Ora de compunere: Diamante în noroi Reviewed by Viorel Ilișoi on . [embed]https://www.youtube.com/watch?v=9SYEDg5dnVY[/embed] Di-a-na. Diana. Diana n-are mere. Diana nu are nimic. Numai premiile la olimpiadele naţionale de limb [embed]https://www.youtube.com/watch?v=9SYEDg5dnVY[/embed] Di-a-na. Diana. Diana n-are mere. Diana nu are nimic. Numai premiile la olimpiadele naţionale de limb Rating: 0
You Are Here: Home » REPORTAJE » Ora de compunere: Diamante în noroi

Ora de compunere: Diamante în noroi

symbol_redDi-a-na. Diana.

Diana n-are mere.

Diana nu are nimic. Numai premiile la olimpiadele naţionale de limba română şi de biologie şi note numai de zece la toate obiectele. Ea scrie poezii foarte frumoase şi le publică în revistele pentru elevi.

Diana Aioanei este în clasa a opta la Şcoala “Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Iaşi. Aceasta este o şcoală de frunte. Şi Diana este o elevă de frunte. Ea se pregăteşte la Centrul de excelenţă pentru copii supradotaţi care provin din familii nevoiaşe din judeţul Iaşi. Aici are condiţii bune de viaţă şi de învăţătură.

Într-o frumoasă zi de primăvară, Diana soseşte la ea acasă, în comuna Deleni. Ea este însoţită de un ziarist de la Bucureşti. La poartă o aşteaptă mama sa, tata şi cele cinci surori ale ei. Diana o ia în braţe întâi şi-ntâi pe sora ei mai mică, de doi ani. Aceasta este ca o păpuşă. Diana se joacă numai cu ea tot timpul cât stă acasă. Ce fericită este Diana!

Casa unde locuieşte Diana este sărăcăcioasă şi nu pare terminată. Pe jos este lut. O cameră mare şi plină de paturi este pentru toţi copiii, iar bucătăria este pentru părinţi. În bucătărie sunt câţiva cartofi într-un colţ, pe jos, şi o bucată de mămăligă rece pe masă.

“Ce au mâncat copiii azi?”, întreabă ziaristul. “Nimic”, spune mama Dianei. “Ieri au mâncat borş de cartofi şi urzici, mai spune ea. Mai încolo am să mă duc să iau pe datorie nişte scurmuşuri şi am să le fac o zamă”.

Za-mă.

Zamă.

Diana o ia în braţe întâi şi-ntâi pe sora ei mai mică, de doi ani. Aceasta este ca o păpuşă. Diana se joacă numai cu ea tot timpul cât stă acasă. Ce fricită este Diana!

Diana o ia în braţe întâi şi-ntâi pe sora ei mai mică, de doi ani. Aceasta este ca o păpuşă. Diana se joacă numai cu ea tot timpul cât stă acasă. Ce fricită este Diana!

Alocaţia, unicul venit

Mama şi tata sunt casnici. Ei nu au nicio palmă de pământ. Grădina lor este foarte mică şi e cultivată cu porumb. La Diana se spune păpuşoi. Păpuşoii asigură hrana pentru cinci fete, doi părinţi, şase găini şi doi căţei. Căţeii sunt foarte drăgălaşi.

Părinţii muncesc uneori cu ziua la vecinii mai bogaţi şi primesc între 25 şi 35 de lei. Dar nici vecinii nu sunt prea bogaţi, pentru că satul este într-o zonă săracă şi nu prea au nici ei. Oamenii din sat munceau la fabricile din oraşul Hârlău, situat în apropiere. Dar toate fabricile au dat faliment şi acum foştii strungari, ţesători, electricieni, mecanici etc. se ocupă cu agricultura pe suprafeţe foarte mici şi obţin recolte tot mici.

Familia Aioanei trăieşte în principal din alocaţia copiilor, care este de 42 de lei pentru fiecare copil. Fetiţa cea mică primeşte 200 de lei până la vârsta de doi ani, pe care îi va împlini în curând. Din această cauză, familia Aioanei nu poate primi ajutor social, deoarece depăşeşte cu 20 de lei nivelul stabilit de primărie. Dar când fetița va trece de doi ani, ajutorul social va veni.

Mama Mihaela ia mâncare pe datorie de la chioşc. Ea când primeşte alocaţia copiilor, o dă pe toată într-o zi.

Fotografii de MARIN RAICA

Fotografii de MARIN RAICA

A beautiful mind

Copiii poartă haine care sunt de la verişorii din Constanţa. Se joacă numai cu jucării supărate pentru că au fost chinuite de alţi copii. Peste tot prin casă sunt aparate stricate, fără un buton, fară o clapetă, fără o toartă. Un dvd-player, un filtru de cafea, un casetofon. Sunt ţinute numai ca să fie mai frumos în casă.

De asemenea, fetiţele au un calculator cumpărat cu două sute de euro daţi de guvernul ţării noastre. Dar acum calculatorul stă pe un dulap fiindcă s-a stricat ceva la el şi familia Aioanei nu are bani să îl repare. Mulţi copii din sat au calculatoare de la guvern şi se pune colbul pe ele. Alte calculatoare care încă mai merg au numai Winamp şi manele. Ceea ce nu este frumos. Dar Diana are la Iaşi un calculator care merge foarte bine. Are toate programele necesare ca să îşi facă temele şi să editeze revista centrului de excelenţă.

Surorile Dianei nu vor putea merge la liceu. Numai dacă fabricile din Hârlău vor începe iar să funcţioneze, astfel încât tatăl ei să îşi găsească un loc de muncă. Dar nimeni nu mai speră că se va întâmpla asta vreodată. Oamenii de la ţară suferă foarte tare de lipsă de speranţă.

Părinţii se mândresc cu Diana. Din păcate, vecinii sunt invidioşi. Ei vorbesc urât de Costică Aioanei, fost lăcătuş-mecanic. Spun că nu are nici după ce bea apă, dar se făleşte că fata lui a ajuns printre primele din judeţ. Dar Diana este o fată foarte veselă şi vorbăreaţă, nu se supără. Ea are o minte frumoasă şi un suflet tot aşa de frumos şi de bun. Ea poartă pe sub îmbrăcăminte o pereche frumoasă de aripi cu care se avântă pe cerul speranţei.

         

Marian este din satul Slobozia, comuna Sireţelu. Acesta este un sat izolat. Din vârful dealului se vede râul Siret şerpuind pe câmpie. “Este singura perspectivă pe care o oferă acest sat”, spune Marian.

Marian este din satul Slobozia, comuna Sireţelu. Acesta este un sat izolat. Din vârful dealului se vede râul Siret şerpuind pe câmpie. “Este singura perspectivă pe care o oferă acest sat”, spune Marian.

Întoarcerea elevului rătăcitor

Marian Ciobanu este elev în clasa a unsprezecea la Colegiul Naţional din Iaşi. Această şcoală are 182 de ani. Numai dacă te rezemi de pereţi şi tot se prinde ceva de tine. Cei mai slabi elevi din clasa lui Marian au media peste 9,50.

Marian este din satul Slobozia, comuna Sireţelu. Acesta este un sat izolat. Din vârful dealului se vede râul Siret şerpuind pe câmpie. “Este singura perspectivă pe care o oferă acest sat”, spune Marian.

El îşi vizitează şcoala din sat după cinci ani. Este emoţionat. În clasa lui acum învaţă numai opt copii. Ceilalţi sunt absenţi. La această şcoală mică profesorii predau un an şi pleacă. Ei sunt navetişti şi nu vin la ore când plouă sau când ninge. Atunci nimeni nu intră şi nu iese din sat decât cu calul. Aceasta se întâmplă din cauza drumurilor foarte proaste.

La această şcoală mică profesorii predau un an şi pleacă. Ei sunt navetişti şi nu vin la ore când plouă sau când ninge. Atunci nimeni nu intră şi nu iese din sat decât cu calul. Aceasta se întâmplă din cauza drumurilor care sunt ca niște ulițe.

Când plouă sau când ninge nimeni nu intră şi nu iese din sat decât cu calul. Aceasta se întâmplă din cauza drumurilor proaste.

Marian recunoaşte dulapurile vechi din clasă. Acolo sunt aceleaşi materiale didactice: sticle umplute cu boabe de porumb şi de fasole, câteva carpete cusute de elevi la lucru manual, o broască în formol şi o numărătoare cu bile de lemn. La şcoală sunt şi calculatoare noi. Acestea stau grămadă într-o magazine pentru că dacă pun elevii mâna pe ele, le strică.

Marian era cel mai bun din şcoală. Când a venit la excelenţi, el a luat 3 la franceză. “Aveam carenţe majore la toate materiile”, spune elevul Ciobanu. El a fost sârguincios şi i-a ajuns pe colegii lui din urmă. Pe mulţi chiar i-a întrecut.

Tatăl lui Marian este nenea Marinică şi cântă la saxofon. El nu l-a lăsat pe băiat să înveţe la saxofon ca să nu se îndepărteze de frumuseţile cărţii. Îl ducea cu săniuţa la şcoală şi îi făcea focul cu lemne aduse de acasă. Nu îl punea deloc la treabă, cum făceau alţi părinţi cu copiii lor. Nenea Marinică are în gospodăria lui numai o vacă şi cinci găini. Dar Marian nici nu ştie să mulgă vaca. El, dacă nu se ţinea de carte, avea să ştie să mulgă. La fel ca băieţii cu care a fost în clasă. Iar colegele, unele deja s-au măritat. Nenea Marinică le-a cântat la nuntă.

          Frumoşi şi deştepţi

La Centrul de excelenţă sunt 24 de copii supradotaţi. Ei sunt din clasa a treia până în ultimul an de liceu. Ştiu că sunt deosebit de inteligenţi şi că trebuie să respecte acest dar pe care l-au primit la naştere. Este ca un pom pe care trebuie să îl îngrijeşti pentru a te bucura de roadele lui. Toţi învaţă cu multă dăruire, aşa cum se antrenează sportivii campioni. Sunt fruntaşi la învăţătură pe oraş, pe judeţ şi pe ţară. Ei dimineaţa învaţă la cele mai bune şcoli din oraş, iar după-amiază se pregătesc la centrul din cartierul Bucium. Aici antrenorii lor sunt profesori cu doctorat, psihologi, pedagogi.

Elevul Nicolae Mărincean, dintr-a opta, a participat anul trecut la 28 de concursuri şcolare. Un concurs la două săptămâni. El este ca un sportiv bun la toate probele. Colega lui, Adriana Chelea, a participat la 26 de concursuri. Mădălina Galben, la 20. Ei se mândresc cu premiile lor.

Denisa Suditu a luat premiul întâi pe ţară la olimpiada de fizică. La biologie şi la matematică e campioană pe judeţ şi printre primele din ţară. Ea învaţă la Colegiul Economic. Denisa a crescut într-o casă fără curent electric. Până în clasa a şaptea a învăţat la lumânare, fiindcă mama ei nu avea bani de gaz. Şi chiar şi aşa, era cea mai bună din şcoală, la Bivolari.

Mădălina Galben a terminat fiecare an cu media generală 10. În Centru, ei i se spune într-un cuvânt: Fatadezece.

Mădălina Galben a terminat fiecare an cu media generală 10. În Centru, ei i se spune într-un cuvânt: Fatadezece.

Mădălina Galben a terminat fiecare an cu media generală 10. În Centru, ei i se spune într-un cuvânt: Fatadezece. Ea învaţă atât de bine ca să se bucure părinţii ei, pe care îi iubeşte mult. Tătăl ei este foarte bolnav pentru că s-a răsturnat de mai multe ori cu tractorul în pădure. Nu îi plăcea să facă asta, ci aşa era periculoasă munca lui. El are o pensie foarte mică şi nu-i ajunge de medicamente. Singura lui bucurie este când vede cât de silitoare este Mădălina şi câte premii pe ţară are. Atunci faţa pământie de la boală i se luminează. Ea când se duce acasă, el îi dă câte zece lei de cheltuială. Mădălina vrea să se facă ziaristă, farmacistă sau expertă în relaţiile internaţionale. Ea poate să se facă toate acestea. Chiar şi scriitoare, pentru că este foarte talentată la compunere. Şi foarte frumoasă.

Doamna coordonatoare Sorina Topiţă spune că toţi copiii din Centrul de excelenţă sunt foarte frumoşi. Şi într-adevăr aşa este. Ei sunt frumoşi, deştepţi, cuminţi şi foarte silitori.

         

Ei aici au condiţii minunate. Unii aici au învăţat să mănânce frumos, să se îmbrace, să se spele, să salute. Trăiesc ca o familie.

Ei aici au condiţii minunate. Unii aici au învăţat să mănânce frumos, să se îmbrace, să se spele, să salute. Trăiesc ca o familie.

Casa de valori

Centrul de excelenţă este casa acestor copiilor. A fost construit în 2004-2005 cu fonduri PHARE. Ideea a fost a domnului Pintilii Penciuc, care atunci era director la Protecţia Copilului. Ce minunată fost ideea aceasta! El iubeşte copiii harnici şi cuminţi şi le acordă burse de merit prin fundaţia pe care o conduce. Sunt burse de 100, 150 de lei. Pentru copiii de la Centru înseamnă foarte mult. Ei cu aceşti bani îşi cumpără cărţi, dulciuri, haine şi cartele de telefon. Fundaţia domnului Penciuc organizează excursii foarte frumoase în ţară şi în străinătate, mici petreceri, oferă diferite cadouri, decontează şi biletele când copiii se duc acasă să îşi vadă familiile.

Ei aici au condiţii minunate. Unii aici au învăţat să mănânce frumos, să se îmbrace, să se spele, să salute. Trăiesc ca o familie. Tot ce le trebuie primesc de la Protecţia Copilului. Banii vin de la Consiliul Judeţean, câte 17.000 de lei pe an pentru fiecare copil. Cam tot atâta se cheltuieşte şi pentru un deţinut, dar copiii au rezultate mult mai bune.

Doamna Sorina face referat când apar cheltuieli în plus. De exemplu, atunci când copiii trebuie să îşi cumpere uniforme pentru şcolile la care învaţă. Aceste şcoli de elită au uniforme proprii. Toţi excelenţii de unu-opt învaţă la Şcoala “Bogdan Petriceicu Haşdeu”. Domnul director Ionel Nechifor le-a convins pe croitorese să le facă haine gratis la toţi copiii supradotaţi. Şi ele au făcut, pentru că şi ele sunt mame. Iar când se merge în excursie cu clasa, părinţii celorlalţi elevi pun bani şi pentru copiii din centrul de excelenţă. Aşa că merg cu toţii în excursie şi este foarte frumos şi educativ.

Pentru copiii mai mari, de la alte școli cineva semnează referatul şi banii vin de undeva. Întotdeauna vin. Fiindcă nimeni nu a rămas vreodată fără uniformă.

_MMR8166 (2)

El îşi vizitează şcoala din sat după cinci ani. Este emoţionat. În clasa lui acum învaţă numai opt copii. Ceilalţi sunt absenţi.

          Au parte, dar n-au carte

Elevul Marian Ciobanu dintr-a unşpea citeşte acum cartea “Critica facultăţii de judecare”. Este o carte de filosofie scrisă de filosoful german Immanuel Kant. Această carte foarte scumpă Marian şi-a cumpărat-o cu banii din alocaţia lui pe două luni. El citeşte multe cărţi de filosofie. Dar în biblioteca de la centru el nu găseşte cărţile acestea. Biblioteca este foarte veche, depăşită, adusă de la o casă de copii desfiinţată. Lui Marian şi lui Vlad Coroeanu le plac mai mult cărţi greu de citit şi care nu se găsesc în bibliotecă. Ei se duc la librărie şi citesc aceste cărţi la raft. Pun semn unde au rămas şi continuă a doua zi. Cărţile le găsesc tot acolo pentru că sunt foarte scumpe şi nu şi le permit nici alţii. Acesta nu este un lucru bun.

Vlad Coroeanu este un mic geniu al informaticii. El este pasionat de toate ştiinţele moderne. Şi de fotografie. El când a pus mâna pe aparatul fotografului de la ziar a început să spună totul despre aparat. Ştia totul din cărţi. Atunci era prima oară când atingea un aparat atât de performant. El realizează fotografii foarte frumoase cu ajutorul unui aparat mai mic pe care îl numeşte săpunieră. Aceste fotografii foarte frumoase el le pune pe site-urile de Internet pe care le construieşte singur.

          _MMR8320În căutarea diamantelor

Aceşti copii sunt ca nişte diamante culese din noroi. Aşa a spus un domn educator despre ei. Şi e foarte frumos cum a spus. De căutatul diamantelor în noroiul satelor din judeţul Iaşi se ocupă doamna Mihaela Zaharia, de la Protecţia Copilului. Ea cere de la toate şcolile din judeţ liste cu elevii cei mai buni la carte şi care provin din familii nevoiaşe. Doamna a observat că unii primari, preoţi, profesori, poliţişti, asistenţi sociali etc. îşi pun întâi copiii lor pe listă. Nici aceasta nu este o faptă frumoasă.

“Noi luăm la puricat listele şi, după nişte anchete sociale minuţioase, rămân cu adevărat numai copiii din familii cu venituri mici. Aceştia sunt supuşi unor teste şi sunt acceptaţi în centrul de excelenţă numai cei cu un coeficient de inteligenţă de peste 120”, spune doamna Zaharia.

Ea precizează că un om normal are coeficientul de inteligenţă (IQ) între 80 şi 109 puncte. Un IQ între 110 şi 119 arată o inteligenţă uşor superioară. Copiii supradotaţi de la Iaşi au toţi o inteligenţă superioară: între 120 şi 138. Lor nu li s-a spus ce IQ are fiecare ca să nu-şi stabilească în grupul lor ierarhii bazate pe acest criteriu. Unul dintre ei are IQ 138. De la 140 în sus sunt geniile, dar limita nu este strictă.

          punkto1Mărgica de minte

Doamna Mihaela Zaharia a întâlnit mulţi copii supradotaţi. Dar unii părinţi nu i-au lăsat să vină la centru. Nu se puteau despărţi de ei. Aceasta nu e iubire, pentru că le face rău copiilor. Pe alţii pur şi simplu nu i-a interesat. Doamna a fost uimită de un copil de şapte ani care locuia într-un bordei. Ştia pe de rost “Scrisoarea III” şi teorema lui Pitagora. El enunţa teorema şi o demonstra. Dar mama lui nu a vrut să îl dea la şcoala specială de la Iaşi, care nu o costa niciun leu. Ea a frânt destinul copilului său. Altul, de 10 ani, a venit la Iaşi, a stat o săptămână, dar nu s-a putut adapta. A plâns întruna până au venit părinţii lui şi l-au luat acasă.

Satul Zece Prăjini este renumit pentru lăutarii şi fanfarele sale. Acolo a fost descoperit un ţigănuş deosebit de inteligent şi foarte talentat la muzică. Ieşit din comun. Nici pe el părinţii n-au vrut să-l lase la şcoală. Acela era singurul copil cu inteligenţă superioară din tot satul.

În satul foarte sărac Glodenii Gândului nu s-a găsit nicio minte sclipitoare. Acolo doamna Zaharia a depistat multe handicapuri mintale. Oamenii spun că e din cauza apei. Are ceva care nu este bun în ea. Ce multă lume bea apă de-acolo! Fiindcă în zeci de sate nu s-a găsit niciun diamant în glod. Nici măcar o pepită, nici măcar o mărgică. Doamna Mihaela Zaharia spune că, tot căutând, echipa a trecut din neatenţie în judeţul vecin. Aceasta înseamnă că nu sunt chiar aşa de multe diamante.

Noi trebuie să ne preţuim valorile._MMR8190





Donație unică
Donație recurentă

Virament în euro

Cont:
Viorel Ilișoi, RO11BRDE410SV36280504100 EUR
Deschis la : BRD-Groupe Société Générale, Agenția Gara de Nord, București
Cod SWIFT: BRDEROBU

Virament în lei

Cont:
Viorel Ilișoi, RO20INGB0000999903842333 RON
Deschis la: ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala
Bucureşti
Cod SWIFT: INGBROBU;
Cod BIC: 606410008.



Comments (10)

  • Dana

    El îşi vizitează şcoala din sat după cinci ani. Este emoţionat. În clasa lui acum învaţă numai opt copii. Ceilalţi sunt absenţi. La această şcoală mică profesorii predau un an şi pleacă. Ei sunt navetişti şi nu vin la ore când plouă sau când ninge. Atunci nimeni nu intră şi nu iese din sat decât cu calul. Aceasta se întâmplă din cauza drumurilor care sunt ca niște ulițe. La această şcoală mică profesorii predau un an şi pleacă. Ei sunt navetişti şi nu vin la ore când plouă sau când ninge. Atunci nimeni nu intră şi nu iese din sat decât cu calul. Aceasta se întâmplă din cauza drumurilor foarte proaste.

    —> se repetă câteva fraze mai sus. Nu e nevoie să-mi publici comentariul 🙂

    Răspunde
  • Emil

    excelent articol. Felicitari domnule Ilisoi ! In special mi-a placut stilul” scolaresc” in care este scris ! Ar trebui introdus ( alaturi de multe alte reportaje scrise cu sensibilitate de Dl. Ilisoi) intr-un fel de „lectura obligatorie”, dar nu pentru elevi ci pentru politicienii si factorii de decizie de la noi ! Poate asa ar mai vedea si ei pe ce lume ( trista, tragica ! ) traiesc .
    Va multumesc !
    P.S.- miine am sa ajung in orasul meu si am sa ma tin de o promisiune mai veche, pe care am tot aminat-o, spre rusinea mea !

    Răspunde
  • cristina

    Felicitari pentru articol si pentru stilul ales!!!

    Răspunde
  • emil

    felicitari si multumiri pentru ceea ce au facut si fac ( si) celor de la Centrul Social IASI : celor pomeniti in articol si celor al caror nume nu a fost amintit in articol,cei care intr-adevar fac ceva pentru aceste adevarate” diamante”. Va multumim !

    Răspunde
  • adrian

    La tara, de munca la sapa a ajuns 80 de RON. Si cu toate astea nu gasesti oameni. Nu avem bani, guvernul e de vina… dar munca nu ne place. Traim din alocatia copiilor. Cei ce ajung sa traiasca din alocatia copiilor sunt vinovati de situatia creata. Am si eu parinti la tara, am crescut de altfel acolo… Vorbesc din experiente proprii si nu din auzite.

    Răspunde
  • Alina Olaru

    As zice multe, dar imi e rusine. Va citesc cu infinita bucurie si de fiecare data ma simt mica si coplesita. Cred ca felul in care scrieti este exceptional. Si va multumesc pentru tot – pentru toate textele pe care le-ati publicat, pentru profesionalism, pentru toate zambetele si lacrimile pe care mi le-ati daruit si pentru iertarea implicita a faptului ca nu va scriu de fiecare data cand rad sau plang datorita dumneavoastra. Va port neintinat respect!

    Răspunde
  • Alexandra

    Cineva mai sus spune ca e traducerea proasta :)) Sigur nu va cunoaste!

    Răspunde

Leave a Comment

Scroll to top