Printre ciudații cu plămânii în afară – Salvezi un om, salvezi o lume (3) Reviewed by Viorel Ilișoi on . [caption id="attachment_6602" align="aligncenter" width="1024"] Fostul cerșetor Florin Botoșan, pus la patru ace, vizitează un salon auto (Fotografii din arhiva [caption id="attachment_6602" align="aligncenter" width="1024"] Fostul cerșetor Florin Botoșan, pus la patru ace, vizitează un salon auto (Fotografii din arhiva Rating: 0
You Are Here: Home » REPORTAJE » Printre ciudații cu plămânii în afară – Salvezi un om, salvezi o lume (3)

Printre ciudații cu plămânii în afară – Salvezi un om, salvezi o lume (3)

Fostul cerșetor Florin Botoșan, pus la patru ace, vizitează un salon auto (Fotografii din arhiva lui familiei Botoșan)

CONTINUARE DIN PARTEA 2

Bătaia aceea cruntă luată de Mihai stă ca un hotar în viața fraților Botoșan. Lucrurile s-au întâmplat până atunci și după aceea. Nu-i vorbă, mai luaseră ei bătăi. Tatăl lor le servea des bunătăți din astea. Bătaie și pâine cu untură mâncau aproape zilnic.

– Astea erau delicatesele familiei noastre, glumește Florin Botoșan.

– Atât vă permiteați din banii câștigați la cerșit? Cât făceai într-o zi.

– Nu strângeam cine știe ce. Dar și așa, dacă tot câștigul nostru s-ar fi dus pe mâncare, am fi fost copiii cel mai bine hrăniți. Însă tata ne lua banii și-i bea. Ne adusese o mamă vitregă la fel de sugativă ca el și care n-avea nimic împotrivă ca noi să cerșim. Ba se îngrijea să nu întârziem la program și să-i lăsăm – pe ea și pe tata – fără combustibil. Nu se zbătea să facă o mâncare ca lumea. Pâine cu untură, atât. Și ceai.

Reportaj gata citit

Printre ciudații cu plămânii în afară

Lectura, efectele și montajul: Viorel Ilișoi

Muzica: Kevin MacLeod


Așadar, băieții erau obișnuiți cu bumbăceala. O încasau și de la tată, și de la mama vitregă, cu sau fără motiv. De la milițieni și de la vatmani, de la călătorii din tramvaie, de la trecători și de la alți milogi – când foamea îi mâna pe teritoriul lor. Erau niște copii lăsați de capul lor, niște mici cerșetori care mâncau bătaie din toate părțile. O luau, plângeau și le trecea. Asta era ceva la ordinea zilei. Bătaia luată de Mihai ieșea însă din regulă. Nu fiindcă era cea mai cruntă dintre toate, ci fiindcă era un act de represiune. Băiatul se revoltase și trebuia adus din nou în lanțuri și pus să trudească pentru stăpân. Fără crâcnire. Așa că tatăl și-a bătut fiul până n-a mai mișcat.

– Dumnezeule! Putea să-l… Poate nu să-l omoare, dar să-l lase schilod!

– Și ce dacă? Asta îl făcea mai eficient la cerșit, nu? – răspunde Florin cu  cinism.

Un fulger mic, întunecat, îi brăzdează chipul.

După câteva zile, când s-a putut ridica din ungherul unde a zăcut cu carnea flenduri, Mihai a dispărut de acasă, târându-se, și nu s-a mai întors. La două săptămâni după el a plecat și Florin. I-au urmat Marius și Costeluș. Urma să cerșească doar pentru ei de-acum. Nu mai voiau să muncească pentru vodca cea de toate zilele a tatălui. Au dispărut, iar tatăl nici nu i-a căutat.

– Parcă i-ar fi fugit de-acasă pisicile, nu copiii!

– Păi, credea că nu ne vom descurca singuri și că ne vom întoarce la el cu coada între picioare. Dar nu ne-a căutat nici când și-a dat seama că nu suntem la mama și că nu avem de gând să ne întoarcem. Pur și simplu nu îi mai păsa de noi. S-o fi gândit că am crescut, că nu ne putea exploata până la maturitate. Ani de zile după aia nu l-am mai văzut. Acum, când mai vine pe la mine, nu vorbim despre asta. De fapt, nici nu prea vorbim, în general. Vine, îi mai dau câte ceva, pleacă.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Florin Botoșan într-o vizită la partenerii de afaceri chinezi

Băieții s-au descurcat. Se mișcau prin oraș ca peștii în apă. Doar cerșeau de patru ani în București, crescuseră în tramvaie, în metrou, în gară, prin localuri. Strada i-a adoptat din prima zi. Le-a dat culcuș, mâncare și, mai ales, libertate. Mihai a deschis drumul. Când au venit și ceilalți frați, el le-a fost un fel de ghid. Le pregătise un loc de dormit într-o scară de bloc. I-a dus la baia comunală din Grivița să se spele. Le-a arătat cârciumile unde erau tolerați la câte o masă mai ferită ca să înfulece un colț de pâine cu ceva salam primite de pomană.

– Mihai ne-a învățat din prima zi, spune Florin Botoșan, că astea sunt lucrurile cele mai importante pentru noi, copii ai străzii de-acum, ca și pentru oamenii obișnuiți: un loc călduț unde să poți pune capul, unul de mâncat și unul pentru spălat. Noi eram, orișicât, crescuți într-o casă, am mers și la școală o vreme, deci eram învățați cu curățenia. Știam că lumea ne dă pomană mai degrabă dacă suntem îmbrăcați curat, decât jegoși și flenduroși. Făceam baie cel puțin o dată pe săptămână și ne spălam hainele la baia comunală. Zdrențăroșii ăia care puțeau ca morții rar căpătau câte ceva.

În prima noapte Florin a dormit într-o scară de bloc. I-a înghețat și sufletul. Toată noaptea a plâns, ghemuit lângă Mihai. Dar și dacă i-ar fi spus cineva că-l omoară, tot nu s-ar fi întors acasă. S-a obișnuit repede cu viața aia. N-avea decât cerul deasupra și nimeni nu îi cerea socoteală. Când îi era foame, mânca. Când îi era somn, dormea. Dacă voia să se ducă la mare, la munte, se urca în tren și se ducea la mare sau la munte. Că și acolo poeziile lui lacrimogene deschideau inimi și portofele, se putea trăi și acolo. Dacă voia la film, se ducea la film. Dacă voia să nu se ducă la școală, nu se ducea. Și bineînțeles că n-a vrut, așa că a abandonat clasa a opta încă din primul trimestru fără prea mari păreri de rău.

– Faptul că puteam face toate lucrurile astea, iar pe altele alegeam să nu le fac, însemna pentru mine că sunt liber. Pot spune că mă drogam cu libertatea asta. Din păcate, fratele meu Mihai nu s-a mulțumit doar cu atât și cam după un an a început să se drogheze de-adevăratelea cu tot felul de prostii. Și-acum a ajuns cum a ajuns.

Când revoluția din decembrie 1989 a tras violent cortina, Occidentul a văzut cu uimire adevărata față a României: orfelinate cu regim de exterminare, unde copii animalizați de foame și de frig se băteau cu capetele lunguiețe de pereți, aziluri cu bătrâni uitați de lume, case de nebuni cu pecetea iadului pe uși. Nu mult după aceea, România și-a scos din subterane poporul ascuns și lumea civilizată vedea cu stupoare o nouă specie: aurolacii. Niște ființe humanoide ce umblau bezmetice prin Capitală respirând cu un fel de plămân extern, plin cu aer argintiu, gros ca smântâna. Aurolacii foiau prin gări, prin autobuze, în piețe, umpleau Bucureștiul. Cerșeau, furau, dădeau la cap. Televizoarele vesticilor, în culori, se întunecau transmițând spectacolul macabru din România. În acest mediu subuman, plin de pericole, au pășit frații Botoșan în toamna lui 1991. Cu ușurare. Așa li se părea lor. Fiindcă nu mai aveau de făcut deconturi umilitoare acasă și de luat bătăi de la tatăl lor.

aurolaci_resize_tnErau uniți. Mergeau peste tot de mână. Dormeau toți patru, unul peste altul ca niște căței. Cerșeau împreună. Programul de cerșit în versuri era scurt. Când adunau cât să mănânce în ziua aia, gata! Dădeau fuga la o autoservire din centru și se îndopau să-i țină până a doua zi. Tot ce aveau trebuia să ajungă în stomac. De câte ori s-a întâmplat să rămână cu bani în buzunar, aproape de fiecare i-a jefuit cineva. Ori aurolacii, ori polițiștii. Ba chiar de polițiști trebuiau să se ferească mai abitir decât de toți prădătorii străzii. Mâna legii le golea buzunarele, la Secție, fără proces-verbal de confiscare, și le mai trăgea și câte un toc de bătaie. Ceva din amintirile astea îl face pe Florin să ridice vocea:

– Niciodată nu am făcut foamea cât am stat pe străzi, crede-mă. Mulți copii cu familie nu mâncau acasă, la mama lor, ce mâncam și cât mâncam noi. Ne mai și rămâneau bunătăți. Le țineam în niște ascunzători, că ne luau gaborii și ciocolățica din mână, chiar începută. Ce să ne ducă înapoi acasă, ce asistență socială, ce drepturile copilului? Nu se interesa nici dracu’ de noi. Ei aveau interesul ca noi să fim pe străzi ca să aibă pe cine să vămuiască. Am văzut cum un polițist de la Seția 1 a luat de la un cerșetor 5000 de lei. Era un salariu baban la vremea aia. A băgat banii în buzunar. După care l-a rupt în bătaie.

Florin răspunde iar la telefon. Nevastă-sa, de la maternitate, îi cere să-i mai aducă nu știu ce pentru copilul născut dimineață. Îl va chema Cristian, după naș. Și Mihai, ca pe Mihai.

CONTINUARE

alb mare

Salvezi un om, salvezi o lume

alb mare

  1. Omul fără amintiri
  2. La cerșit, ca să bea tata
  3. Printre ciudații cu plămânii în afară
  4. Micul revoluționar ia lecții de ciordeală
  5. Libertatea, ca un abur de mâncare
  6. Cu mâna întinsă la Dumnezeu
  7. Dintr-o închisoare în alta
  8. Patimile după Costel
  9. Rătăcit între Biblie și Codul Penal
  10. Frați buni, de mamă și de Facebook
  11. Și pâinea l-a făcut liber
  12. Băiatul care aduce pizza
  13. Cimitirul de pe perete
  14. Păsărică și alți guguștiuci
  15. Fratele de pe mâna dreaptă
  16. Secretul fraților gemeni
  17. Viața amară a unui hoț de dulciu
  18. Libertate, haine grele
  19. Un continent de speranță

 





Donație unică
Donație recurentă

Virament în euro

Cont:
Viorel Ilișoi, RO11BRDE410SV36280504100 EUR
Deschis la : BRD-Groupe Société Générale, Agenția Gara de Nord, București
Cod SWIFT: BRDEROBU

Virament în lei

Cont:
Viorel Ilișoi, RO20INGB0000999903842333 RON
Deschis la: ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala
Bucureşti
Cod SWIFT: INGBROBU;
Cod BIC: 606410008.



Leave a Comment

Scroll to top