Pogorârea lui Jesus în Bărăgan Reviewed by Viorel Ilișoi on . Oameni din Sohatu. Fotografii de MIRCEA REȘTEA             Un val de bani înalt de 28 de milioane de euro se abate asupra comunei Sohatu din Călăraşi. În urma v Oameni din Sohatu. Fotografii de MIRCEA REȘTEA             Un val de bani înalt de 28 de milioane de euro se abate asupra comunei Sohatu din Călăraşi. În urma v Rating: 0
You Are Here: Home » REPORTAJE » Pogorârea lui Jesus în Bărăgan

Pogorârea lui Jesus în Bărăgan

Oameni din Sohatu. Fotografii de MIRCEA REȘTEA
            Un val de bani înalt de 28 de milioane de euro se abate asupra comunei Sohatu din Călăraşi. În urma viiturii s-ar putea să răsară un oraş mai mare decât multe reşedinţe de judeţ din România. Spaniolul care vrea să construiască oraşul în Bărăgan a dat o petrecere pentru tot satul ca să le înmoaie inimile ţăranilor şi aceştia să-i vândă pământurile mai repede.

            Ziua de sâmbătă, 10 mai 2008, va rămâne pentru cei 3.500 de oameni din Sohatu acea zi de neuitat când Jesus Menchero s-a coborât din Audi pe pământurile lor şi n-a vrut să le cumpere imediat şi să se apuce de turnat temeliile oraşului promis, ci a început, după obiceiul locului, cu un chef general, lăsând afacerile să mai aştepte o zi.
            Berea a curs ca la potop, cerul s-a înnegrit de fumul de la grătare, sute de kile de jambon, mici, caşcaval, cotlete, muşchi ţigănesc, babic, pastramă, salate şi peste 2.000 de pâini au dispărut în guşi, în buzunare, în sacoşe, s-au săturat şi câinii, şi raţele. Lăutari de la judeţ, miniştri, ambasadori, oameni de afaceri, vedete de televiziune. O petrecere cum n-a mai fost niciodată în Sohatu. Cu foc de artificii la urmă.
            Pe la amiază, străzile sunt pustii. Pe terenul de fotbal, acoperit acum cu un cort uriaş, ridicat în numai trei zile, roiesc maşini cu bunătăţi. Abia la primul sfârâit de mici încep să apară oameni pe la porţi şi o iau agale către corturi. Uliţele sunt şi ele pietruite de câteva zile, dar numai până după prima cotitură, până unde se vede. Chiar şi aşa, e o încântare pentru săteni să meargă pe drum şi să nu se murdărească pe adidaşi. Câţiva mai norocoşi au prins şi asfalt, o pojghiţă de două degete turnată în fugă peste pietrişul pus iniţial. Cum ajung la corturi, urmând indicatorul „Acceso invitados“, unde din clipă în clipă trebuie să apară spaniolul cu camionul de bani, oamenii se vorbesc între ei: „Facem ca la alegeri: mâncăm şi bem şi la urmă tot cu cine ştim noi votăm. Adică cine vrea vinde, cine nu, nu“.
            Jesus Menchero vrea să cumpere 2.800 de hectare de teren la Sohatu, aproape 40 la sută din suprafaţa agricolă a comunei (7.035 ha). Unde acum cresc vii primitive, întinse pe araci, şi grâu foşnind în aşteptarea secetei, ca în anii din urmă, vrea să contruiască un oraş cu 54.000 de locuinţe, 4.480 de spaţii industriale, 122 de clădiri logistice, şcoli, spitale, catedrală, un complex sportiv, gară, linie de tramvai, şosele. Spaniolul dă un euro pe metrul pătrat. 10.000 de euro hectarul. A mai făcut aşa ceva şi în Spania şi i-a ieşit. Primarul Iulian Dumitrică a fost acolo, a văzut şi s-a minunat. Acasă, le-a spus oamenilor să nu vândă o şfară de pământ până nu vine spaniolul. Mai mult de
10-12 hectare nu s-au vândut.
            Acum, în aşteptarea spaniolului, moş Anghel Urlă, de 80 de ani, se întreabă ce va face cu banii. A lucrat fix 12.100 de zile la CAP şi primeşte 220 de lei pensie. Când i-a murit nevasta, popa Balcău i-a luat 500 pe înmormântare, aşadar nu e de trăit cu o pensie cu care nici nu te poţi îngropa. „Mai am un hectar, zice bătrânul, îl dau. Nu ştiu cât înseamnă zece mii de euro. Mult, puţin, eu îl dau, că nu mai am ce face cu pământul.“
            În Sohatu, nimeni nu prea are ce face cu pământul. E un sat sărac, n-are nici un atelier de croitorie măcar, nici o frizerie sau cizmărie, ceva. Doar câţiva salariaţi, paznici prin Bucureşti. Nici farmacie n-are, nici dentist. Vreo zece sohăteni muncesc în străinătate, nu se cunoaşte că aduc bani în sat. Tineretul a plecat la oraş şi nu se mai întoarce.
            Au mai rămas bătrânii. Media de vârstă e de 60 de ani. Primăria adună din taxe şi din impozite într-un an cam cât dă Menchero pe şase hectare de pământ. N-ai cu ce, bă, n-ai cu ce! Bătrânii şi-au dat pământul în asociaţie şi primesc 200 kg de grâu la hectar. „Eu am 5 hectare, zice moş Marin Mihai, adică iau o mie de kile de grâu. Kila de grâu e 7.000 de lei vechi. Care va să zică, eu de pe 5 hectare iau grâu cam de 7 milioane de lei, hai să zicem 200 de euro pe an. Acu’ să-mi spui dumneata câte mii de ani trebuie să trăiesc eu ca să iau de pe pământul meu atâta cât îmi dă spaniolul grămadă, că eu mă încurc la socoteală, că am băut o ulcică de vin cu vecina, la poartă.“
            Când Menchero ajunge la cort, se duce direct la macheta imensă din mijlocul cortului, unde viitoarele zeci de mii de case stau aliniate de-a lungul străzilor închipuite de dungi maro. Sătenii mai rămân un timp afară, privesc în lungul şoselei, dar când văd că nu apare nici un camion cu bani, aşa cum ziceau unii, se adună în jurul investitorului. „Domnu’ Isus, domnu’ Isus, chiar faci spital, bre? Hai, bre, că-i vrăjeală! Tramvai la Sohatu?“ – întreabă unul, iar domnişoara Marcela, traducătoarea, răspunde că da, domnul Jesus Menchero a răspuns că tot ce e pe macheta aia şi tot ce se vede în filmul de pe ecranul mare cât poarta de fotbal va fi făcut în amănunt, chiar şi copacii ăia din polistiren vopsit cu verde, panourile solare, tot, tot, tot, dar acum e timpul să petrecem, prieteni români.
            „Bă, ce vrăjeală pe ăsta!“, zice Ion Niţă, unul care nu are de vânzare decât pământul de sub unghii. Tocmai el e cel mai sceptic. Îi ţine partea moş Oprea Hodorog, de 71 de ani, care n-are decât un hectar, dar în sud, nu unde cumpără spaniolul. „Eu nu aş vinde. Am pământul de la tata, care l-a avut de la tatăl lui. Să nu vândă nimeni, că fără pământ e aşa cum ne-am vinde sufletul. Să nu-l dăm la străini. Când o să se vadă cu bani, mulţi o să-i bea şi-or să manânce până crapă. Şi, dacă nu mor de băutură, rămân calici.“
Cei mai mulţi nu se îndoiesc că proiectul e ceva serios, şi asta pentru că le-a zis primarul liberal Iulian Dumitrică, omul care în 6 luni, de când e primar, a eliberat de patru ori mai multe titluri de proprietate decât în ultimii opt ani, iar în ultimele zile a pietruit câteva uliţe şi una chiar a asfaltat-o cumva. Printre sătenii invitaţi de Menchero se învârt zeci de activişti liberali cu tricouri şi şepci galbene ca rapiţa, petrecerea a devenit campanie electorală gratuită pentru primar, care oricum nu mai are nevoie de aşa ceva, are de-acum asigurate atâtea mandate câte poate duce. Ţiganii din sat au scos şi manele electorale, pe care copiii lor, îmbrăcaţi cu tricouri cu săgeata liberală, le cântă cu sinceritate: „Măi, primare, măi, primare,/ Dintre toţi eşti ăl mai tare,/ Dintre toţi eşti ăl mai bun/ Că ne-ai pus pietriş pe drum“.
            Moş Ştefan Mihai, după o bere, se sprijină de machetă şi încearcă să-şi imagineze cum va arăta azilul de bătrâni care se va înălţa tocmai pe postata lui de iarbă, „chiar aici“, arată el cu degetul, unde i-a fătat vaca astă-primăvară. „Cincizeci de mii de euro…, spune bătrânul rar, gânditor. Cinci hectare de pământ. Eu n-am câştigat atâţia bani toată viaţa muncind la colectiv. O să le dau bani la copiii mei de la Bucureşti, să-şi ia câte o maşină şi ce mai vor ei. Mie să-mi rămână numai să stau eu la azil, ca boierul, să mă uit la televizor. Dar oare ne-o da banii ăştia? Eu, până nu văd banii, nu-i dau actele.“
            Pentru Ionel Scrisu, secretarul primăriei, banii ăştia nu sunt destui. „Am zece hectare, zice el. Vând acum patru, să zicem. Şi cu restul mai aştept. Când nu o să mai poată de pământul meu care o să-i stea în drum, o să-mi dea cât cer eu.“ Strategia prinde repede, mulţi îşi fac planuri să ia… cât să ia pe un hectar? Douăzeci, o sută de mii! Un milion de euro. Bătrânii se joacă senin cu sumele, pentru mulţi dintre ei suta de mii sau milionul sunt aşa de mari încât nu îşi pot da seama ce înseamnă cu adevărat.
            Copiii lor, ajunşi la vârsta a doua, au venit la petrecere, poate de mulţi ani nu au mai călcat prin Sohatu, şi ţin sumele în frâul lucidităţii. Iar Petru Bouroş, agentul imobiliar care se va ocupa de cumpărarea pământului, le spune verde în faţă: „Oferta noastră este de 10.000 de euro pe hectar, de 4-5 ori mai mult decât preţul zonei. Nu se negociază. Dacă în 3-4 luni nu vom avea cumpărate 80 la sută din terenuri, domnul Menchero se va retrage din Sohatu şi va căuta altă locaţie pentru acest proiect“. Dar sătenii, deveniţi parteneri de afaceri ai Grupului Menchero, nu îl aud, acum se luptă pentru a apuca un mic, un cotlet, îşi smulg măslinele din pumnii încleştaţi. Se strivesc în înghesuială, beau, dansează şi îşi fac vise. Până nu se vor semna actele, Sohatul va rămâne acelaşi sat fără nimic altceva decât pământul de 200 de kilograme de grâu la hectar şi cerul de deasupra.
(„Cotidianul”, 11 mai 2008)




Donație unică
Donație recurentă

Virament în euro

Cont:
Viorel Ilișoi, RO11BRDE410SV36280504100 EUR
Deschis la : BRD-Groupe Société Générale, Agenția Gara de Nord, București
Cod SWIFT: BRDEROBU

Virament în lei

Cont:
Viorel Ilișoi, RO20INGB0000999903842333 RON
Deschis la: ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala
Bucureşti
Cod SWIFT: INGBROBU;
Cod BIC: 606410008.



Comments (11)

  • mihaela

    buna ziua, aveti si vesti noi, s-a facut ceva acolo?

    Răspunde
  • Anonymous

    Doar n-o sta pitit ditamai orasu’. 🙂

    Da’ era important pentru dezvoltarea zonei? Si ce ar fi in avantajul statului roman? :))))))))))) intrebari-capcana :)))))))))))

    Da’ altceva voiam sa zic: intentia de a investi conta, restul… Orice om poa’ sa faca petrecere unde vrea el, chiar si pentru un sat intreg, e interzis?!

    Nu stiu care-i umilinta, poate ca se imbulzeau acolo… sunt si altii care se inghesuie cand se da ceva gratis incat tu, roman, te uiti prostit cand vezi oameni seriosi, chiar „la patru ace”, cum vor „sa prinda” tot felul de oferte… mentalitatea asta n-o au doar romanii, clar.

    Felicitari pentru exclusivitatea de la vremea aceea! Pacat ca nu s-a concretizat!

    Si…Media de varsta 60 de ani nu inseamna ca proprietarii au 60,70,80 ca atunci media ar fi 70 :)) dar nu-i gresit fiind vorba totusi de „cei mai multi proprietari”.

    Răspunde
  • Anonymous

    Pe scurt: mi-a placut si textul, si cum a fost ilustrat. 🙂

    Răspunde
  • Cronicarul

    Am ajuns sa vindem pamantul strainilor pe rachiu, mici si manele. Tragic.

    Răspunde
    • Anonymous

      Mda, „nu ne vindem tara”.
      Mai bine straini care sa faca agricultura decat romani care sa lase pamantul „parloaga”…hectare intregi!

      Răspunde
  • Anonymous

    Epilog: Nu s-a făcut absolut nimic. Ab-so-lut! Şi nici de dl. Menchero nu s-a mai auzit ceva.

    Răspunde
  • Anonymous

    Articolul surprinde foarte frumos tărăşenia de la Sohatu, unde, cică, urma să se construiască un oraş mai mare decât reşedinţa de judeţ, direct în mijlocul câmpului. Utilităţi, căi de acces… detalii! O porcărie. Pentru rigoare, totuşi: nu au fost prezenţi la chermeză nici miniştri şi nici ambasadori. În afară de un pretins ataşat comercial al ambasadei Spaniei, singura oficialitate prezentă a fost subprefectul de Călăraşi, care a stat 5 minute, s-a lămurit că e cioacă şi a plecat imediat. În rest… doar Octavian Ursulescu şi grupul „Vouă”.

    Răspunde
  • Elvis

    Romania te iubesc :)))

    Răspunde
  • alina

    nu stie Manchero ce a pierdut 🙂

    Răspunde
  • Anonymous

    Smecherie clara, omul cu siguranta nu era interesat de construirea unui oras, ci de achizitia de teren agricol.

    Răspunde

Leave a Comment

Scroll to top