Mireasa din tufiș Reviewed by Viorel Ilișoi on . [caption id="attachment_8715" align="aligncenter" width="800"] Esplanada din Târgu Frumos. În fundal, hotelul (Foto: Wikipedia)[/caption] Odată a trebuit să răm [caption id="attachment_8715" align="aligncenter" width="800"] Esplanada din Târgu Frumos. În fundal, hotelul (Foto: Wikipedia)[/caption] Odată a trebuit să răm Rating: 0
You Are Here: Home » PROZĂ » Mireasa din tufiș

Mireasa din tufiș

Esplanada din Târgu Frumos. În fundal, hotelul (Foto: Wikipedia)

Odată a trebuit să rămân o noapte în Târgu Frumos, în drum spre Iași. Am regăsit la hotel, cu bucurie, exact același pat, în aceeași cameră în care dormisem și în vara lui ’89. Atunci, în ultima vară cu Ceaușescu, cenaclul nostru literar din Botoșani fusese invitat să le citească niște poezii studenților din Iași, că aveau de toate și numai poezia le mai lipsea. Drept răsplată, activiștii de la cultură  – ce frumos din partea lor! – ne-au cazat o noapte în micul hotel din buricul Târgului Frumos, la întoarcere. A fost minunat!

Acum, ajungând iar în acel hotel, în aceeași cameră, n-am putut să nu remarc vigurosul conservatorism al moldovenilor mei, care nu schimbă nimic, nici  măcar cearșafurile. Mobilierul era același, însă cu încă vreo douăzeci de ani încrustați în furnir. N-ar fi fost nicio surpriză să-l văd pe însuși Ștefan cel Mare ieșind din șifonier și holbându-se la bec. Da, era și bec în cameră.

Rezervasem camera dinainte, la telefon. Domnul Agavriloaie, patronul sau administratorul hotelului, ne aștepta. Eram cu șoferul Laurențiu Dobrică. Lari. El nu făcea nazuri, căuta ce e mai ieftin, numai să-i rămână și lui ceva din banii de cazare.

Odată, în Șomcuta Mare, lângă Baia Mare, a dormit într-o debara la pensiunea „Fantezia” și a fost grozav de mulțumit. O cameră costa 90 de lei. El a întrebat dacă nu există și ceva mai ieftin.

– Avem, zice patronul, dar nu e încălzită. V-o las la 60 de lei.

– Și mai ieftină de atât nu aveți?

– Ba da, dar e fără baie, la 40 de lei.

– Nu-i nimic, pot să mă abțin până dimineață. Dar poate aveți și mai ieftină? a licitat Lari.

– Avem o cămăruță de serviciu, fără baie, fără nimic. Doar un șezlong de pânză. Zece lei.

Au bătut palma la acest nivel al confortului. Mai jos de atât nu se putea coborî nici chiar în turismul românesc, deși Lari ar fi dormit și într-o cameră fără pereți, numai să plătească mai puțin.

Ei bine, acest Lari, fiul fără acte al Austerității, adevăratul ei fiu, s-a chircit ca un arici când a intrat în hotelul din Târgu Frumos. Pereții – coșcoviți; mobilierul era ținut în țâțâni doar de presiunea atmosferică, salteaua te privea prin zeci de ochi decupați în cearșaf, păturile zgâriau ca șmirghelul, din cercevele se scurgea făină de lemn.

Eram numai noi doi în tot hotelul. Ne așteptam ca bucătarul să nu fi încins plitele doar pentru noi, iar domnul Agavriloaie să ne dea niște conserve de mâncare, ceva hrană rece. Dar, surpriză, el ne-a adus sarmale calde. Găluște moldovenești, adevărate, aurii, parcă înotau boboci de-o zi în farfurie.

Mâncăm, urcăm în cameră și ne băgăm urgent în pat. Numai ce ațipim și auzim deodată:

–  Să trăiască socrul mareeee! și încep podele să tremure și tapetul de pe pereți să facă valuri.

Jos, în restaurant, era o nuntă. Muzicanții avuseseră o problemă cu amplificarea, de aia nu auziserăm nimic de la sosire. O rezolvaseră și acum voiau să recupereze.

– Domnu’ Agavriloaie, nu ne dați, vă rog, o cameră în aripa cealaltă? Că e gălăgie, nu putem dormi!

– Eu vă dau, dar dincolo e discotecă și tineretul ăsta dă muzica și mai tare – zice dumnealui. Și explică: – Lumea e săracă pe aici, nu vine nimeni nici la hotel, nici la restaurant. Și cineva din altă parte ce să caute în Târgu Frumos? Poate dumneavoastră, așa, în trecere… Așa că închiriem spațiile pentru nunți, cumetrii, discoteci, ca să mai scoatem și noi un ban.

Șoferul Lari Dobrică, aflat pentru prima oară înMoldova, se arată interesat de cultura locală

Ce să dormi? Băteau ăia toba ca pe cânepă. Cum mă așezam cumva în pat, perna țuști! de sub cap. Îmi clănțăneau și dinții. Am vrut să-l întreb pe domnul Agavriloaie de ce ne-a mai închiriat camera, dacă știa ce tămbălău ne pune la temelie, dar am renunțat: fusese atât de amabil cu noi, nu se cădea să-i fac un proces de drepturile omului plătitor.

Ce era să facem? Oricum nu puteam dormi. Am coborât cu Lari la nuntă.

– Hai, bucureșteanule, să-ți arăt specificul moldovenesc.

Ne-am băgat printre nuntași, zâmbind frumos, și am fost primiți cu multă bucurie, așa cum numai la moldoveni ești primit – când au ce-ți pune pe masă. Ne-am pupat cu toate doamnele și domnișoarele. Ne-au pus la o masă alături de câțiva nuntași care păreau să nu se cunoască între ei, și ne-au îndopat cu bunătăți.

Ce brânză! Ce măsline! Ce borș! Dar ce sarmale! Domnul Agavriloaie de la nuntă le luase. De aia ne-a și costat atât de puțin, poate numai servirea.

Bucureșteanul Lari, la primul lui drum în Moldova, nu mai putea de bucurie și se mira întruna de obiceiurile locului.

– Chiar așa primitori sunteți voi pe aici?

– Păi nu se vede?

Nu vedea. Mânca la repezeală, parcă se temea să nu se schimbe moda. Cu ochii închiși de plăcere mânca.

Oamenii socrului mare credeau că suntem de-ai socrului mic, ai socrului mic credeam că suntem din partea mirelui. Buni oameni moldovenii, ospitalieri. Și nici nu s-au supărat pe noi, la sfârșit, când au aflat că nu suntem din partea nimănui, nici a mirelui, nici a miresei, ci din părțile Bucureștiului… și eram și noi pe-acolo-șa… Eram sătui deja, ce puteau să ne mai ia înapoi?

– Să vă fie de bine! a zis socrul mare, roșu la față ori de atâta ospitalitate din nebăgare de seamă, ori de de la vin și de la emoții. Suntem mândri că avem niște ziariști printre noi la acest fericit eveniment!

Vorbea exact ca un ziarist. Avea și nelipsitul microfon în mână, căci se adresa întregii adunări.

Ne-am plimbat până pe la 3 dimineața prin micul târg moldovenesc. I-am arătat lui Lari poșta, drumul spre Iași, silozul, primăria, bancomatul. Și mireasa.

Da, mireasa.

Fusese furată pe la o bucată de noapte, după obicei, și stătea acum după un gard verde, păzită de două doamne. Aștepta să fie recuperată, tot după obicei.

Eu și Lari stăteam într-un culcuș de întuneric, nevăzuți, cu ochii la mireasă, vrăjiți de frumusețea rochiei sale și de viteza cu care termina o țigară.

Și atunci, în bătaia becului de pe stâlp, numai ce-am văzut cum doamnele cele două îi ridică miresei poalele în cap și îi țin rochia ridicată în aer ca pe un clopot întors. Mireasa și-a dat chiloții jos, s-a lăsat ușor pe vine și a plasat în peisaj un pârâiaș înspumat, pe care l-a poluat imediat cu chiștocul.

Lari și-a întins gâtul să vadă mai bine. N-am văzut gât de șofer să se întindă mai mult. M-a strâns tare de braț. Cu ochii holbați, cu gâtul alungit, de nu mai știau vertebrele una de alta, bătând mărunt din buze, Lari semăna cu extraterestrul lui Spielberg ajuns din întâmplare cu bicicleta lui stelară de la Hollywood la Târgu Frumos.

– Ăsta e alt obicei străvechi de pe la noi, i-am zis lui Lari.

– Și ce înseamnă asta?

– E un ritual. Mireasa, înainte de a se retrage cu mirele în camera lor, știi, noaptea nunții, chestii, este dusă în natură să-și facă pentru ultima oară nevoile înainte de a deveni femeie. E un ritual de curățire, de înnoire. Tânăra se leapădă de tot ce era înainte și se pregătește astfel să devină femeie, nevastă. E punctul simbolic de intrare în noua ei viață. Chiștocul n-are nicio semnificație, e o impuritate, o alterație în principiul etnografic.

Ca să nuanțez mai bine momentul, i-am cântat pe o melodie improvizată câteva versuri dintr-un vechi cântec lăutăresc – de fapt, versurile le reținusem din „Groapa” lui Eugen Barbu:

Când mă mai uitai o dată
Mamă, mamă, ce mai fată!
Că de la buric în jos
Se văzu Târgu Frumos.
Și-n mijlocul târgului,
Limba cocostârcului.

– Vezi, am încheiat eu, totul e armonizat. Cântecul ăsta e de aici, din locurile astea. I se cântă mirelui în timp ce mireasa se curăță în natură.

– Păi de ce musai în natură? N-are veceu aproape?

– E vorba de legătura omului cu natura, fraiere! Tu ai crescut la bloc, ai asfalt sub unghii, ce știi tu? Aici s-au păstrat tradițiile.

S-a uitat lung la mine cu un ochi, iar cu celălalt și mai lung la mireasa care-și topea zăpada rochiei în întuneric, tot mai departe.

– Am văzut tot! Și ziceai, moldovene, că nu au turiștii ce vedea în Târgu Frumos!

– Cum nu? Sunt atâtea tradiții și obiceiuri locale minunate! Doar cu cazarea ar fi o problemă.

 





Donație unică
Donație recurentă

Virament în euro

Cont:
Viorel Ilișoi, RO11BRDE410SV36280504100 EUR
Deschis la : BRD-Groupe Société Générale, Agenția Gara de Nord, București
Cod SWIFT: BRDEROBU

Virament în lei

Cont:
Viorel Ilișoi, RO20INGB0000999903842333 RON
Deschis la: ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala
Bucureşti
Cod SWIFT: INGBROBU;
Cod BIC: 606410008.



Leave a Comment

Scroll to top