Recviem pentru Andra Elena Reviewed by Viorel Ilișoi on . Andra Elena Mîrza (1 martie 2000 - 9 august 2019) – Inimile noastre s-au oprit odată cu inima ta și de-atunci doar amintirile pulsează în noi.   O sută de Andra Elena Mîrza (1 martie 2000 - 9 august 2019) – Inimile noastre s-au oprit odată cu inima ta și de-atunci doar amintirile pulsează în noi.   O sută de Rating: 0
You Are Here: Home » POEZELE » Recviem pentru Andra Elena

Recviem pentru Andra Elena

Andra Elena Mîrza (1 martie 2000 – 9 august 2019)

Inimile noastre s-au oprit
odată cu inima ta și de-atunci
doar amintirile pulsează în noi.
 
O sută de ani ai trăit,
o sută în numai
nouăsprezece ani,
cinci luni,
o săptămână
și-o zi.
Și încă o sută de ani în câteva clipe
când marea a intrat să caute
izvoare noi în pieptul tău tânăr.
 
Era spre seară, pe la cinci,
chiar ceasul cinci era, spre seară,
ora la care moartea și-a pus
ouăle în rana toreadorului.
Era ceasul cinci spre seară
când valul a șters ultima poezie.
Pe la cinci spre seară era,
arbuștii țărmului s-au aplecat sub briză,
strugurii de acasă au plâns.
 
Ce plină de viață erai,
A avut marea de unde să ia!
A venit după tine și te-a luat
în brațe cum iei pruncul
să-l culci între perne, sub lună.
 
Zâmbetul ți l-a zidit în sare,
zâmbetul tău care deschidea
florile-n cireși primăvara.
 
Clopote meduzele ți-au fost.
Dangătul lor mut a înfiorat
pielea umedă a lunii.
Deodată liniștea a sunat ca un bocet.
Deodată timpul s-a frânt
ocolind trupul întins între țărmuri.
 
Nu vom ști niciodată ce poezie
a murit în tine atunci.
Albatroșii o vor duce sus de tot,
o vor risipi în lumină.
 
Pe cruce ți-am scris numele,
Andra Elena,
și cu asta n-am spus totul,
marea va spune tot ce a mai rămas de spus.
 
Merg pe plajă plângând, caut
țipătul tău într-o cochilie.
Peste tot e o tăcere uscată, nisipul
alungă murmurul din scoici.
 
Și totuși undeva, pe un țărm,
talpa unui copil va sângera vreodată
în tăișul unei perle.

***

***

Atunci Andra s-a oprit teatral la geam, cortina ei de sticlă, a scos o foaie din buzunar și m-a anunțat din priviri că îmi va citi o poezie. Citește, am zis. Întâi și-a aranjat cămașa la gât, părul, și-a șters colțurile gurii, și-a frecat obrajii cu vârful degetelor, un ritual firesc înaintea unui moment solemn. A tras aer în piept, tare, parcă ar fi vrut să tragă în ea textul scris de mână, și a rămas câteva clipe așa, fără respirație, plină de propria poezie, încât părea, când a început să recite, că nu citea de pe foaie, ci vărsa din sufletul ei. Și chiar așa era, fiindcă mai târziu, când manuscrisul a ajuns la mine, am văzut că improvizase mult și frumos, că își spusese poezia așa cum cântă pasărea, depănând un fir sonor din sulfetul ei. Am rugat-o să mai citească o dată și a citit-o cu totul altfel, altfel decât pe hârtie, altfel decât cum o citise prima oară. Și nu doar textul era diferit, ci și trăirea era alta, tot mai febrilă, până când, mișcată ea însăși adânc de ultima variantă, spontană, Andra a rupt foaia și a mai recitat o dată poezia, exact așa cum îi ieșise ultima oară. Își acordase instrumentul până a obținut sunetul perfect. Ea era poezie. Și a fost mai ales ultimul vers.

***

 ***
–  Un' te duci tu, draga mea,
Pe ce drum fără de stea?
Ziua trece, noaptea vine,
Calcă umbra peste tine.
– Ba eu văd pe cer o stea
Licărind deasupra mea.
Întind mâna și-o ating,
Iau lumină când mă sting.
– Nu te duce, că nu-i stea
Ce vezi tu lucind așa,
E o candelă de seu
Aprinsă de Dumnezeu,
Arde-ncet în trupul tău.
Nu te duce, că e rău!
– Tu nu vezi de bună seamă
Steaua care-n cer mă cheamă.
Merg s-o prind în mâini, din apă,
Când în mare se adapă. 
– Nu te duce, suflete,
Că te ia marea și te
Leagă-n lanțuri verzi de apă,
Sub catarge te îngroapă.
– Ba mă duc unde oi vrea,
Merg la mare să mă ia
Doar pe mine dintr-o mie
Și să-mi dea împărăție.
O să-mi facă un ogor 
Fără pir, fără mohor,
Doar cu bărcile arat
Și cu stele semănat.
Vă las vouă colbul lumii
Și mă duc în albul spumii
Fiindca eu nu-s din pământ, 
Sunt din apă și cuvânt.
Apa-mi va umbla prin moarte
și cuvintele prin carte.

 *** 
Cu Andra și Andreea, fetele fratelui meu

***

Dați-vă înapoi până la poalele munților,
până unde ard rădăcinile pietrei,
faceți loc!
Lăsați marea să ne aducă această copilă
înfășată în scutece de spumă,
trasă la țărm de albatroși de mangal.
Semnul minunii îl are pe mână,
priviți! Ea e cea pe care o
așteptam de mult să ne aducă
psalmii din catedralele verzi.
 
Îngenuncheați și rugați-vă pentru ea,
lăsați-vă cu bucurie îndoiți
ca niște trestii de vântul tristeții.
 
Iat-o, e aici și e vie.
 
A fost ce nu ar fi putut să fie.





Donație unică
Donație recurentă

Virament în euro

Cont:
Viorel Ilișoi, RO11BRDE410SV36280504100 EUR
Deschis la : BRD-Groupe Société Générale, Agenția Gara de Nord, București
Cod SWIFT: BRDEROBU

Virament în lei

Cont:
Viorel Ilișoi, RO20INGB0000999903842333 RON
Deschis la: ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala
Bucureşti
Cod SWIFT: INGBROBU;
Cod BIC: 606410008.



Comments (3)

Leave a Comment

Scroll to top