani, sunt preturi si de 100 lei pe ora de terapie, deseori la negru. Asadar cu 2 pacienti pe zi un terapeut bun poate duce regeste in Romania.
    Unii isi folosesc cunostintele si lucreaza cu copii pe terapii complementare – sunt platiti cu 15-20-50 pe ora. Mai sunt si in presa. Mai sunt si in recrutare/resurse umane.
    Restul … fac ce pot. Adica nimic.

    Răspunde
  • O studenta la psihologie

    Dragul meu, autor, nu vreau sa iau apararea institutiei care m-a format, intrucat nu e nici pe departe aproape de perfectiune sau de acea capacitate de a forma tineri psihologi pregatiti in adevaratul sens pentru munca ce urmeaza. Nu stiu cum era in 2006, dar iti spun sigur ca acum, la Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, UB, nu numai ca nu se accepta studenti fara bacalaureat, dar exista si o proba scrisa pentru admitere. Iti inteleg nefericirea, multi oameni termina facultatea si ai spus tu ca 60.000 termina facultatea, dar asta nu inseamna ca toti ajung psihologi terapeuti sau clinicieni cu drept de libera practica. Exista multe domenii in care poti lucra ca absolvent de psihologie: HR, consiliere educationala, consiliere vocationala, psihoterapie, clinica, consilierea cuplului si a familiei, cercetare, ori nu toti absolventii la terminarea facultatii se bulucesc la masterele de terapii. Psihologia nu inseamna doar canapelute. Exista si foarte multi studenti care la sfarsitul facultatii nu se mai identifica cu domeniul ales si atunci se descurca si ei cum pot. Insa am vazut si ingineri care lucreaza ca cofetari, si contabili la asistenta sociala, chimisti care lucreaza la ministerul de externe, deci cazurile de reprofilare nu sunt doar la facultatea de psihologie. Ori nici nu mi se pare ceva grav in asta, din contra, ii incurajez pe cei care ajung la concluzia ca nu pot fi terapeuti si se reprofileaza, aceasta nu e o meserie pentru oricine. Este adevarat ca in unele facultati peste 50% din studenti au media de varsta 30-40 de ani (vezi aici Facultatea de Ecologie), insa acest lucru nu intampla la toate facultatile. Deci, sa nu ne mai luam de saracii oameni care poate au venit si ei sa faca o facultate si apoi au realizat cat de greu si cate taxe si formari sunt de platit pentru a ajunge cu adevarat cineva, ci mai bine am incuraja romanii sa mearga la psiholog.

    Răspunde

Leave a Comment

Scroll to top