Vodca este opiul popoarelor Reviewed by Viorel Ilișoi on . [caption id="attachment_5518" align="alignright" width="219"] Atunci când a creat făptura, Prea bunul nostru Dumnezeu Voia-n contrast caricatura… Și-l zămisli… [caption id="attachment_5518" align="alignright" width="219"] Atunci când a creat făptura, Prea bunul nostru Dumnezeu Voia-n contrast caricatura… Și-l zămisli… Rating: 0
You Are Here: Home » INTERVIURI » Vodca este opiul popoarelor

Vodca este opiul popoarelor

viziteu por

Atunci când a creat făptura, Prea bunul nostru Dumnezeu Voia-n contrast caricatura… Și-l zămisli… pe Viziteu (Doru Mardare)

Un interviu spumos cu caricaturistul Nicolae Viziteu, mare băutor de bere, ultimul boem al Vasluiului. Client preferat al muzelor și al spitalelor psihiatrice, Viziteu e unul dintre cei mai valoroși caricaturiști români. Interviul e mai vechi, dar asta nu contează. E vechi și bun ca vinul, deși se bazează mai mult pe bere. 

 

– Ce mai faci, Culiță?

– Bine, dar sper să-mi revin.

– Ți-a plăcut întrebarea mea? Te-am luat tare de la început.

– Meserie!

– Vasăzică ești caricaturist.

– Așa spun toți editorii care îmi cer lucrări. După ce le publică și vine momentul să mă plătească, ei spun că sunt desenator debutant și îmi trimit de-o bere sau nici atât. În felul ăsta am reușit să debutez de sute de ori în foarte multe reviste și să beau nici nu mai știu câte beri.

– Apropo, când ai debutat prima oară?

– În 1968.

– Oho! Atunci am debutat și eu în Lumea. În lumea asta.

– Eu în 1945. Iar cu caricaturi, în revista „Amfiteatru“. Atunci am intrat și în afaceri. Mi-am vândut unica pereche de pantofi și am cumpărat de toți banii numărul cu caricatura mea. Apoi am vândut exemplarele la suprapreț, prietenilor. Din banii scoși mi-am luat alți pantofi, iar restul l-am băut cu bucurie. Spre disperarea mea, prietenii au fost la fel de bucuroși ca mine, au băut fără nicio jenă, așa că dimineață mi-am vândut pantofii cei noi și am achitat nota de plată.

– Ai intrat desculț în caricatură.

– Și mahmur.

– Și așa ai rămas?

– Nu chiar. De încălțat, m-a încălțat nevastă-mea. Cât despre mahmureală… De atunci mă dreg întruna.

– Ce metodă folosești?

– Cui pe cui. Bere sau vin.

– Vodcă nu?

– O, nu, nu, nu! Vodca nu e bună. Vodca e opiul popoarelor. Numai berea e bună. Și numai de la anumite cantități în sus. Și vinul alb.

– Dar cel roșu ce are?

– N-am fost niciodată pe roșu în privința vinurilor. Nici pe alte culori.

– Să revenim. Pe unde ai mai debutat?

– În „Urzica“, „Flacăra“, „Moftul român“, „Șopârla“, „România liberă“… în cam tot ce foșnește în țara asta, plus „Eulenspiegel“ din Germania, „Sudus Matty“ din Ungaria, „Stîrșel“ din Bulgaria și altele. În toate astea am debutat de mai multe ori, fiind plătit cu bere, ți-am spus, în cantități mergând de la o sticlă până la o navetă întreagă, și chiar două, dacă mai puneam și de la mine.

– Stai puțin! Deci din colaborări luai bere. Mâncare din ce luai?

– Era să-ți spun eu din ce luam… Ți se pare că sunt bine alimentat?

– Și n-ai probleme cu sănătatea?

– Nu. „Sănătatea“ mi-a trimis prompt drepturile de autor ori de câte ori am publicat. E o revistă serioasă.

– Sanchi! Mă refeream la starea sănătății tale. La câte beri ai înghițit… Și la cât n-ai mâncat…

– Da, ai dreptate. Când nu beau bere mă simt cât se poate de prost.

– De mâncat cât mănânci?

– Uneori și câte 30 de beri pe zi.

– Ce greutate ai?

images– 75 de litri. Sun singurul om din Vaslui, poate că și din țară, a cărui greutate se măsoară în litri. Că sunt mai mult lichid. Pe verticală am 8 sticle de jumătate puse una peste alta, adică 1,75 metri. Calculată în bere la litru, înălțimea mea e de 6 sticle. Trebuie să recunoști că fizic sunt bine proporționat: 75 de litri pe 6 sau 8 sticle.

– Cam puține sticle.

– Dar mari!

– Ceva studii ai apucat să faci printre sticle?

– Am câteva studii în cărbune asupra figurii prietenului nostru comun, poetul Ion Enache. Am chiar un studiu al lui Ion Enache treaz! – ceea ce dă valoare lucrării. Dar e neterminat. N-am reușit să-l termin fiindcă de la acea încercare nu l-am mai prins treaz. Și chiar dacă l-aș prinde treaz, nu reușește să se mențină în starea asta până termin eu desenul.

– Dar ce școli ai făcut?

– Ce, parcă nu știi?

– Ba știu, dar mai spune o dată ca să se înregistreze pentru eternitate.

– Păi… mare parte din studii le-am făcut la „Corso“, în Iași, și la „Racova“, în Vaslui. Aveam note mari. De plată. Școala primară am terminat-o la bodega din Cursești-Deal, aproape când să mă ia în armată.

– Cum așa?

– Da, eu în clasa a cincea aveam cinșpe ani, mă dădeam la fete. Într-a opta mă bărbieream, eram bun de însurat. Eram cel mai bun din clasă. Puțoii ăia care-și spuneau colegi ai mei nici nu miroaseau pe lângă mine. Le suflam toate premiile. Puteam să iau singur primele trei premii. Dar le mai lăsam și lor.

– De ce ai rămas repetent atâția ani?

– N-am rămas repetent niciun an.

– Atunci?

– M-am dus târziu la școală. Nu de prost. Mintea îmi mergea brici, mă bărbieream cu gândul, mă tăiam la degete de deștept ce eram. Bătrân în școală eram din cauza tatei, om gospodar. Mai aveam un frate mai mare. Nu știu ce i s-o fi părut tatei că ăla e mai deștept… Voia să-l facă doctor, ministru ceva. Așa că m-a sacrificat pe mine. Eu doar păream prost, dar nu eram deloc. Pășteam animalele pe dealuri în timp ce frate-meu stătea la umbră și tocea în vederea glorioasei ratări de mai târziu. Păscutul vacilor m-a ținut departe de școală. De fapt, aceea a fost școala mea.

– Ce te-a învățat?

– Ca mioritic ce eram, sau joițitic, toată ziua ciopleam cu un briceag fluierașe de fag ce mult zic cu drag. Nu a mers. Îmi ieșeau mereu cu țeava pe dinafară, nu se putea sufla în ele. Și găurile mai mari decât țeava. Așa că am renunțat. Mi-a reușit în schimb o pereche de opinci din cauciuc. Uite-așa puteam să alunec pe panta cizmăriei. Din acea perioadă am căpătat dragostea pentru animalele domestice. Tata a descoperit târziu că nu eram bătut în cap. M-a dat așa mare la liceu, am intrat la vârsta la care trebuia să ies. Și pe urmă am făcut Școala Tehnică Veterinară și Școala Populară de Artă.

1263089_1400051616894673_2011777744_o– Cum s-a descoperit că nu erai prost?

– A venit odată caravana cinematografică la noi în sat. Ne-am dus toți la film ca la o mare minune. Era un fillm sovietic cu eroi care depășeau planul la producție într-o filatură. Tata se uita și nu înțelegea nimic. M-am dat lângă el și am început să-i citesc dialogurile. Urmărea foarte atent cu ochiul la ecran, cu urechea la mine. Îi plăcea. La pauză, când s-au schimbat rolele, s-a luminat și el. S-a întors spre mine și, parcă atunci m-ar fi văzut, a strigat uimit la mine: „Futu-ți Paștele mă-tii! De ce n-ai spus, mă, că știi să citești? De la toamnă mergi la școală, auzi?“. Și jap! jap! două palme. Din toamnă am intrat la școală, în clasa întâi. Doamne, ce plictiseală! Abecedarul nu-mi spunea nimic nou. Eu învățasem singur să citesc când pășteam vaca. Citeam tot ce-mi cădea la mână, ba învățasem și oleacă de engleză.

– Ce știai?

– Pronunțam și scriam Shakespeare corect, ziceam senchiu în loc de bogdaproste.

– Și chiar n-ai învățat nimic la școală?

– Ba da. Fiind mai mare, profesorii mă trimiteau după țigări. Așa m-am învățat să fumez chiar din clasa întâi. Dar m-am lăsat repede și n-am mai fumat până azi.

– Te găsesc prin toate publicațiile. Te consideri celebru?

– Dacă mă cunosc toți chelnerii din oraș, îmi ajunge.

– Dar la nivel național?

– Ți-am spus că am publicat peste tot… Am participat și la câteva saloane naționale: la Vaslui, Suceava, București, Bacău, Brăila, Galați, Timișoara, Cluj… Chiar și la Huși!

– Dar în afară?

– În afară de ce?

– În afară de astea, în străinătate.

– Am publicat în multe reviste, nici nu le știu pe toate. Am participat la saloane de caricatură în Canada, Belgia, Japonia, Bulgaria, Grecia, Cuba, țări în care am prieteni caricaturiști.

– Au fost doar caricaturile la saloanele astea internaționale sau și tu, în carne și oase? Mă rog, oase…

– Nu, doar lucrările mele. N-am ieșit niciodată din țară.

– Cum ți-ai descoperit talentul de caricaturist?

– Când m-am uitat mai atent în oglindă. Am trasat cu carioca pe oglindă moaca mea și gata caricatura.

– Când te-ai luat în serios?

– Lucram ca tehnician veterinar. M-am dus să consult un bou. Aveam câteva desene la mine. Cât mi-am pregătit instrumentarul, boul mi-a mâncat foile din diplomat. Și atunci mi-am zis: dacă și boilor le plac caricaturile mele, de ce nu le-ar plăcea și oamenilor? Așa că am pupat boul în bot, i-am mulțumit, și am abandonat veterinăria, m-am dedicat caricaturii. Acesta a fost motivul.

– Singurul motiv?

– Nu, ar mai fi ceva. Odată m-am dus la un gospodar care avea o vacă gestantă. Dă-i cu bere, dom’ doctor, dă-i binișor cu bere, m-am cam matolit. Hai de-acum să-mi pun mănușile și să trec la treabă. Bag eu mâna în vacă, pe dinapoi, până la umăr și încep să pipăi vițelușul. Și cum lucram eu așa, iaca ce adorm cu mâna-n vacă și cu capul pe rădăcina cozii. Îi plăcea animala, n-a zis nimic, a stat nemișcată, m-a lăsat să dorm. Îți închipui ce-a fost când a venit gospodarul și m-a găsit dormind în vacă, atât de comod. „Scoală, dom’ doctor, că-ți roade vițelul unghiile!“.

– Și unde te-ai angajat?

– Nicăieri. Am fost și sunt, de atunci, liber profesionist.

– Ce înseamnă asta, mai exact?

– Caricaturist și băutor de bere.

– Dar din ce trăiești?

– Din colaborări… mai iau câte un premiu… îmi mai păcălesc nevasta… Mult timp, pe vremea lui Ceaușescu, am „pictat“ cârnați, mămăligi, ochiuri… Reclame comerciale pe vitrine. Tufleam niște mămăligi uriașe pe geamuri, să nu se vadă rafturile goale din magazin.

– Deci ai fost complicele regimului: i-ai pictat mămăligile de camuflaj.

– Da, recunosc. Faptul că în schimb pictam niște cârnați slabi și urâți nu mă fac dizident, nici nu poate fi o scuză pentru colaborarea mea odioasă.

– Bun. Și trăiai numai din reclame?

– Nuuu! Păi când venea-trecea pe-aici nea Nicu, cine picta zi și noapte lozinci? La fiecare demonstrație, la 1 Mai, la 23 August ce făcea Culiță? Lozinci. Zi și noapte. Îți aduci aminte câtă propagandă vizuală era prin Vaslui și pe șoseaua națională până la Podu Înalt? Culiță o făcea pe toată. Am pictat atâta lemn, tablă, pânză, că dacă le-aș vinde acum, aș îmbăta toată Moldova.

– Te-ai dat cu regimul.

– M-am dat. Și el mi-a dat. Eu din ce să fi trăit? – spune și tu. Măcar rămân cu cugetul împăcat că am pictat frumos și că opera mea era în tot orașul, pe toți pereții întreprinderilor socialiste. Dar și aici mi-am manifestat dizidența mâncând din litere.

– Ce ți-ai dori acum?

– Să mai dai o bere și să evolueze Iliescu spre cultul personalității ca să am iar de lucru, să fac lozinci.

– Ce simpatii politice ai și de ce?

– Adrian Năstase. Pentru că nu e mai deștept decât mine.

– Dar antipatii?

– Iliescu. Pentru că râde mereu fără să-mi fi văzut caricaturile.

statuie_piata_civica_large

Statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt, locul unor beții necanonice

– Ai mai dat interviuri?

– Ăsta e al doilea.

– Și primul?

– La Poliție.

– Ce te-au întrebat și de ce?

– Că ce căutam eu cu poetul Ion Enache cocoțați pe statuia lui Ștefan cel Mare, din centru.

– Și ce căutați?

– Nimic. Asta nu voiau ei să înțeleagă: nu căutam nimic! Beam și noi o bere. Acolo ni s-a părut nouă că e mai interesant. Ne-am cățărat pe statuie. Ion stătea între picioarele voievodului, iar eu mă țineam de glorioasa-i sabie. În poziția asta am ras câte vreo șapte beri noi și una domnitorul.

– Și după interviul ăla v-ați potolit?

– Nu, noi acolo bem după ce bem prin oraș.

– Ce autori preferați ai?

– Printre mulți alții, pe Alexandre Dumas. El a spus: „Dacă te culci în fiecare seară beat, într-o zi te vei trezi nebun“. Și pe Horațiu, care a spus: „Nu dăinuie opera băutorilor de apă“.

– Ai și familie, nu? Sau doar pe Ion Enache?

– O nevastă, două fete și doi băieți. Să subliniezi că am pus-o pe nevastă-mea prima, poate îmi iese de-o bere din asta. Cât despre copii, sunt cele mai reușite caricaturi ale mele.

– Ce vicii ai? Berea?

– Nu, cum să fie berea un viciu??? E o pasiune! Consum medicamente exagerat, împotriva eventualelor boli psihice, sunt altruist, îmi plac fetele de 16-17-18 ani, dar nu am succes.

– Alte pasiuni?

– Caricatura, berea, vioara, chitara. După mai multe nopți la bere am încercat să cânt cu arcușul la chitară. Nu merge!

– Spune-mi un banc.

– Să ți-l spun pe ăla cu domnișoara care a fost întrebată dacă e fată mare și ea a răspuns că încă nu?

– Îl știu. Dar spune-l.

– Un gagiu oprește o demoazelă și o chestionează: „Nu vă supărați, sunteți fată mare?“ „Încă nu, domnule“, i-a răspuns. Asta e tot.

– Mișto! Ce-ți dorești în caricatură?

– Să simplific linia desenului până la a nu mai desena nimic și oamenilor să le placă asta, să râdă totuși.

– Te consideri un pic nebun?

– Doar sunt din Vaslui! Dacă n-aș fi un pic nebun, lumea nu m-ar lua în serios.

– Eu te iau în serios.

– Înseamnă că ești mai nebun decât mine.

– Ce-ai vrea să te mai întreb?

– Dacă mai vreau o bere.

– Mai vrei?

– Mai întrebi?

– Chelner!

 

symbol_redInterviu publicat în revista „Timpul“, Anul III (CXVI) Nr. 45 (11), decembrie 1992





Donație unică
Donație recurentă

Virament în euro

Cont:
Viorel Ilișoi, RO11BRDE410SV36280504100 EUR
Deschis la : BRD-Groupe Société Générale, Agenția Gara de Nord, București
Cod SWIFT: BRDEROBU

Virament în lei

Cont:
Viorel Ilișoi, RO20INGB0000999903842333 RON
Deschis la: ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala
Bucureşti
Cod SWIFT: INGBROBU;
Cod BIC: 606410008.



Leave a Comment

Scroll to top