Totul pentru pilaf Reviewed by Viorel Ilișoi on . Un clește pentru pilaful meu M-am apucat să-mi fac un pilaf, că mi-era poftă, dar lipsa unui patent potrivit m-a pus într-un mare impas. De obicei nu e nevoie d Un clește pentru pilaful meu M-am apucat să-mi fac un pilaf, că mi-era poftă, dar lipsa unui patent potrivit m-a pus într-un mare impas. De obicei nu e nevoie d Rating: 0
You Are Here: Home » PROZĂ » Totul pentru pilaf

Totul pentru pilaf

Un clește pentru pilaful meu

M-am apucat să-mi fac un pilaf, că mi-era poftă, dar lipsa unui patent potrivit m-a pus într-un mare impas.

De obicei nu e nevoie de patent la pilaf, dar eu făceam un pilaf cu târtițe de curcan și nu puteam nicicum să scot rădăcinile de pene. Nu e deloc ușor să faci treaba asta fără o ustensilă potrivită.

Întâi am încercat să smulg penele cu unghiile. La unele, retezate fix la nivelul pielii, nici nu aveam de ce apuca. Când prindeam o mărginuță cu unghiile, aluneca. Târtița e un depozit de grăsime pe care curcanul și-l face în scopuri necunoscute mie, deci totul era unsuros și alunecos la acea bucată de carne pe care încercam să o curăț.

Pe urmă am încercat cu vârful furculiței. Am înfipt dintele în rădăcina penei și am tras în sus, făcând un fel de pârghie, dar fără rezultat.

Nici cu penseta nu am avut mai mult succes. Cine cunoaște anatomia târtiței de curcan știe că penele pot fi atât de adânc și de puternic înfipte în țesut, la doi-trei centimetri, încât de cele mai multe ori sunt imposibil de extras cu o biată pensetă proiectată să apuce și să smulgă fire de păr.

Mi-era foame, era și târziu, căci mă apucasem de gătit seara, pe răcoare, era la mijloc și orgoliul meu rănit: cum să nu poată ditamai bărbatul să scoată niște cioate dintr-un cur de curcan? – mă enervasem și începusem să-i spun așa târtiței. M-am descurcat eu cu pana de cauciuc, într-un mod magistral, fiind șofer începător, și mă împiedic acum într-o pană de curcan? Într-un ciot?

În această stare de nervozitate am recurs la o metodă radicală: am încercat să rezolv problema cu patentul.

După ce răscolisem trusa de igienă, ca să-mi găsesc penseta, împrăștiind totul prin baie, de-acum am umplut și holul de scule, căutând patentul. Toată casa era vraiște.

Nicio masă fără clește

Dar ce să vezi, patentul nu se închidea bine, fălcile lui nu călcau perfect. Acel sfert de milimetru rămas gol făcea ca scula să nu poată apuca infimul capăt de pană. Mai și strivea carnea.

Am tăiat cu cuțitul în lungul șirului de rădăcini, ca niște măsele moi înfipte într-o gingie grasă, ca să le scot cu vârful cuțitului din alveola lor. Proastă idee. Pentru că nu stăpâneam deloc chirurgia târtiței, am secționat penele pe lung. Acum aveam de scos mai multe pene și mai mici. În plus, din drăcoveniile alea a început să se scurgă un sânge gălbui, grețos.

Aș fi putut renunța atunci, dar nu m-am lăsat. Voiam pilaf cu târtițe. Știam rețeta din perioada când stăteam la Galați, vizavi de piața Țiglina 1, unde se găseau cele mai mari și mai bune târtițe din estul Europei. Făceam niște pilafuri de muream mâncând!

Mi-era dor de pilaf cu târtiță. Îl visam! Așa că i-am dat înainte.

 Am sperat că voi avea șanse mai mari cu un burghiu. Posed, ca tot ziaristul, o grămadă de scule, printre care și câteva seturi de burghie: de lemn, de metal, de beton. Am ales un burghiu mic de lemn, marca Bosch, l-am înșurubat în interiorul penei, sperând că spirala se va fixa în pereții cornoși și că astfel, trăgând în sus, voi scoate blestemata aia de pană. Văzusem manevra la dentist, când îmi scotea nervul.  Dar degeaba! Ce e valabil la gură nu e valabil și la târtiță. N-a funcționat.

N-a mers nici cu holtșurubul.

Eram dezolat. Acel insucces rușinos mă lăsa flămând, frustrat, demoralizat, cu o părere execrabilă despre mine. Nici de atât nu sunt în stare?

Atunci am început să dau vina pe alții.

Industria tăietoare de curcani din România era prima pe listă. Ce hal de utilaje folosesc procesatorii, de lasă atâtea rădăcini în târtiță? Dar măcar există extractoare de pene, cu tehnologie de ultimă generație, sau treaba asta atât de importantă e lăsată, românește, pe seama unor angajați care lucrează în dorul lelii?

Cine-a-nfipt pana-n curcan?

Mă gândeam că armata română ar putea avea ceva experiență în acest domeniu de nișă încă din vremea când folosea pene de curcan la uniformele militare, respectiv la căciuli. E cunoscută ținuta dorobanților, mai ales din frumoasa creație a lui Alecsandri, „Peneș Curcanul”, așa că nu mai insist. O fi avut armata vreo metodă de penit curcanii. De ce nu s-a făcut oare un transfer de know-how de la armată la abatoarele de curcani? N-ar fi fost prima oară când civilii beneficiau de cunoștințele avansate ale militarilor.

Îmi era tot mai clar că aveam nevoie de o ustensilă potrivită. Geniul meu tehnic a optat pentru un clește șpiț cu vârf îndoit. Ciocul lui subțire, cu striații, putea să apuce capătul penei și să nu-l scape. Ei bine, om fără noroc ce sunt, nu aveam așa ceva printre nenumăratele scule care-mi burdușesc dulapurile. Aveam cu ce construi o casă, chiar o navetă cosmică, dar îmi lipsea banalul clește șpiț ca să scot niște pene din tîrtițe.

Era aproape 10 noaptea. Am sărit în adidași, nici nu m-am mai schimbat de oraș, și tai-o cu mașina la Auchan în Drumul Taberei. Au acolo, la raionul de scule, niște clești minunați, de toate tipurile, pentru toate felurile de mâncare.

Până am ajuns, până am parcat, a trecut timpul. Mai erau câteva minute până la închidere. Se mai vedea mișcare înăuntru, dar paznicul nu m-a lăsat să intru. L-am implorat. I-am zis că îmi trebuie urgent un patent ascuțit.

– Ia și 20 de lei de-aici dacă mă lași, am plusat – și am început să mă caut de portofel.

Omul a devenit interesat.

– Dar ce e așa de urgent? Ce faci cu patentul la ora asta?

– Pilaf!

Mi-a întors brusc spatele și a plecat.

Of, paznicii ăștia, șpăgari și atât de lipsiți de empatie!

Am gonit către Mega Image din cartierul meu. Aici ține deschis ca la nebuni, până la ora 24.

Am două Mega: unul la blocul din stânga, unul la blocul din dreapta. Eu stau în blocul din mijloc. Sunt un sandviș uman între două Mega Image.

La Mega ăla mic nici n-avea rost să încerc, n-are raion de așa ceva. La ăla mare, parcă-parcă îmi aminteam că s-ar fi găsit niște scule… Dar, vai, ce văzusem eu mai demult și mi se părea acum că ar fi fost scule erau de fapt niște chestii pentru picnic, ceva jucării la raionul de rechizite… Am cumpărat o rolă de scoci, ca să nu zic că am intrat degeaba în magazin. Și două cutii de înghețată. Și niște ciocolate. Și niște biscuiți cu cremă. Și, de draci, până dimineața, plângând lângă târtițele pline de cioate, am ras tot. Vă spun eu, târtițele astea îngrașă al dracului de tare, mai ales dacă n-ai un patent bun la îndemână.

Nici târtițele nu mai sunt ce-au fost…

Evident că a doua zi, înainte de ora deschiderii, așteptam la ușă la Dedeman. Am preferat magazinul ăsta pentru că are capital românesc și pentru că e cel mai apropiat de mine. Dar m-aș fi dus, la nevoie, și la Praktiker, la Brico Depôt, Romstal, Hornbach, Leroy Merlin, Diego, Ambient, oriunde, numai să fac odată pilaful ăla! La naiba cu patriotismul!

Când angajatul a deschis ușa, m-am izbit în el ca la rugby, m-am năpustit către raionul de scule cu disperarea acelor cetățeni care se îmbulzesc când se dau tigăi gratis la promoții. Doar că eu eram singur în tot magazinul. Mă călcam singur în picioare.

Ah, cleștele șpiț cu vârf îndoit! Era acolo. L-am smuls din raft.

La 10 și 3 minute eram la casă, cu patentul în mână, țipam să vină odată o casieră, cât să mai așteptăm și noi la rând? Ce comerț e ăsta?

Cleștele șpiț cu vârf îndoit este unealta ideală pentru a scoate penele din târtița de curcan. Prindeam, scoteam. Prindeam, scoteam. Prindeam, scoteam. A mers repede. Dumnezeu e mare!

Totul pentru pilaf, totul pentru victorie

Am pus mâncarea la foc. Cu tot ce trebuie. Am vrut să-i pun și dragoste, că tot aud că se pune și dragoste în mâncare, ca să iasă bună, dar n-am știut cum să fac asta, tehnic vorbind. Am făcut pilaful cu multă ură, cu nervi, cu draci, și mi-a ieșit excelent. De când l-am terminat, stau mai mult cu capul în cratiță. Doamne, ce bun poate să fie!

Dacă vreți să faceți un pilaf minunat, vă dau rețeta. Vă împrumut și patentul.





Donație unică
Donație recurentă

Virament în euro

Cont:
Viorel Ilișoi, RO11BRDE410SV36280504100 EUR
Deschis la : BRD-Groupe Société Générale, Agenția Gara de Nord, București
Cod SWIFT: BRDEROBU

Virament în lei

Cont:
Viorel Ilișoi, RO20INGB0000999903842333 RON
Deschis la: ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala
Bucureşti
Cod SWIFT: INGBROBU;
Cod BIC: 606410008.



Comments (7)

  • Nelu Popescu

    Maistre…nu șpițul…ci cleștele cu vârf îndoit se numește scula aia…pe germănește nu știu cum se zice…șpițul este ăla cu vârful drept. Gata cu cârcotășeala…
    Ai zis că dai rețeta de pilaf…poate pe a matale am să reușesc să o pun în practică și să-mi iasă un pilaf mâncabil…
    Pilaful este singura crăpelniță ce nu-mi reușește…de fiecare dată iese altceva…ciulama, musaca ( a ieșit odată și ca o ciorbă de orez ) dar pilaf…ba.
    Fac ca matale, cu târtițe de curcan.
    Așa că bagă rețeta aia miraculoasă a matale dar cu amănunte ca pentru profani…( în ale pilafului, asta sunt )…dar la alte mâncăruri mă mai pricep.
    Așa că…bagă rețeta Maistre…
    O zi bună să vă fie pe acolo…
    Ps…Unchiul, moș Ion, era rudă cu Terente ?…

    Răspunde
    • caprituss

      Dom’ Popescu, nu vă iese fiindcă 1. îl faceți pe aragaz (SACRILEGIU) și 2. la pilaf se pune lichidul măsurat.
      Există niște măsuri magice:
      La o măsură de orez se pun trei măsuri de lichid (dacă îl vrei lipicios și pufos) sau o măsură și jumătate de lichid (dacă îl vrei răsfirat și ferm)
      Orezul (cu bob rotund, nu lung, nu basmati) se spală bine de tot în câteva ape până apa rămâne curată, și se lasă acolo sub apă până sunt gata celelalte chestii. Altfel amidonul ăla se va transforma în budincă sau clei 😀
      Se frig târtițele/pipotele/inimile/spatele cu niște ceapă și oleacă în unt, să prindă gust bun și să se pătrundă un pic, cu sare și piper, apoi se pune orezul bine scurs și se călește și ăla oleacă.
      Se pot adăuga morcov și țelină fierte din supă, meam
      Se stinge cu trei măsuri de supă de pui (asta e letala) + o linguriță rasă de sare la o cană sau cu apă + delikat (meh, dar hei), fără sare, și SE BAGĂ LA CUPTOR CU CAPAC la foc mic vreo juma de oră, până se duce lichidul. (Fiindcă altfel iese terci).

      Se pune pătrunjel peste și basta.

      Răspunde
  • cristi

    ai încercat și să le pârlești? așa, ușor, ușor ca o adiere, fix cât să topească grăsimea din jurul penelor…

    Răspunde
    • Popescu Tiberiu

      :)))))))))) Bingo!
      Târtiţa se pârleşte, la propriu sau la figurat, depinde de a cui târtiţă scriem!

      Răspunde
  • Nelu Popescu

    Maistre…vă place să rămâneți dator ?…
    Ați promis că trimiteți rețeta pilafului la cine o cere…
    Mulțumesc anticipat…

    Răspunde

Leave a Comment to Pavel Petra

Scroll to top