Maria Lătărețu. Ultimul cântec,ultima zi Reviewed by Viorel Ilișoi on . [embed]https://www.youtube.com/watch?v=8TK2egzgsVw[/embed] UPDATE - 9 Mai - 2014 - Filmul "Maria Lătărețu. Ultimul Cântec, ultima zi" a câștigat trofeul festiva [embed]https://www.youtube.com/watch?v=8TK2egzgsVw[/embed] UPDATE - 9 Mai - 2014 - Filmul "Maria Lătărețu. Ultimul Cântec, ultima zi" a câștigat trofeul festiva Rating: 0
You Are Here: Home » REPORTAJE » Maria Lătărețu. Ultimul cântec,ultima zi

Maria Lătărețu. Ultimul cântec,ultima zi

UPDATE – 9 Mai – 2014 – Filmul „Maria Lătărețu. Ultimul Cântec, ultima zi” a câștigat trofeul festivalului „AMATORUL”, ediția a V-a, din Chișinău.

Am scris acest text cu toată dragostea pentru Maria Lătărețu. Am ascultat-o mereu cu emoție, de când eram copil. Era singura voce care se auzea în tot satul, la măgăoaie, înainte de a începe filmul la căminul cultural. A murit cântând în satul vecin, peste deal de raiul primei mele copilării. O ascult și acum și la fel mă răscolește. M-am încumetat să fac de unul singur și un film. Și textul și filmul au dispărut de pe site-ul „Jurnalului Național”. Le reiau pe amândouă aici ca un gest, reafirmat, de admirație și dragoste față de această mare artistă.

Cine e Maria Lătărețu? Cei din generația tânără nici nu au auzit de ea, iar pentru cei care încă îi mai ascultă cântecele este un personaj construit mai mult din umbre. Câteva pagini de internet, sumare și neîngrijite, sunt de acord doar în două chestiuni: a fost o cunoscută interpretă de muzică populară și a murit pe scenă, cântând. O moarte plină de măreție, ca în tragediile antice.  În rest, data nașterii, data morții și alte repere biografice diferă de la o pagină la alta, de la un document la altul, de la autor la autor. Bibliotecile nu oferă decât două cărți și o broșură care se contrazic în sine, dar și una pe alta. Ziarele mai vechi și mai noi, cu articole scrise parcă de aceeași mână, reiau ca niște flașnete doar mărturiile subiective și incomplete venite în primul rând din familia cântăreței.

În această confuzie totală și netulburată, numai moartea Mariei Lătărețu este un fapt cert. Însă circumstanțele morții sunt și ele un nod gordian pe care timpul scurs de atunci l-a încâlcit și l-a strâns și mai tare.

Marți, 26 septembrie 1972

Încă nu s-a făcut ora șapte. Trenul de București oprește în gara Botoșani. Maria Lătărețu coboară din vagonul-cușetă. A venit împreună cu soliștii Ionel Schipoancă și Ion Luican. Alături de ei doi și de Laura Lavric, va susține o serie de 22 de spectacole în comunele din județ.
Nora Mariei Lătărețu, Ioana, și nepotul Mihai (Foto: Elena ILUȚĂ)

(Ionel Schipoancă: Fiul ei a condus-o la Gara de Nord. Am mers toți trei într-o cușetă. Nu se simțea bine, îmi amintesc că avea la ea o sticlă cu ceai …  Eu fiind o fire mai veselă atunci, la vârsta aia, am făcut-o să râdă, l-am făcut și pe maestrul Luican să râdă… s-au strâns și câțiva călători în cușeta noastră, acolo…

Luican și Schipoancă o ajută să coboare bagajele. Are o valiză cu haine de schimb, costumele populare pentru spectacol și ceva de mâncare. Maria Lătărețu își aducea mâncare de acasă, în special pentru zilele de post.
Ioana Lătărețu, nora Mariei Lătărețu (Foto: Elena ILUȚĂ)

Ioana Lătărețu, nora Mariei Lătărețu: Era o femeie extraordinar de credincioasă. Pentru nimic în lume nu ar fi mâncat de dulce în zilele de post. Luni, când a plecat la Botoșani, mi-a spus să-i pun la pachet ardei gras, roșii… mâncare de post.

 Avea mereu la ea și tacâmuri, un castron de aluminiu și un mic reșou electric la care își încălzea mâncarea de acasă și își fierbea ceai sau lapte. Rareori putea fi văzută mâncând la restaurant.
Mihai, unicul nepot al Mariei Lătărețu (Foto: Elena ILUȚĂ)

Ionel Schipoancă: Nu era zgârcită, ci așa era ea obișnuită, era de o modestie ce nu s-a văzut. Eu îi ziceam: coană Mario, nu mergi și matale la restaurant? Când mergea cu Tică Lătărețu în turneu, avea două castroane de aluminiu ști striga: Ticăăă, adu castroanele să facem salată!”.

Pe peron o așteaptă impresarul Mihai Belcescu, de la Filarmonica de Stat din Botoșani. Nu este deloc neobișnuită, în epoca aceasta, colaborarea dintre o orchestră filarmonică și cântăreți de muzică populară.
Ioan Cobâlă, dirijor „Rapsozii Botoșanilor” (Foto: Vlad URSULEAN)

Ioan Cobâlă, dirijorul orchestrei “Rapsozii Botoșanilor: Așa se făcea pe atunci. Glumind, poți spune că poate erau mai puțini melomani în oraș decât instrumentiști în orchestră. Și atunci, ca să se realizeze planul la încasări, se alcătuia o mică formație populară din câțiva instrumentiști de la filarmonică, se invita o vedetă cum era Maria Lătărețu și într-o lună de zile se făceau încasări pentru jumătate de an.

Cu Ioana Lătărețu la mormântul artistei (Foto: Elena ILUȚĂ)

Orașul tremură într-un septembrie neobișnuit de rece. În fotografiile din acele zile personajele apar îmbrăcate în haine groase. Se vede că e frig. Însă hotelurile din oraș nu sunt încălzite. Centralele termice se pornesc la date fixe, prestabilite, indiferent de cum e vremea afară. Impresarul Mihai Belcescu știe că Maria Lătărețu evită să stea în frig, pentru că își protejează gâtul, vocea. De altfel, într-un contract mai vechi cu Filarmonica de Stat din Craiova, găsim două condiții puse de artistă, care altminteri nu avea pretenții și fasoane de vedetă: că nu va pleca în turneu “în caz că dirijează Dumitru Botezatu” și “cazare separată și cu încălzire în mod special”.

Belcescu o invită pe Maria Lătărețu să stea acasă la tânăra cântăreață Laura Lavric, alături de care avea să cânte în turneul botoșănean.

Laura Lavric: A venit Belcescu la mine și mi-a spus: măi, Laura, vine Maria Lătărețu la Botoșani și e un frig la hotel… poate să stea la tine? Vai, zic, dar mă mai întrebi? Să vină la mine. Îmi înnobilează casa și sufletul.

Maria Lătărețu o cunoaște pe tânăra interpretă. Are numai 25 de ani, dar deja e cunoscută în toată țara. O întâlnise la o filmare la televiziune și îi prezisese că va ajunge o cântăreață mare. Iar Laura Lavric îi mărturisise că primele cântece pe care le-a cântat au fost ale Mariei Lătărețu, auzite la un patefon, în satul natal.

ORA 7.30-10

Maria Lătărețu urcă în mașina lui Belcescu și în câteva minute ajunge acasă la Laura Lavric. Se plânge întruna că e obosită și că o doare capul. Tânăra gazdă o roagă să meargă la spitalul județean, peste drum, dar ea refuză. Cele două femei își povestesc una, alta. Pe la ora 10, Maria Lătărețu cere permisiunea să dea un telefon ca să își anunțe familia că a ajuns cu bine la Botoșani.
Ioana Lătărețu:A ajuns marți dimineața în Botoșani. Marți la ora zece m-a sunat pe mine la serviciu. Pentru că în momentul când a plecat din București  noi am văzut că dânsa nu se simte bine. Soțul meu (Ion Lătărețu, fiul Mariei Lătărețu, 1931-2001 – n.red.) i-a zis și la scara vagonului: mamă, nu pleca. Nu, plec, plec, plec! Trebuie. Eu nu înșel oamenii. S-au făcut afișe, eu trebuie să ajung neapărat la Botoșani”.
Ionel Schipoancă: Doamna Maria nu refuza niciodată un contract semnat. Așa conștiință, atâta seriozitate nu am mai văzut. Cânta și pe bani mulți, și pe bani puțini, nu conta la ea. Nu exista să refuze pe cineva. Zicea: maică, dacă am timp, vin și-ți cânt, da-ți-ar Dumnezeu sănătate. Și cânta la fel și pentru bogat, și pentru sărac, cânta într-un fel… ziceai că-și dă duhul cântând. Și până la urmă așa a și fost.

Luni seara, la plecarea din București, nu se simțea bine. Tocmai se întorsese de la o nuntă din Oltenia, era obosită și hipertensiunea făcea să îi vâjâie capul de durere. Dar asta nu putea să o împiedice să plece într-un turneu obositor și să cânte.

Într-un alt moment al vieții ei, cu același devotament sinucigaș, a cântat la o nuntă, într-un sat, știind că trebuie să îi vină sorocul să nască… Și a născut acolo, la nuntă. Copilul a trăit numai trei zile.
Maria Lătărețu s-a născut pe 7 noiembrie 1911, în Bălcești, județul Gorj. Era al șaisprezecelea copil într-o familie a cărei singură avere era căsuța cu două încăperi și cu acoperișul spart. Ea însăși, măritată de la 16 ani, a născut șase copii. Dar n-a supraviețuit decât Ion Lătărețu, născut în 1931 și decedat în 2001, soțul Ioanei Lătărețu. Patru copii i-au murit la vârste fragede, de bronhopneumonie. Măriuța a trăit mai mult. A murit la șase ani, sfâșiată de un câine turbat. Ieșise la poartă să se joace și câinele a mursecat-o.
De această tragedie este legat un alt moment de devotament incredibil al Mariei Lătărețu față de arta ei. Era în octombrie 1939, când avea 28 de ani și cucerise deja Bucureștiul cântând la restaurantul “Dorul Ancuței”, local frecventat de intelectualii și de boema artistică a vremii. Cânta cu dăruire, cu toată ființa ei. Mesenii se înfiorau de vâlvataia cântecului, nebănuind ce potop de durere era în sufletul ei. Muzicologul Mihail Jora venise și el “Dorul Ancuței” să o cunoască pe Marița, cum i se spunea Mariei Lătărețu. Cucerit de cântecul ei, muzicologul s-a dus după ea în cabină să îi prezinte omagiile. A găsit-o plângând.
Mihail Jora, „Memorii”

Mihail Jora, în “Memorii”:  “La ieșire, mulțumindu-i și luându-mi rămas bun de la ea, am zărit două lacrimi ce se prelingeau de pe fața-i smeadă. Succesul Mariței fusese atât de mare, încât nu-mi puteam tălmăci durerea ei. <>, mi-a răspuns ștergându-și iute ochii”.

Era vorba de Măriuța. Pe ea urmă să o îngroape a doua zi. Pentru ea a compus “Hei, lună”: “Geaba ai, lună, lumină, / Că eu n-am inimă bună. / Geaba, lună, lumini tare, / C-a mea inimă mă doare. / Hei, lună, fii voioasă/ Pe cât ești de luminoasă/ Și caută-mi locușorul/ Unde-mi doarme puișorul”. Pentru toți copiii dispăruți, Maria Lătărețu, o femeie fără carte, care abia știa să semneze, a compus melodia și versurile cântecului “Lie, ciocârlie”, despre care îndeobște se crede că e o creație populară, anonimă… Este suferința ei de mamă rămasă fără copii, transpusă alegoric în jelania ciocârliei, căreia plugul i-a stricat cuibul și i-a ucis puii . “Toată viața am cântat și mi-am îngropat copiii”, obișnuia să spună.
Așadar, nici de această dată nu s-a dat înapoi, deși se simțea rău, și a plecat la Botoșani. Și acolo avea să moară.
Mihail (Tică) și Maria Lătărețu

ORA: 10.30 – 12

Maria Lătărețu vorbește la telefon cu nora ei, Ioana Lătărețu, apoi cu o altă persoană, probabil menajera sau o cunoștință, căreia îi spune să aibă grijă de parchetul proaspăt lăcuit. Refuză în continuare să meargă la spital, deși se simte rău. Nici nu mănâncă nimic. Nici din ce-i ofera gazda, nici din ce își adusese de acasă. Îi vorbește Laurei Lavric despre soțu lei, Mihail (Tică) Lătărețu. Cum l-a cunoscut. Cum s-a căsătorit cu el la 16 ani și trei luni. Îi spune că se împlinește un an de la moartea lui și trebuie să-i facă parastasul. Dintre toate tragediile care i-au întunecat viața, moartea soțului a lovit-o cel mai greu. A doua lui moarte – s-ar putea spune. Pentru că Tică Lătărețu mai murise o dată. În 1941 a fost luat pe front și a căzut prizonier la sovietici. Șapte ani nu a mai știut nimeni nimic de el. Părinții lui îi făcuseră un cenotaf și îi făceau pomenile ca unui mort. Numai Maria Lătărețu mai trăgea nădejde că e viu și că într-o bună zi se va întoarce. L-a așteptat ca o nouă Penelopă, crescându-și singură copilul în vremurile vitrege ale războiului, într-o lume în schimbare. În acest timp, casa din București i-a fost bombardată. N-a mai găsit decât trei linguri pe marginea craterului făcut de explozie. Ani de zile după aceea, singură fiind și cu un copil de mână, a strâns ban pe ban și și-a construit în Târgu-Jiu o casă copiată fidel după o vilă din Cotroceni. Și când totul a fost gata, comuniștii i-au naționalizat-o. N-a apucat să locuiască măcar o zi în casa ei. Încă zece ani după aceea a mai stat cu chirie în București, până și-a cumpărat un apartament într-o vilă.
Dumitru Amarghioalei

ORA: 12 – 13.30

Deși îl anunțase pe impresar că vrea să viziteze orașul, Maria Lătărețu nu mai iese din casă până la amiază, când, împreună cu Laura Lavric, merge pe jos până la Filarmonică, la repetiție.
Dumitru Amarghioalei, instrumentist la Filarmonica de Stat Botoșani, soțul de atunci al Laurei Lavric:  Repetiția a durat cam o oră și jumătate, totul a mers perfect. Cu Maria Lătărețu nu aveai mult de lucrat, te înțelegeai din prima. Ea era toată numai muzică. După aceea, ne-am întors acasă și doamna Maria a cerut un ceai, doar atât, altceva n-a vrut să mănânce. Se vedea că nu se simte bine, dar nimeni nu se gândea că ar putea să fie vorba chiar despre moarte.
După-amiază, în aceeași zi în care sosise la Botoșani, marți, 26 septembrie 1972, are loc primul spectacol, în comuna Corni. Maria Lătărețu cântă perfect, în ciuda suferinței, și ridică sala în picioare. Ca în fiecare sat unde vin soliști să cânte în concert, lumea îi întâmpină cu mâncare, cu băutură – rachiu de sfeclă. Maria Lătărețu nu mănâncă nimic nici acum.

Ionel Schipoancă: La spectacolul acela nu a lăsat să se vadă că se simțea rău. Cântecul ei a curs perfect, ca un fir apă. Îmi amintesc că au venit niște copii la Maria Lătărețu: coană Mario, nu ne dai și nouă niște autografe?  Și ea a râs și le-a zis: <<V-aș da, maică, dar nu mai am bătute la mașină>>”

Abia știa să semneze. Semnătura ei e chinuită, nesigură, vădește lipsa de exercițiu. În cartea de muncă, întocmită în 1969, la rubrica STUDII scrie: “Nu prezintă acte”. Ioana Lătărețu susține că s-a păstrat în familie un caiet în care soacra ei își nota versurile cântecelor pe care le compunea, însă refuză să arate caietul. Cu tenacitatea ei sisifică, a învățat singură să scrie, dar nu mai mult de atât. Însă nu trebuie să căutăm la vremea aceea, cum nici în ziua de azi, intelectuali de panteon printre rapsozii populari.

În mod cert, Maria Lătărețu avea o memorie fabuloasă. Avea în repertoriu peste o mie de cântece. Avea un instinct artistic infailibil. Fără studii fiind, cu atât mai puțin muzicale, simțea valoarea artistică și își alegea în repertoriu doar cântecele cu adevărat valoroase. Ea însăși era o creatoare despre care specialiștii nu se sfiesc să spună, însă numai între ei, că avea geniu. Doar câțiva mai curajoși, precum Johnny Răducanu, susțin cu fermitate că Măria Lătărețu a fost cea mai mare cântăreață de muzică populară a românilor.

Ioan Cobâlă: O piesă folclorică are o durată îndelungată în care trece de la unul la altul, este mereu îmbogățită, finisată, până ajunge la o formă stabilă, definitivă. La Maria Lătărețu ieșea din prima. Poate nu direct diamant, dar, oricum, la un nivel înalt. Ea ardea etape de zeci sau sute de ani. Geniu. Sclipiri de geniu. Un cântec de-al ei, când îl auzeai prima oară, începeai să-l fredonezi, parcă îl știai de mult.”

Multe cântece despre care credem că vin din creația folclorică, din popor, sunt de fapt create, cu muzică și text, de Maria Lătărețu. “Lie, ciocârlie”, “M-a făcut mama oltean”, “Lung e drumul Gorjului”, “Și-au pornit olteni la coasă”, ‘La Tismana-ntr-o grădină”, “Mai ții minte, măi, dragă, Mărie”, “Dor de mamă”, “Tu, mamă, când m-ai făcut”, “Hei, lună”, “Bistriță, apă zglobie” sunt toate creațiile ei. În 1965 a fost primită în Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și a înscris 104 piese proprii. Însă e de presupus că încă multe altele, create și cântate în aproape 40 de ani de carieră, intrate deja în floclor, nu au fost puse pe note și nu au fost înscrise oficial ca fiind creațiile ei.

Ultima noapte
Seara, după spectacolul din comuna Corni, Maria Lătărețu revine în Botoșani și rămâne peste noapte în apartamentul soților Laura Lavric și Dumitru Amarghioalei.
Ioana Lătărețu: Refuz și acum să cred că mămica a dormit în noaptea aceea la Laura Lavric.

În cartea “Maria Lătărețu, privighetoarea nepereche”, scrisă împreună cu publicistul gorjean Dorin Brozbă, Ioana Lătărețu ignoră complet mărturia Laurei Lavric, dintr-o mărturisită antipatie personală față de aceasta. Din păcate, și celelalte două cărți care s-au scris despre marea cântăreață: “Maria Lătărețu și cântecele sale”, de Marin Brînaru și “Maria Lătărețu”, de Ion Mocioi, trec pe lângă martorii oculari, altminteri primii în ordinea credibilității. Cel puțin Ion Mocioi reușește să îngrămădească, în foarte puține pagini, incredibil de multe neadevăruri adunate din gura lumii, presupuneri de-ale sale ori ficțiuni sentimentale preluate de la Ioana Lătărețu. Maria Lătărețu încă își așteaptă biografia veridică și exegeza muzicală pe care le merită.

Înainte de culcare, Maria Lătărețu își dă în cărți, așa cum obișnuiește. Nici până la ora culcării nu a mâncat nimic. Se plânge de oboseală și de durere de cap. Nu doarme toată noaptea.

ULTIMA ZI

Mircuri, 27 septembrie 1972
Laura Lavric: Spre dimineață, dau nas în nas cu ea. Ieșea de la baie. Și, săraca, era legată la cap cu o cârpă. Zice: mă, mamă, n-am dormit deloc toată noaptea. Mă doare capul de înnebunesc.”
Laura Lavric o roagă încă o dată să meargă la spital, aflat chiar peste drum. Doctorii ar fi chiar încântați să o îngrijească pe Maria Lătărețu, cea mai cunoscută și mai îndrăgită cântăreață de muzică populară din România, ar fi chiar o onoare pentru ei. Însă Maria Lătărețu refuză iar. Spune că, oricât de rău i-ar fi, mai rezistă până la sfârșitul săptămânii, când se va întoarce o fugă la București să-i facă pomenirea de un an soțului ei. Și atunci își va căuta de sănătate.
Ioana Lătărețu (Foto: Elena ILUȚĂ)

Ioana Lătărețu: Dacă era acasă, noi știam ce să îi facem . Pentru că dânsa ,pe fond de oboseală, făcea puseurile astea de tensiune. Și avea dânsa doctorul familiei, care stătea alături de noi, și ăsta știa ce să îi facă: venea cu o seringă mare, îi scotea 250 de mililitri de sânge, îi dădea calmante, o liniștea, o culca și gata.”

Până la amiază, Maria Lătărețu bea doar un ceai. Își dă pasiențe, nu iese din casă. Le povestește tinerilor Laura și Mitică viața ei. Îi dau lacrimile când pomenește de Măriuța, fetița ucisă de un câine turbat. Cei doi, admiratori ai marii artiste, sunt uimiți să afle câtă suferință e stăvilită în spatele veșnicului ei zâmbet.
Nu se mai face repetiție. Orchestra și cei patru soliști: Maria Lătărețu, Laura Lavric, Ion Luican și Ionel Schipoancă pleacă din Botoșani spre Românești, la primul spectacol, urmând ca după aceea să cânte în localitatea vecină, Ștefănești.

Ionel Schipoancă: Am plecat pe la două, trei. Că ne duceam mai înainte, să ne vadă lumea că am ajuns. Până puneam instalația, până ne schimbam de spectacol, ne așezam pe scenă, trecea timpul. Noi așa ajungeam, cam cu o oră înainte de spectacol. Le ziceam la copii: măi, vrei să intri la spectacol? Du-te și anunță până în capătul satului că au venit artiștii. Dar lasă căciula aici. Și când vii, îți dau căciula înapoi și te bag în sală fără bilet. Așa făceam.

Autobuzul filarmonicii, o rablă care sperie lumea cu huruitul când trece prin sate, are nevoie de o oră să strabată cei 54 de kilometri, pe un drum pietruit, numai gropi, până în comuna Românești, în nordul județului, la granița pe Prut cu Basarabia.

Maria Lătărețu stă singură pe două locuri, pe a doua banchetă din spatele șoferului. E față în față cu Ion Luican și cu Ionel Schipoancă, iar în spatele ei stau Laura Lavric și Dumitru Amarghioalei. Suferă în continuare. Stă cu capul lipit de parbriz . Spune că îi face bine hurducatul autobuzului, îi mai trece durerea din tâmple. Îl roagă pe șofer să-i caute niște lipitori pe malul Prutului, când vor ajunge în Românești. Vrea să și le pună pe cap, să-i sugă sânge, și astfel se va simți mai bine. Este o metodă pe care o utilizează și acasă, în București, unde are mereu la îndemână, în frigider, o sticlă de lapte plină cu lipitori. “Vai, doamnă, mor dacă vă văd cu râmele ale ape față”, îi spune Laura Lavric. Ion Luican o tachinează pe Maria Lătărețu, face glume licențioase și cei din autobuz râd, râde și ea. Autobuzul ajunge în Românești în jurul orei 16.

Ioana Lătărețu și Dorin Brozbă, coautorii cărții “Maria Lătărețu, privighetoarea nepereche”, notează la pagina 76:

“Miercuri, 27 septembrie 1972, în comuna Românești era mare fierbere. După-amiază, de la ora 16, pe scena căminului cultural urma să cânte însăși Maria Lătărețu, celebra privighetoare a cântecului românesc, pe care mulți o văzuseră doar la televizor sau o ascultaseră la radio sau de pe discurile ELECTRECORD. Cererea de bilete a fost atât de mare, încât forurile cultural au transformat spectacolul de fapt… în două spectacole: unul de la ora 16, iar celălalt de la ora 18”.

Dumitru Amarghioalei: Nici n-a fost vorba de două spectacole la Românești. Păi noi aveam contract clar, program bătut în cuie. Aveam întâi spectacol la Românești, de la 5 la 7, pe urmă aveam al doilea spectacol,  de la 8, în Ștefănești.

Maria Lătărețu coboară prima din autobuz. O întâmpină Victoria Lascarache, directoarea căminului cultural. Victoria Lascarache trăiește. E o bătrână distinsă și elegantă, pe care sătenii o salută cu respect.
Victoria Lascarache (Foto: Vlad URSULEAN)

Victoria Lascarache: I-am luat geamantanul și am condus-o în culise, în spatele căminului cultural. Era obosită, i s-a părut că mergem prea mult, cât am ocolit căminul. I-am zis că niște profesori ar dori autografe, dar a zis că e foarte obsită și vrea să se odihnească. Am întrebat-o dacă mai are nevoie de ceva și a zis că nu, o să-mi spună dacă are nevoie. Și atunci am lăsat-o singură și am început să primesc oamenii în sală. Am vorbit cu Luican și mi-a spus că ea s-a simțit foarte rău la Botoșani și el i-a zis: Marie, nu mai veni și tu la Românești, cântăm numai noi, dar ea a zis că nu, că e cap de afiș și nu se poate să nu vină…”

Căminul cultural și primăria sunt în aceeași clădire. Culisele sunt, de fapt, două camere de oaspeți, ale primăriei. Din scenă, se ajunge într-o săliță, iar de acolo în cele două cămăruțe. Într-o cămăruță este și un pat, din cele ca de spital, și o masă. Maria Lătărețu este lăsată singură în această cămăruță, ca să se schimbe în costumul de scenă și să se odihnească, iar ceilalți trei soliști folosesc împreună camera alăturată. Maria Lătărețu nu mai iese ca de obicei să stea de vorbă cu sătenii. Era cunoscută până în ultimul cătun unde exista un radio, un televizor sau un patefon ori un pick-up. Rămâne în culisă, întinsă pe pat, până când orchestra se așează în scenă și se aud instrumentele la acordaj.

Maria Lătărețu în concert la Praga

Dumitru Amarghioalei: Ea ne-a chemat înainte de spectacol. A venit pe scenă la noi, că noi ne aranjam pupitrul, scaunele, și, spre surprinderea noastră, ne-a rugat să dăm toate tonalitățile cu un ton mai jos. Dacă, de exemplu, ea cânta în Fa major, să dăm în Mi major. Că n-o ajuta vocea. Nici atunci nu ne-am gândit că e ceva grav și cum se va termina, tragic, acel spectacol.

La ora 17 începe spectacolul. Trebuie să dureze cam o oră și jumătate, o oră și trei sferturi. Fiecare solist cântă 5-6 melodii, plus un solist instrumentist, din orchestră. Ca și cu o zi înainte, la Corni, Laura Lavric deschide spectacolul. Urmează Ionel Schipoancă, apoi Maria Lătărețu, iar Ion Luican încheie. “Cântam așa: fată-băiat, fată-băiat”, preciezează Ionel Schipoancă.
De aici începe legenda.

Aici a murit Maria Lătărețu. A murit pe scenă, cântând. Asta spune, în cuvinte mai scorțoase, placa de marmură de pe căminul cultural din comuna Românești – Botoșani. “Pe scena din această instituție, în plin spectacol artistic, s-a sfârșit din viață, la 27 sept. 1972, în etate de 61 de ani, MARIA LÃTÃRE}U, privighetoarea nepereche a cântecului popular românesc”.

Dar n-a fost așa.

Gheorghe Huțanu, primar, Românești: Unii spun că a murit pe scenă, alții, că a murit în camera de oaspeți, după spectacol. Nu știi pe cine să mai crezi. Pe placa de marmură scrie că a murit pe scenă fiindcă așa a vrut să scrie nora ei, Ioana Lătărețu . Și toată lumea de aici spune că a murit pe scenă. Și dacă n-a murit pe scenă, ce te mai pui pentru câțiva metri distanță? Nu contează.

Gheorghe Huțanu se gândește să așeze și o statuie în fața căminului cultural, pe banii lui. Are de unde, că el cu familia lui stăpânește toată comuna. Cam acolo să fie, cu fața spre Prut. Și înaltă: s-o vadă toți care trec pe stradă. În felul acesta ar întări legenda care face renumele comunei. Altfel, zice primarul, numai cu poetul Titus Chiriac, mort de băutură, și care nici n-a lăsat o operă scrisă, ce identitate culturală să aibă Româneștiul? Bine-ar fi să fie o statuie reușită, nu un kitsch, ca bustul penibil din curtea casei memoriale din Bălcești, Gorj.
Mihai și Maria Lătărețu în Grădina Cișmigiu

Au fost sute de localnici la acel ultim spectacol, mulți mai trăiesc și azi și toți se jură că au văzut-o pe Maria Lătărețu căzând pe scenă, așa cum stă scris și în marmură. Oamenii de acolo par să aibă nevoie de această legendă. A fost un eveniment unic al comunei, dar și al vieții lor. Mulți care n-ar ști să spună ce au făcut în viață, se legitimează cu acel moment: “Am fost acolo. Maria Lătărețu a murit în fața mea”. Spun că au fost la spectacol și cei care n-au fost. Și cei cărora atunci abia le dădeau dinții. Ba chiar și unii care nici nu erau născuți.

Maria Ciornea, secretara primăriei, declară în cartea “Maria Lătărețu, privighetoarea nepereche” și susține și azi:
 “Maria Lătărețu încheia spectacolul cu ultima dumisale creație, <<Vă las cântecele mele>>. Când totul părea că decurge normal, dintr-odată dânsa a avut un ușor tremurat, după care s-a prăbușit instantaneu pe scenă”.

Ioana Lătărețu: Inițial a fost organizat un singur spectacol. Dar fiind cerere mare, s-a mai programat unul. A cântat la primul spectacol, a cântat la al doilea… la al șaptelea bis a avut un ușor tremurat, după care s-a prăbușit pe scenă. A fost luată pe brațe de colegi, unul din ei fiind marele, regretatul și neuitatul Ion Luican.

Victoria Lascarache: A început primul spectacolul cu “Vă las cântecele mele”. Al doilea spectacol nu s-a mai ținut. Și de la primul cântec a scos un țipăt de durere. Tare de tot a țipat… îîîuuuu…. După care probabil că a căzut. Sau au prins-o muzicanții. S-a tras cortina și nu s-a mai văzut.
Maria Lătărețu cântă după Laura Lavric și după Ionel Schipoancă. Ca de fiecare dată, înainte de a intra în scenă, spune o rugăciune, își face cruce și bate mătănii. Ea nu doar cântă pentru 240 de lei pe un spectacol, conform contractului, ea îndeplinește un ritual sacru: cântă. Și de această dată, fără niciun efort vizibil, cântă perfect, cu un ton mai jos, toate cele cinci sau șase cântece. Încheie cu “Vă las cântecele mele”. E ultimul ei creație. Ultimul cântec. Se înclină, mulțumește publicului, iese din scenă în apluze și se duce în culisa ei. Imediat, intră Ion Luican, fără să se tragă cortina între cei doi. Luican își începe recitalul cu “M-a făcut mama oltean”. Este una din primele creații ale Mariei Lătărețu. A imprimat-o în 1937 pe cilindru de ceară la arhiva de folclor a Societății Compozitorilor Români, sub îndrumarea etnomuzicologului Constantin Brăiloiu.
Dumitru Amarghioalei și Ionel Schipoancă (în stânga, cu pălărie)

Dumitru Amarghioalei: A decurs foarte frumos recitalul ei , foarte frumos. Nu a scos niciun țipăt în timpul spectacolului. Eu eram acolo, pe scenă, la doi pași. Am văzut totul. Doamna Maria a cântat și a ieșit pe picioarele ei din scenă. N-a mai fost niciun bis. A ieșit și a intrat Luican.

Ionel Schipoancă: N-a murit pe scenă. A murit în culise. Luican a continuat să cânte, el nici nu a știut că a murit.
Laura Lavric: “Eu cântasem, cântase Schipoancă, cântase și doamna Maria… A ieșit și i-am spus: doamna Maria, dar ce mult ați cântat! Da, zice, că am simțit, mă, mamă, că moldovenii ăștia așa tare mă iubesc și mă doresc, am cântat… Zic: doamna Maria, nu ne dezbrăcăm. Rămânem în costumele naționale, ne luăm numai hainele pe noi și mergem la al doilea spectacol, că distanța nu-i mare. Zice da și se duce în cameră la ea”.
Maria Lătărețu în anii debutului în București

Ionel Schipoancă stă după cortină și îl ascultă pe maestrul Ion Luican cântând “De-aș mai avea acuma vreo douăzeci de ani”. Laura Lavric stă în culisa a doua, care comunică direct, fără ușă, cu camera în care se află Maria Lătărețu. La un moment dat, aceasta intră în camera Laurei Lavric cu o pastilă în mână. Se uită dezorientată în jur. Se privește în oglindă. Îi spune Laurei Lavric: “Cred că mi-a plesnit o arteră la cap”. Tânăra interpretă rămâne împietrită de uimire. Maria Lătărețu plânge. Stă cu pastila în mână și se privește în oglindă. Se apleacă și își ia un pahar de apă din găleata aflată pe masă. Bea pastila și, fără niciun cuvânt, se duce înapoi în camera ei.

Laura Lavric: S-a dus dincolo, chiar așa: în costum național și cu pardesiul pe deasupra, și s-a întins în pat. N-au trecut câteva secunde și aud un răcnet… cred că cel mai mare răcnet pe care l-am auzit în viața mea de la un om.

Laura Lavric sare până la deschizătura cât ușa dintre cele două camere. O vede pe Maria Lătărețu întinsă în pat, nemișcată, cu o mână atârnând pe lângă pat. O umbră vânătă îi inundă fața. “Doamna Maria, doamna Maria!”. Nu răspunde. Nu mai respiră. Maria Lătărețu nu mai este. A murit cu cântecul pe gură, la câteva minute după ce a cântat ultimul ei cântec, testamentul ei artistic: “Ca mâine mă duc din tine,/ Lume, dragă lume,/ Știu că nu vă pare bine,/ Lume, draga mea./ Vă las cântecele mele/ Să vă petreceți cu ele, /Lume, dragă lume./ Că omu-i ca frunza-n vânt,/ Când cade jos pe pământ./ O plouă și-o bate vântul,/ Se-amestecă cu pământul,/ O suflă vântul pe toată,/ Parcă n-a fost niciodată”.

Mihai și Maria Lătărețu

Este puțin după ora 18.30. Cea mai plauzibilă oră. Certificatul constatator nu s-a păstrat. I s-a pierdut urma o dată cu desființarea dispensarului comunal.

Speriată, Laura Lavric se duce și-l cheamă pe Ionel Schipoancă: “Vino, vino, că moare doamna Maria!”
Ionel Schipoancă: Numai Laura Lavric era în culise, atât. Și m-a chemat pe mine, care eram la cheutoarea cortinei, îl ascultam pe Luican. Hai, că moare doamna Maria! Ești nebună? Acum am vorbit cu ea! Când am ajuns, era moartă. Avea așa o boabă de sânge în colțul gurii. Am pus mâna pe ea, coană Mario, coană Mario! Nimic!
Instrumentiștii observă agitația din culise și încep să se agite și ei, neînțelegând ce se întâmplă. Văd și spectatorii că se petrece ceva neobișnuit pe scenă și încep o vânzoleală care îl face pe Luican să oprească spectacolul. Abia acum se trage cortina.
Laura Lavric strigă după un doctor. Nu e niciun doctor în sală, doar tehnicianul veterinar Neculai Pavlovici. Întâmplător, fost coleg cu Laura Lavric la Școala Tehnică veterinară din Rădăuți. Încearcă să o resusciteze. Îi face respirație gură la gură, îi îndoaie și-i dezdoaie brațele. Zadarnic. Îl regăsim pe Neculai Pavlovici în curtea casei sale din marginea orașului Botoșani, unde s-a mutat la câțiva ani de la moartea Mariei Lătărețu.
Maria Lătărețu pe catafalc

Neculai Pavlovici: A cântat Maria Lătărețu… Parcă o văd cum se ținea de trepiedul ăla și se clătina în față, în spate… Termină de cântat, vine Ion Luican. N-a căzut pe scenă. A cântat, a plecat pe picioarele ei de pe scenă și s-a dus în camera de oaspeți. Dintr-odată, apare Laura Lavric. Cine poate să dea primul ajutor, că Maria Lătărețu moare! M-am dus eu eu înăuntru… Ea era pe pat în camera de oaspeți la Consiliul Popular, cu fața-n sus… M-am dus la dânsa, am cuprins-o, i-am suflat în gură, i-am apăsat pe piept, i-am făcut respirație … mi-aduc aminte că avea niște mărgele frumoase la gât, așa… Nu mai știu cui i-am spus să se ducă după doctorița umană, că era dispensarul oleacă mai jos. Până a venit doctorița, până nu știu ce, ea s-a răcit, gata a fost. Eu zic că dacă era un doctor acolo, scăpa!”

Laura Lavric și Dumitru Amarghioalei, la căpătâiul Mariei Lătărețu, în primele momente după deces

Ioana Lătărețu:La un moment dat s-a pus problema dacă a fost o moarte naturală. A fost chemată miliția.

Echipajul de miliție de la Botoșani vine târziu, când deja s-a întunecat.  Se iau probe din apa din care a băut Maria Lătărețu. Milițianul criminalist face fotografii. Două dintre ele apar acum pentru prima oară, în “Jurnalul Național”: Laura Lavric și Dumitru Amarghioalei veghind la căpătâiul Mariei Lătărețu și orchestra cântând sub geam.

Următorul spectacol, cel de la Ștefănești, este anulat, ca de altfel și întreg turneul. Artiștii rămân lângă Maria Lătărețu până pe la patru dimineața, când echiapjul criminalistic își încheie investigația. Îi aprind lumânări, îi cântă la geam. Sătenii se adună și o plâng. Cineva aduce o sticlă de rachiu de sufletul răposatei.
Joi dimineață, trupul Mariei Lătărețu este mutat cu o căruță la dispensarul comunal, o sută și ceva de metri mai la vale. Joi seară, după 24 de ore de la deces, se face autopsia chiar acolo, la dispensar, și este stabilit oficial motivul morții, menționat în certificatul de deces nr. 13 din 28 septembrie 1972: hipertensiune arterială ASC.
Valeria Leonte și Victoria Lascarache (Foto: V.I.)

Valeria Leonte, 89 de ani: Eu am fost acolo, la dispensar, și am spălat-o după autopsie… I-am cumparăt o pereche de ciorapi și un furou… Al ei era murdar de sânge. Nu-i adevărat că a fost multă lume cu flori. Nu era voie să intre oricine în camera aceea. Nu îndrăznea lumea să intre.

Ioana Lătărețu: De la Românești, a fost dusă la Botoșani și depusă la Teatrul “Mihai Eminescu”, unde tot orașul s-a perindat la catafalc și a depus flori… Vestea că a murit Maria Lătărețu s-a răspândit fulgerător. În drum spre București, în toate localitățile oamenii ieșeau cu flori înaintea mașinii.
Gică Bălan, șofer: Eu am condus mașina cu sicriul Mariei Lătărețu ,de la Botoșani la București. Am mers noaptea, n-am avut nicio oprire, nu ne-a ieșit nimeni în întâmpinare.
Valeria Leonte (Foto: Viorel Ilișoi)

Ioana Lătărețu: “A fost și din cauza oboselii, și a stresului… Viața ei a fost un lung șir de tragedii, iar ultima dintre ele a fost  moartea soțului ei. Eu o găseam de foarte multe ori plângând… și repede își ștergea lacrimile ca să nu o văd eu. A avut presentimentul morții… Cu o lună și ceva înainte de a muri, a adus o maramă de la Tismana… Asta e marama de moarte, a zis… Mi-a și zis: să nu mi-o înfășori pe cap, să ma strâng cu ea de gât pe lumea cealaltă, să mi-o așezi în lungul tronului, că așa zic oltenii la sicriu… Și să nu-mi pui pantofii de scenă, că ăia mă strâng. Cu exact o lună înainte de a muri, a visat-o pe Sfânta Parascheva. I-a zis îm vis că a venit să o ia. Și mămica s-a rugat: mai lasă-mă o lună măcar, că am nepoțelul mitc, trebuie să intre la liceu… Și Sfânta Parascheva i-a zis: Marie, pentru rugăciunile și pentru credința ta, te mai las o lună. Și exact după o lună, a murit. Uitați ce presentimente a putut să aibă!





Donație unică
Donație recurentă

Virament în euro

Cont:
Viorel Ilișoi, RO11BRDE410SV36280504100 EUR
Deschis la : BRD-Groupe Société Générale, Agenția Gara de Nord, București
Cod SWIFT: BRDEROBU

Virament în lei

Cont:
Viorel Ilișoi, RO20INGB0000999903842333 RON
Deschis la: ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala
Bucureşti
Cod SWIFT: INGBROBU;
Cod BIC: 606410008.



Comments (9)

  • feisbuchescu

    Felicitări pentru articol!!!

    Răspunde
  • Sergiu S.

    Foarte frumos… Îmi pare rău că trebuie să vă contrazic, dar există articolul de pe Wikipedia ce a avut ca surse cărțile (Brînaru 1989, I. Lătărețu 2008) și câteva articole de pe net. Toate indică aceeași dată a nașterii, respectiv a decesului.

    Răspunde
    • Sergiu S.

      Mă bucur nespus că mai există oameni ca dvs. care pun cap la cap informații (despre artiști, dar în cazul de față despre Maria Lătărețu) din o varietate de surse. Felicitări!

      Răspunde
    • Viorel Ilișoi

      Cred ca am citit tot ce s-a scris despre Maria Lataretu, de la carti la articole de presa. Nici n-a fost atat de greu. Cartea lui Marin Branaru nu aduce nimic in constructia biografica, e o culegere de cantece. Brosura „Maria Lataretu”, a lui Ion Mocioi (cota II 8/0021 la Biblioteca Academiei Romane, fara an, fara editura),
      mai mica, probabil, ca intindere, decat articolul meu, e plina de contradictii si neclaritati. Apare alta data a mortii, patru copii in loc de sase, erorile abunda. Alti autori (Harry Brauner, Ion Jora) o mentioneaza in treacat pe maria Lataretu. Cartea scrisa de Ioana Lataretu, nora cantaretei, si de ziaristul Dorin Brozba, este mai mult sentimentala si patetica decat documentara, contine si ea erori pe care incerc sa le indrept in textul meu. De fapt, sunt doua carti, a doua fiind o revizuire neglijenta a primei. In amandoua cartile apar marturii ale unor persoane care la data mortii Mariei Lataretu erau la varsta prescolara. Persoane care acum prezinta variante diferite. Memoria nu este cea mai buna prietena a adevarului – atunci cand e vorba, cat de cat, despre adevar. Altceva nu se mai gaseste in biblioteci.
      Am lucrat trei luni la articolul asta. Am mers pe urmele Mariei Lataretu de la nastere pana la moarte (mai putin in strainatate), am cautat documente, am vorbit cu oameni care au cunoscut-o, cu apropae toti cei care au scris semnificativ despre ea, am eliminat rand pe rand datele care se bateau cap in cap. A rezultat un articol de presa, totusi, nu o biografie. Aceasta va trebui scrisa candva: cu rigoare documentaristica, nu cu efuziuni si cu aceleasi fraze de un indoielnic lirism. De asemenea, un studiu muzicologic aprofundat isi cere aparitia in lume. Timpul, cu ale sale decantari valorice, le va aduce pe amandoua si mult mai mult decat atat. Sunt optimist.

      Răspunde
  • Viorel Ilișoi

    Astazi, de la ora 17, la emisunea ‘Acces direct’ (Antena 1) se discuta despre Maria Lataretu si se citeaza copios din filmuletul facut de mine. Inca nu stiu daca asta e bine sau nu. O sa ma uit. Uitati-va si voi.

    Răspunde
  • Adriana I.

    Mulțumim pentru articol și felicitări! Păcat că nora artistei nu spune adevărul.

    Răspunde

Leave a Comment to Petruţ Pârvescu

Scroll to top