Dragul meu judecător corupt Reviewed by Viorel Ilișoi on . În vremea îndepărtată când s-au petrecut aceste fapte, undeva în țară, mai vârstnicul meu prieten M. era judecător. Atunci mi-a făcut onoarea de a mă numi priet În vremea îndepărtată când s-au petrecut aceste fapte, undeva în țară, mai vârstnicul meu prieten M. era judecător. Atunci mi-a făcut onoarea de a mă numi priet Rating: 0
You Are Here: Home » PROZĂ » Dragul meu judecător corupt

Dragul meu judecător corupt

justitie-coruptie

În vremea îndepărtată când s-au petrecut aceste fapte, undeva în țară, mai vârstnicul meu prieten M. era judecător. Atunci mi-a făcut onoarea de a mă numi prieten, în urma unor evenimente nedorite care ne-au apropiat, și mă bucur să pot spune că încă mă mai consideră astfel. Nu mă îndoiesc că vom rămâne prieteni și după această scurtă istorisire, chiar dacă din ea reiese că domnul M. a fost un judecător corupt. În privința aceasta nu există nicio îndoială, întrucât chiar domnia sa mi-a mărturisit totul și mi-a arătat și probele, expunându-le cu rigoarea unui profesionist. Corupt, dar un corupt „de bine“, dacă pot spune așa. Și pot. Neavând studii juridice, după mintea mea ar putea să existe și o corupție bună, cumva ca la colesterol: unul bun și unul rău.

Domnul M. era , atunci, aproape de capătul unei cariere frumoase în magistratură. Ajunsese șef de Secție Penală la Tribunal și avea calea deschisă spre Curtea de Apel în cei câțiva ani rămași până la pensie. Avea o bună imagine de judecător citit, drept și incoruptibil. Era autorul a două volume de articole de specialitate și al câtorva de poezie. Ca poet, trebuie să recunoaștem, domnul M. mai bine s-ar fi abținut de la publicarea acelor cărți.

Dar cariera lui frumoasă nu avea o traducere pe măsură și în viața civilă. Locuia la bloc, printre oameni care într-o zi puteau ajunge la judecata lui, făcea naveta de o viață cu o „Dacia“ rablagită, pe niște șosele neîndurătoare cu biata mașină, avea un băiat cam de vârsta mea țintuit în scaunul cu rotile și o soție cu probleme psihice. Toți banii lui se duceau pentru întreținerea acestei familii năpăstuite. Era așadar sărac și nefericit, spre deosebire de mine, care la vremea aceea eram doar sărac.

Într-o zi, mergând să-l vizitez la casa lui părintească, dintr-un sat de munte, unde ne întâlneam la vin și poezie, a venit să mă ia de la gară cu o mașină „Cielo“. Pe atunci, a avea „Cielo” era ca și cum ai avea astăzi propria rachetă orbitală în fundul grădinii. Strălucea în soare și înăuntru mirosea totul frumos, a nou, a bun.

‒ Ați câștigat la loz în plic? ‒ l-am întrebat mângâind cu voluptate bordul fin.

‒ N-am eu norocul ăsta. M-am lăsat corupt. Altfel, muream sărac.

Prețul corupției fusese destul de mare, am dedus, fiindcă și casa bătrânească întinerise. De departe i-am văzut acoperișul nou, de tablă, în locul celui vechi, deșelat pe alocuri și cu țiglele acoperite de mușchi și licheni, și gardul de scândură tăiată frumos la vârf și vopsită viu, în locul plasei de sârmă împletită. În curtea cimentuită, băiatul lui paraplegic juca baschet de unul singur, dintr-un cărucior cu motoraș electric, la un panou adevărat, de competiție. A intrat și tatăl său în joc și pur și simplu m-a uluit înscriind de fiecare dată, din toate pozițiile, de la orice distanță. Acesta a fost visul lui în copilărie: să se facă baschetbalist. Dar nu l-a ajutat înălțimea.

Dar cum a fost cu îmbogățirea subită?

Cu un an în urmă, în timp ce scria o sentință în biroul său de la Tribunal,  a bătut la ușă un cetățean. N-avea ce căuta acolo, dar uite că ajunsese cumva până la birou, la etajul trei. A vrut să-l alunge, dar necunoscutul a insistat, a spus că are să-i dea o informație importantă într-o speță complicată pe care o judeca. Prietenul meu ‒ și asta i-a atras renumele de om al dreptății ‒ făcea în fiecare caz, cu scrupulozitate, ceea ce se numește cercetare judecătorească, propria lui anchetă. Nu se mulțumea doar cu ce îi serveau avocații și procurorii. Așa că l-a primit pe străin, să afle ce are de spus.

Domnul acela îndrăzneț, cu o figură în care ochiul antrenat al judecătorului a citit dintr-o privire tiparul parvenitului, întâi s-a prezentat, cutărică, prosper om de afaceri, apoi n-a mai pierdut timpul cu rafinamente retorice, ci direct și fără pic de tact i-a spus judecătorului că-i dă o sumă imensă dacă-l face scăpat pe fratele lui, acuzat de crimă într-un dosar pe care chiar el, judecătorul, îl avea pe rol. Și zicând asta, necunoscutul a trântit pe masă diplomatul nou-nouț pe care tot timpul îl ținuse la picior și l-a deschis cu un gest teatral.

‒ Te rog să mă crezi ‒ mi-a zis judecătorul ‒, am rămas cu gura căscată. În viața mea nu văzusem atâția bani la un loc. Era ceva ca în filmele cu mafioți, o geantă burdușită cu bani, uite-așa, teancuri-teancuri de dolari.

Pe atunci dolarii erau la putere, încă nu se umbla cu euro pe la noi.

Într-o clipă, judecătorul a văzut trecutul lui de navetist, viața lui de infirmier al familiei, viitorul de pensionar, la fel de sumbru. S-a uitat în ochii afaceristului. L-a citit până în ultima celulă, până în subconștient. Bine, domnule, a zis, cred că se poate rezolva. Dar să iasă puțin pe hol, să țină de șase cât verifică el banii și-i numără.

Peste nici un minut, poate nici jumătate, polițistul detașat la tribunal a sărit ca un leu pe afacerist, l-a doborât și i-a pus cătușele. Judecătorul îl chemase prin telefon să aresteze în flagrant delict pe cineva care încercase să-l mituiască. Imediat a sosit și procurorul, a început nebunia. Poze, interogatorii, martori, declarații, tot. A intrat, a ieșit careva? Nu, domnule.

Judecătorul vocifera, spunea că nu-i vine a crede că un idiot a avut tupeul, auzi la el!, să vină chiar în biroul lui, în tribunal, domnule, în templul dreptății, să-l mituiască cu jumătate de geantă de bani! Cum jumătate? – a sărit parvenitul cu gura? Că era plină, erau atâția dolari!

Pe cine să crezi? Pe magistratul incoruptibil sau pe individul ăla dubios? Ca să nu fie discuții, de față cu amândoi s-a făcut o percheziție la milimetru în birou, numai nu s-au spart pereții și nu s-a scos parchetul. Ar fi fost găsit și un picior de furnică, darămite o căciulă de bani. Judecătorul s-a supus benevol unui control corporal… Nimic, nici urmă de bani. Procurorul l-a mai întrebat o dată pe arestat: ai  stat tot timpul la ușă? Da. A intrat, a ieșit coineva? Nu. S-a făcut procesul-verbal de constatare, gata. După câteva ore de agitație, judecătorul a plecat acasă, mituitorul la arest, geanta cu bani la biroul de corpuri delicte.

Dacă muncitorii care a doua zi de dimineață au luat gunoiul din spatele Tribunalului ar fi sosit cu o oră mai devreme, ar fi putut vedea un domn elegant, nu foarte înalt, cum se aburcă până la buza containerului uriaș, smulge de acolo o pungă, o aruncă în portbagajul mașinii parcate la colț, apoi o ia liniștit spre Tribunal, învârtind cheile mașinii pe deget.

Ajuns în birou, întâi și-ntâi a făcut ordine după percheziția din ziua trecută. A adunat tot ce era de aruncat, mărunțișuri a căror inutilitate o tolerase multă vreme, chiar și resturi de mâncare, într-o pungă. A răsucit-o bine la gură până s-a comprimat și a putut să o cuprindă în palme. De acolo, de la etajul al treilea, a aruncat-o pe fereastră exact în container, cu o boltă enormă, cu siguranța unuia care a jucat baschet toată viața și nici acum, în pragul pensionării, nu ratează vreo aruncare, nici măcar de la mare distanță. Făcea asta zilnic. Apoi a închis fereastra și, mulțumit de aruncare, a început să studieze cu mare atenție un dosar de corupție.





Donație unică
Donație recurentă

Virament în euro

Cont:
Viorel Ilișoi, RO11BRDE410SV36280504100 EUR
Deschis la : BRD-Groupe Société Générale, Agenția Gara de Nord, București
Cod SWIFT: BRDEROBU

Virament în lei

Cont:
Viorel Ilișoi, RO20INGB0000999903842333 RON
Deschis la: ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala
Bucureşti
Cod SWIFT: INGBROBU;
Cod BIC: 606410008.



Comments (3)

Leave a Comment

Scroll to top