Fericiți cei ce moștenesc trotuare – Momente și spițe (54) Reviewed by Viorel Ilișoi on .   [embed]https://www.youtube.com/watch?v=sUVskESX0N4[/embed]   Leta vrea să-i  cumpăr trotuar. A observat că, în București, cine are trotuar are de to   [embed]https://www.youtube.com/watch?v=sUVskESX0N4[/embed]   Leta vrea să-i  cumpăr trotuar. A observat că, în București, cine are trotuar are de to Rating: 0
You Are Here: Home » MOMENTE ȘI SPIȚE » Fericiți cei ce moștenesc trotuare – Momente și spițe (54)

Fericiți cei ce moștenesc trotuare – Momente și spițe (54)

 

 

Leta vrea să-i  cumpăr trotuar. A observat că, în București, cine are trotuar are de toate. Bucureștiul însuși crește mâncând din sine, se extinde în interior înfulecându-și trotuarele.

Când mașinile s-au înmulțit mai repede decât oamenii și n-au mai încăput în oraș, primarii de sector au tăiat din trotuare și au făcut parcări. Au tăiat în lung, au tăiat în lat, au decupat, au scobit. Sau, mai simplu, au tras niște dungi pe asfalt, au desenat parcări. Și acum mașinile stau una lângă alta, una în alta, în spic, în pieptene, mașini, mașini, ne împiedicăm de mașini, respirăm mașini.
Primarii au urcat și bicicletele pe trotuar, printre mașini, în picioarele bucureștenilor rămași fideli mersului pe jos. Au lipit benzi de plastic – și gata pistele pentru biciclete! A fost mai simplu așa. Trăim în civilizația bidinelei și a lipiciului. E ieftină și ne împacă pe toți: pietoni, bicicliști, șoferi, maidanezi. Pe trotuare au pus statui, reclame, chioșcuri, moloz, rufe, tufe, fufe. Când s-au pomenit cu o groapă și n-au avut ce face cu ea, edilii tot pe trotuar au pus-o. Sau o baltă. Ce să facă ei cu o baltă mâlită, plină de larve de țânțari, unde s-o așeze în oraș? Tot pe trotuar. Pe trotuar se poate depozita orice. Că bucureștenii au mașini, nu mai merg pe jos.
Când nu mai găsește unde să-și parcheze mașina, bucureșteanul o urcă pe trotuarul lui. Își face loc printre amărâții de trecători alungându-i cu claxonul, plesnindu-i cu înjurături. E teritoriul lui, marcat cu ulei și cu benzină. Pune mașina de-a latul. Pietonii n-au decât s-o sară sau să treacă pe dedesubt. Dar lor le place pericolul și preferă s-o ocolească pășind pe carosabil, pe la botul mașinilor în goană. Cei mai săraci, care n-au moștenit trotuare, parchează pe trecerea de pietoni sau pe banda pentru biciclete.
Trotuarul e bun de loc de veci pentru mașina ucisă de rugină. Bucureșteanul își urcă rabla pe trotuar și-o lasă să se îngroape singură, încetul cu încetul. Aruncă mărunțiș în jurul ei, ca la morți, la căpătâi depune flori de mucigai din gunoiul menajer. Iar aparatele de aer condiționat varsă lacrimi pe trotuar, când nu nimeresc în capul trecătorilor.
Cine are trotuar pe pământ, nu în gând, poate să-și întindă patul pe jos, la umbra unei clădiri din Micul Paris, la umbra unei mașini… Poate să-și scoată scaunele și masa din casă și să stea pe trotuar la taclale, la bârfă. Cele mai aprinse partide de table se joacă pe trotuar. Așezați pe scăunele, consumatorii de frumos savurează eternul feminin, unii, iar alții pot să-și exerseze talentul la desen. Asfaltul e o uriașă tablă de scris pentru nestăviliții artiști bucureșteni. Însă efortul lor creator nici nu se compară cu geniul primarilor care vopsesc trotuarele ca să-și potolească setea de frumos. De bani frumoși.
Da, trotuarul înseamnă bani. În lungile ei drumuri prin București, Leta a observat că trotuarele au un rol important în economia Bucureștiului și, deci, a țării. Economia de piață s-a născut pe trotuar, în anii ‘90, o dată cu apariția chioșcurilor de care te împiedicai la tot pasul. Acum, dacă vrei să faci un ban cinstit, tot trotuarul e locul cel mai la îndemână. Pe trotuar bucureștenii vând nimicuri – de prin casă ori furate. Pe trotuar își scot magazinele marfa ca să prindă miros de benzină arsă. Bucureștenii adoră mirosul de eșapamente, se vede asta din frenezia cu care astupă cu mașini orice locșor rămas liber prin oraș, astfel că vânzarea crește. Pe trotuar ies meșterii să repare una, alta. Nu de puține ori trecătorul ia în cap un covor pus la uscat, se izbește de o stivă de cauciucuri și, vrând să evite o umbrelă de plajă pusă exact în mijlocul trotuarului, cade cu zgaibele-n sus pe o grămadă de pepeni. Pe trotuar întind edilii piețele volante sau târgurile de tot felul, restaurantele își scot mesele pe trotuar, atunci când restaurantul nu e chiar trotuarul însuși, și tot trotuarul își așterne generos covorul asfaltic sub picioarele cântăreților peruani care au umplut Bucureștiul. Cerșetorii fac averi pe trotuare. Din trotuar scot bani și prostituatele, care fac trotuarul, și primarii de sector, care fac doar bordurile. Le schimbă des. Există o industrie a bordurilor. S-au făcut averi uriașe.
Ce s-ar fi ales de orașul ăsta pestriț, turcit, murdar, astmatic, cum s-ar fi dezvoltat el dacă înaintașii noștri nu ne-ar fi lăsat destule trotuare?
Cât are încă trotuare, Bucureștiul mai are un viitor.
(3 septembrie 2011)




Donație unică
Donație recurentă

Virament în euro

Cont:
Viorel Ilișoi, RO11BRDE410SV36280504100 EUR
Deschis la : BRD-Groupe Société Générale, Agenția Gara de Nord, București
Cod SWIFT: BRDEROBU

Virament în lei

Cont:
Viorel Ilișoi, RO20INGB0000999903842333 RON
Deschis la: ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala
Bucureşti
Cod SWIFT: INGBROBU;
Cod BIC: 606410008.



Comments (2)

  • Marius Stamate

    Felicitari pentru acest articol tragicomic vechi si totusi … atat de actual! Sunteti Caragiale 2!

    Răspunde
  • Lidia

    Nu cred ca am citit vreodata cu atat de mult interes si placere despre trotuare si parcari… E mare lucru sa faci haz de necaz, in special cand ai trait in Bucuresti toata viata si chiar tii la orasul asta, la cladirile lui si la oamenii de aici, sau cei care vin, pleaca sau raman.

    Răspunde

Leave a Comment

Scroll to top