Coșmar românesc cu generalul Pacepa Reviewed by Viorel Ilișoi on . [caption id="attachment_7218" align="alignright" width="300"] Vladimir (Vlado) Dapcevic[/caption] În august 1975, dizidentul iugoslav Vladimir (Vlado) Dapcevic, [caption id="attachment_7218" align="alignright" width="300"] Vladimir (Vlado) Dapcevic[/caption] În august 1975, dizidentul iugoslav Vladimir (Vlado) Dapcevic, Rating: 0
You Are Here: Home » REPORTAJE » Coșmar românesc cu generalul Pacepa

Coșmar românesc cu generalul Pacepa

dapcevic

Vladimir (Vlado) Dapcevic

În august 1975, dizidentul iugoslav Vladimir (Vlado) Dapcevic, aflat în vizită în România, a fost răpit din București și predat iugoslavilor. În acțiunea de răpire, coordonată direct de Ion Mihai Pacepa, au fost uciși cetățeanul român Alexander Opojevici și cetățeanul belgian Djoka Stojanovic. În Serbia, justiția lucrează acum pentru prinderea și pedepsirea criminalilor. În România însă, cazul de o gravitate excepțională n-a trezit autoritățile din amorțeala lor complice.

 

Sporadic și incomplet, presa românească a relatat despre episodul răpirii lui Dapcevic, act criminal comandat de însuși Nicolae Ceaușescu și executat cu exces de zel de Securitate, dar teama de a vorbi a martorilor, pe de o parte, și dezinteresul cu motivații obscure al autorităților, pe de altă parte, au făcut ca totul să rămână doar la nivelul unei superficiale arheologii jurnalistice. Procurorii n-au mișcat un deget pentru descoperirea făptașilor, nici autosesizându-se, nici la cererile repetate ale familiilor celor uciși în pe cât de spectaculoasa, pe atât de abominabila răpire a lui Dapcevic, soldată cu moartea lui Opojevici și a lui Stojanovic. Nici în Serbia cazul nu a fost elucidat, dar măcar s-au făcut pași importanți și există premise încurajatoare că va fi și finalizat.

Fiind vorba de ceea ce se numește o crimă de stat, concepută și aprobată la cel mai înalt nivel, interesele sunt bine protejate de zăvoarele arhivelor, cât și de teama martorilor de a nu suporta represiuni. Cei care au acceptat totuși să relateze despre evenimentele din august ’75 n-au făcut-o decât sub pavăza anonimatului strict și pe mărturiile acestora se bazează, în principal, reconstituirea acestei pagini murdare a spionajului românesc.

 

pacepa_ochelari

Generalul Ion Mihai Pacepa (în centru)

Gogoașa lui Pacepa

Așadar, pe 8 august 1975, seara, dizidentul Vladimir Dapcevic este răpit din hotelul „Dorobanți“. Cei doi care-l însoțeau, Alexander Opojevici (varianta românizată a numelui sârbesc) și Djoka Stojanovic mor în timpul acțiunii de răpire.

Dapcevic, în stare de inconștiență, și cei dori morți sunt trecuți în aceeași noapte peste granița româno-iugoslavă,  în portbagajul unei mașini; dizidentul este predat UDB-ului (serviciul similar Securității românești), iar cele două cadavre sunt îngropate, pentru a li se pierde urma, pe o alee a cimitirului Tomașevsk din comuna Zrenjanin. Cu acestea, misiunea Securității putea fi considerată ca îndeplinită.

Direcția de Informații Externe, al cărei șef-adjunct era Pacepa, a lucrat doi ani la acest caz sfârșit în bezna unui cimitir sârbesc. În „Orizonturi roșii“ Pacepa susține că a fost o misiune plănuită și executată de spionajul iugoslav, fără sprijinul și chiar fără știrea Securității, dar noi nu trebuie să și înghițim gogoașa – nici nu avem de ce, după cum se va vedea mai încolo.

 

josip_broz_tito_official_portrait

Iosip Broz Tito în timpul războiului

Pregătiri de război

Pentru a înțelege rațiunea răpirii lui Dapcevic din ordinul lui Ceaușescu, este obligatorie o scurtă întoarcere în timp. Și anume în anul 1948, când la București are loc Consfătuirea Biroului Politic al Partidelor Comuniste și Muncitorești. Este pusă în discuție poziția dizidentă a lui Iosip Broz Tito față de Moscova și conducătorul iugoslav este declarat, printr-o rezoluție unanimă, dușman al comunismului. Astfel, partidele comuniste rămase obediente față de Stalin se angajează să lupte pentru îndepărtarea lui Tito din fruntea partidului comunist din Iugoslavia. Urmează o perioadă în care, luându-se în calcul înlăturarea lui Tito chiar cu armele, România devine un important cap de pod – zona de frontieră cu Iugoslavia este fortificată cu linii puternice de cazemate, sunt întărite garnizoanele, iar serviciile secrete sunt puse în stare de alertă permanentă. Numai moartea lui Stalin, în 1953, pune capăt iminenței unui război intestin, între comuniști…

Pus în fața rezoluției de la București, Tito vrea să știe pe cine dintre colaboratorii săi mai poate conta în politica lui de independență față de Stalin: toți sunt puși să semneze dacă aprobă sau resping rezoluția.

Printre cei mai importanți comuniști iugoslavi care s-au declarat de partea Moscovei a fost, în primul rând, colonelul Vladimir Dapcevic: prietenul, tovarășul de luptă al lui Tito în războiul antihitlerist, mâna lui dreaptă, comisarul politic al partizanilor.

 

Foști camarazi, dușmani de moarte

Dizidența față de Moscova nu face din Tito un democrat sau măcar un dictator mai blând. El îi arestează pe toți cei care s-au declarat în favoarea rezoluției de la București (adică: în favoarea menținerii Iugoslaviei în gravitația Moscovei) și îi aruncă în temnițe. Pe Dapcevic (care mai făcuse patru ani de pușcărie, în regimul anterior, tot pentru ideile lui comuniste) îl trimite în lagărul de de la Golîi Otok (Insula Pustie), unde 300.000 de opozanți sunt supusși unui regim de exterminare – deținuții mută dintr-un loc în altul, fără odihnă, pietre uriașe.

dapcevic-in-razboi

Partizanul Dapcevic

După opt ani de cărat pietre, Dapcevic, un luptător tot atât de neînfricat pe cât era de fanatic comunist, reușește să fugă în Albania, apoi se pune la adăpost în marea patrie a viselor lui exaltate, Uniunea Sovietică. El chiar credea în comunism, și-ar fi dat viața pentru ideile lui – așa îl descrie col. (r) ing. MApN Andrei Păsăreanu, care, cercetând cu pasiune de istoric operațiunea de răpire din august 1975, a vorbit cu oameni care l-au cunoscut pe Dapcevic, a strâns informații, conexându-le într-un coerent studiu de caz…

Dezamăgit de fața hidoasă a comunismului din URSS, Dapcevic se refugiază în Franța în 1967; în drum, se oprește câteva zile în București pentru a-și vedea prietenii refugiați aici tot de frica lui Tito; un an mai târziu, fostul partizan se stabilește în Belgia, se căsătorește, devine cetățean belgian, dar nu renunță la convingerile lui și îl critică vehement, pe toate căile, pe Tito. Foștii tovarăși de arme sunt acum dușmani de moarte. Dictatorul îl vrea pe Dapcevic în pumnul său necruțător – îmbătrânește, e tot mai bolnav, iar mai tânărul său camarad, liderul dizidenților iugoslavi, îi amenință poziția…

 

Capcana securiștilor

De la moartea lui Stalin, relațiile româno-iugoslave se detensionează treptat, ajungându-se la începutul anilor ’70, mai ales după refuzul României de a susține invadarea Cehoslovaciei, la concordie între cei doi dictatori, Tito și Ceaușescu, ambii văzuți ca devianți („kakaia deviația?“) de la linia impusă de Moscova. La întâlnirea lor din 1973, la bordul vasului „Goleb“, în Marea Adriatică, ei cad de acord ca serviciile secrete din cele două țări să colaboreze la prinderea lui Dapcevic.

Direcția de Informații Externe, condusă de generalul Nicolae Doicaru, a primit misiunea să-l captureze viu și nevătămat pe inamicul lui Tito, iar prim-adjunctul lui Doicaru, Ion Mihai Pacepa, omul de încredere al lui Ceaușescu, a fost numit răspunzător direct de îndeplinirea acestei delicate misiuni.

doicaru

Generalul Doicaru, mort în condiții suspecte după Revoluție. Wikipedia: „Nicolae Doicaru a murit în februarie 1991 la o partidă de vânătoare desfășurată în apropiere de comuna Costești, la sud de Focșani, fiind împușcat de un glonț, deși toți participanții la vânătoare aveau cartușe cu alice. Anchetatorii morții sale au dat verdictul de „sinucidere prin împușcare”, iar dosarul său a fost clasat”.

Cum răpirea în Belgia ar fi fost prea riscantă, Pacepa îi întinde dizidentului o capcană. Era mai sigură atragerea lui Dapcevic în România, unde avea prieteni de aceeași orientare politică, și capturarea lui aici. Prin mijloace specifice, de intoxicare, Dapcevic a fost făcut să creadă că în sânul vechilor dizidenți antititoiști refugiați în România au apărut neînțelegeri pe care numai el, cu autoritatea lui de lider incontestabil, le putea aplana.

Vladimir Dapcevic sosește în România pe 2 august 1975, de la Bruxelles, însoțit de prietenul său Djoka Stojanovic. Când ei au aterizat, planul răpirii era pus la punct în detaliu, echipele operative erau la post. Căzuseră în capcană.

 

Cooperativa „Ochiul și urechea“

Filmul terifiant al răpirii lui Dapcevic și al uciderii lui Alexander Opojevici și a lui Djoka Stojanovic este derulat de colonelul Andrei Păsăreanu, așa cum l-a reconstituit el din surse verificate și de noi, dar pe care le vom menține în anonimat.

pacepa

Ion Mihai Pacepa

Misiunea pentru supravegherea și cunoașterea activității celor doi sosiți din Belgia – scrie Andrei Păsăreanu în studiul său de caz – i-a revenit serviciului de filaj din U.M. 0920A (devenită ulterior unitatea de elită 0110).

S-au stabilit tehnica de ascultare, mijloacele auto necesare, personalul calificat, precum și echipa de capturare formată din cadre USLA, ajutată de luptători și boxeri de la clubul Dinamo. Prelucrarea planului de acțiune și instruirea celor implicați au fost făcute, din ordinul gl. I. M. Pacepa, de către col. Nițescu, comandantul unității USLA.

Au fost urmăriți până în seara zilei de 8 august. Tehnica de ascultare a intrat în funcțiune, fiind interceptate convorbirile telefonice și discuțiile din locuințele unde s-au deplasat cei doi – bd. M. Kogălniceanu nr. 93, str. Popa Soare nr. 9 și str. Dr. Mora nr. 2, locuința lui A. Opojevici.

 

Hotelul groazei

La hotelul Dorobanți, unde s-au cazat Dapcevic și Stojanovic, au fost luate măsuri speciale, hotelul fiind împânzit de oameni ai Securității, pe post de recepționeri, responsabili de etaj, oameni de serviciu pentru bagaje etc., camerele vecine au fost eliberate, iar echipe de filaj urmăreau orice mișcare și ascultau permanent discuțiile.

Data acțiunii de răpire a fost fixată pe 8 august, în ajunul plecării celor doi din București. Alegerea nu a fost întâmplătoare, ea a fost impusă de necesitatea găsirii unui «alibi» pentru dispariția celor doi, despre care astfel se putea spune și «dovedi» că au părăsit România în ziua de 9 august, la ora 9.30, cu cursa de Bruxelles, pentru care au cumpărat bilete și s-au urcat în avion.“

Aici, la hotel, Dapcevic, Stojanovic (despre care spionajul iugoslav informase că este greu de anihilat, ceea ce s-a și adeverit) și Opojevici, cetățean român, au fost capturați. Treabă deloc ușoară. Până la urmă s-a acționat primitiv, fiind loviți cu răngi în cap. Stojanovic și Opojevici au murit.

 

Ucis cu ranga

Ultima întâlnire a vechilor prieteni a avut loc acasă la Opojevici. S-a discutat politică, s-a analizat situația din Iugoslavia, situația dizidenților etc. În jurul orei 22, oaspeții au cerut să plece la hotel. Pentru cazul în care ar fi vrut să folosească un taxi, Securitatea pregătise unul. O Volgă bej, pe care Damian Opojevici, fiul lui Alexander, a remarcat-o când s-a întors de la facultate, seara. Tot atunci avea să-și vadă și tatăl pentru ultima oară. Deși stabilit de mai mulți ani în SUA, Damian Opojevici refuză și acum să relateze ceva din acea noapte de coșmar. „Mâna lungă a Securității“ încă mai împrăștie teroare…

grupajpoze

Alexander Opojevici (în dreapta), alături de Dapcevic. Fotografie dinaintea morții

„La plecarea spre hotel, ploaia care s-a întețit – povestește Andrei Păsăreanu – a dat peste cap planul stabilit. Întâmplarea a făcut ca tocmai atunci să apară un vecin, Vasile Răchită, ofițer MApN, prieten de familie cu Opojevici, care se întorcea de la serviciu cu mașina personală, o Dacia 1300. Acesta i-a dus cu mașina la hotel.

Mașinile Securității plecate în urmărirea Daciei nu au reușit blocarea și întârzierea ei, așa că pentru realizarea răpirii a fost organizat în grabă un dispozitiv. În cameră au fost introduși câțiva luptători USLA, inclusiv campionul de box Dumitru Ciubotaru, înarmați cu bâte și bare de metal.

La intrarea în cameră, Opojevici a fost lovit puternic în cap și a căzut mort. Pentru anihilarea lui Stojanovic s-au dat lupte serioase, acesta în prima fază reușind să-l potolească pe campionul la box, fiind necesară și intervenția directă a lui Pacepa, care, folosind injecții speciale, a reușit anihilarea lui“.

 

Pacepa – omul cu seringa

Unul dintre participanții la misiune, astăzi pensionar, își amintește că Pacepa a venit să-i raporteze personal lui Doicaru, care așteptase într-o mașină, despre îndeplinirea misiunii: „Pacepa a venit bucuros și a raportat cam așa: «Opojevici a murit în urma unui stop cardiac. Stojanovic s-a luptat și s-a zbătut ca un bivol, a fost nevoie să-i fac trei injecții să-l potolesc, dar după ce l-a liniștit el pe nea Mitică (n.a. – campionul la box). Dapcevic s-a opus, a făcut un scandal de a sculat tot hotelul, dar l-am liniștit și pe el cu o injecție. Misiunea a fost îndeplinită. Urmează să asigurăm transportul și trecerea peste graniță fără incidente, pentru a fi preluați de securitatea iugoslavă.»“

 

Comunist până la moarte

Dapcevic, care rămăsese la recepție, în urma prietenilor săi, a fost capturat viu și nevătămat, așa cum suna ordinul expres al lui Ceaușescu, de către uslașii ascunși pe scară. S-a opus cât a putut, dar a fost tranchilizat și el cu o injecție.

O persoană, X, din anturajul lui Opojevici l-a întâlnit pe Dapcevic la Belgrad, în 2001. Au vorbit despre cele întâmplate la București. Martorul nostru X declară: „Dapcevic mi-a spus că a auzit zgomote sus, în hotel, a urcat repede pe scară, dar acolo a fost lovit și a început să se lupte orbește, după care nu-și mai mai amintea nimic, decât că s-a trezit la un moment dat într-o cameră, întins pe jos. Și lângă el erau două trupuri nemișcate, i-a recunoscut pe Opojevici și pe Stojanovic, dar cum s-a mișcat, cum a venit cineva care-i ținea sub observație și i-a mai făcut o injecție. Și iar nu mai știa nimic, decât că s-a trezit într-o celulă, era în Belgrad…“

Dapcevic a murit un an după această ultimă mărturie, la 84 de ani, dintre care 25 petrecuți în închisori, sub regimuri diferite, dar pentru același motiv: credința lui nestrămutată în comunism.

 

orizonturi-rosii-reeditare_131602_1_1332246381

Încă un mort

Pacepa  susține în „Orizonturi roșii“ că răpirea a fost gândită și executată de spionii iugoslavi. Cercetările efectuate în ultimii ani de procurorii sârbi au stabillit că, într-adevăr, pe tot parcursul operațiunii, un echipaj iugoslav s-a aflat în București, dar n-a intervenit direct decât după ce Dapcevic și Stojanovic, tranchilizați, și cadavrul lui Opojevici au fost trecute în Iugoslavia. Este vorba, așa cum informează Liliana Ponjavic în cotidianul „Glas“ din 1 iunie 2002, de Luca Banovic (Belgrad), Silvio Gorenk (Kruskog) și Drasco Jurisic (Split). Ultimii doi nemaifiind cetățeni sârbi, procedura de extrădare a lor întârzie judecarea procesului la Belgrad.

La puterea discreționară a Securității, nu era greu să se treacă frontiera cu victimele în portbagaj. S-a trecut pe teritoriul iugoslav, unde s-a constatat că și Stojanovic murise din cauza loviturilor primite și a supradozei de tranchilizant.

Dapcevic a fost predat în stare de inconștiență celor trei UDB-isti, iar cadavrele au fost abandonate la marginea satului Begheițî, după ce au fost înlăturate la repezeală orice urme care ar fi putut duce la identificarea lor, astfel încât să se poată spune că sunt cadavrele neidentificate ale unor interlopi uciși într-o reglare de conturi.

Miliția locală a făcut ancheta după indicațiile UDB și cazul a fost închis. Cadavrele, în saci de plastic, au fost îngropate în cimitirul din Zrenjanin, fără ca locul respectiv să fie marcate în vreun fel.

 

Regăsiți după 27 de ani

La vremea respectivă, agenția iugoslavă de presă TANIUG anunța arestarea lui Dapcevic în timp ce „desfășura pe teritoriul iugoslav activități ostile, în favoarea spionajului străin“. Dapcevic a fost judecat de urgență, cu probe fabricate, și condamnat pentru „subminarea ordinii de stat și activitate împotriva intereselor popoarelor Iugoslaviei“. După moartea lui Tito, în 1980, puterea a fost preluată de „lupii tineri“, aceștia menținându-l până în 1988 în închisoare pe cel ce era văzut de toți ca succesor îndreptățit la cârma partidului comunist din Iugoslavia.

Tocmai această importantă postură a lui Dapcevic a făcut ca presa din Belgrad să reanalizeze circumstanțele arestării fostului tovarăș de arme al lui Tito, plecând de la mărturiile lui.

la-cimitir-opojevici

Rude ale celor uciși, în cimitirul Tomașevk din Zrenjanin

Pe baza unor informații anonime, ziariștii de la „Vecerni Novosti“ au identificat, în 1991, locul unde zăceau osemintele lui Opojevici și Stojanovic – în cimitirul Tomașevk din Zrenjanin.

Abia pe 27 mai 1992,  la ordinul judecătorului de instrucție Peter Kiș, osemintele au fost deshumate. Stojanovic a fost identificat după tatuajul de pe o bucată de piele rămasă mumificată, iar pentru identificarea lui Opojevici a fost chemată văduva acestuia din București, Maria. Ea l-a recunoscut după lucrările dentare. Câteva lmai târziu, identitatea celor doi a fost confirmată de minuțioasele expertizele medico-legale realizate la Institutul de Biologie din Novi Sad.

Așadar, Maria Opojevici a avut certitudinea morții soțului ei abia după 27 de ani. Până atunci, oficial, el fusese considerat dispărut, iar autoritățile române n-au răspuns la niciuna dintre cele peste o sută de intervenții pe care Maria Opojevici le-a făcut, inclusiv audiențe refuzate de Ceaușescu. Mai mult, ea a fost amenințată cu moartea, de însuși generalul Doicaru, dacă nu încetează să-și caute soțul.

certificat

Certificatul de deces al lui Alexander Opojevici

Bâlbâiala penibilă a Securității

Rămășițele pământești ale lui Opojevici au fost reînhumate pe 28 mai 2002 în cimitirul din satul natal, Adasevci-Sid. Pe certificatul de deces, eliberat pe 9 septembrie 2002, în baza unei sentințe judecătorești, a fost trecută ca dată a morții ziua de 9 august 1975. E o diferență de o zi care încurcă și mai mult socotelile lui Pacepa, cel care a coordonat operațiunea și s-a ocupat de ștergerea urmelor. Securitatea s-a bâlbâit penibil. În documentele aeroportului Otopeni, falsificate pentru a evita un scandal diplomatic cu Belgia, Dapcevic și Stojanovic figurează ca îmbarcați în avionul de Bruxelles exact la ora când Stojanovic și Opojevici erau „găsiți“ morți în Begheițî.

 

Mașinile morții

Polițiile politice ale dictaturilor comuniste aveau o slăbiciune pentru mașini, ideale pentru suprimarea „accidentală“ a indezirabililor.

Tânărul Damian Opojevici, tot mai insistent în căutarea unui răspuns cu privire la dispariția tatălui său, a scăpat de două ori, ca prin minune, de mașinile care urcaseră pe trotuar să-l omoare. În 1987 a trecut Dunărea înot în Iugoslavia. A fost prins de grănicerii iugoslavi, predat românilor și condamnat. Doi ani mai târziu trece iarăși Dunărea și de data asta e arestat de iugoslavi. Eliberat pe 26 decembrie 1989, emigrează în SUA, unde se află și astăzi.

Tot o mașină a fost folosită și pentru suprimarea avocatului Barovic, cel care l-a apărat pe Vladimir Dapcevic după ce acesta a ajuns în mâinile lui Tito. Fiul avocatului ucis, Nikola Barovic, avocat și el, este cel care, din 1991, se zbate să-i aducă în fața instanței pe autorii răpirii lui Dapcevic și ai morții lui Stojanovic și Opojevici.

 

„Sub cupola Securității”“

General maior (r) Neagu Cosma, fost șef al Serviciului de Contrainformații, în ZIG-ZG, anul II, nr. 50, martie 1991

În România existau mai multe centre ale emigranților iugoslavi subordonate lui Ata Opoevici (sic!) – n.a.), de asemenea un comunist de vază și apropiat al lui Tito în timpul partizanatului. Opoevici primea dispoziții de la Popivoda și «colabora » strâns cu Gizela Vass (bunica lui Bogdan Olteanu, n.a.), Lidia Lăzărescu etc., de la care primea ajutor în organizarea și ducerea luptei împotriva lui Tito. Organizația lui Opoevici edita un ziar, manifeste, avea un post de radio emisie, susținând pe calea undelor acțiunea de demascare a lui Tito și a titoismului. Dispunea și de un puternic serviciu de informații și contra-informații.

Acest serviciu realiza două sarcini distincte: apărarea emigrației iugoslave de penetrările U.D.B. și pătrunderea în teritoriul iugoslav cu agenți și emisari comuniști pentru a culege informații, a difuza materiale de propagandă antititoistă, a organiza nuclee în partid, armată, securitate etc., potrivnice lui Tito. Acest serviciu era sprijinit în misiunile sale de către serviciile speciale ale României: direcțiile de informații externe și cea de contraspionaj din Departamentul Securității, Direcția de Informații a Armatei, organele de grăniceri, unitățile teritoriale ale securității, în special cele din Banat.

 

O viață de film

Alexander Opojevici, liderul dizidenților antitioiști refugiați în România, s-a născut pe 21 ianuarie 1924.

În 1941, la 17 ani, întreaga familie este arestată și exterminată în lagarele naziste. El reușește să scape și li se alătură partizanilor, în munți. Dovedind curaj și abnegație, devine un cunoscut conducător al partizanilor. Încheie războiul cu gradul de căpitan. Avea 21 de ani.

La 25 de ani, după absolvirea academiei militare din Moscova, revine în țară ca maior de aviație și este numit comandant al aeroportului din Belgrad.

alexander-opojevicÎn aprilie 1949, în plină prigonire a comuniștilor fideli Moscovei, în timpul unui zbor de verificare îl obligă pe pilotul Milutin Obradovic să aterizeze în România, unde capătă azil politic, apoi cetățenia. Devine, în România, conducătorul mișcării antititoiste, dirijată de la Moscova de fostul comandant al aviației iugoslave, Pera Popivoda. În Iugoslavia este condamnat la moarte, în contumacie.

În august 1951 se căsătorește cu Maria, refugiată în 1944 din Basarabia.

Pe măsură ce relațiile româno-iugoslave se îmbunătățesc, importanța lui pentru regim scade, în cele din urmă căzând în dizgrație. În 1964 este îndepărtat de la catedra de filosofie a centrului de perfecționare a cadrelor de partid, odată cu toți refugiații iugoslavi aflați în funcții importante. Cu greu capătă un post de mărunt de inspector în cinematografie. Vrea să se mute în China, dar nu reușește.

 

andrei-pasareanu

Andrei Păsăreanu

Andrei Păsăreanu:

Dacă se dorește elucidarea cazului, organele abilitate trebuie să deschidă o anchetă, ca în Serbia, coroborând toate informațiile și audiind o serie de persoane care cunosc acest caz. Dar pentru aceasta, fiind vorba de o crimă de stat, este nevoie de voință politică, deoarece astfel de cazuri au implicații în politica externă a statului.

În situația de față este limpede că poziția actuală a lui Pacepa și susținerea lui de către serviciile secrete ale SUA, ca vechi agent al acestora, au creat și încă mai creează dificultăți în elucidarea cazului. Încercările de ascundere a adevărului și de ștergere a urmelor, mergând până la eliminarea celor care cunosc realitatea – vezi moartea dubioasă a generalului Doicaru într-un suspect accident de vânătoare –, cât și reabilitarea lui Pacepa dovedesc cât de important este factorul politic în speță. Prin neelucidarea cazului, statul român se face complice la ascunderea unei crime politice odioase.

pacepa-politie-politica

Protejat și reabilitat de regimuurile postcomuniste din România, Ion Mihai Pacepa a fost totuși declarat oficial „agent al poliției politice”. CNSAS a luat această decizie la cererea Asociației Civic Media, condusă de Victor Roncea





Donație unică
Donație recurentă

Virament în euro

Cont:
Viorel Ilișoi, RO11BRDE410SV36280504100 EUR
Deschis la : BRD-Groupe Société Générale, Agenția Gara de Nord, București
Cod SWIFT: BRDEROBU

Virament în lei

Cont:
Viorel Ilișoi, RO20INGB0000999903842333 RON
Deschis la: ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala
Bucureşti
Cod SWIFT: INGBROBU;
Cod BIC: 606410008.



Leave a Comment

Scroll to top