Rătăcit între Biblie și Codul Penal – Salvezi un om, salvezi o lume (9) Reviewed by Viorel Ilișoi on . CONTINUARE DIN PARTEA 8 Dumnezeu se pogorî, așadar, printre aurolacii de la metrou și, dintre toți, pe Costel îl alese și lui îi înmână toiagul credinței. Însă, CONTINUARE DIN PARTEA 8 Dumnezeu se pogorî, așadar, printre aurolacii de la metrou și, dintre toți, pe Costel îl alese și lui îi înmână toiagul credinței. Însă, Rating: 0
You Are Here: Home » REPORTAJE » Rătăcit între Biblie și Codul Penal – Salvezi un om, salvezi o lume (9)

Rătăcit între Biblie și Codul Penal – Salvezi un om, salvezi o lume (9)

DSC_0170

CONTINUARE DIN PARTEA 8

Dumnezeu se pogorî, așadar, printre aurolacii de la metrou și, dintre toți, pe Costel îl alese și lui îi înmână toiagul credinței. Însă, cum se spune în graiul necuviincios al norodului, Costel a căcat bățul. Iată cum a fost!

Iscusința zugrăvirii de sfinte icoane el și-o găsi din pruncie. După ce Dumnezeu i se arătă și-i vorbi sibilinic la metrou, adânc se uimiră părinții lui sociali de la Concordia văzându-l pe micuț cum o cotește de la rele și se îndreaptă cu osârdie spre cele plăcute Domnului. Dar nu-l ținu mult. În loc să purceadă pe calea credinței și a izbăvirii, el fugi din nou de la Fundație, pe la unsprezece ani, și duse viață de ticăloșie în casa părintească, rămasă pustie după mutarea tatălui. În loc să se curățească prin rugăciune și evlavie, el se întina în guleaiuri și paranghelii cu fiii năpăstuiți ai subteranelor, cu cetele de spălători de parbrize.  Nu cu fum de tămâie se aromea, ci cu iarba dracului și cu băuturi stricăcioase. Iar cântările erau manele, nu imnuri de slavă.

Văzându-l de sus cum se abate de la drumul cel bun, metehăind pe arătură, Domnul îl îndreptă pe Costel spre Centrul Social „Sfântul Dimitrie“. Acolo, treaz fiind, copilul auzi iar vocea de dincolo de lume: „Pregătește-te!“. Atunci el puse întâia oară mâna pe un penel și începu să picteze icoane una după alta. Și pictă, și pictă fără hodină până i se duse vlaga din trup și leșină. Prea cucernicii nu fură deloc mișcați de acest sacrificiu. Spuseră că icoanele lui erau păgâne, înfățișând sfinți crăcănați și cu trei fețe. Prea fin cunoscătorii nevăzutului din om, psihologii, spuseră că în măzgălelile tricefale se citea chemarea copilului spre Sfânta Treime, spre cele sfinte.

Reportaj gata citit

Rătăcit între Biblie și Codul Penal

Lectura, efectele și montajul: Viorel Ilișoi

Muzica: Kevin MacLeod


Astfel ajunse Costel la sfânta mănăstire Petru Vodă, din Munții Neamțului, în vizită, însoțit de psihologul de la „Sfântul Dimitrie“; altminteri ar fi ajuns la școala de corecție, pe urmele fratelui său Mihai. Sosi întâi în vizită la mai vârstnicul său văr, părintele Ioan Șișmanian. Un nume la care inima credinciosului ortodox din România palpită. O personalitate a monahismului românesc. Mama cunoscutului mărturisitor de la Petru Vodă e soră cu tatăl fraților Botoșan. Fratele își trimitea copiii la cerșit, sora își ducea copilul la învățătură; din același trunchi, o ramură s-a încovoiat ca o gheară în pământ, alta s-a înălțat frumos și a dat mlădiță bună.

Costel plecă de la mănăstire după o săptămână. Se întoarse după câteva luni și îmbrățișă cu ardoare viața monahală, îndrumat de ilustrul său văr primar. Școala o legă de par. O va mai slobozi abia la optsprezece ani, când un doi la română îi va pecetlui calea epistemologică. Dar se va înălța în spirit. Pe glia nedesțelenită  a minții lui crescu vânjos harul ascetic. Intră la ascultare, rânind balega de la vaci și de la porci, și la nesfârșită rugăciune. Apoi ceru să se zăvorască un an de zile într-o chilie, fără lumina soarelui, ca să-și înfrângă demonii ce-l încercau fără milă și fără ostoire.

DSC_0261– Suntem oameni. Și cât curge sânge prin noi, suntem supuși păcatului trupesc! – cuvântează, în restaurant, călugărul de treizeci de ani, în care hormonii clocotesc ca smoala în iad. Eram închis, fără soare, cu un cartof fiert și cu o bucată de pâine pe zi. Și apă. Am început lupta cu diavolul. Mă ispitea, mă ispitea! Am lepădat patul, am început a dormi pe scaun. A venit un duh al curviei foarte puternic. Era de-acum un duh carnal, aievea. Trântea ușa, răsturna masa, lăsa urme… M-am mutat pe o scândură cu cuie întru umilirea trupească și desăvârșirea duhului.

Costel ieși învingător din chilie după un an de zile. Își curățase neîncetat sufletul, așa cum un recrut își curăță arma. Strălucea! Atât se ridicase în spirit, mărturisește el, încât putea să audă gândurile oamenilor, să le simtă necazurile, bucuriile. „Băi, nu se poate!“, își spuse el uimit.

Bucuros de acest dar căpătat de la Dumnezeu, Costel ceru de la duhovnicul său dezlegare să se ducă în pustie. În vârf de munte, în inima pădurii, în crăpătură de stâncă. Fiindcă simțea că nu era desăvârșit, că-i măi rămăsese rugină pe țeavă. Astfel ajunse la sfântul schit Pătrunsa din munții Vâlcei, mai cunoscut lumii de când trăiește acolo, în rugăciune și smerenie, părintele Valerian. Ca mirean, se numea Dragoș Pâslaru. Actor înzestrat, erou al revoluției și victimă a mineriadei din iunie 1990. Atunci a luat coarnele plugului dumnezeiesc și sufletul lui a iertat tot.

DSC_0172

De la stânga la dreapta: Costel Botoșan, Viorel Ilișoi, Florin Botoșan (Foto: Elena Iluță)

Dar, vai, Costel nu-și găsi locul acolo unde Dumnezeu stătea cu evlavioșii frați la masă. Simțea că harul lui scade ca seva dintr-un fruct lăsat în bătaia soarelui. Fugi la mănăstirea Cergăul Mic, din Apuseni. Acolo fu uns călugăr, primind paramanul, acea fâșie de postav pe care călugării o poartă pe sub haine având scrisă pe ea legământul lor cu Dumnezeu.

Reîntorcându-se la Pătrunsa, proaspătul călugăr se însoți în rugăciune cu fratele Ioan, pustnic de anduranță. Deveni un fel de discipol al schimnicului. Dar când viitorul neofitului începea să se rumenească frumos, părintelui Ioan îi fu adusă o fată stăpânită de demoni ca s-o exorcizeze. Și scoțând el diavolii, umplu locul rămas gol cu scârbavnicul lui mădular. Costel spune că un superior invidios și setos de putere a introdus iapa troiană în cetatea credinței ca să-l compromită pe Ioan. Căzând magistrul în păcat cu fata, fu alungat din schit, iar discipolul fu împins mai la margine.

Costel se lipi atunci, spre bună învățătură, de fratele Serafim. Însă și acesta fu curând luat pe sus de mascați – adevărați bastarzi ai Diavolului – pentru trafic de droguri și înșelăciune. Parcă intrase Necuratul în schit și juca tontoroiul în mijlocul curții!

VARSANUFIE

Varsanufie Anghel, starețul Schitului Pătrunsa

Rămas fără sprijin, Costel părăsi schitul. Zice că fu alungat. Ba i se puse și o piedică la plecare, de-și vătămă piciorul. Însă starețul Varsanufie Gherghel susține că a plecat de bună voie:

– Nu voia să accepte rigorile monahale. Nu venea la slujbe. Voia să fie de capul lui, după regulile lui, să trăiască în neascultare și nesupunere. Așa ceva nu este permis într-o mănăstire. Plecând, s-a exclus singur din mănăstire. A umblat și pe la secta lui Ioan Preoteasa. Cum mai putea rămâne unul ca el în cinul monahal?

Ioan Preoteasa este păstorul unei turme răzlețe de dizidenți, de fugari nemulțumiți și de răspopiți din Biserica Ortodoxă Română. Dă ascultare Bisericii Ortodoxe a Rușilor Albi din Kiev. Rătăcirea de jumătate de an sub poala popii Preoteasa îi atrase călugărului Costel aspră pedeapsă arhierească: îi fu ridicat dreptul de a mai purta rasa monahală.

 

* * *

– Părinte Ioan Șișmanian, știați că vărul dumneavoastră nu mai este călugăr?

– Nu mai știam de ani de zile nimic despre Costel. Și tare mă mir să aud asta. Dar nu e corect să spunem că nu mai este călugăr. I s-a luat dreptul de a purta rasa. Călugăria nu ți-o poate lua nimeni. Odată ce ai primit paramanul, ai până la moarte legătura ta cu Dumnezeu.

          – Dar el nu apare nicăieri în catastife că ar fi călugăr. Nu și-l asumă niciun cult. E al nimănui.

– Mă doare inima să aud asta despre el. Cred că este un suflet smintit, chinuit, care are nevoie de povață și de împăcare. El știe că viața de călugăr nu se poate desfășura în afara mănăstirii. Nu are niciun sens călugăria fără mănăstire, adică fără un stareț, căruia să îi dai ascultare, fără un duhovnic.

ioana sismanian concordia 9

Părintele Ioan Șișmanian de la Mănăstirea Petru Vodă (Foto: www.roncea.ro)

          – El susține că e un călugăr rătăcitor. Că Dumnezeu e cu el peste tot. Și că el este călugăr, cu jurămintele făcute, în fiecare loc unde pune piciorul.

– Dumnezeu este cu noi toți peste tot. Chiar și călugării rătăcitori sau cei care viețuiesc în pustie aparțin unei mănăstiri, sunt sub ascultarea unui stareț și sub îndrumarea unui duhovnic. Lucrul acesta este atât de puternic în monahism, încât dacă el moare în afară mănăstirii, este înmormântat fără slujbă, ca sinucigașii. Și nici măcar în cimitir.

– Poate nici n-a fost făcut pentru călugărie. Poate n-avea har. Dumneavoastră cum l-ați văzut când a venit la Petru Vodă?

– Avea râvnă, dădea semne că va fi un trăitor adevărat al mănăstirii. Nu știu ce s-a întâmplat cu el, când și de ce a luat-o pe drumul acesta. Cât a stat la Petru Vodă, a fost bine. Promitea.

– Cred că v-a uimit pe toți când s-a claustrat un an de zile într-o chilie ca să-și învingă demonii.

– N-a făcut așa ceva niciodată. Nici el și nici altcineva. Noi nu chinuim copii la mănăstire. Nu-i zidim în chilii și nu-i înfometăm. Poate a fost doar în mintea lui, dintr-o prea puternică trăire.

* * *

Dacă mănăstirea nu l-a mai vrut pe Costel, el o voia! Își ridică o casă aproape de schitul Pătrunsa. Cărămidă cu cărămidă – pe măsură ce vindea icoanele pe care singur le picta sau le cumpăra dintr-o parte și le vindea cu un adaos în altă parte, umblând cu rucsacul în spate prin toată țara, pe la toate hramurile mănăstirești, târguri, festivaluri, bâlciuri. Câteva icoane le dărui Fundației Concordia în semn de recunoștință pentru tot binele ce i-l făcuse.

Când fu gata o cameră, începu să-și facă pe un perete un paraclis unde să se roage el. Dar să și slujească fără drept – susțin procurorii, de bună seamă năimiți de Diavol. Pictă o icoană a Mântuitorului și o puse pe perete. Într-o noapte, pe nevăzute, Dumnezeu vărsă har tămăduitor în icoană. Și se petrecură oareșce lecuiri de otită, de cataractă, de cangrenă. Mai făcu o icoană, a Maicii Domnului, ținând post negru și înmuind penelul în agheasmă mare. Icoana plânse cu mir, cinci sute de mililitri, cu miros de ghiocei. Costel începu a umbla prin spitale și a-i mirui pe suferinzi. Vestea miracolului se întinse și lume multă, popor al deznădejdii, începu să vină la icoanele făcătoare de minuni ale lui Costel. Casa lui din Bărbătești, peste deal de schitul Pătrunsa, deveni un fel de mănăstire privată cu două camere și un hol pe mijloc. Veniră să se acuieze la el și câteva măicuțe fugite sau alungate din mănăstiri adevărate.

Schitul Pătrunsa

Schitul Pătrunsa. (Foto: Laurenţiu Cosmoiu, „Lumea Credinței”)

Ierarhii locului, invidioși pe succesul pastoral al lui Costel, zice el, se plânseră cu mare mânie la Parchet. Cică acolo se petrec necurății înfierate de pravila lumească. Se trag pe nas buruieni și prafuri, se țin slujbe fără îndrituire, se face prostituție cu măicuțe – doar fusese discipolul păcătosului Ioan de la Pătrunsa! Dar totul se dovedi o calomnie. Când lefegiii fără chip ai DIICOT-ului năpădiră casa, se văzu că fumul era de la candele, praful de la tălpile pelerinilor, slujbe nu ținea nimeni… Și Costel dormea într-o cameră, iar măicuțele în cealaltă!

Acum se trage linie între Biblie și Codul Penal, s-o vedea ce și cum… Costel se luptă în instanță cu Diavolul. Speră că de data asta el va fi învingătorul. Ultima oară a câștigat Necuratul, când l-a împins în chilia măicuței Vlasia de la mănăstirea Bistrița. S-a luptat, s-a luptat, dar fără izbândă.

– Am păcătuit până dimineață – recunoaște Costel roșind.

Din acel păcat făcut sub acoperișul Domnului s-a născut fetița lui, Rafaela. Încă mai speră că va putea să o ia de la maică-sa și să o crească el. La maică-sa, alungată și ea din mănăstire, fetița o duce rău. Din ce câștigă pe icoane, dă mult pe avocați. Lui Costel îi tremură buzele când vorbește despre copila lui. Are patru ani. Mi-o arată, mândru, pe telefonul mobil. Nu, nu Diavolul l-a împins în așternuturile măicuței. Din lucrarea Diavolului n-ar ieși un înger.

CONTINUARE

alb mare

Salvezi un om, salvezi o lume

alb mare

  1. Omul fără amintiri
  2. La cerșit, ca să bea tata
  3. Printre ciudații cu plămânii în afară
  4. Micul revoluționar ia lecții de ciordeală
  5. Libertatea, ca un abur de mâncare
  6. Cu mâna întinsă la Dumnezeu
  7. Dintr-o închisoare în alta
  8. Patimile după Costel
  9. Rătăcit între Biblie și Codul Penal
  10. Frați buni, de mamă și de Facebook
  11. Și pâinea l-a făcut liber
  12. Băiatul care aduce pizza
  13. Cimitirul de pe perete
  14. Păsărică și alți guguștiuci
  15. Fratele de pe mâna dreaptă
  16. Secretul fraților gemeni
  17. Viața amară a unui hoț de dulciu
  18. Libertate, haine grele
  19. Un continent de speranță




Donație unică
Donație recurentă

Virament în euro

Cont:
Viorel Ilișoi, RO11BRDE410SV36280504100 EUR
Deschis la : BRD-Groupe Société Générale, Agenția Gara de Nord, București
Cod SWIFT: BRDEROBU

Virament în lei

Cont:
Viorel Ilișoi, RO20INGB0000999903842333 RON
Deschis la: ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala
Bucureşti
Cod SWIFT: INGBROBU;
Cod BIC: 606410008.



Leave a Comment

Scroll to top