Și pâinea l-a făcut liber – Salvezi un om, salvezi o lume (11) Reviewed by Viorel Ilișoi on . [caption id="attachment_6781" align="aligncenter" width="1024"] Copii și părinți poftesc la bunătăți. Își alege fiecare ce vrea. Și nu plătește nimeni nimic, ci [caption id="attachment_6781" align="aligncenter" width="1024"] Copii și părinți poftesc la bunătăți. Își alege fiecare ce vrea. Și nu plătește nimeni nimic, ci Rating: 0
You Are Here: Home » REPORTAJE » Și pâinea l-a făcut liber – Salvezi un om, salvezi o lume (11)

Și pâinea l-a făcut liber – Salvezi un om, salvezi o lume (11)

DSC_0188

Copii și părinți poftesc la bunătăți. Își alege fiecare ce vrea. Și nu plătește nimeni nimic, ci donează (Fotografii de Viorel Ilișoi)

 

CONTINUARE DIN PARTEA 10

29 mai 2012. Olga Gudynn International School organizează concursul Talent Show la Aristocrat Events Hall. Evenimentul aduce străluciri swarovskiene și clinchete anglofone în Pipera, unde până nu demult luceau în iarbă perlele negre ale oilor și se auzeau doar strigătele neaoșe ale ciobanilor.

La serbarea copiilor aduși la școală cu limuzine și cu bodyguarzi sunt invitați și orfanii de la Fundația Concordia. E începutul unui frumos parteneriat umanitar. Prinții și cerșetorii sunt împreună, pentru câteva ore, sub candelabrele de cristal care valorează fiecare cât o școală de la țară. Respiră același aer răcorit și purificat de sisteme electrice. Părinții copiilor de la școala particulară umplu sala – plus bonele, șoferii, gărzile de corp. Oameni cu dare de mână. Mașinile lor parcate în zonă au schimbat geografia locului. Unii cu vestimentație și purtări aristocratice, alții cu haine țipătoare și mers apăsat, ciobănesc. Străinii din corpul diplomatic și din corporațiile transnaționale vorbesc în engleză, în franceză. În partea românofonă mai zbârnâie câte un senchiu, un furculițion se mai înfige în timpan.

Reportaj gata citit

Și pâinea l-a făcut liber

Lectura, efectele și montajul: Viorel Ilișoi

Muzica: Kevin MacLeod


Pe partea dreaptă a sălii se întinde standul cu obiecte de tot felul ieșite din mâinile elevilor de la școala Olga Guddyn. Desene, jucării, tricouri, cusături de mână. Cei mari cumpără de la cei mici. Cât vor să dea. O sută de euro pentru un pahar pictat. Cinci sute de lei pentru o vază.

– Ce sfinți e pe icoana asta, prințișor?

– Tu și cu mami!

– Brava ție! Ia d-aci zece milioane!

Sfinții părinți par să se scurgă, topiți, de pe iconița de sticlă, nu mai mare decât o oglinjoară de pudrieră. Fără îndoială e un preț uriaș pentru o asemenea lucrare. Tati numără banii în palma educatoarei, hârtie cu hârtie, ca la nuntă. Undeva în țară niște copii vor zâmbi pentru o clipă când vor primi banii strânși aici.

De cealaltă parte a sălii e standul copiilor de la Concordia. Au pregătit prăjiturele, biscuiți, cornulețe, pâine de toate felurile. Totul făcut în laboratorul lor de patiserie și în brutăria lor. O scamă legislativă blochează mecanismul autarhic al Fundației: copiii de la Concordia nu-și pot vinde produsele fiindcă nu au ieșit încă toate autorizațiile de sub pixul birocraților. Dar nu-i împiedică nimeni să-și facă singuri, cu mâinile lor, pâinea cea de toate zilele și deserturile. Și nici să dăruiască altora. E coadă la standul lor din sala de festivități. Copii și părinți poftesc la bunătăți. Își alege fiecare ce vrea. Și nu plătește nimeni nimic, ci donează, dacă vrea. Fiecare cât îl lasă inima. Chiar și de zece ori prețul din magazin – dacă s-ar fi vândut la raft. Banii se strâng, firește, la casă. O căsuță din lemn, cu o fantă în acoperiș, pe unde copiii de bani gata strecoară bancnotele.

DSC_0125

Adi vorbește la un telefon roșu, cu clapetă rabatabilă, care îi ajunge, ca o scândurică, de la ureche până la piept.

În fundul sălii este o masă. Una singură. E plasată fix la mijloc între standul prințișorilor și standul cerșetorilor-patiseri – unii chiar au cerșit pe străzi înainte de a ajunge la Concordia. Nu e locul mesei acolo. Nu în timpul spectacolului. A fost adusă la cererea cântărețului Adi Minune, fost de Vito, fost Copilul Minune. A venit și el la serbare cu copilul lui – elev la școala exclusivistă a Olgăi Gudynn – și cu nevasta. Copilul Copilului Minune e îmbrăcat în haine de argint, paietă lângă paietă, și are în cap o creastă ca o toporișcă făcută cu fixativ. Doamna Minune poartă o rochie despre care nu se poate spune nimic. Sau mai bine să nu spui nimic. Adi vorbește la un telefon roșu, cu clapetă rabatabilă, care îi ajunge, ca o scândurică, de la ureche până la piept. Se ceartă cu cineva la telefon. După un timp apar doi chelneri cu tăvi de mâncare acoperite cu clopote de argint și familia Minune începe să mănânce în mijlocul spectatorilor. Spectacolul merge mai departe.

DSC_0220 Între copiii de la Concordia, îmbrăcați în alb, ca scoși din sacul cu făină, se înalță cu un cap un băiat blond, tot numai un zâmbet. Pare să fie șeful celorlalți. Îl cheamă Andreas Resch. L-am mai întâlnit de câteva ori la Fundație, printre copii, învățându-i pe unii să facă prăjituri, pe alții să facă pâine.  E austriac, dar limba română sună mai bine din gura lui decât din gura multor români.

Andreas, ne-am mai întâlnit, dar n-ai avut timp să vorbim. Mereu frămânți și te frămânți. Cum ai ajuns tu din Austria în România să faci pâine pentru copiii străzii? Și, iată, acum și pentru copiii cu străzi.

– Am plecat din țara mea, acum șapte ani, ca să scap de armată. La noi poți să alegi: faci șase luni armată sau opt luni voluntariat. Am ales varianta a doua. Când am terminat liceul nu știam nimic despre Concordia, deși este întemeiată de un preot austriac. Am aflat de pe Internet. Am scris în România, am fost chemat să văd despre ce e vorba înainte de a fi primit ca voluntar. Am venit singur, cu mașina, pentru două zile. Mi-a plăcut ce am văzut la fundație, cum se lucrează cu copiii, și am rămas.

DSC_0089

Andreas Resch

De atunci au trecut de zece ori câte opt luni și tot aici  ești.

– Da. Am întâlnit la Fundație o fată… Avea șaptesprezece ani atunci, eu douăzeci. Ajunsese acolo de la șapte ani fiindcă familia ei se destrămase. Acolo a crescut. M-am îndrăgostit de ea. Ai putea spune că nu era o relație principială, ceva gen profesor-elevă, eu fiind instructorul ei de patiserie. Dar ea a devenit curând majoră. Deci e ok, da? Pe urmă a terminat și facultatea. Științe economice. Anul trecut ne-am căsătorit. Ne-am cumpărat o casă modestă în Ariceștii Rahtivani, să fim aproape: eu de Concordia și ea de parcul industrial Ploiești, unde muncește de când era în liceu.

– Ce frumos! Casă de piatră! Ai tăi nu au tras de tine să te readucă acasă?

– Ba da. Voiau să continui afacerea familiei. Noi avem încă de la bunicul o măcelărie în Steyr. Un orășel bogat, pentru că acolo se fac mașini agricole foarte bine cunoscute în toată lumea și armament. N-am vrut să fiu măcelar. Nu-mi plăcea. Eu am căpătat acasă o diplomă de bucătar-ospătar și voiam să fac studii economice.

DSC_0622

Andreas Resch: „Până la urmă am învățat bine meseria asta am scris eu însumi un manual de brutărie după care învață copiii de la Concordia.“

–  Așa ai scăpat de armată. Și pâinea te-a făcut liber. Știai de acasă să faci pâine?

– Am învățat singur, aici. Când am venit la Fundație, am găsit doar un cuptor vechi. Acum avem patiseria noastră și brutăria noastră cu utilajele cele mai moderne. Copiii obțin aici diplome eliberate de Ministerul Învățământului, calificări recunoscute peste tot în țară. Cu ce puteam să fiu de folos copiilor? Având acel cuptor, am început să citesc cărți despre brutărie. În concediu furam meserie de la brutarii din orașul meu. Așa am învățat. Până la urmă am învățat bine meseria asta am scris eu însumi un manual de brutărie după care învață copiii de la Concordia.

Ai venit în România dupa terminarea liceului. Ți-ai abandonat studiile universitare?

– M-am înscris aici la ASE, la relații economice internaționale. Dar nu făceam față și la facultate și la munca mea de la fundație. Am vrut să continui studiile în Austria, dar nu mi s-au recunoscut toate creditele obținute aici. Acum sunt student la Universitatea din Hamburg, de la distanță. Examenele le dau aici, la ambasada Austriei.

Cu sau fără cameră de supraveghere? Știi că la noi e o nebunie cu camerele astea la examene…

– Fără cameră. Mă păzește de la spate un supraveghetor.

 

CONTINUARE

alb mare

Salvezi un om, salvezi o lume

alb mare

  1. Omul fără amintiri
  2. La cerșit, ca să bea tata
  3. Printre ciudații cu plămânii în afară
  4. Micul revoluționar ia lecții de ciordeală
  5. Libertatea, ca un abur de mâncare
  6. Cu mâna întinsă la Dumnezeu
  7. Dintr-o închisoare în alta
  8. Patimile după Costel
  9. Rătăcit între Biblie și Codul Penal
  10. Frați buni, de mamă și de Facebook
  11. Și pâinea l-a făcut liber
  12. Băiatul care aduce pizza
  13. Cimitirul de pe perete
  14. Păsărică și alți guguștiuci
  15. Fratele de pe mâna dreaptă
  16. Secretul fraților gemeni
  17. Viața amară a unui hoț de dulciu
  18. Libertate, haine grele
  19. Un continent de speranță




Donație unică
Donație recurentă

Virament în euro

Cont:
Viorel Ilișoi, RO11BRDE410SV36280504100 EUR
Deschis la : BRD-Groupe Société Générale, Agenția Gara de Nord, București
Cod SWIFT: BRDEROBU

Virament în lei

Cont:
Viorel Ilișoi, RO20INGB0000999903842333 RON
Deschis la: ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala
Bucureşti
Cod SWIFT: INGBROBU;
Cod BIC: 606410008.



Leave a Comment

Scroll to top