Titus Ceia, regele lentorii Reviewed by Viorel Ilișoi on . [caption id="attachment_8646" align="aligncenter" width="1024"] Cu acest zâmbet neînfrânt, cu această privire înaripată m-a anunțat Titus că am fost condamnat l [caption id="attachment_8646" align="aligncenter" width="1024"] Cu acest zâmbet neînfrânt, cu această privire înaripată m-a anunțat Titus că am fost condamnat l Rating: 0
You Are Here: Home » PROZĂ » Titus Ceia, regele lentorii

Titus Ceia, regele lentorii

Cu acest zâmbet neînfrânt, cu această privire înaripată m-a anunțat Titus că am fost condamnat la închisoare

 

A murit prietenul meu Titus Ceia. N-a apucat să vadă terminată și publicată în carte  „Cântarea României, defăimarea Occidentului”, povestea călătoriei noastre cu trenul până în Stockholm și înapoi. Redau aici un fragment din povestirea care vă apărea anul viitor în volumul „Strălucitor. Întâmplări gazetărești”.  Mulți dintre cei care l-au cunoscut pe Titus și au citit textul au spus că am surprins exact personajul, spiritul lui. Nu știu dacă lumea va fi mai săracă fără Titus, fără umorul și fără ciudățeniile lui, dar inima mea da. Adio, prietene!

Un miros bun de mâncare se furișează dinspre bucătăria de pe hol și dă buzna peste noi, bate cu furie în tobele burților goale. Încă mai avem în rucsac slănină afumată. Românii au traversat istoria cu așa ceva. Iar eu și cu Titus am reușit să traversăm Europa. Însă acum, ajunși la capătul continentului, parcă am descăleca oleacă din șaua patriotismului și ne-am cam unge pe la gură cu niște bunătăți de-ale locului. Habar n-am ce au suedezii al lor la masă. Poate pește, poate ren, poate mușchi și licheni. Orice, numai să fie ceva gătit și neapărat fierbinte. Vreau să-mi fiarbă capul în aburii unui borș des, de legume, cu multă carne.

Recepționerul ne spune că hotelul nu are restaurant. Adică are, însă e doar pentru micul dejun.

– Bine, în cazul ăsta vrem să luăm micul dejun acum – spun cât se poate de serios, cu gândul că măcar de un ceai fierbinte am putea avea parte după trei zile de hrană rece.

Nu vrea așa, cică nu se poate. Domnul ăsta ține morțiș ca micul dejun să fie luat dimineața. N-are rost să-i explic unuia ca el, încremenit în cutume burgheze, că pentru niște ziariști de teren nu contează ora, micul dejun este atunci când mănâncă prima oară într-o zi. Masă care de multe ori se întâmplă să fie și ultima.

Ce e bun la suedezi și ar trebui să învățăm și noi de la ei e că atunci când au o problemă vin imediat și cu soluția. Recepționerul ne spune că putem mânca la un restaurant aflat la numai câteva minute de mers pe jos. Ne arată cu mâna spre oraș.

O luăm în lungul degetului, pe alee, ieșim din pădure și vedem restaurantul la marginea unui cartier în construcție. Ne e foame și mergem la vale. Când sunt întrunite aceste două condiții Titus își sporește viteza de deplasare până doi kilometri pe oră și chiar mai mult. Așa că în nici treizeci de minute ajungem la restaurant.

La intrare sunt vreo zece bărbați, toți îmbrăcați la fel, cu pantaloni negri și cămăși albastre. Stau strânși în cerc și discută ceva cu patimă. Agită în aer portofele fleșcăite și smocuri strălucitoare de chei. Când ajungem aproape, grupul se despică și trecem ca niște miri pe sub pergola de brațe și chei. Acum vedem și ecusoanele din piept. Toți sunt taximetriști.

Am nimerit la un restaurant marocan. De fapt, un fel de cantină pentru magrebieni și taximetriști, ceea ce pe aici înseamnă cam același lucru.

Borșul fierbinte mi se varsă din cratița imaginației și locul nu-l pot umple acum decât cu niște humus, cartofi prăjiți și niște chiftele de oaie. Nu prea avem ce alege aici. Ne așezăm resemnați la una din mesele lungi, dintr-un perete în altul, și înghițim fără prea mare poftă mâncarea cam uscată și fără gust. Din când în când mai zâmbim ba la patronul cantinei, ba la vecinii de masă. Un zâmbet de autoconservare. Iar ei ne răspund cu zâmbete de oameni care cred că de aici vom pleca acasă cu taxiul. Titus chiar exagerează cu prietenia: unge o felie de pâine cu humus și o ridică deasupra capului, o arată și într-o parte și-n alta ca un magician care o va face acuși să dispară. Mușcă din ea și clatină din cap de plăcere:

– Good humus, gentlemens. Excelent!

– Good, good! răspund taximetriștii.

Titus merge încet. Mersul lui e o sumă de staturi pe loc întrerupte de câțiva pași nehotărâți într-o direcție schimbătoare. Vorbește domol. În pauzele dintre propoziții poți să tragi un somn. Reușește, nu știu cum, să îndese niște spații chiar și între sunetele aceluiași cuvânt. Mânuiește obiectele cu o lentoare insuportabilă. În tren, venind încoace, controlorul i-a cerut biletul la Nürnberg și el a reușit să-l scoată pe la Frankfurt. Are o mie de buzunare și când caută câte ceva întotdeauna găsește ce are de găsit abia în ultimul buzunar, dacă n-a pierdut sau n-a uitat acasă ce a căutat. Până se uită el la ceas se schimbă fusul orar. Și cu toată încetineala asta a lui, Titus izbutește totuși să supraviețuiască în condiții rezonabile. Dar dacă face ceva cu adevărat încet, atât de încet încât ar putea să-și periciliteze viața, atunci asta este mâncatul. Venind încoace, de fiecare dată m-am ridicat de la masă flămând fiindcă mi se făcea foame până termina el de mâncat. El însuși nu ajunge să se sature în ritmul ăsta. Cine nu-l cunoaște ar putea spune, observându-l, că e un mâncău fără altă preocupare în viață decât aceea de a se îndopa de dimineața până seara; în realitate, el mănâncă mai puțin decât alții, doar două mese pe zi, numai că le leagă între ele. Și acum, pe lângă mocăiala obișnuită, mai face și bezele cu humusul în stânga și în dreapta.

– Titus, mănâncă odată humusul ăla, nu-l mai tot juca pe sus ca pe găină la nuntă că ne apucă noaptea.

– Dragul meu, dar aici ziua durează 20 de ore acum, la vremea asta. Se întunecă abia pe la miezul nopții. Tu neglijezi asta.

– Noi, românii, suntem niște suedezi ratați, eșuați în latinitate, bătrâne. Începem lucrurile și nu le mai terminăm, le lăsăm baltă, mai lăsăm și pe mâine ce putem face azi, știm că timpul trece, leafa merge, avem și sentimentul veșniciei… Ce mai, ne-am fi simțit confortabil în pielea suedezilor, cu zile de astea de câte douăzeci de ore, ca să frecăm menta, la rece, urmate de o noapte de șase luni. Să tot dormi, iar escroci ca Sorin Ovidiu Vântu să-ți șoptească la ureche, în duet cu Ioana Maria Vlas: „Dormi liniștit, cineva veghează pentru tine”.

– Somnul națiunii naște monștri!

Ăsta e Titus. Nu poți să te superi pe el. E prieten de drum lung. Cu altcineva nu cred că aș fi putut ajunge până în Suedia, cu trenul, tranca-tranca, fără să ne scoatem ochii.

– Dacă tot e ziua lungă, ai timp să-mi spui și mie ce facem mai departe.

– Mâine după-amiază mergem la Ambasada României. Lennart Eriksson, președintele Fundației Star Of Hope, primește o decorație de la președintele Băsescu.

– E o chestie între președinți. Ce treabă avem noi acolo?

– N-avem nicio treabă. Am fost invitați să asistăm la ceremonie. Dar n-ar strica să și filmezi ceva.

– Bun, filmez. Și mai departe ce facem?

– Nimic. Asta e tot. Ne întoarcem acasă.

– Adică am făcut trei zile cu trenul până aici și ne mai batem curul de șine încă trei zile până acasă doar pentru o oră de ceremonie?

– Douăzeci de minute. Nu cred că durează o oră.

Titus e aducătorul de vești proaste căruia nu-ți vine să-i tai capul. Orice catastrofă ar anunța, el o învelește într-un zâmbet optimist și o scaldă în lumina ghidușă a ochilor lui albaștri. Îți vine să-i mai ceri niște vești proaste.

În ’92, când am fost luat cu cătușe de acasă și băgat în arest fără să știu de ce, el a s-a dus repede la judecătorie și a văzut dosarul. A venit la mine la închisoare și, cu acest zâmbet neînfrânt, cu această privire înaripată m-a anunțat că am fost condamnat pentru un pamflet. O sentință definitivă și irevocabilă de trei luni de închisoare. „Cum? Numai trei luni?”, mi-a venit să-i zic. Și de parcă m-ar fi auzit, a adăugat: „ Cu executare!”.

Ei, așa da.

 

 





Donație unică
Donație recurentă

Virament în euro

Cont:
Viorel Ilișoi, RO11BRDE410SV36280504100 EUR
Deschis la : BRD-Groupe Société Générale, Agenția Gara de Nord, București
Cod SWIFT: BRDEROBU

Virament în lei

Cont:
Viorel Ilișoi, RO20INGB0000999903842333 RON
Deschis la: ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala
Bucureşti
Cod SWIFT: INGBROBU;
Cod BIC: 606410008.



Comments (1)

Leave a Comment

Scroll to top