Un monstru sacru în asfințit Reviewed by Viorel Ilișoi on . [caption id="attachment_5752" align="alignright" width="300"] Aceasta e singura legătură între Maestru și poștă[/caption]          Nu-i venea a crede: în fața e [caption id="attachment_5752" align="alignright" width="300"] Aceasta e singura legătură între Maestru și poștă[/caption]          Nu-i venea a crede: în fața e Rating: 0
You Are Here: Home » PROZĂ » Un monstru sacru în asfințit

Un monstru sacru în asfințit

Florin_Piersic_2014_Romania_stamp

Aceasta e singura legătură între Maestru și poștă

symbol_red         Nu-i venea a crede: în fața ei, pe plajă, stătea chiar el, marele actor. Întins pe șezlong, cu fața acoperită de o carte. Nu-i vedea chipul, dar nu putea fi decât el. Părul castaniu întors de la ceafă într-un val invers, spre creștet, bărbia lată și solidă ca o rindea ivindu-se din despicătura cărții, trupul lung, puternic, nu chiar ca în fotografiile pe care i le știa pixel cu pixel, ci învelit în horbota pielii încrețite, căci idolul ei ajunsese la aproape 80 de ani, pistruii, mâinile, genunchii, toate erau ale lui. „Maestrul!“ – șopti fata sugrumată de emoție. Și făcu un pas mic spre el, atrasă de puterea lui misterioasă ori, cine știe, împinsă, cu degetul ei diafan, de ultima briză a zilei.

Maestrul, parcă simțindu-i apropierea,     dădu cartea la o parte și se ridică într-un cot.

Da! Era chiar el, marele actor!

Fata mai făcu un pas. Aproape că nu lăsa urme pe nisip, fiindcă nici nu pășea cum se pășește, ci pur și simplu plutea. Așa simțea. Atât de aproape de dânsul! Și doar ei doi pe fâșia aceea de plajă, amândoi înveliți în foița roșiatică a asfințitului!

Când fu la doi pași, picioarele i se înmuiară de emoție; fără putere, se lăsă într-un genunchi. Înălță mâinile către el, ca în adorație, șopti:

– Maestre!

O spuse cu tot focul inimii. Simți cum fierbințeala cuvântului îi arde buzele.

Marele actor o privi încruntat. Soarele se îneca mut în mare și îl orbea cu strălucirea lui finală. Lui i se păru că marea îi trimite, într-un gest de generozitate cosmică, una dintre creaturile ei fabuloase, o sirenă blondă, cu ochelari mici ca două boabe de strugure, transparente, într-un violent contrast al proporțiilor cu sânii impetuoși, înveliți doar în purpura vaporoasă a înserării. Își puse mâna streașină la ochi și, văzând-o clar acum: fată cât se poate de reală, nu vreo făptură mitică, un nud cu ditamai „Codul civil“ sub braț, studentă care va să zică, fața i se lumină de acel zâmbet larg și plin de viață care de zeci de ani fermeca o țară întreagă.

– Măi fată, măi! îi răspunse actorul râzând, cu o vibrație tandră care nu-i scăpă tinerei.

El însuși era emoționat de acea apariție surprinzătoare. Dar în lungii ani petrecuți sub ochii nesățioși ai admiratorilor, pe scenă, dar și pe stradă, peste tot, clipă de clipă, ca într-un spectacol continuu, învățase să-și controleze emoțiile. De fapt, asta era meseria lui, un fel de îmblânzitor de sentimente.

Maestrul se ridică și îi intinse mâna fetei. Ea, tremurând ca o meduză atinsă de elicea unei bărci cu motor, se lăsă moale în mâna lui încă vânjoasă. El a atras-o în acea îmbrățișare scurtă, dar atât de intensă, sau ea s-a aruncat la pieptul lui? Ea l-a tras de mână spre hotel sau el a pornit singur și ea l-a urmat cu capul plecat și cu „Codul Civil“ strâns la piept?

Îmbrățișarea scurtă de pe plajă se desfăcu, în cameră, într-un șir lung de îmbrățișări prelungi și de mângâieri. În toiul dezmierdărilor maestrul se desprinse din îmbrățișări și, cerând cu mâna o pauză, sună la recepție.

– Trimite-l pe Țeavă la mine în cameră!

Cascadorul Țeavă îl dubla în ultima vreme pe marele actor în scenele periculoase. Sosi într-un suflet. Și el îl idolatriza. Dorința adoratului monstru sacru, uneori exprimată numai printr-o scuturare a sprâncenei, era ordin pentru el. De data asta, sprânceana idolului arătă către fată. Și Țeavă, poreclit așa pentru dotările lui grandioase, de parcă se aduna la dânsul tot ce pierdeau la bătrânețe marii actori pe care îi dubla, se apucă de treabă, conștiincios, cu pasiune, așa cum muncea și pe platourile de filmare.

Maestrul se așeză în balansoar, cu spatele la cei doi. Îi auzea doar. Își înfipse bărbia în piept și strânse tare din dinți și din ochi, până la durere, cu pumnii încleștați pe picioarele scaunului. Îi era clar: îmbătrânise! Trase aer adânc, făcând perdelele fine să fâlfâie și strigă din tot sufletul cu vocea lui inconfundabilă:

– Așa, Țeavă! Așa, măi băiete! Arată-i ce poate actorul român!

Și un scrâșnet se auzi din strânsoarea revoltată a măselelor, o lacrimă i se scurse din teascul pleoapelor resemnate.

 

(După o întâmplare povestită de maestrul Ion Barbu, îmblânzitorul liniilor.)

 

 

 

 





Donație unică
Donație recurentă

Virament în euro

Cont:
Viorel Ilișoi, RO11BRDE410SV36280504100 EUR
Deschis la : BRD-Groupe Société Générale, Agenția Gara de Nord, București
Cod SWIFT: BRDEROBU

Virament în lei

Cont:
Viorel Ilișoi, RO20INGB0000999903842333 RON
Deschis la: ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala
Bucureşti
Cod SWIFT: INGBROBU;
Cod BIC: 606410008.



Leave a Comment

Scroll to top