Stuttgart, gut-gut! Reviewed by Viorel Ilișoi on . Am ajuns în Stuttgart în plină iarnă pe la sfârșitul lui aprilie.  Dacă veneam mai devreme, prindeam primăvara din februarie, când, aflu de la gazda mea, a fost Am ajuns în Stuttgart în plină iarnă pe la sfârșitul lui aprilie.  Dacă veneam mai devreme, prindeam primăvara din februarie, când, aflu de la gazda mea, a fost Rating: 0
You Are Here: Home » FOTOREPORTAJE » Stuttgart, gut-gut!

Stuttgart, gut-gut!

stuttgart48Am ajuns în Stuttgart în plină iarnă pe la sfârșitul lui aprilie.  Dacă veneam mai devreme, prindeam primăvara din februarie, când, aflu de la gazda mea, a fost cald și frumos, păsărelele ciripeau prin copaci, sparanghelul dădea din coadă pe sub pământ, nemții umblau în șpilhozeni. Celebra, deja enervanta rigoare nemțească, enervantă prin frecvența invocării, nu se aplică și la anotimpuri. Vremea aici e un fel de șaorma cu de toate: dimineața plouă, la amiază ninge, pe la chindie iese soarele: strălucește un timp, puternic, ca să recupereze, apoi se aruncă în cap de pe culmea dealului.

 

stuttgart zuckenbergZuckerberg îi spune culmii pe care m-am cocoțat. Muntele de Zahăr, cum ar veni. E aici, pe culme, un cartier frumos, cu viață dulce, după cum îl arată și numele, dacă nu cumva or fi toți locuitorii prieteni pe Facebook, într-un grup închis, și și-au denumit cartierul astfel în cinstea lui Mark, creatorul acestei planete virtuale. Puteam s-o fac și eu, că nu-i cine știe ce. Dar nu mi-a venit ideea. Mă mulțumeam cu Yahoo Messenger. (Când te uiți în jur și constați că tot confortul de care te bucuri se bazează pe idei prostesc de simple, cum ar fi Facebook sau radiera pusă în vârful creionului, dar care le-au venit doar altora, îți vine să te crezi un parazit. Un oxiur în mațul gros al universului. Eh, mici depresii meteorologice…)

 

stuttgart vileVile mari, pătrățoase, cu un aer mediteraneean, toate la fel. Unele cu gard viu, altele în stil american, doar cu o fâșâie de gazon între ele și stradă. Gazon nemțesc, ca la englezi.

 

stuttgart195Mașinile scumpe, Mercedes sau Audi, care în România ar atrage indiscrețiile ziariștilor și invidia vecinilor, n-au geamurile deschise, ca să se audă maneaua, ci stau cuminți și anonime pe alei. Un calm odihnitor al bunăstării. Mașinile tac, iarba crește decent, oamenii își plimbă liniștiți copiii și câinii pe alei, casele uriașe nu-și urlă opulența. Trăiesc pe picior mare oamenii ăștia sau poate că așa e măsura piciorului pe aici. Dar nimic ostentativ.

 

stuttgart aleeÎn acest cartier cochet, unde belșugul curge în valuri, Internetul vine cu țârâita. Nemții consideră că un flux de sub un megabit pe secundă la upload e suficient pentru un internaut, pentru uz casnic. Acasă am Internet puternic, vijelios, trebuie să țin calculatorul legat de perete ca să n-o ia la goană prin sufragerie – și peste tot în România duduie Internetul. Aici mă apucă plânsul așteptând să se încarce o poză mică, făcută cu telefonul. Germania, marea și glorioasa Germanie, uriașul cu circulație periferică proastă, are nevoie urgent de ajutorul României în această problemă.

 

internet speedLa început, văzând în ce condiții trăiește, ceva ce eu știam numai din filme, am invidiat-o sincer pe prietena care mă găzduiește în Stuttgart – botoșăneancă de-a mea, zic cu mândrie, cu doctorat în informatică luat pe bune la Freiburg, la o vârstă când alte fete se caută de sâni pe sub tricou în fiecare dimineață. Dar când am văzut cum merge Internetul, parcă mi s-a mai înmuiat invidia, un firicel de compasiune s-a scurs înspre amica mea. Dă 50 de euro pe lună pentru un Internet incapabil să mențină 5 minute o convorbire pe Skype. Pentru așa ceva în România s-ar stârni revolte. În timp ce plângeam cu laptopul în brațe, așteptând să urce o imagine pe site, mintea mea chinuită de disproporția dintre forța economiei germane și fâsâiala Internetului de aici a produs un aforism pe care omenirea ar trebui să și-l adauge în cununa înțelepciunii. Îl dau de la mine! Este o vorbă care spune: să nu-ți dorești viața altcuiva. Eu adaug: nu-ți dori viața altuia, că nu știi ce Internet de căcăt poate să aibă!

 

stuttgart sparanghelDe când am venit, stau mai mult în casă, aștept să vină Internetul. Căci asta e marea lui calitate: oricât ar fi de slab, reușește să revină eroic după fiecare cădere. Și, șontâc-șontâc, asemenea sergentului alecsandrin, ajunge pe drumul de costișă până în laptopul meu. Scriu câteva ore pe zi, citesc, pregătesc o carte pentru tipar, mă uit pe geam la muncitorii români care gâdilă sparanghelul pe sub brazde, zi de zi, ca să crească frumos. Cartierul e la marginea orașului, de unde începe o nesfârșită zonă agricolă, mai exact sparanghelieră, unde limba română se aude destul de des, cu precădere partea ei subterană. O petrecere între zilierii români de aici s-ar putea numi sparanghelie. Iar doamna de fier a Germaniei ar putea fi alintată Sparanghela Merkel.

 

stuttgart118Când am plecat cu bicicleta din cartier, pe la amiază, era cald și frumos. Peste 10 minute s-a tras cortina de nori: gata spectacolul de lumină și culoare. O iau la întâmplare prin oraș, pe unde mă duce roata, atent să nu calc vreun român. Sunt mulți pe-aici. Muncitori în agricultură, mai ales. Îi recunoști de la distanță după pungile de plastic în care-și duc hainele de lucru și pachețelele de mâncare. Un om și-o pungă, fâș-fâș-fâș. De aproape, le auzi discuțiile despre ultimele meciuri de fotbal din Germania și le vezi mâinile nituite cu bătături tari, palme crăpate de muncă. Din aceste crăpături izvorăște râul de bani care de ani de zile se varsă, când mai lin, când mai năvalnic, în România. (Gut.)

 

stuttgart114Ajung pe marginea râului Neckar. Un pod uriaș trece pe deasupra lui la mare înălțime. Pe lîngă ăsta, podul Basarab, din București, pentru care s-au cheltuit peste 250 de milioane de euro, câte un euro pentru fiecare moleculă de beton, pare o podișcă ridicolă, o fleandură agățată-ntr-un par. Când au construit podul cel nou, nemții au păstrat, ca să se știe, ca un fel de vizor spre trecut, un picior de la vechiul pod. (Foarte gut.)

 

Stuttgart196La fiecare pas – mai exact: la fiecare pedală – văd semnele grijii față de trecut. Centrul orașului, bombardat în război, a fost refăcut exact așa cum a fost.  Aveau și schițele, gut. La noi nu se găsește contractul iluzoriei autostrăzi Bechtel. În centrul refăcut al Stuttgartului, timpul, în curgerea lui, pare să se izbească de acest baraj al rigorii nemțești.

 

Stuttgart197În centrul orașului e și acum un frumos târg de secol XVIII-XIX. Pe dinafară. Pe dinăuntru lucește gut splendoarea secolului nostru consumist și bezmetic.

 

stuttgart116Văd din goana bicicletei, dincolo de râu, turnul unei fabrici înfipt în nori. O fabrică de ceva, nu știu ce. Ceva bun (gut), fără îndoială. Tot ce e nemțesc, mai puțin în materie de ideologii, e bun (gut). E țais. Fabrica se află chiar în mijlocul orașului, pe malul râului. Nu iese pic de fum, nu te doboară zgomotul, nu pute, nu mișună specia maidanezilor de întreprindere. Ar putea foarte bine să iasă de acolo medicamente sau procesoare de computer, atât e de curat. Pe partea cealaltă a Neckarului, în dreptul fabricii, e un parc uriaș. Turnul insustrial și arborii se îngemnănează pașnic, peste râu, într-un dans vertical. Plouă. Natura rezistă. Gut.

 

stuttgart62Locuitorii din Stuttgart au dat în judecată municipalitatea pentru că într-un anumit loc al orașului, unde se întretaie câteva artere rutiere importante, nivelul noxelor a atins un nivel considerat periculos (gut pentru locuitori). Doar acolo, în acea zonă. În rest, orașul e o mare grădină. Castanii și-au aprins lumânările de primăvară, iasomia și-a scos florile în vânt, orașul miroase frumos. Pedalez în forță pe niște alei special construite pentru biciclete, zeci de kilometri, și trag în piept un aer curat și bun (gut).

 

stuttgart183Aleea bicicliștilor urmărește firul râului prin oraș, prin pădure. Acolo unde a fost nevoie, copacii de pe mal au fost tăiați ca să se facă loc pentru bicicliști. Se consideră aici că fiecare om are dreptul la un spațiu al lui și al pasiunilor sale. N-au sărit hoarde de activiști fanatici să protesteze contra tăierilor, n-au cerut ca, în numele protejării mediului, bicicliștii să zboare dintr-un arbore în altul ca actorii chinezi din filmele alea eroice.

 

stuttgart82

Din loc în loc, pe malul râului sunt telefoane de la care se poate suna la urgențe. Te-ai rătăcit, i s-a făcut rău cuiva, vezi pe unul că-și bagă piciorul în ea de lege, suni. Faci o faptă bună (gut). Locul de unde suni e identificat imediat în sistem și cineva, în cel mai scurt timp, va sosi acolo.

 

stuttgart90

Pe malul apei mai sunt, la o aruncătură de băț unele de altele, niște casete de tablă cu colaci de salvare în ele. Tragi de un mâner, se deschide caseta și cade colacul. E legat cu o funie lungă. Îl arunci în apă dacă se îneacă cineva. Gazda mea, care încă de la o vârstă fragedă a înfăptuit miracolul învățării limbii germane, îmi traduce la întoarcere, din fotografie, ce scrie pe acele casete: „Acest colac de salvare ajută la salvarea de vieți omenești. Vă rugăm să nu deteriorați/stricați“. Colacii ăștia denotă grija față de om. Sună fals, dar aici nu e vorbă goală. În România n-am văzut așa ceva. Vin scafandrii și scotocesc după cadavru. Dacă la noi ar fi colaci de salvare pe malul râurilor, ar scrie: „Acest colac de salvare ajută la salvarea de vieți omenești. Vă rugăm să nu-l furați“. N-ar avea nimeni ce face cu un colac de salvare acasă, dar n-ar avea nici de ce să-l lase la locul lui.

 

stuttgart92Cum bine zicea Mark Twain, viața e prea scurtă pentru a învăța limba germană. Îi dau dreptate. Faptul că zeci de milioane de germani vorbesc nemțește nu poate fi un argument contrar. Li se întâmplă. Cuvintele astea nesfârșite, cu sonorități de nuci rostogolite pe teracotă, pur și simplu refuză să-mi intre în cap. Știam de acasă „Arbeit macht frei“, „Schintzel“, „Strudel“ și „Gutentag“ (cu forma clasicizată de cațavenci: „Gutu-te-n tag“) și am mai învățat aici, în 10 zile, doar câteva cuvinte. Când nu înțeleg ceva, fac poză și i-o trimit gazdei. Așa mă descurc prin oraș. N-am găsit altă metodă mai bună (gute Methoden).

 

stuttgart162Oricum, ceea ce e de înțeles de la prima vedere în această țară e dincolo de cuvinte. Un cârd de gâște pscând liniștite în mijlocul orașului spune multe despre cum e așezată viața aici. Mai încolo, câteva rațe trag după ele, pe apă, șiruri delicate de rățuște. Niște plimbăreți se distrează aruncându-le nuci unor ciori. Păsările vin fără teamă, iau câte o nucă în clonț și se dau mai deoparte să le mănânce. Alții se opresc să admire egretele. Sunt pline parcurile de păsări, toate comestibile, și nimeni nu se atinge de ele. N-am mai văzut atâtea la un loc decât în Deltă. Mă surprinde fiindcă eu credeam că Vestul și-a păpat de mult  fauna, altfel de ce-ar veni miliardarii la noi să tragă la becațe, la urs, la mistreț? În România, când vezi o rață pe lacul Herăstrău sau o vulpe prin Bărăgan, faci repede poză cu celularul și scrii un articol pe blog că țara noastră și-a păstrat fauna, frumusețea sălbatică a grădinii carpatine.

 

stuttgart150Prin comparație cu Stuttgartul, Bucureștiul e un deșert de asfalt și beton. N-ai cum să nu compari. Dar cum zic ceva de România, inevitabil în defavoarea ei, sar pe mine românii din Germania și mă beștelesc chiar așa, cu netul lor anemic, că nu-mi iubesc țara. Ba o iubesc. Trăiesc acolo. Acolo e și fiica mea, acolo îmi țin bicicletele și pisicile. Dar asta nu mă poate face să mă prefac că nu văd în ce hal de înapoiere suntem în raport cu Vestul. Cu Germania mai exact. La noi, oamenii fac lucruri ca să fie făcute. Aici lucrurile par să fie făcute pentru oameni. Totul, de la cele mai mici detalii, pe care ochii românilor așezați de ani de zile pe-aici nici nu le mai observă, e făcut pentru oameni. De exemplu, am observat  că, la o intersecție, stâlpul semaforului avea sudat în jurul lui, la înălțimea umerilor, un inel mare de metal. Să se țină de el, cât așteaptă verdele, bicicliștii, bătrânii, bolnavii, cei  obosiți. Cât de simplu! Civilizația nu înseamnă vârful tehnologiei, nave spațiale, ci mai degrabă această atenție îndreptată microscopic spre viața de zi cu zi. Vreau mânere pe stâlpi în România! Ce bine (gut) ar fi!

 

DSC_2486În Stuttgart sunt reprezentate toate națiile pământului. Am trecut pe lângă o demonstrație a turcilor, cereau ceva în legătură cu cikirlic meghirli sugiu, habar n-am ce, o fată cânta la microfon ceva de jale. Un turban pe bancă, în parc. Arăboaice în capoatele lor ermetice. Indieni. Africani. Chinezi. Bone filipineze. Japonezi. Și români. Mulți. Cele mai frumoase nemțoaice vorbesc românește.

stuttgart108

Neckarul nu e mai mare decât Prutul nostru sau decât Oltul. Numai că în timp ce noi ne cântam apele, le scriam ode, nemții le adânceau pe ale lor, le tăiau malurile drept, le făceau navigabile. Vapoarele cu marfă umblă în sus și-n jos într-o forfotă profitabilă.

 

stuttgart179

Industria are de câștigat. Mediul are de câștigat. Zeci de containere sunt trasportate pe apă dintr-o localitate în alta, trecând prin mijlocul orașului, și nu mai aglomerează șoselele, nu mai afumă atât. Pentru locuitorii orașului e un spectacol superb și continuu această defilare maiestuoasă a navelor încărcate. E semnul vitalității lor economice.

 

stuttgart185Nava Őhringen, încărcată cu containere, trece prin ecluza de la Untertűrkheim. Un spectacol devenit banal pentru locuitorii Stuttgartului. Doar eu stau și mă uit cu gura căscată, de pe pod, cum nava e manevrată milimetric în ecluză, cum vârtejurile de apă cresc și descresc după cum comandă cineva dintr-un birou nevăzut, făcând vaporul cu marfă să urce sau să coboare ca o jucărie în cadă. Zi și noapte se întâmplă asta. Iau la ochi puntea: sunt vreo cinșpe containere care trec prin ecluză în câteva minute. Desfășurate pe șosea, ar ocupa o distanță bunicică. Mă țin greu cu bicicleta, de pe mal, în urma navei. De la nemți ne vine Dunărea. Măcar Neckar de-am face din ea.

 

stuttgart97Sub unul dintre podurile orașului, numeroase, peste Neckar, e raiul desenatorilor de grafitti. Tinerii rebeli vin aici și desenează. Uneori ies adevărate capodopere. Artă efemeră, căci peste desenele unora vin alții și își proiectează viziunea.

 

stuttgart101

Oamenii trec nepăsători pe lângă puștii cu spray-uri în mână și cu sticle de bere la picior. Nemții nu se sfiesc să toarne vopsea pe garduri și bere în ei.

 

stuttgart232

Când e de băut bere, oastea cea mare a hălbarilor, cu instrumente de calibru mare, iese la atac pe străzile orașului.

stuttgart98Pictorii zidurilor poartă, de cele mai multe ori, și verigi în nas. Văd peste tot prin oraș o mulțime de tineri cu fețe găurite, cu metale agățate în piele. Exagerat de multe. Când am vrut să fotografiez un asemenea grup sub pod, toți odată au întors capetele spre mine, nemulțumiți, și atunci s-a auzit dinspre ei un zornăit puternic. O fată a venit spre mine și mi-a făcut semn să bag telefonul în buzunar. Avea buzele pline de șaibe și piulițe, una lângă alta. M-am întrebat cum e să te pupe o domnișoară ornată astfel și să-ți bage toate șuruburile alea în gură. Te-ar face să te simți ca o lădiță de scule. Striga la mine în limba ei, nu-i mai tăcea gura. Prudent, m-am îndepărtat.





Donație unică
Donație recurentă

Virament în euro

Cont:
Viorel Ilișoi, RO11BRDE410SV36280504100 EUR
Deschis la : BRD-Groupe Société Générale, Agenția Gara de Nord, București
Cod SWIFT: BRDEROBU

Virament în lei

Cont:
Viorel Ilișoi, RO20INGB0000999903842333 RON
Deschis la: ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala
Bucureşti
Cod SWIFT: INGBROBU;
Cod BIC: 606410008.



Comments (5)

  • Ispas Magda

    Ati observat cu cata precizie circula tramvaiele. Tipic nemteste! Si multe altele. Oricum, sunt un exemplu.

    Răspunde
  • Ispas Magda

    Mi-a placut foarte mult articolul dumneavoastra. Am fost si eu impreuna cu familia anul trecut, la Europapark, si am trecut prin Stuttgart. Ne-am propus sa mai revenim.

    Răspunde
  • Gabriela (din Bruxelles)

    Nu va scriu ca sa va laud talentul scriitoricesc si ascutitul simt al observatiei, ca nu aveti nevoie de asta. Va scriu ca sa va marturisesc ca am citit doua articole mai vechi de-ale dumneavoastra „Baieti cu degetul in gura” si „Cine a ucis-o pe Grancsa Szomna?” si ca am plans mult si amar. Si inutil, lacrimile mele nu puteau sa-i invieze pe cei doi copii.
    Scrieti ca pregatiti o carte si imi starniti curiozitatea. Despre ce este vorba in ea? Sunt nerabdatoare sa o terminati si sunt si mai nerabdatoare sa o vad publicata.
    Mi-ati raspuns negativ la invitatia mea de a pranzi sau cina la Bucuresti, mi-ati explicat ca sunteti plecat din tara pana in august si, de aceea, va invit la Bruxelles, ca-i mai aproape de Stuttgart decat Bucurestii. Puteti dormi la noi, avem o camera de musafiri, si, daca invitatia va va parea mai atragatoare, un motan pe nume Jimmy, ca-i British (blue tabby). Si doua biciclete. Si imi aduceti cu aceasta ocazie cartea despre poetul Codreanu, cu dedicatie si autograf.
    Toate cele bune, astept sa-mi raspundeti pe hotmail.com, aveti deja adresa mea.

    Răspunde
  • dilu

    M-ai facut curios : Rettungring e colac de salvare?

    Răspunde

Leave a Comment

Scroll to top