Fratele de pe mâna dreaptă – Salvezi un om, salvezi o lume (15) Reviewed by Viorel Ilișoi on . [caption id="attachment_6897" align="aligncenter" width="1024"] Constantin Stupu (dreapta), închis la Tichișeti pentru câteva ciocolate. (Foto: Viorel Ilișoi)[/ [caption id="attachment_6897" align="aligncenter" width="1024"] Constantin Stupu (dreapta), închis la Tichișeti pentru câteva ciocolate. (Foto: Viorel Ilișoi)[/ Rating: 0
You Are Here: Home » REPORTAJE » Fratele de pe mâna dreaptă – Salvezi un om, salvezi o lume (15)

Fratele de pe mâna dreaptă – Salvezi un om, salvezi o lume (15)

concordia15-5

Constantin Stupu (dreapta), închis la Tichișeti pentru câteva ciocolate. (Foto: Viorel Ilișoi)

 

CONTINUARE DIN PARTEA 14

Fundația Concordia e, în felul ei, o gară de triaj. Vin trenuri umane, din subteran, încărcate cu întuneric, cu păduchi, cu vedenii. Stau o vreme pe linie moartă, până sunt descărcate, spălate, vopsite frumos, apoi reîncărcate cu puțin viitor, cu speranță. Pe urmă sunt trase către gări adevărate, unde se intersectează liniile mari. Unii ar spune chiar: liniile vieții. Pe drum, unele trenuri deraiază. O iau pe alături, alunecă din nou în tenebre sau ajung, distruse, în cimitirele de vagoane. Altele ajung la nodurile importante; de acolo o iau pe calea lor și continuă să străbată lumea până la gara finală.

Ultima linie inaugurată e cea de dinspre închisoare spre Concordia. Pe lângă tinerii adunați de pe străzi, din canale, pe lângă copiii veniți din familie sau din centrele de plasament, acum sunt așteptați și tineri liberați din penitenciar. Unii care n-au unde să se ducă. Și care, dacă nu li s-ar întinde o mână, s-ar întoarce după gratii.

Reportaj gata citit

Fratele de pe mâna dreaptă

Lectura, efectele și montajul: Viorel Ilișoi

Muzica: Kevin MacLeod


Colaborarea dintre Concordia și Administrația Națională a Penitenciarelor a început cu un tânăr oarecare, pe numele său Constantin Stupu, de 20 de ani, din Slobozia. El a fost singurul deținut din Penitenciarul de Minori și Tineri din Tichilești care a vrut să intre în program. Asta a susținut până în ziua liberării. În ziua aia cineva a tras brusc macazul în fața lui și Costel a cotit-o neașteptat spre…

concordia15-1

Dar să vedem cu s-au petrecut lucrurile.

Pe la începutul lui mai 2012 am ajuns la închisoarea Tichilești. Constantin Stupu urma să se libereze cam peste o lună. Dacă trecea de comisia de liberare condiționată. Ceva din trecutul lui m-a făcut să-l caut înainte de ziua liberării. Un amănunt care ar fi trezit curiozitatea și nerăbdarea oricărui jurnalist.

Constantin Stupu are un frate geamăn. Geamăn univitelin – seamănă amândoi ca două picături de apă. Mama lor i-a părăsit în spital la patru ani. Pe la șapte-opt ani au fost înfiați amândoi de o familie din Statele Unite. Dintr-un motiv anume, Constantin a fost trimis înapoi în România după aproape un an. Era abandonat a doua oară. Dacă nu chiar a treia oară, după ce tatăl îl abandonase, întâi, de când era în burta mamei. Și va mai fi abandonat încă de câteva ori – din nou de mamă, de stat, de prieteni – până va ajunge în infernul închisorii. Acolo l-am găsit, în colivie, visând la fratele lui geamăn și la raiul american din care fusese izgonit cândva.

concordia15-7

De după gardul interior apare, aproape lipit de gardian, un băiat blond, bine făcut. Tuns scurt până în vârful capului, dar cu o coadă de apaș la spate. Ce-o fi vrând să arate cu coama aia ridicolă? Brațele îi sunt pline de bube cu cap rotund, parcă-s niște nituri bătute în carne.

– Te-ai ars cu țigara?

– Nu! – sare directoarea penitenciarului, Gianina Crăciun. E scabie. Se ia din penitenciar. Astea sunt condițiile. Și eu am luat când am venit aici. Și gardienii. E un semn distinctiv al nostru – încheie directoarea glumind.

Băiatul îmi întinde mâna. I-o strâng larg, ca o domnișoară. Apoi mă apuc subit să-mi caut pixul prin toate buzunarele, preocupat. Nu e decât un pretext ca să mă șterg pe mână cu căptușeala. Mai târziu s-a dovedit, spre ușurarea mea, că râia penitenciară nu trece gardul în lumea liberă. E doar o pedeapsă în plus, fără sentință, pentru deținuți și pentru gardieni.

concordia15-3

Închisoarea a fost prin anii ’50 un lagăr comunist, o colonie pentru deținuții politici puși la muncă silnică în Insula Mare a Brăilei. Din 1958 a devenit secție a penitenciarului Brăila. În mijlocul perimetrului se află celularul, locul de deținere. E improvizat într-o hală, un fost atelier mecanic. În jur sunt numai barăci cu pereți din carton presat, de care e bine să nu te sprijini. Igiena deținuților nu e mai bună decât în anii ’50. Țevile vechi pocnesc în pereți și scot la vedere igrasii masive, cu desen alandala. Singurele bariere împotriva asaltului mut al scabiei sunt linia de fier a robinetelor și podelele de mozaic frecate din gros cu săpun. Aluneci pe ele ca pe omăt.

Până după-amiază, cât am stat împreună, dar și la următoarea vizită, Constantin Stupu s-a scărpinat întruna pe tot corpul. Brațele lui mi s-au părut nefiresc de lungi, parcă îi crescuseră într-un an și ceva de pușcărie înadins ca să ajungă să se scarpine peste tot.

concordia15-4

Întâi vorbim într-un foișor din grădina închisorii, departe de ochii celorlalți deținuți. Fiindcă, asemenea copiilor, deținuții se ițesc în obiectivul camerei de filmat, se bagă în vorbă, au mereu ceva de spus, ceva de transmis celor de dincolo, oamenilor liberi.

Băiatul nu are un strabism evident, dar ochii îi fug mereu într-o parte. În primele trei ore de discuții nu mă privește nici o clipă în față. Se uită mereu pe lângă mine, parcă mi-ar reteza urechile cu fierăstrăul privirii. Sau pune capul în piept și vorbește ca și cum ar fi singur. Sunt momente lungi în care nu înțeleg nimic din ce spune. Ceva îl ține legat pe tânărul ăsta, nu-l lasă deloc să iasă din el. Are tot timpul ceva de ascuns, mereu se teme de ceva.

– Pot să-ți spun Costel? Sau… cum ți se spune ție, cum îți zic prietenii?

– Și Costel, dar vreau să-mi ziceți Alex.

Nu-l cheamă și Alex, nu e al doilea prenume al lui. Dar așa se recomandă și așa vrea să i se spună. Fuge de numele lui de botez.

Înainte de a ajunge la pușcărie, Costel avea un prieten cu vreo douăzeci de ani mai mare decât el. Prietenul îi dădea să mănânce, îl lăsa să doarmă la ușa lui, pe o canapea din casa scărilor, din când în când îi găsea câte ceva de lucru în construcții. Și acel prieten avea un băiat mic pe care-l chema Alex. De când a ajuns la Tichilești, Costel Stupu a luat numele prietenului său mai mic. „Ca și cum, luându-i identitatea, i-ar fi luat și tatăl, ocrotitorul amândurora, dar și toată dragostea de care Alex avea parte, iar el nu“ – explică psihologul închisorii, doamna Sița Popa.

concordia15-6

Șița Popa, psihologul închisorii, și Constantin Stupu

– Costel e un nume frumos. O să-ți spun Costel. E numele tău și eu vorbesc cu tine, nu cu Alex. Deci, Costel, spune-mi ce e cu tatuajul de pe mâna ta. Ce înseamnă?

Pe dosul antebrațului drept are tatuat numele Vasile. Cu litere mari, strâmbe, de la cot până la încheietura mâinii. Vasile e fratele lui geamăn. Fratele din America. Și-a scris numele lui în piele, pentru totdeauna. Pentru ca atunci când se vor vedea, Vasile să știe că fratele lui Costel s-a gândit la dânsul clipă de clipă.

concordia15-2

– Mi-am scris numele lui pe mână, pe partea asta, așa, ca să-l văd în oglindă de câte ori mă spăl la chiuvetă. Și dacă eu merg pe stradă, din față lumea mă vede pe mine. Dar din spate vede Vasile.

Fără să știe, Costel este și Alex și Vasile. Se simte prizonier nu doar în penitenciar, ci și în propriul trup. Și atunci încearcă să evadeze în Alex și în Vasile. Psihologul penitenciarului are teoria asta.

– De ce familia din America l-a păstrat pe Vasile, iar pe tine te-a adus înapoi în țară? Văd că n-ai niciun beteșug, ești băiat frumos, isteț… Ce s-a întâmplat acolo?

– Nu știu.

Ba știe!

CONTINUARE

alb mare

Salvezi un om, salvezi o lume

alb mare

  1. Omul fără amintiri
  2. La cerșit, ca să bea tata
  3. Printre ciudații cu plămânii în afară
  4. Micul revoluționar ia lecții de ciordeală
  5. Libertatea, ca un abur de mâncare
  6. Cu mâna întinsă la Dumnezeu
  7. Dintr-o închisoare în alta
  8. Patimile după Costel
  9. Rătăcit între Biblie și Codul Penal
  10. Frați buni, de mamă și de Facebook
  11. Și pâinea l-a făcut liber
  12. Băiatul care aduce pizza
  13. Cimitirul de pe perete
  14. Păsărică și alți guguștiuci
  15. Fratele de pe mâna dreaptă
  16. Secretul fraților gemeni
  17. Viața amară a unui hoț de dulciu
  18. Libertate, haine grele
  19. Un continent de speranță




Donație unică
Donație recurentă

Virament în euro

Cont:
Viorel Ilișoi, RO11BRDE410SV36280504100 EUR
Deschis la : BRD-Groupe Société Générale, Agenția Gara de Nord, București
Cod SWIFT: BRDEROBU

Virament în lei

Cont:
Viorel Ilișoi, RO20INGB0000999903842333 RON
Deschis la: ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala
Bucureşti
Cod SWIFT: INGBROBU;
Cod BIC: 606410008.



Leave a Comment

Scroll to top