Simplul har al povestitorului – Panoul de onoare (15) Reviewed by Viorel Ilișoi on . [caption id="attachment_3170" align="alignleft" width="300"] Alex Savitescu a plecat astăzi pe al doilea drum al Iașului: spre cimitir. Adio, prietene! Și mulțu [caption id="attachment_3170" align="alignleft" width="300"] Alex Savitescu a plecat astăzi pe al doilea drum al Iașului: spre cimitir. Adio, prietene! Și mulțu Rating: 0
You Are Here: Home » PANOUL DE ONOARE » Simplul har al povestitorului – Panoul de onoare (15)

Simplul har al povestitorului – Panoul de onoare (15)

alex3

Alex Savitescu a plecat astăzi pe al doilea drum al Iașului: spre cimitir. Adio, prietene! Și mulțumesc pentru tot.

De Alex Savitescu

Un oraș fără cimitir nu are niciun fel de istorie. Este un conglomerat de blocuri frumoase, proaspăt construite și dotate cu toate utilitățile necesare, dar căruia îi lipsește suflul trecutului. Metafora asta superbă apare într-un film rusesc de artă. Mi-am amintit de ea recent, când am cunoscut un om căruia îi găsești în propria umbră, dacă ai răbdare și curiozitate, o istorie fabuloasă.

O presă cu ziariști goliți de povești este stearpă. Slavă Domnului!, mai există și jurnaliști care au ce povesti și, mai mult de-atât, găsim printre ei și oameni înzestrați cu har. Cu harul istorisirii propriilor pățanii și ale altora. Și – mare lucru! – cu simțul umorului, cu apăsarea blândă a bunei-cuviințe, cu ghidușia autoironiei imprimată în codul lor genetic (atât de rară valență printre oamenii inteligenți!).

 ***

         Mă uit la omul din fața mea ca la un volum căutat de mult timp prin anticariate. Culmea, e mai în vârstă decât mine cu aproape zece ani. Aș zice că suntem cam din aceeași generație; îmi vine să-l tutuiesc, dar ceva mă oprește. Caut formule prin care să evit adresarea directă, deși îl simt ca pe un amic pe care de-abia l-am cunoscut. Parcă sunt o blondină ce s-a vazut cu „maestrul“. Omul e relaxat, face glume, discutăm nimicuri atât de utile oamenilor care de-abia fac cunoștință.

Savitescule, mă-njur în gând, revino-ți, că-l cunoști pe omul din fața ta din scris, iar admirația nu trebuie să fie o povară! Îmi dau seama că nu doar scriitura lui mă face să tac inteligent și să slobozesc tone de banalități pe milimetru pătrat. Iar silueta lui de șef de parohie îmi provoacă, cel mult, confort; confortul unui gras care a cunoscut unul mai tare decât el. Nu, altceva mă face să mă port ca un imbecil: povestea lui de viață.

Personajul care îmi provoacă fâstâceala a crescut, în momentele fragile ale existenței lui, la o casă de copii. Nu pentru că nu ar fi avut părinți, e-adevarat, încercați de greutăți crunte, ci pentru că… nici el nu știe și, după cum mărturisește într-un text, nici n-a întrebat vreodată. A ajuns profesor de liceu* în zorii democrației românești, apoi reporter la o gazetă din Botoșani. A fost primul ziarist din România postrevoluționară condamnat penal.** După aceea, a lucrat ani buni în Iași. Și, ca mulți jurnaliști de pe aici, s-a dus ulterior înspre București. Acolo, a devenit unul dintre cei mai mari autori români de reportaje. Adică, a devenit un povestitor cu har de la Doamne-Doamne și din propriile forțe. Un Filip Brunea-Fox al ultimelor două decenii, om cu căutătura adâncă, unul care reușește să decupeze realitatea cu bisturiul și să o readucă la viață cu suflul scriiturii. Și unul care o face ca și cum nu ar putea să fi făcut altceva în ultimele zece vieți.

        ***

         Daca presa românească ar avea, în fiecare redacție, un individ de genul ăsta, rubrica de față („La loc TELEcomanda“n.m., V. I.) n-ar mai trebui să existe. Sau poate, respirând alt aer mediatic, ar trebui să se cheme altfel și să trateze cu totul și cu totul alte subiecte decât majoritatea celor aproape 400 de până acum.

Las deoparte condiționalul și spun ca mi-ar plăcea să-l văd bunic pe Viorel Ilișoi. Un bunic al presei românești, căreia să-i amintească, din când în când, că meseria asta nu moare dacă știi s-o respecți.

         (Apărut în „Suplimentul de cultură“, Nr.397, 27 aprilie 2013)

 Citește și „Alex Savitescu nu va scrie pentru îngeri”

* Alex nu știa, când abia ne-am cunoscut, adevărul: că n-am fost niciodată profesor de liceu, ci suplinitor la o școală generală, unde predam română și franceză la clasele a IX-a și a X-a. Treaba asta cu liceul am văzut-o și eu odată pe undeva pe Internet, un site care prezintă ziariști din Uniunea Europeană, cam așa ceva, în mai multe limbi: de-acolo o fi luat-o.

** Primul ziarist condamnat pentru delict de presă, pentru un articol, că pentru pentru furt, viol sau altceva vor fi fost alții înaintea mea și cu siguranță după.





Donație unică
Donație recurentă

Virament în euro

Cont:
Viorel Ilișoi, RO11BRDE410SV36280504100 EUR
Deschis la : BRD-Groupe Société Générale, Agenția Gara de Nord, București
Cod SWIFT: BRDEROBU

Virament în lei

Cont:
Viorel Ilișoi, RO20INGB0000999903842333 RON
Deschis la: ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala
Bucureşti
Cod SWIFT: INGBROBU;
Cod BIC: 606410008.



Comments (2)

Leave a Comment

Scroll to top