Libertatea, ca un abur de mâncare – Salvezi un om, salvezi o lume (5) Reviewed by Viorel Ilișoi on . [caption id="attachment_6647" align="aligncenter" width="1024"] Florin Botoșan are acum casa pe care și-a dorit-o când era boschetar[/caption]   CONTINUARE [caption id="attachment_6647" align="aligncenter" width="1024"] Florin Botoșan are acum casa pe care și-a dorit-o când era boschetar[/caption]   CONTINUARE Rating: 0
You Are Here: Home » REPORTAJE » Libertatea, ca un abur de mâncare – Salvezi un om, salvezi o lume (5)

Libertatea, ca un abur de mâncare – Salvezi un om, salvezi o lume (5)

Florin Botoșan are acum casa pe care și-a dorit-o când era boschetar

Florin Botoșan are acum casa pe care și-a dorit-o când era boschetar

 

CONTINUARE DIN PARTEA 4

În prima zi au învățat că nu mâna fură, ci ochiul.

Trebuie să-l privești în ochi pe păgubaș. Te legi bine cu privirea de ochii lui. Tragi de sfoară și-i sucești capul cum vrei, ca la păpuși. În timpul ăsta mâna ia cartoful de pe tarabă – încet, dar ferm – și-l bagă în căptușeala hainei. Nu în sacoșa de rafie. Aia e pentru fraierii care stau la rând. N-are alt rost decât să mascheze mâna apucătoare. Nu iei mult o dată, nu te lăcomești. Puținul face multul. Căptușeala burdușită te dă de gol. Așa că, după ce ai luat doi-trei cartofi de ici, doi-trei de colo, sau roșii, sau ce-o fi, te duci și descarci la „patron“. „Patronul“ este un copil care așteaptă pe lângă piață, într-un loc sigur, și adună marfa șterpelită. Cel care fură se numește „săgeată“.

Reportaj gata citit

Libertatea, ca un abur de mâncare

Lectura, efectele și montajul: Viorel Ilișoi

Muzica: Kevin MacLeod


Tot din prima zi au trecut la practică. Întâi în Piața Gemeni, apoi în Piața Obor. Acolo se găsea tot ce trebuie pentru traiul oamenilor. Băieții n-aveu decât să vină să-și ia ce pofteau. Întâi le-a arătat Șefu’ cum se face: vii la tarabă, intri în vorbă cu țăranul, îl pironești cu privirea, maschezi cu sacoșa, iei bunătatea; apoi zici că nu-ți convine prețul și pleci.

– Furatul se învață ușor – spune Florin Botoșan. Din prima zi am dat buful. Toți patru am făcut în ziua aia vreo zece kile de produse. Cam asta era norma noastră.

            – Aveați talent!

– Nu prea. Mai și ratam. Mamă, și ce palme aveau țăranii ăia! Când îți dădea unul câte o lopată, leșinai. Dar altceva nu ne făceau, că eram copii. De aia ne și puneau țiganii pe noi la furat, iar ei stăteau acasă și frecau babaroasele. Și garda când ne prindea, tot așa: ne trăgea niște pulane la cur și ne lăsa în pace. În rest, ce pot să zic? A fost bine la țiganii ăia. În primul rând fiindcă se purtau frumos cu noi, nu ne băteau, nu se zborșeau la noi, ne luau apărarea… Pe stradă se știa că suntem ai cuiva. Ne tratau oarecum cu respect.

            – Cred și eu, doar voi le asigurați existența.

– Da, dar, vezi, nu era doar grija stăpânului față de uneltele lui. De multe ori am simțit și afecțiune. Nu ne giugiuleau, dar țineau la noi. În felul lor.

            – Bine, îmi închipui că la câtă lipsă de afecțiune aveați, și un cuier dacă stătea strâmb, înclinat spre voi, vi se părea că vă iubește!

– Nu știam noi atunci că ne lipsea afecțiunea. Depinde cum vezi lucrurile. Știi cum se zice: și când te bate, părintele te bate cu dragoste. Din punctul ăsta de vedere pot spune că cel puțin de dragoste paternă n-am dus lipsă. Ne-o cam dădea! Mama avea un soț nou, copil, nu era bine nici pentru ea să ne ducem pe-acolo. Ne obișnuiserăm cu starea asta de lucruri. Lipsa afecțiunii n-o simți direct, cum simți setea sau foamea. Vine cumva din toate părțile, o respiri.

            – Ți-ai făcut vreun prieten cât ai stat pe străzi? Mai ții legătura cu vreunul?

– Strada nu era locul unde să legi prietenii. Acolo era o luptă continuă, fiecare pentru el. Când aveam mai mulți același interes, apărea o solidaritate de moment, atât. Eram camarazi la o chestie, la o treabă, pe urmă nu mai eram. Noi eram patru frați, ne aveam unul pe altul.

Șase luni au stat la țigani. Mâncarea era mâncare, apă caldă aveau, patul era pat, chiar dacă se cam înghesuiau la dormit și burta unuia devenea perna altuia. Primeau și haine, și bani de buzunar. Era ca și cum ar fi fost angajați la o firmă.

Dar viața de hoț de tarabă, cu domiciliu fix și cu sarcini precise, n-are nici pe departe farmecul violent al boschetariatului. Dornici de aventură, băieții s-au reîntors pe stradă.

Era vară de-acum. Parcurile își deschiseseră cu generozitate dormitoarele verzi. Orașul era un imens galantar, gemea de mâncare. Rar se întâmpla să nu le ajungă banii și atunci îi salva iuțeala de mână exersată la tarabele din Obor. La doi ani și jumătate de la revoluție, oamenii erau puțin mai veseli și mai darnici decât pe timpul lui Ceaușescu. Chiar dacă nu-ți dădeau nimic, nu-ți dădeau cu amabilitate sau cel puțin cu o caldă indiferență. Dispăruseră de mult și nenorocitele de comitete cetățenești,  cu tot cu principiile lor ipocrite, care goneau cerșetorii din tramvaie. Bucureștiul era, vara, o grădină imensă prin care frații Botoșan zburdau din floare în floare. Însă când toamna a suflat nervoasă pe bulevarde, stingând lămpile de clorofilă și împrăștiind cohortele de greierași trândavi, ei s-au văzut din nou, cu groază, împinși către gurile de canal. Pentru nimic în lume n-ar mai fi coborât în beznă, printre șobolani. Știau că le-ar fi ros nu numai urechile, ci și sufletele.

La țigani nu se mai puteau întoarce. Nu-i mai primeau după ce fugiseră. Au tot dat târcoale prin zonă, poate-poate li se face țiganilor milă de ei și îi primesc înapoi, dar degeaba. Stupul cu trântori și cu albinuțe lucrătoare era organizat pe reguli stricte. Odată ce Botoșanii încălcaseră regula, nu mai aveau ce căuta acolo.

– Până la urmă ne-am oploșit la o familie de români, la domnul Ștefan, care tot cu furatul din piață se ocupa. Dar acolo nu mai era viața dinainte. Românii, pe care noi îi întrețineam, erau niște bețivi și niște cărpănoși. Ne luau tot. Nu mai eram niște copii puși să fac o treabă mai mult sau mai puțin murdară pentru supraviețuirea familiei. Eram mai degrabă sclavi. După ce că luam palme și bastoane în piață, mai luam și acasă ciocane în scăfârlie pentru te miri ce. De multe ori chiar fără motiv, ceea ce dincolo, la țigani, nu se întâmplase niciodată.

Coșmarul fraților Botoșan a luat sfârșit la Fundația Concordia

Coșmarul fraților Botoșan a luat sfârșit la Fundația Concordia

N-au rezistat mult la familia Ștefan. Au fugit și de acolo. Pentru că nu se simțeau liberi.

            – Dar ce însemna libertatea pentru voi?

– Ce, crezi că știam o definiție atunci? Nu cred că știam ce e liberatatea, dar aveam instinctul ăsta, o simțeam ca pe aburul mâncării. Simțeam când ne lipsea și o recunoșteam; și ne plăcea când o aveam. O definiție, crede-mă, n-am știut nici mai târziu, în facultate.

            – Până la urmă ai terminat școala, ai intrat și la facultate?

– La două. Ca să scap de armată.

            – Bun, ajungem și acolo. Spune-mi întâi cum ați trecut iarna aia. Nu era Protecția Copilului pe atunci?

– Dacă era, noi n-am întâlnit așa ceva. Și nici n-am fi vrut, că nu ne plăcea la casa de copii. Dar iarna aia ne-a fost atât de greu… Și la pușcărie dacă ajungeam, m-aș fi bucurat. N-am ajuns pentru că deja învățasem ce e bine și ce e rău. Nu consideram că a fura o pâine e ceva rău, dacă ți-e foame. Începusem să mă întreb serios ce o să fie cu mine, cu viața mea. Pe la Crăciun ne-am dus la Palatul Copiilor la un concert, mai mult să ne încălzim. Acolo i-am întâlnit pe oamenii de la fundația Concordia. Ne-au întins o mână. Am vorbit cu o măicuță de vreo 80 de ani, catolică, cu o cruce mare la piept. Ne-a spus că ei nu-s de la stat, că la ei nu e ca la orfelinat. Poate dacă era vară nu ne duceam. Dar atunci, disperați cum eram, zgribuliți, am fost bucuroși să mergem la căldurică, la Concordia. Atunci se chema Caritas.

Momentul acesta se înalță luminos din trecut. Și-l amintește și Mihai: era un spectacol cu niște oameni îmbrăcați ciudat care mureau pe scenă cântând.

Și ceva cu niște copii adevărați care tot atunci reintrau în viață zâmbind.

Pentru un timp.

CONTINUARE

alb mare

Salvezi un om, salvezi o lume

alb mare

  1. Omul fără amintiri
  2. La cerșit, ca să bea tata
  3. Printre ciudații cu plămânii în afară
  4. Micul revoluționar ia lecții de ciordeală
  5. Libertatea, ca un abur de mâncare
  6. Cu mâna întinsă la Dumnezeu
  7. Dintr-o închisoare în alta
  8. Patimile după Costel
  9. Rătăcit între Biblie și Codul Penal
  10. Frați buni, de mamă și de Facebook
  11. Și pâinea l-a făcut liber
  12. Băiatul care aduce pizza
  13. Cimitirul de pe perete
  14. Păsărică și alți guguștiuci
  15. Fratele de pe mâna dreaptă
  16. Secretul fraților gemeni
  17. Viața amară a unui hoț de dulciu
  18. Libertate, haine grele
  19. Un continent de speranță




Donație unică
Donație recurentă

Virament în euro

Cont:
Viorel Ilișoi, RO11BRDE410SV36280504100 EUR
Deschis la : BRD-Groupe Société Générale, Agenția Gara de Nord, București
Cod SWIFT: BRDEROBU

Virament în lei

Cont:
Viorel Ilișoi, RO20INGB0000999903842333 RON
Deschis la: ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala
Bucureşti
Cod SWIFT: INGBROBU;
Cod BIC: 606410008.



Leave a Comment

Scroll to top