La cerșit, ca să bea tata – Salvezi un om, salvezi o lume (2) Reviewed by Viorel Ilișoi on . [caption id="attachment_6589" align="aligncenter" width="1024"] Florin Botoșan (Foto: Valentin Zaschievici)[/caption] Continuare din partea 1 Parte din amintiri [caption id="attachment_6589" align="aligncenter" width="1024"] Florin Botoșan (Foto: Valentin Zaschievici)[/caption] Continuare din partea 1 Parte din amintiri Rating: 0
You Are Here: Home » REPORTAJE » La cerșit, ca să bea tata – Salvezi un om, salvezi o lume (2)

La cerșit, ca să bea tata – Salvezi un om, salvezi o lume (2)

florin botosan1

Florin Botoșan (Foto: Valentin Zaschievici)

Continuare din partea 1

Parte din amintirile lui Mihai Botoșan se păstrează neatinsă la Florian, fratele lui mai mare. Florin – cum îi zic toți. El nu s-a drogat. Mintea lui e ageră, îl ajută să vadă în trecut ca într-o apă limpede.
Ca orice copil al străzii, a încercat și el o dată aurolacul, să nu fie mai prejos. Dar nu i-a plăcut. În primul rând fiindcă s-a mozolit pe față cu vopseaua aia. Era caraghios. Cu botul argintat, cu ochii dilatați și clătinându-se pe picioare, parcă era capra de Anul Nou. Ceilalți râdeau de el. Apoi, nu-i plăcea să umble murdar. Se spăla cel puțin o dată pe săptămână la baia comunală de la Grivița. Iar hainele lui de cerșetor puteau fi poate mai vechi, poate cusute grosolan, dar nu murdare. A mai și vomat până a simțit că se întoarce pe dos ca un ciorap. Nu i-a mai trebuit aurolac. N-a mai pus gura niciodată.
Florin locuiește într-o vilă nou-nouță, cu două etaje și mansardă, undeva pe lângă Dragonul Roșu, la marginea Bucureștiului. În jur sunt numai case mărunte, cu laițe la poartă, ca la țară. Cartierul e o rămășiță rurală a Capitalei, un membru bicisnic, întârziat din creștere, atârnând pe un trup viguros. Asfaltul a ajuns pe străduța lui abia în campania electorală din mai-iunie 2012. Primarul Sectorului 2, Neculai Onțanu, a fost reales a treia sau a patra oară. Numărul mandatelor e la întrecere cu al stelelor de general căpătate pe timp de pace.

Reportaj gata citit

La cerșit ca să bea tata

Lectura, efectele și montajul: Viorel Ilișoi

Muzica: Kevin MacLeod


La poartă e parcat un jeep uriaș, o garsonieră pe roți. Ochiul cât un vârf de ac al video-interfonului păzește cu discreție intrarea. După un scurt protocol de identificare, Florin vine să deschidă. Un tânăr blonduț, spânatic. Și subțirel, să-l iei la subsuoară. Leit frate-său. Numai că fața lui e vie, luminată. A celuilalt e tăiată de cute subțiri, întunecată de viciu și de boală. În curte se învârt doi dulăi lățoși, doi urși. Pot pune un om la pământ numai lovindu-l cu coada. Mai sunt și două potăi drăgălașe, parcă niște ghemotoace desprinse din lațele uriașilor; se gudură frenetic la picioarele stăpânului, așteaptă să fie scărpinate. Dacă un hoț ar scăpa viu din colții dulăilor, ăștia mititei l-ar linge până l-ar omorî.
Casa e gata doar de un an. Totul sclipește și miroase a nou. E un drum lung de la culcușul înjghebat cândva într-o scară de bloc sau în Gara de Nord și până la vila asta cu un living în care poți învârti cu ușurință jeep-ul de la poartă, cu sală de sport la mansardă; Florin l-a parcurs împiedicându-se la tot pasul și ridicându-se de fiecare dată și mai hotărât să ajungă la liman. Acum e fericit. Are tot ce și-a dorit când nu avea nimic. Și chiar de dimineață, în ziua întâlnirii noastre, i-a născut soția un băiețel. Primul copil. Mai pe seară va merge din nou la maternitate să-i vadă și să le ducă tot ce le trebuie. De la spital nu capătă mai nimic. Trebuie să aduci totul de acasă, în afară de copil. Plus că trebuie plătiți și medicii. Pe furiș, cu două degete strecurate în buzunar, ca la lăutari. Florin e nerăbdător să ajungă la maternitate. Stă ca pe ace, își freacă întruna palmele între genunchi. Din când în când sună câte un telefon – sunt câteva împrăștiate pe masă – și el răspunde nervos ba în chineză, ba în turcă. „Sunt partenerii mei de afaceri. Când ai intrat în afaceri, ești la serviciu în fiecare clipă. Și când dormi!“, se scuză el.

florin botosan 2

„Dacă un hoț ar scăpa viu din colții dulăilor, ăștia mititei l-ar linge până l-ar omorî.”

Primele amintirile ale lui Florin despre Mihai sunt confuze. Au avut amândoi o copilărie comună, din care memoria nu culege mai nimic după atâția ani. Dar, deodată, din apele domoale ale acelei vârste îndepărtate izbucnește ca un vulcan o imagine crâncenă. Mihai e agățat de tavan, cu capul în jos. Tatăl îl bate cu furie. Pentru că refuză să iasă la cerșit. Copilul se zbate ca peștele încercând să se ferească de mușcăturile bățului. Îl imploră pe tăică-său, urlând de durere, să nu mai dea. Bărbatul se oprește, trage un gât din sticla de vodcă și începe să lovească din nou. Ceilalți copii țipă și ei. Stau pitiți prin colțuri, tremurând de teamă. Parcă ar vrea să intre în pereți ca să scape de furia tatălui.
– Eram patru frați – eu fiind cel mai mare, născut în 1977. Tata era tâmplar, dar nu prea făcea meseria asta, se ținea numai de băut. Bea și baițul de lemnărie. Muncea tot mai puțin și bea tot mai mult. Și ne bătea tot mai des și mai tare. El ne-a împins pe toți să ieșim la cerșit ca să aibă ce bea. Nu-l interesa de noi.
– Dar mama voastră? Ea unde era? Ce făcea?
– Mama l-a părăsit pe tata. Nu se putea trăi cu unul ca el. A vrut să ne ia și pe noi, dar, vezi, nouă ne plăcea la tata. Cică eram liberi. Dacă îmi aruncam ciorapii murdari pe jos, el nu zicea: <<Ia-ți-i, băi, și spală-i!>>. Ne convenea că eram de capul nostru. Ni se părea nouă mai bine așa. Mama a deschis divorț, a vrut să ne ia la dânsa. Dar până s-a judecat, noi ajunseserăm deja în stradă.
– În ce relații ești acum tatăl tău?
– L-am iertat. Dar nu pot să uit. Ani de zile, după ce am fugit de acasă, nu l-am văzut deloc. Întâmplarea face că acum stăm amândoi pe strada asta, dar eu nu mă duc pe la el. Nici nu se poate intra acolo de mizerie. El mai vine pe la mine să-i dau bani. Îl primesc și îi dau, ce să fac? Uneori mi-e milă de el.
– Și mama?
– Mama e mama. Tot timpul am fost foarte legat de ea.
– Cum ați început să cerșiți?
– Păi…
Florin își lasă fruntea în palmă ca pentru a-și aminti acel moment. De fapt, încearcă să-și ascundă lacrimile. În tăcerea instaurată brusc se aude apa urcând în plantele ce umplu încăperea. După câteva momente își ridică anevoie capul și începe să povestească.
Păi, cum au început? Umblau și ei, ca toți copiii, cu colinda de Crăciun. În fiecare an. Mai prin tramvaie, mai pe la vecini. Când mama lor a fugit de-acasă, sătulă de bătăi, Florin avea zece ani. Costeluș, băiatul cel mai mic, avea cinci. Au mers și în acel an cu colinda. De data asta, când s-au întors acasă, tatăl le-a luat banii. Și i-a trimis să mai facă rost și de alții. După colind au umblat cu uratul. Pe urmă cu sorcova. Sărbătorile se terminaseră de mult, în Bucureștiul ciopârțit de ambițiile demente ale lui Ceaușescu înmugureau copacii printre blocurile cenușii, dar frații Botoșan tot mai umblau cu steaua. Tatăl lor văzuse că în felul ăsta nu trebuia să ridice un deget ca să-și câștige banii de băutură. Seara își jecmănea copiii, iar a doua zi îi gonea iar la colindat prin tramvaie. Așa că băieții au legat Crăciunul de Anul Nou și Boboteaza de Paște. Colindele și urăturile nu se mai potriveau. O vecină l-a învățat pe Florin o poezie. O știa de când era ea copilă, dinainte de război. Era o poezie școlărească, naivă, din care elevii trebuiau să tragă anumite învățăminte morale. Însă în acei ani de foamete și umilință căpăta alte semnificații. Era numai bună ca text și ca pretext pentru cerșetorie prin tramvaie. „Dragi părinți ce-aveți copii/ Și-aveți în lume stare,/ Gândiți-vă la cei săraci/ Și dați la cel ce n-are“. Asta era poezia de vară-toamnă. După care, de prin noiembrie, începeau iar cu steaua, cu colinda.
Când au început să cerșească, Florin era într-a patra, Mihai în clasa întâi. Dimineața mergeau la școală – ca toți copiii; după-amiaza cerșeau – ca puțini alți copii. Florin își amintește că era chiar fruntaș la învățătură.
– Nu mergeam zilnic la școală, dar prindeam repede. Am ajuns chiar la faza pe București la olimpiada de matematică. Patru ani am cerșit. În toamna lui 1991, Mihai n-a mai vrut să stea cu mâna întinsă. A avut un moment extraordinar de revoltă. Atunci l-a bătut tata de era să-l omoare. L-a spânzurat de tavan și l-a bătut criminal. Când și-a revenit din bătaie, Mihai a fugit de acasă și a început să trăiască pe străzi, de capul lui. După el, am dispărut toți, unul câte unul.

 

CONTINUARE

alb mare

Salvezi un om, salvezi o lume

alb mare

  1. Omul fără amintiri
  2. La cerșit, ca să bea tata
  3. Printre ciudații cu plămânii în afară
  4. Micul revoluționar ia lecții de ciordeală
  5. Libertatea, ca un abur de mâncare
  6. Cu mâna întinsă la Dumnezeu
  7. Dintr-o închisoare în alta
  8. Patimile după Costel
  9. Rătăcit între Biblie și Codul Penal
  10. Frați buni, de mamă și de Facebook
  11. Și pâinea l-a făcut liber
  12. Băiatul care aduce pizza
  13. Cimitirul de pe perete
  14. Păsărică și alți guguștiuci
  15. Fratele de pe mâna dreaptă
  16. Secretul fraților gemeni
  17. Viața amară a unui hoț de dulciu
  18. Libertate, haine grele
  19. Un continent de speranță




Donație unică
Donație recurentă

Virament în euro

Cont:
Viorel Ilișoi, RO11BRDE410SV36280504100 EUR
Deschis la : BRD-Groupe Société Générale, Agenția Gara de Nord, București
Cod SWIFT: BRDEROBU

Virament în lei

Cont:
Viorel Ilișoi, RO20INGB0000999903842333 RON
Deschis la: ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala
Bucureşti
Cod SWIFT: INGBROBU;
Cod BIC: 606410008.



Comments (3)

Leave a Comment

Scroll to top